Posts Tagged ‘Duhul Sfant’

Colin Dye: În comuniune cu Duhul (10)

10 mai 2011

În comuniune cu Duhul – Colin Dye, Succeed Publishing, Medgidia, 2011, 128 p.

“Una dintre trăsăturile cele mai izbitoare ale lucrării lui Isus este modul în care a cerut deseori oamenilor să nu spună nimănui despre minunea săvârșită. În Marcu 7:31-37 și 8:22-26 este menționată aceată dorință sfântă de a lucra fără a atrage atenția asupra Lui (una dintre caracteristicile Duhului Sfânt). Când cercetăm lucrarea lui Isus, observăm că:

– Isus nu i-a folosit pe cei vindecați de El pentru a-Și face lucrarea cunoscută.

– Nu i-a îndemnat să mărturisească altora cele petrecute, căutând să atragă mai mulți oameni să-I asculte mesajul.

– Nu a încercat niciodată să impresioneze oamenii, exagerând cele petrecute.

Trebuie să fim cu băgare de seamă în relatările noastre, să nu exagerăm dimensiunile evenimentelor și să nu folosim cuvinte precum “cel mai bun” și “cel mai grozav”, care sunt rareori adevărate.

Dacă dorim cu adevărat să ne bizuim pe Duhul adevărului, vom fi caracterizați și noi de vorbirea Lui umilă și directă, fără a simți nevoia de a folosi metodele lumești de a ne face singuri publicitate, exagerând faptele, ignorând greșelile și concentrându-ne atenția în direcția greșită.” (p. 115-116)

Reclame

Trei citate (25)

5 februarie 2009

Brennan Manning, Semnătura lui Hristos, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2008

“Cuvântul profetic cheamă neabătut Biserica să se întoarcă la puritatea Evangheliei şi la scandalul Crucii. În numeroasele sale episoade, Pavel întăreşte faptul că a-l urma pe Isus înseamnă a apuca pe drumul ce urcă spre Golgota. Drumul Calvarului va fi presărat cu scheletele eurilor noastre, cadavrele iluziilor că deţinem controlul şi cioburile fariseismului, ale spiritualităţii egocentrice şi ale lipsei de libertate. Marea necesitate a timpului nostru este ca Biserica să devină ceea ce rareori a fost: trupul lui Hristos cu faţa întoarsă către lume, plin de iubire pentru ceilalţi, indiferent de religie ori cultură, dăruindu-se din belşug într-o viaţă de slujire, dând speranţă unei lumi apăsate de teamă şi prezentându-se ca o alternativă reală la rânduiala lumii actuale.”

“Semnul Său nobiliar este Crucea şi numai Crucea. Este semnătura Celui Înviat. Hristos plin de slavă este identificabil cu persoana istorică a lui Isus din Nazaret doar ca Om al Crucii. Semnătura lui Isus este într-o asemenea măsură fundamentală pentru istoria mântuirii, încât Pavel nu ezită să spună: ‘Căci n-am avut de gând să ştiu […] altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit’ (1 Corinteni 2:2). Când Pavel soseşte în Corint, este proaspăt întors din Atena, descurajat de încercarea lui nereuşită de a câştiga de partea sa comunitatea grecească apelând la teologia naturală. În faţa locuitorilor acestui depravat oraş-port al Corintului, unde imoralitatea sexuală era în floare, Pavel a renunţat la o abordare înţeleaptă, propovăduind, în schimb, nebunia Crucii.”

“De fiecare dată când Duhul lui Dumnezeu intră în vieţile noastre – în miezul zilei, al săptămânii sau al vieţii – este pentru a vesti, într-o anumită formă, că vremea unei vieţi trăite pe furiş a trecut. Vântul care a suflat cu putere în ziua de Rusalii simboliza faptul că ceva nou şi minunat urma să se petreacă prin puterea lui Dumnezeu. Întocmai cum un grup de ucenici timizi, evazivi şi neajutoraţi au fost transformaţi în nişte mărturisitori lipsiţi de frică şi coerenţi, la fel se întâmplă şi cu noi. Când suntem cuprinşi de puterea unei mari iubiri, căpătăm forţa curajului de a risca. Duhul Sfânt ne eliberează de limitele autoimpuse şi ne trimite pe apele unor oceane încă neexplorate.”