Trei citate (25)

Brennan Manning, Semnătura lui Hristos, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2008

“Cuvântul profetic cheamă neabătut Biserica să se întoarcă la puritatea Evangheliei şi la scandalul Crucii. În numeroasele sale episoade, Pavel întăreşte faptul că a-l urma pe Isus înseamnă a apuca pe drumul ce urcă spre Golgota. Drumul Calvarului va fi presărat cu scheletele eurilor noastre, cadavrele iluziilor că deţinem controlul şi cioburile fariseismului, ale spiritualităţii egocentrice şi ale lipsei de libertate. Marea necesitate a timpului nostru este ca Biserica să devină ceea ce rareori a fost: trupul lui Hristos cu faţa întoarsă către lume, plin de iubire pentru ceilalţi, indiferent de religie ori cultură, dăruindu-se din belşug într-o viaţă de slujire, dând speranţă unei lumi apăsate de teamă şi prezentându-se ca o alternativă reală la rânduiala lumii actuale.”

“Semnul Său nobiliar este Crucea şi numai Crucea. Este semnătura Celui Înviat. Hristos plin de slavă este identificabil cu persoana istorică a lui Isus din Nazaret doar ca Om al Crucii. Semnătura lui Isus este într-o asemenea măsură fundamentală pentru istoria mântuirii, încât Pavel nu ezită să spună: ‘Căci n-am avut de gând să ştiu […] altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit’ (1 Corinteni 2:2). Când Pavel soseşte în Corint, este proaspăt întors din Atena, descurajat de încercarea lui nereuşită de a câştiga de partea sa comunitatea grecească apelând la teologia naturală. În faţa locuitorilor acestui depravat oraş-port al Corintului, unde imoralitatea sexuală era în floare, Pavel a renunţat la o abordare înţeleaptă, propovăduind, în schimb, nebunia Crucii.”

“De fiecare dată când Duhul lui Dumnezeu intră în vieţile noastre – în miezul zilei, al săptămânii sau al vieţii – este pentru a vesti, într-o anumită formă, că vremea unei vieţi trăite pe furiş a trecut. Vântul care a suflat cu putere în ziua de Rusalii simboliza faptul că ceva nou şi minunat urma să se petreacă prin puterea lui Dumnezeu. Întocmai cum un grup de ucenici timizi, evazivi şi neajutoraţi au fost transformaţi în nişte mărturisitori lipsiţi de frică şi coerenţi, la fel se întâmplă şi cu noi. Când suntem cuprinşi de puterea unei mari iubiri, căpătăm forţa curajului de a risca. Duhul Sfânt ne eliberează de limitele autoimpuse şi ne trimite pe apele unor oceane încă neexplorate.”

Publicitate

Trei citate (24)

John Eldredge, Călătoria inimii, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2008

“Istoria relaţiei lui Dumnezeu este istoria modului în care Dumnezeu ne cheamă, ne duce într-o călătorie şi ne dă adevăratul nume. Majoritatea semenilor noştri cred că este povestea unui Dumnezeu care stă pe tronul Său ceresc şi abia aşteaptă să ne dea una peste cap atunci când nu rămânem în banca noastră. Nimic mai puţin adevărat. El l-a creat pe Adam pentru aventuri, bătălii şi frumuseţe, ne-a creat pentru a dobândi un loc unic în istoria Lui şi este hotărât să ne readucă la modelul iniţial.”

“Simone Weil avea absolută dreptate – frumuseţea şi durerea sunt singurele două lucruri care ne pot săgeta inimile. Fiindcă aceasta este atât de adevărat, trebuie să avem o măsură a frumuseţii în vieţile noastre proporţională cu durerea noastră. Nu, mai multă. Nu ne indică oare Dumnezeu acest lucru? Priviţi în jur. Priveliştile şi sunetele, aromele şi senzaţiile – lumea abundă de frumuseţe. Dumnezeu par eîndrăgostit de ea. Prea tare însă. Aparent, El simte că trebuie să avem parte de multă frumuseţe în vieţile noastre.”

“Tehnocraţii religioşi din vremea lui Isus l-au confruntat cu ceea ce credeau ei că erau standardele unei vieţi care îl mulţumeşte pe Dumnezeu. Viaţa exterioară, susţineau aceştia, viaţa obligaţiilor şi a îndatoririlor era ceea ce conta. Isus spunea: “Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici!… Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumaose, iar pe dinlăuntru vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege” (Matei 23:25-28). Pretutindeni în Vechiul şi Noul Testament, viaţa inimii este de un real interes pentru Dumnezeu. Atunci când poporul lui Israel a căzut într-o viaţă totală de ritualuri şi critici, Dumnezeu se plângea: ‘Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine’ (Isaia 29:13).”

Trei citate (22)

Valentin Dedu, Îndrăzneşte să visezi. Eseuri motivaţionale pentru depăşirea limitelor, Editura Metanoia, Timişoara, 2007

“Motivul pentru care a venit Isus Hristos în lume a fost bine definit. Misiunea Lui nu a fost doar vindecarea celor bolnavi, eliberarea celor posedaţi, sau formarea unor ucenici, ci mai mult de atât: ca toţi aceştia să primească viaţa Lui, să trăiască prin El o viaţă din belşug. Misiunea lui Hristos în viaţa noastră nu este împlinită până nu trăim o ‘viaţă din belşug’. Ce înseamnă ‘o viaţă din belşug’? Cei mai mulţi o descriu prin contrast cu viaţa sărăcăcioasă de supravieţuire. Pentru majoritatea creştinilor, ‘viaţa din belşug înseamnă să te rogi zilnic, să citeşti Biblia, să vii regulat la biserică, să evanghelizezi pe cineva, să fii bucuros că eşti creştin… Toate aceste elemente compun ‘viaţa din belşug’ a creştinului, dar dacă s-ar limita doar la atât am fi foarte frustraţi, pentru că această viziune pune accentul pe virtutea comportamentului creştin, nu pe harul şi darul lui Dumnezeu. Viaţa din belşug este misiunea lui Hristos, iar noi trebuie să-L lăsăm s-o realizeze. Isus a intenţionat să spună mai mult, să facă mai mult, să fim mai mult. O viaţă din belşug se realizează prin împlinirea legilor care o conturează.”

“Există un teren al luptei, dar şi un teren al victoriei. Zona în care este descrisă voia lui Dumnezeu este terenul biruinţei. Pe terenul ascultării, rugăciunii, dragostei, binecuvântării, este garantată victoria. Dacă umbli în lumină, pentru Diavol eşti invizibil. Cel ce stă pe genunchi înaintea lui Dumnezeu nu poate fi îngenuncheat niciodată. Dragostea nu moare. Moartea va muri, dar dragostea niciodată. ‘Dragostea este mai tare ca moartea.’ (Cântarea Cântărilor 8:7) Dragostea este cea mai puternică armă, ea nu are concurent în ceea ce înseamnă puterea, pertinenţa şi persistenţa ei. Toate lucrurile vor trece, însă dragostea rămâne. Toate se schimbă, însă dragostea este constantă în caracterul ei. ‘Nu întoarceţi rău pentru rău, ci biruiţi răul prin bine.’ (Romani 12:21)”

“Patriarhii trebuie admiraţi pentru multe lucruri, însă există un lucru care trebuie scos bine în evidenţă, şi anume că ei au ştiut să lase o moştenire spirituală. Despre Avraam se spune că ‘şi-a pus cortul şi a zidit altarul’. Avraam a fost nomad toată viaţa, a devenit expert în strângerea şi punerea cortului, probabil că făcea lucrul acesta în câteva ore, însă când venea vorba de zidit altare, altfel stătea treaba. În Biblie există o lege a clădirii altarelor pe care Avraam şi ceilalţi patriarhi au respectat-o. Pentru aşezarea cortului avea nevoie de câteva ore, însă pentru clădirea altarului petrecea mult timp. Trebuia să meargă până la râu să aleagă pietrele curate şi necioplite, să le potrivească şi să clădească un Altar trainic. Avraam a zidit altare. Altarele pe care Avraam le-a zidit au fost puncte de reper pentru strămoşii lui. Pe lângă altarul de la Betel a trecut şi Isaac, a trecut şi Iacov, a trecut şi poporul în călătoria exodului. Avraam a lăsat moştenire altare. Îl cinstim pe Dumnezeu cu atât mai mult cu cât altarul pe care îl zidim este mai durabil. Fiecare dintre noi dorim să lăsăm o amprentă în lumea asta, generaţia următoare să ne recunoască contribuţia. Unii au lăsat piramide, alţii au lăsat imperii, alţii au lăsat cărţi, însă Avraam L-a lăsat pe Dumnezeu. Altarul este urma închinării tale. În sfinţenie şi închinare nu există limită. Singurul lucru pe care îl iei cu tine în cer şi rămâne în acelaşi timp pe pământ este caracterul tău, altarul tău.”