Posts Tagged ‘CNSAS’

Recomandate (3)

23 august 2009

Domnule pastor Daniel Brânzei,

Regret enorm că mă puneți în situația să vă spun, public, cum i-am spus și pastorului Marius Cruceru:

Sînteți laș, nu puteți purta o polemică.

Cred că de data asta o să fie clar că nu am deloc de gînd să trec peste acest episod jenant pe care l-ați generat din motive despre care cred că nu vă interesează doar pe dvs., ci și pe noi, cititorii blogului / blogurilor dvs.

Postarea dvs. din 18 august încă poartă titlul: Beniamin Poplăcean a colaborat cu Securitatea.

De asemenea, prima dvs. propoziție e ciudată: “O inițiativă a Uniunii Baptiste de la București ?”

Desigur, nu e atît de ciudată precum cea a lui Mariusc Cruceru:

“Nu se înțelege cînd și de care președinte a fost solicitată cercetarea. Aia este problema.” (comentariu, pe blogul lui, în 19 august, 10:03 pm)

Vă reproșez 3 chestiuni:

1. Titlul postării dvs. nu e titlul știrii inițiale, ci e titlul deformat pus de Ziare.com. Afișînd acest titlu, ați luat locul instanței, care încă nu s-a pronunțat. Ca să nu mai vorbesc de faptul că ați fost indus în eroare și nu văd că ați fi recunoscut încă acest lucru.

(Marius Cruceru însă dă de înțeles că ați fost indus în eroare: “mare este ispita titlurilor.. . cred ca si Daniel a cazut in acesta ispita. Poate ca eu am un pic mai multa experienta. Atit. Dar si eu pot cadea si am cazut alta data la fel de usor.” – comentariu pe blogul lui în 23 august, 7:15 am)

2. Propoziția referitoare la Uniunea Baptistă nu are prea multă legătură cu textul știrii. Ar trebui să avem mai multe detalii despre acțiunea Uniunii Baptiste. Încă nu avem. Dar ce e clar e că este vorba de acțiunea CNSAS.

(Dacă doriți să puneți în discuție acțiunea Uniunii Baptiste, atunci consider că trebuie ALTFEL să procedați, de exemplu scriind o postare în care ridicați această chestune.)

3. La 5 zile de la postarea dvs. încă nu ați indicat sursa știrii pe care ați preluat-o.

Spre deosebire de dvs., CHRIST 4RO, care a preluat același titlu deformat, a afișat comentariul meu:

Sursa este NewsIn, unde titlul este:

CNSAS cere instantei sa constate ca un reprezentant al cultului baptist a colaborat cu Securitatea

Titlul postarii, la fel ca si titlul deformat al articolului (preluat) pe Ziare.com, este problematic, avind in vedere ca instanta nu s-a pronuntat inca.

Cu dezamagire,

Alin Cristea

DAR nu și-a cerut scuze cititorilor pentru titlul deformat și pentru că nu a indicat sursa știrii, nu a schimbat titlul, nu a avut nici un demers reparatoriu.

Pentru cei care își folosesc mintea mai degrabă pentru suspiciuni și prejudecăți decît pentru a trudi pentru aflarea adevărului, precizez că nu am nici un fel de legături cu Beniamin Poplăcean. De asemenea, nu mă interesează acum dacă, cînd, cît și de ce ar fi colaborat cu Securitatea.

Acum mă interesează atitudinea față de știrile pe care le citim, adică: (1) Trebuie să acordăm o minimă încredere demersului jurnalistic și (2) în același timp trebuie să avem la dispoziție date care să ne permită să verificăm măcar o bună parte a știrilor, dacă nu chiar pe toate. Aici intervine, desigur, și chestiunea credibilității. Unele instituții și publicații au credibilitate, altele mai puțină.

Acum mă interesează ca dvs., ca pastor, să dați dovadă de curaj și să vă recunoașteți greșelile pe care le-ați făcut în chestiunea amintită. Dacă nu veți face asta, și dacă Marius Cruceru nu face asta, atunci pun în discuție legitimitatea demersurilor dvs. și ale lui Marius Cruceru cu privire la chestiunea colaborării.

Cu alte cuvinte, dacă pînă și Daniel Brânzei și Marius Cruceru sînt așa de confuzi și lași (referitor la faptul că nu pot purta o polemică în public), atunci la ce mai folosește, pentru mediul confesional evanghelic, să se afle care pastori au colaborat (și de ce) cu Securitatea?

Ce speranțe le mai putem da generațiilor care acum sînt la vîrsta adolescenței și tinereții?

Mare miză, nu-i așa?

Asta e declarația mea de “necolaborare” cu dezinformațiile: Aici stau, şi nu pot face altfel.

Recomandate (2)

19 august 2009

Stimate pastor Daniel Brânzei,

Ați schimbat titlul postării dvs. care AFIRMA că Beniamin Poplăceanu a colaborat cu Securitatea.

Ați fi putut pune semnul întrebării, dar tot v-aș fi acuzat de tendențiozitate. Vă reproșez gradul scăzut de informație al postărilor dvs. Și vă reproșez, așa cum reproșez oricui, faptul că nu ați pus ghilimele cînd ați preluat articolul. Și nu ați menționat sursa primară: NewsIn, nu Ziare.com, care a deformat titlul articolului.

Acum ați pus titlul: “O inițiativă a Uniunii Baptiste de la București ?”

Păi din text nu reiese că ar fi o inițiativă a Uniunii Baptiste de la București (neinspirată formulă, Uniunea Baptistă nu e “de la București”, adică înainte era Uniunea Baptistă “de la Oradea”? Vă jucați cu vorbele…).

Din text reiese că este acțiunea CNSAS.

Așadar, consider al doilea titlu aproape la fel de nepotrivit ca și primul, dar, cu siguranță, mult mai nepoluant decît primul. Prin primul aduceați atingere unei persoane (îmi place să cred că am făcut ceea ce aș vrea să facă și alții pentru mine), prin al doilea observ că vreți să aduceți atingere unei instituții.

Mi-am pus această întrebare: ce semnificație are menționarea faptului că “acțiunea CNSAS a fost introdusă în instanță în aprilie, după ce, anterior, Cultul Creștin Baptist din România – Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România a solicitat verificarea lui Poplăcean în baza Legii 187/1999″.

Deocamdată nu am indicii. Dar cineva mă întreba pe Mess în această seară: cum a rezolvat Paul Negruț chestiunea colaboratorilor. Am rîs amîndoi. Astea-s… istorii paralele, vorba Pătrățosului.

De asemenea, nu am căutat să văd ce prevede Legea 187/1999. După cum lesne se poate observa, nici unul dintre cei implicați azi în chestiunea în discuție nu a amintit de această Lege.

Avînd în vedere procedura dvs. inițială, consider că trebuie să vă cereți scuze public pentru titlul inițial. Acest lucru nu are de a face cu persoana sau activitatea lui Beniamin Poplăcean, ci cu persoana ȘI activitatea pastorului baptist Daniel Brânzei. Și mai are de a face cu respectul pentru cititori.

Regret că sînt în situația să vă solicit acest lucru. Dar face parte din angajamentul meu de “necolaborare” cu dezinformările în spațiul public.

Ați trimis linkul postării pe lista Roboam_visitors, așadar consider că aveți datoria să prezentați scuze publice și acolo.

Întrebați, ‘gingaș’, pe blogul lui Marius Cruceru:

“Dragii mei, am schimbat titlul. S-a schimbat ceva în situație?”

Nu apreciez felul lipsit de demnitate în care vreți să treceți peste incidentul pe care l-am semnalat.

Ați fi putut spune: “De gura lui Alin Cristea, am schimbat titlul.” Nici atunci nu apreciam prea mult tactica, dar era puuuuțin mai bună decît să ne întrebați dacă s-a schimbat ceva în situație?!?

Desigur, pentru mine e evident că vă referiți la persoana lui Beniamin Poplăcean și, probabil, la chestiunea largă a colaborării pastorilor cu Securitatea.

Dar oare pentru dvs. e evident faptul că eu nu am pus în discuție ceva în legătură cu Beniamin Poplăcean?

Ca să fie clar: Eu am pus în discuție ceva în legătură cu noi, ceilalți (ceva asemănător cu demersul lui Marius Cruceru la discuția despre Rick Warren).

Vă semnalez încă un lucru clar, de data asta pe blogul dvs., la postarea în discuție:

Numele lui Beniamin Poplăcean a apărut în 3 feluri:

1. În linkul postării: Poplăceanu Beniamin (și probabil în titlu).
2. Beniamin Poplăceanul – la comentariul lui Nelu (6:17 am)
3. Doinel Octavian Beniamin Poplăcean – în articolul preluat

Tind să cred că ultima varianta e cea corectă.

Observ, de cîțiva ani, că destui evanghelici nu sînt în stare nici măcar să menționeze un nume corect (și Doamne ferește să le atragi atenția, că sar în sus). Cum am putea, atunci, avea reflexe și instrumente de lucru pentru chestiuni mult mai important și mult mai complexe?

Ca să închei epistola mea publică, sînt dezamăgit și îngrijorat.

Puteați să dați un exemplu prin a vă cere scuze pentru neatenția dvs. Cum putem aștepta de la alții să recunoscă marile lor măgării cînd Daniel Brânzei, Marius Cruceru (și mai sînt o droaie de exemple în spațiul public) nu recunosc micile lor măgării?

Cred că e prima dată în viață, la 42 de ani, cînd mi-a fost rușine că sînt baptist. Și cîte am mai pătimit de le baptiști pînă acum… Dar nu credeam ca doi pastori baptiști pe care îi prețuiesc și pentru care aș sta alături în mai multe situații să-și piardă uzul rațiunii și al conștiinței pînă la acest nivel.

Probabil v-a bătut prea mult soarele în cap zilele astea.

Nu-i nimic. Pentru bătuții în cap sînt soluții de umidificare și repunere în circulație optimă a materiei cenușii.

De inimă / conștiință… nu zic prea multe. E prea complicat să vă explic de ce încă vă mai simpatizez, dragi pastori ce-mi dădurăți de lucru azi. Trecutul, probabil. Eram și eu mai tînăr… Nimeni nu-i perfect – celebra replică din Some Like It Hot.

UPDATE 20 august, 08.00

Al 4-lea mod în care apare numele lui Beniamin Poplăceanu e într-un comentariu (19 august, 12.26 am) pe blogul lui Marius Cruceru: Poplăcianu.

Același comentator face și următoarea remarcă:

“Se pare ca barzilaiendan se joaca cu situatiile astea. Care sint totusi extrem de serioase. Nu numai ca a schimbat si reschimbat titlul, dar si introduce si sterge comentariile, fara explicatie. O fi de felul lui o fire schimbatoare, dar sper ca nu dupa cum bate vintul. La un moment dat erau trei comentarii, apoi cinci, apoi doua si din nou trei.”

Precizare: Daniel Brânzei a revenit la titlul “Beniamin Poplăceanu a colaborat cu Securitatea”.

Pentru care consideram că ar trebui să-și ceară scuze, nu pentru că s-ar fi referit la o anume persoană, ci pentru că a anunțat verdictul ÎNAINTE ca instanța să se pronunțe.

UPDATE 20 august, 20.20

Al 5-lea mod în care apare numele lui Beniamin Poplăcean este… prescurtat: D-l Plop.

Într-un comentariu pe blogul lui Marius Cruceru, 6:50 pm.

UPDATE 21 august, 09.00

Al 6-lea mod în care apare numele lui Beniamin Poplăcean este… și mai prescurtat: DOBP.

Într-un comentariu pe blogul lui Marius Cruceru, 20 august, 13:38 am.

UPDATE 23 august, 21.50

Al 7-lea mod în care apare numele lui Beniamin Poplăceanu, în comentariile pe blogul lui Marius Cruceru: fratele Binu.

Dosariada

19 august 2009

A treia parte din articolul Presa noastră cea de toate zilele, apărut în revista electronică confesional@ 2 / 2007

“Dacă Olanda este ţara lalelelor, Norvegia a fiordurilor, iar Spania patria coridelor, iată că România este ţara dosarelor. Ar fi chiar o idee să organizăm trasee turistice pe la aceste arhive, pe la CNSAS. Oricum, am fi probabil unici.” (Alfred Bulai, Cultura, Nr. 39 (88), 14 septembrie 2006)

Voi da trei citate, despre care cred că conţin trei idei principale referitoare la acest fenomen: suspiciunea pe care deconspirarea unor colaboratori a aruncat-o asupra tuturor domeniilor vieţii sociale, nevoia de mărturisire (şi iertare) şi recăpătarea demnităţii personale şi colective.

Robert Turcescu: “Pe Antohi, Muscă, Marchiş şi toţi ai lor nu-i acuz pentru ce-au semnat atunci. Mă ştiu slab şi făcut din carne, muritor, laş, prin urmare. Dacă nu s-ar fi întâmplat să am norocul unei naşteri în anii târzii ai dictaturii, aş fi fost, probabil, la rândul meu, un turnător. N-am, prin urmare, nici un merit şi nu aştept medalia neprihănirii. Dar pe toţi cei care, abia acum, ies public, mărturisindu-şi păcatul trădării îi acuz de crimă cu premeditare. Minţind şi tăinuind, ei au ucis speranţa şi şansele noastre de vindecare rapidă. Ei m-au ucis, luându-mi darul de preţ al încrederii în oameni.” (Dilema veche, Nr. 137, 8-14 septembrie 2006)

Mihail Neamţu: “Pe cât de dificilă este uitarea, pe atât de necesară devine iertarea – un act esenţial care restituie demnitatea persoanei şi libertatea sa interioară. În creştinism, iertarea nu este o opţiune, ci o datorie, născută din convingerea că pocăinţa reprezintă doar etapa tristă dintr-o transformare subiectivă care aspiră la seninătate. Ca să înţelegi asta, trebuie să ieşi din cadrele legalismului. Nu ar fi decât o biruinţă a răului să credem că miracolul binelui cotidian nu răscumpără anii răvăşiţi de grave infidelităţi. Trecutul nu este definitiv şi nici prezentul mai mult ca perfect. Îndârjirea vindicativă nu înnoieşte, ci surpă temeliile adevărului – aceasta este intuiţia celor care îl cunosc pe profesorul Sorin Antohi ca pedagog energic şi dascăl preţios. Din pragul înfrângerilor recunoscute trebuie declinat verbul cu cel mai mult viitor: a spera. Drumul către Emaus nu exclude Areopagul Atenei, deşi include, cu necesitate, Damascul.” (22. Nr. 862, 12-18 septembrie 2006)

Radu Preda: “Deconspirarea în curs nu dă dreptul nimănui să judece mai aspru decât trebuie şi nici să fie mai indulgent decât este necesar. Dincolo de datele obiective ale comunismului, noi ne confruntăm zilele acestea mai ales cu feţele lui umane, cu persoanele şi biografiile atinse de el. Or, tocmai această dimensiune, abil pusă în prim-plan de către cei care doresc astfel evitarea abordării esenţei tari a dominaţiei criminale, ne obligă la nuanţe. Lucru valabil mai ales pentru generaţia din care fac parte. Foarte simplu spus, nu ştim nici unul dintre noi cum am fi făcut faţă presiunilor în timpul dezmăţului comunist. Nu ştim şi nici nu avem cum să aflăm. Să mulţumim lui Dumnezeu că ne-am născut destul de târziu pentru a nu fi fost nevoiţi să ne dăm măsura în acele condiţii. Cu alte cuvinte, biologia ea singură nu oferă un ascendent moral. Aşadar, nu ceea ce s-a întâmplat în timpul comunismului, o perioadă destul de lungă şi receptată acum abstract de către cei mai tineri sau foarte tineri, este temeiul lecturii noastre critice, cât mai ales ceea ce s-a consumat şi se derulează sub ochii noştri după 1989. Acuzaţia de a fi fost colaborator, entuziast sau forţat, al Securităţii este înlocuită cu una mai gravă: aceea de a nu fi fost colaborator sincer al libertăţii. Prin tăcerea lor, prin faptul de a fi fost şantajabili, prin lipsa de viziune şi de interes pentru cei care urmează, colaboratorii Securităţii au prelungit, împreună cu şefii lor din umbră, noaptea. La noi, din păcate, ziua comunismului a avut 25 de ore.” (Adevărul literar şi artistic, Nr. 838, 30 septembrie 2006)

O discuţie despre deconspirare ar trebui să aibă în vedere două cazuri de notorietate internaţională: Günter Grass, unanim recunoscut ca fiind cel mai important scriitor în viaţă al Germaniei şi celebru pentru afirmaţia că numele Germaniei va fi pentru totdeauna legat de Auschwitz, şi arhiepiscopul Stanislaw Wielgus, care a renunţat la numirea ca arhiepiscop al Varşoviei, la o zi după ce a recunoscut că a fost colaborator al serviciilor secrete în perioada comunistă.

Dacă Günter Grass, sub dezideratul „Trebuia să spun adevărul”, a luat decizia de a mărturisi taina care i-a apăsat conştiinţa timp de mai bine de 60 de ani, şi anume, că a făcut parte în tinereţe din temutele Waffen-SS, arhiepiscopul Varşoviei, după ce mai întâi negase, apoi vineri recunoscuse, şi „după discuţii aprinse, sâmbătă noaptea, între oficialii bisericilor de la Vatican şi Varşovia” (conform BBC), duminică, 7 ianuarie, a demisionat înainte cu o oră de a fi instalat, spunând, cu ochii în lacrimi: „Mă retrag!”.

„Trebuia să spun adevărul” şi „Mă retrag!” conturează cele două limite în cadrul cărora pot fi încadrate aproape toate cazurile de deconspirare: la unii nevoia de mărturisire e mai mare, alţii trebuie ajutaţi (forţaţi) să recunoască (şi să renunţe la poziţii publice incompatibile cu anumite gesturi din trecutul lor neclarificate şi, mai ales, nerecunoscute decât foarte târziu).

Cazurile din spaţiul confesional evanghelic se încadrează şi ele în aceste coperte ale Mărturisirii şi Retragerii. Unii simt nevoia să mărturisească (care apasă cugetul cu atât mai mult cu cât spaţiul public românesc este încă unul isteric, care reacţionează neaşteptat de dezechilibrat, nedând prea multe semne că ar putea să gestioneze într-un mod adecvat „trecutul care nu mai trece” şi nici de promovare a concordiei), iar alţii trebuie pur şi simplu confruntaţi public şi somaţi, măcar de dragul binelui comun, să renunţe la duplicitate.

Primii paşi l-au făcut penticostali, Comunitatea Regională Constanţa propunând, în 2 septembrie 2006, o Rezoluţie privind deconspirarea celor care au colaborat cu Securitatea, pe care a transmis-o Congresului Cultului Penticostal din data de 27 octombrie 2006 la Timişoara, pentru a fi analizată şi supusă votului Congresului. Nu am auzit încă de vreo Retragere.

Baptiştii au făcut câţiva paşi spre Mărturisire, în spaţiul public, prin Iosif Ţon, Radu Gheorghiţă şi Marius Cruceru.

De departe, cel mai… fierbinte eveniment estival al evanghelicilor din România a fost lansarea listei de discuţii Masa Rotundă de către Iosif Ţon, cel mai cunoscut baptist român (în România şi în lume), “ultimul mare mit al baptiştilor români”, cum scriam acum trei ani, “unul dintre părinţii spirituali ai multor generaţii tinere de teologi evanghelici din România”, cum scria Radu Gheorghiţă, doctor în teologie la Cambridge, “cel mai important lider evanghelic din România, după Richard Wurmbrand”, cum scria acum doi ani un alt doctor în teologie (Brunel, Marea Britanie), Dănuţ Manăstireanu , foarte bun cunoscător al spaţiului evanghelic românesc, Director pentru Credinţă şi Dezvoltare pentru regiunea Europei de est şi a Orientului Apropiat a organizaţiei World Vision International.

Într-un eseu de câteva pagini intitulat „Eu şi Securitatea” prezentat pe site-ul grupului de discuţii (care a adunat peste 700 de membri în câteva luni), Iosif Ţon face, la 72 de ani, importante precizări, referitoare la chestiunea delicată a colaborării liderilor religioşi în timpul comunismului:

„După ce am luptat atâţia ani pentru libertatea Bisericilor noastre şi pentru cauza Evangheliei în România sub comunism, întreaga Românie va constata totuşi că numele noastre vor apare pe lista celor care au fost cândva informatori ai securităţii. Vor fi mulţi pastori în situaţia aceasta ciudată. Ceea ce scriu este tocmai un ajutor pentru a se înţelege de ce se va produce această aparentă contradicţie. Situaţia este simplă: Cândva am fost frânţi şi am cedat. Dar tot acolo, Dumnezeu ne-a iertat şi ne-a ridicat la luptă pentru cauza Lui. Dacă veţi putea privi cele două aspecte împreună, va dispare orice contradicţie sau confuzie.”

Iosif Ţon afirmă clar că a făcut note informative într-o anumită perioadă a vieţii (anii ’50) când a fost ateu. Din păcate, nu cred că mulţi vor citi cu atenţie detaliile despre contextul în care a colaborat cu Securitatea, ciulind, pripit (câineşte), urechile la vestea că Iosif Ţon a fost informator. Bine ar fi ca mult mai mulţi să ia aminte la cazurile concrete pe care le prezintă, precizând că la câţiva ani de la căderea comunismului şi-a cerut iertare de la cei doi baptişti din Cluj cărora le-a făcut rău prin notele informative din perioada respectivă.

În toamnă, în partea a II-a a unui interviu din Adoramus, nr. 23, citim alte detalii despre perioada comunistă, pe care Radu Gheorghiţă le menţionează despre tatăl său, pastorul baptist Nicolae Gheorghiţă:

„Din discuţiile pe care le-am avut cu tata, am dedus că şi-a pus semnătura pe un document în care se angaja să informeze Securitatea ori de câte ori va fi aflat de evenimente care ar pune în pericol siguranţa Statului Român. Semnătura a fost dată cu o delimitare clară a acestui aspect, fără vreun angajament suplimentar de a deveni agent pasiv sau activ al Securităţii, fără vreo asumare a unei responsabilităţi de a informa periodic Securitatea despre evenimente de interes pentru ei, fie din Biserică, fie de la spital/policlinică – locul de muncă, fie din familie sau din viaţa altor persoane aflate în colimatorul Securităţii. […] Nic a mărturisit că a avut pe conştiinţă această semnătură. Chiar dacă a oferit-o în acel moment cu conştiinţa curată, actul semnării i-a rămas pentru o viaţă întreagă ca o sursă de dezamăgire şi ca o regretabilă pată neagră. Astfel, singura opţiune rezonabilă care îi mai rămăsese era ca, prin însuşi felul în care urma să trăiască, să invalideze semnătura – lucru pe care, cred, l-a făcut cu o fermitate, cu o consecvenţă şi cu un curaj pe care nimeni nu le poate pune la îndoială, cu atât mai mult, să le nege.”

Un al treilea exemplu de „deconspirare tandră” a apărut într-un excelent articol scris de Marius Cruceru în Creştinul azi, revista bisericilor baptiste din România, Nr. 4-5/2006, „Despre Dumnezeu, numai de bine. Exerciţiu de trăire în adevăr”, în care aflăm despre colaborarea tatălui său, pastor baptist, dar şi despre omorârea lui de către Securitate, atunci când a refuzat să mai colaboreze.

“Toţi cei care continuă să se scuze spun că au semnat un angajament pe care ‘ l-au onorat’ Asta este una dintre cele mai periculoase minciuni pe care o auzim, începând de la politicieni până la Sorin Antohi. Foarte rar auzi ‘m-am angajat şi am dus sarcina la îndeplinire din convingere şi patriotism, cu entuziasm. Am fost prost, dar sincer.’ Foarte rar auzi o recunoaştere până la capăt, fără scuze, fără încercarea de a da sfaturi sau a vorbi despre moralitate. Fiecare, prin comparaţie, încearcă să arate că trădarea lui a fost mai puţin periculoasă. Uneori, mai curată poate fi mărturisirea autentică şi plină de pocăinţă a unui ucigaş, decât cea a unei femei stricate care îşi găseşte motivaţii ale păcatului ei în frustrările pe care le-a îndurat în căsnicie.”

Cuvintele lui Marius Cruceru rămân provocări pentru toţi cei care poartă cu ei de atâţia ani povara unor gesturi (im)pardonabile, care trebuie mărturisite şi răscumpărate prin integrarea lor într-o istorie nefardată a celor mai bine de 40 de ani de pustie comunistă pe care a străbătut-o România timp de jumătate de veac. În acest sens, demersul lui Marius Cruceru oferă baptiştilor din România perspectiva recâştigării demnităţii, noua generaţie putând trece Iordanul tranziţiei în ţara europeană oferită de Dumnezeu prin pendulul istoriei.

Am un vis… Oscarul obţinut de România… Un tânăr scenarist să prindă acest subiect, al colaborării liderilor religioşi în timpul comunismului, iar un tânăr regizor să facă un film pe această temă (poate chiar o trilogie: o familie călcată în picioare de tăvălugul istoriei înainte de 1989, de „lovituţia” din decembrie şi drama postdecembristă a deconspirării). Dacă în România nu ar avea prea mare succes, în Occident ar avea unul enorm.

Precum filmul lui Cristi Puiu, Moartea domnului Lăzărescu, fără îndoială cel mai premiat film din istoria cinematografului românesc, cum spunea cineva acum un an, când avea deja 20 de premii internaţionale, darămite acum, când are 45, ultimul oferit de BBC pentru filmul străin considerat a avea impactul cel mai mare în Marea Britanie.

Beniamin Poplăcean – chestiunea colaborării

19 august 2009

Chestiunea colaborării e una problematică, dar chestiunea circulației informațiilor e la fel de problematică.

Lupta pentru aflarea adevărului nu se dă doar în sălile de judecată sau în arhivele diverselor instituții, ci și în modul în care, zilnic, folosim cuvintele și spațiul public pentru a comunica într-un mod mai mult sau mai puțin adecvat.

Iată 3 titluri de ieri, 18 august, despre chestiunea colaborării pastorului baptist Beniamin Poplăcean:

NewsIn:

CNSAS cere instanţei să constate că un reprezentant al cultului baptist a colaborat cu Securitatea

Ziare.com:

CNSAS: Un lider al cultului baptist a colaborat cu Securitatea

CHRIST4RO:

Un lider al Cultului Baptist din Romania a colaborat cu Securitatea

Prima observație care se poate face este că cele 3 titluri sînt diferite.

Primul reprezintă titlul original, celelalte două sînt deformate: al doilea pentru că anunță vinovăția pastorului ÎNAINTE ca instanța să se pronunțe, iar al treilea pentru că preia “verdictul”, eliminînd primul cuvînt din titlu, “CNSAS”, ceea ce ar fi sugerat măcar că e în legătură cu instituția CNSAS.

Atunci cînd citim articolul, căci e vorba de ACELAȘI articol, citim că “acțiunea CNSAS a fost introdusă în instanță în aprilie, după ce, anterior, Cultul Creștin Baptist din România – Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România a solicitat verificarea lui Poplăcean în baza Legii 187/1999″.

Ceea ce atrage atenția aici e faptul că acțiunea CNSAS a fost introdusă DUPĂ acțiunea Uniunii Baptiste.

Așadar, dacă am vrea să știm despre cum a fost inițiată PUBLIC chestiunea colaborării pastorului, Uniunea Baptistă ar fi sursa. Dar avînd în vedere fluxul penibil de știri pe site-ul Uniunii Baptiste, nu ne așteptăm la comunicate de presă care să precizeze poziția instituției (precum fac adventiștii, de exemplu).

Dar trebuie să avem așteptări de la site-uri precum CHRIST4RO (care se prezintă ca fiind Romanian Christian Media) să dobîndească reflexe și proceduri adecvate în circulația informațiilor.

Citind titlul (deformat) “Un lider baptist a colaborat…” m-a pufnit rîsul. Numai unul? :))))

Nu ne trebuie acțiunea Uniunii Baptiste sau a CNSAS sau a instanței ca să știm că pastori neo-protestanți, ca și preoți ortodocși, au colaborat cu Securitatea (sau colaborează cu servicii secrete).

Dar avem nevoie de acțiunile lor pentru a se clarifica MĂSURA în care au fost implicate persoane și categorii sociale.

Altfel, fie vom ajunge nepăsători și cinici (“toți au colaborat”), fie isterici gen Daniel Mitrofan sau pătrățoși.

Lupta pentru adevăr se dă mai ales ÎN noi. Fiecare trebuie să ne definim, cotidian, o anumită atitudine față de ceea ce ne aduce viața în față.

Pentru mine, azi, 19 august, nu chestiunea colaborării pastorului Beniamin Poplăcean reprezintă primul dosar pe rol în instanța cugetului, ci cum “colaborez” eu cu astfel de informații pe care le-am prezentat mai sus.

Sînt diferite niveluri de instanță. Cea a cugetului e definitivă.

Dacă nu ne osîndeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.

UPDATE 11:25

Mai este un gen de isterie, soft, e adevărat, dar e trist că pastorul Daniel Brânzei îl practică, prin preluarea fără prea mult discernămînt (dar cu oareșce tendențiozități) a unor articole cu priză la evanghelicii români din Statele Unite. A se vedea și preluarea articolelor antiObama.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 105 other followers