Teologie și Terapie (1): Cu puțulica la control

Mă gîndesc de ceva timp la această rubrică, observînd o anumită tendință în gîndirea evanghelică de a migra mai degrabă spre Terapie decît spre Teologie. Deseori e mai greu să gîndim Teologic decît Terapeutic. Mai degrabă căutăm o Aspirină universală sau un Tratament specific decît să folosim tradiția creștină pentru a da semnificație evenimentelor personale sau din istoria actuală a omenirii.

Un bun prilej pentru lansarea acestei rubrici a apărut pe neașteptate, citind un titlu și apoi o știre la care am rămas cu gura căscată, despre faptul că oficialii americani din domeniul sănătății publice vor să promoveze circumcizia la scară națională, pentru a reduce răspândirea virusului HIV.

Știrea în limba engleză: Officials Weigh Circumcision to Fight H.I.V. Risk.

Semnalarea în limba română a știrii: Toti baietii nascuti in SUA ar putea fi circumcisi, pentru combaterea raspandirii virusului HIV.

Știrea asta e taman bună pentru exemplificarea a ceea ce mă interesează la rubrica Teologie și Terapie.

Circumcizia este SEMN între Dumnezeu și urmașii lui Avraam. Această dimensiune teologică este evident absentă în perspectiva terapeutică.

Ființele umane sînt mult mai interesate de împlinirea nevoilor lor (sau cel puțin să nu sufere prea mlt) decît de SEMNELE pe care Dumnezeu le lasă în Istoria Binecuvîntării.

Mă întreb, a nu știu cîta oară, de ce nu am auzit de vreo biserică (urbană) care, o dată pe an, s-a închinat pe un vîrf de deal prin recunoașterea lui Dumnezu în creație: în firul de iarbă, în azurul cerului, în modul în care vacile, prin rumegarea ierbii, ajung să dea lapte? Copiii noștri știu cine dă ploaie peste cei buni și peste cei răi? Știu de unde vine laptele? Nu de la vreo firmă de distribuție.

Curcubeul e un SEMN.

Semnul de care e vorba acum e legat de puțulică. Dumnezeu a hotărît să existe SEMNUL circumciziei în carnea urmașilor lui Avraam. Fiii lui Iacov au considerat că ar fi o ocară ca sora lor Dina să fie soția unui om netăiat împrejur (vezi Genesa 34). Și mai există și alte pasaje în Vechiul Testament care sugerează clar că împlinirea SEMNULUI reprezintă o chestiune de importanță majoră în relația cu Dumnezeu.

Mentalitatea terapeutică evită chestiunea incomodă a relației omului cu Creatorul său. Avem o problemă, trebuie să găsim o soluție – acest tip de gîndire poate uneori să ducă la rezultate vizibile, dar acest tip de gîndire nu este de unul de prim rang, cum este tipul de gîndire teologică.

Dezvoltarea unei gîndiri teologice nu este deloc ușoară. Nu mă refer acum în primul rînd la demersul academic, eseistic, homiletic sau pastoral. Mă refer la dobîndirea unor reflexe ideatice cu ajutorul cărora nu cauți soluții în primul rînd, ci cauți mai degrabă să identifici SEMNELE relației lui Dumnezeu cu oamenii.

Vechiul Testament conține indicații prețioase despre cum se dobîndește o astfel de mentalitate teologică. De exemplu, mîncarea Paștelui (în)SEMNA multe lucruri. Povestea ieșirii din robie nu era pentru ochișori micuți, ci pentru minte exersată în vederea înțelegerii SEMNELOR.

Deși tendința de a ne proteja, de a asigura copiilor un viitor, de a ne SEMNA în progresul omenirii pare cumva normală, reflexul terapeutic devine unul periculos. Creștinii sînt chemați la a trăi ca niște miei în mijlocul lupilor, la a-și reprima impulsul de a-și cîștiga viața și la a și-o dedica unor cauze nobile.

Chestiunea SEMNULUI în puțulică devine și mai interesantă în Romani, unde Pavel întreabă: credința lui Avraam i-a fost socotită ca neprihănire după sau înainte de circumcizie? Și mai pune și alte întrebări interesante.

Metaforizarea din Romani 2:29 e fulminantă, superbă, inconturnabilă:

“Tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă.”

Așadar, dacă mentalitatea terapeutică încearcă să rezolve o problemă, mentalitatea teologică (care lucrează mult cu metafore: Isus e Păstorul, Ușa, Apa, Pîinea) aduce SEMNUL din puțulică în inimă.

Poate cîndva masculii americani vor trebui să prezinte puțulica la control.

Dar să nu uităm că la Judecata de Apoi TOȚI oamenii vor trebui să prezinte INIMA la control. Ce soluție are vreun om pentru HIV-ul inimii?

Afurisită să fie TERAPIA cînd ia locul TEOLOGIEI.

Publicitate

Post-8 martie

Acum, că a trecut inconturnabilul 8 martie, poate ar trebui, totuşi, să reflectăm, cu seriozitate, asupra unor formule cu totul exagerate, precum: Inima unei femei este cea care face lumea să se învârtă.

Perspectiva biblică asupra antropologiei feminine este clară:

– Dumnezeu i-a zis femeii: „Dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpîni peste tine.” (Genesa 3:16)

(Bărbătuşul a fost blestemat fiindcă a ascultat de glasul nevestei şi a nesocotit porunca lui Dumnezeu.)

– „După cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.” (Efeseni 5:24)

– „Nevasta să se teamă de bărbat.” (Efeseni 5:33)

– „Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rîndul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dînd cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.” (1 Petru 3:7)

– „Nevasta nu este stăpînă pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpîn peste trupul lui, ci nevasta. Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decît doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi.” (1 Corinteni 7:4-5)

Pustane (11): Pălmaşi, nu consilieri

“Sunt mulţi care vor să lucreze pentru Dumnezeu doar în calitate de consilieri, dar Dumnezeu n-are nevoie de multe şedinţe de comitet. El are nevoie de pălmaşi, de oameni care dau tare cu securea, care văd nevoia extinderii Regatului Divin.”

Vladimir Pustan: Securea şi seminaristul (Cântec pentru neliniştea inimii, Editura Fabrica de Vise, Beiuş, 2006)

Pustane (10): Ruşinea Babelului

“Ruşinea Babelului a fost spălată patru mii de ani mai târziu, când, în ziua de Rusalii, au vorbit toţi o singură limbă, limba iubirii, iar cei împrăştiaţi în toată lumea s-au unit sub steagul Duhului Sfânt. Limba nou învăţată era limba Evangheliei şi aducea o veste bună: că nu-i nevoie să mai faci eforturi ca să ajungi la Dumnezeu, pentru că S-a coborât El la tine şi tot El e responsabil să te ducă în cer, fără cărămizile şi smoala ta stupidă.”

Vladimir Pustan: Catastrofa – VII. Un turn cu probleme (Cântec pentru neliniştea inimii, Editura Fabrica de Vise, Beiuş, 2006)

Pustane (8): Dumnezeu Moş Crăciun

“Dumnezeu e un fel de Moş Crăciun bonom şi risipitor, cu braţele pline de daruri, gata pentru a fi distribuite celui ce strigă mai tare, e insistent sau mai credincios. De fapt, cei mai mulţi nici n-au nevoie de El, ci numai de ceea ce dă El şi asta e o diferenţă mare cât veşnicia. Rugăciunea e Cenuşăreasa bisericilor, iar rugăciunea de mulţumire e Alba ca Zăpada după ce a mâncat mărul hîrcii ştirbe. E la urmă şi numai dacă rămâne loc. […] Dumnezeul nostru e cât vrem noi să fie de mare. Dacă ne gândim la El doar pentru a ne binecuvânta buticurile şi a ne vindeca de spondiloză, înseamnă că avem un Dumnezeu mic.”

Vladimir Pustan: Corul leproşilor

Trei citate (25)

Brennan Manning, Semnătura lui Hristos, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2008

“Cuvântul profetic cheamă neabătut Biserica să se întoarcă la puritatea Evangheliei şi la scandalul Crucii. În numeroasele sale episoade, Pavel întăreşte faptul că a-l urma pe Isus înseamnă a apuca pe drumul ce urcă spre Golgota. Drumul Calvarului va fi presărat cu scheletele eurilor noastre, cadavrele iluziilor că deţinem controlul şi cioburile fariseismului, ale spiritualităţii egocentrice şi ale lipsei de libertate. Marea necesitate a timpului nostru este ca Biserica să devină ceea ce rareori a fost: trupul lui Hristos cu faţa întoarsă către lume, plin de iubire pentru ceilalţi, indiferent de religie ori cultură, dăruindu-se din belşug într-o viaţă de slujire, dând speranţă unei lumi apăsate de teamă şi prezentându-se ca o alternativă reală la rânduiala lumii actuale.”

“Semnul Său nobiliar este Crucea şi numai Crucea. Este semnătura Celui Înviat. Hristos plin de slavă este identificabil cu persoana istorică a lui Isus din Nazaret doar ca Om al Crucii. Semnătura lui Isus este într-o asemenea măsură fundamentală pentru istoria mântuirii, încât Pavel nu ezită să spună: ‘Căci n-am avut de gând să ştiu […] altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit’ (1 Corinteni 2:2). Când Pavel soseşte în Corint, este proaspăt întors din Atena, descurajat de încercarea lui nereuşită de a câştiga de partea sa comunitatea grecească apelând la teologia naturală. În faţa locuitorilor acestui depravat oraş-port al Corintului, unde imoralitatea sexuală era în floare, Pavel a renunţat la o abordare înţeleaptă, propovăduind, în schimb, nebunia Crucii.”

“De fiecare dată când Duhul lui Dumnezeu intră în vieţile noastre – în miezul zilei, al săptămânii sau al vieţii – este pentru a vesti, într-o anumită formă, că vremea unei vieţi trăite pe furiş a trecut. Vântul care a suflat cu putere în ziua de Rusalii simboliza faptul că ceva nou şi minunat urma să se petreacă prin puterea lui Dumnezeu. Întocmai cum un grup de ucenici timizi, evazivi şi neajutoraţi au fost transformaţi în nişte mărturisitori lipsiţi de frică şi coerenţi, la fel se întâmplă şi cu noi. Când suntem cuprinşi de puterea unei mari iubiri, căpătăm forţa curajului de a risca. Duhul Sfânt ne eliberează de limitele autoimpuse şi ne trimite pe apele unor oceane încă neexplorate.”

Trei citate (24)

John Eldredge, Călătoria inimii, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2008

“Istoria relaţiei lui Dumnezeu este istoria modului în care Dumnezeu ne cheamă, ne duce într-o călătorie şi ne dă adevăratul nume. Majoritatea semenilor noştri cred că este povestea unui Dumnezeu care stă pe tronul Său ceresc şi abia aşteaptă să ne dea una peste cap atunci când nu rămânem în banca noastră. Nimic mai puţin adevărat. El l-a creat pe Adam pentru aventuri, bătălii şi frumuseţe, ne-a creat pentru a dobândi un loc unic în istoria Lui şi este hotărât să ne readucă la modelul iniţial.”

“Simone Weil avea absolută dreptate – frumuseţea şi durerea sunt singurele două lucruri care ne pot săgeta inimile. Fiindcă aceasta este atât de adevărat, trebuie să avem o măsură a frumuseţii în vieţile noastre proporţională cu durerea noastră. Nu, mai multă. Nu ne indică oare Dumnezeu acest lucru? Priviţi în jur. Priveliştile şi sunetele, aromele şi senzaţiile – lumea abundă de frumuseţe. Dumnezeu par eîndrăgostit de ea. Prea tare însă. Aparent, El simte că trebuie să avem parte de multă frumuseţe în vieţile noastre.”

“Tehnocraţii religioşi din vremea lui Isus l-au confruntat cu ceea ce credeau ei că erau standardele unei vieţi care îl mulţumeşte pe Dumnezeu. Viaţa exterioară, susţineau aceştia, viaţa obligaţiilor şi a îndatoririlor era ceea ce conta. Isus spunea: “Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici!… Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumaose, iar pe dinlăuntru vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege” (Matei 23:25-28). Pretutindeni în Vechiul şi Noul Testament, viaţa inimii este de un real interes pentru Dumnezeu. Atunci când poporul lui Israel a căzut într-o viaţă totală de ritualuri şi critici, Dumnezeu se plângea: ‘Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine’ (Isaia 29:13).”

Corul îngerilor

Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte,
şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi Lui.

Traducerea Cornilescu (1921)

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu
şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire!

Biblia ortodoxă (1982 / 1988)

Slăvă lui Dumnezeu în înălţimi
şi pace pe pământ, între oamenii peste care se odihneşte bunăvoinţa Lui!

NTR – Noua traducere în limba română (2007)

Glory to God in the highest,
and on earth peace, good will toward men.

King James Version

Glory to God in the highest,
and on earth peace among those with whom he is pleased!

English Standard Version

Glory to God in the highest,
and on earth peace to men on whom his favour rest.

New International Version

Trei citate (21)

Edwin Louis Cole, Comunicare, sex & bani, Editura Apollo, Timişoara, 2007

“Singurul lucru pe care femeile îl vor de la bărbaţi este ca ei să fie bărbaţi. Şi singurul lucru pe care bărbaţii şi-l doresc este ca ei să fie bărbaţi. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre ei nu înţeleg ce înseamnă să fii bărbat. Cărţile scrise în zilele noastre spun că bărbaţii adevăraţi nu mai mănâncă ‘gris cu lapte’, dar adevărul este că bărbaţii adevăraţi, care sunt siguri de statutul lor de bărbat, pot mânca tot ce îşi doresc. […] Sunt trei lucruri fundamentale care ridică probleme în relaţiile dintre bărbaţi şi femei. Acestea sunt: comunicarea, sexul şi banii.”

“Omul care înţelege şi preţuieşte comunicarea îşi va asculta copiii, chiar şi cuvintele fără noimă ale copilului de câţiva ani sau veştile rele venite din partea adolescentului. Bărbatul care comunică îşi va mărturisi deschis dragostea prin cuvinte şi o va confirma prin gesturi şi prin duh. Cele trei cuvinte care alcătuiesc dormula succesului în afaceri imobiliare sunt: ‘Amplasare, amplasare, amplasare’. Cele trei cuvinte care alcătuiesc formula succesului în viaţa unui bărbat sunt: ‘Comunicare, comunicare, comunicare’.”

“Dacă Dumnezeu nu i-a impus omului să procreeze, ci a făcut din sex un act plăcut, pe care bărbatul să-l dorească, tot la fel trebuie să-şi trateze bărbatul soţia – să nu îi impună nimic, ci să facă din sex un act plăcut, pe care ea să-l dorească. Unirea prin actul sexual este legată direct de modul în care un bărbat îşi iubeşte soţia, care ar trebui să fie la fel cum Hristos iubeşte Biserica. Orice bărbat care îşi obligă soţia la acte sexuale de orice fel, acţionează din poftă şi nu din dragoste.”

Colinde, colinde

În atmosfera Crăciunului intrăm într-un fel sau altul – nicidecum prin muzica de la mall-uri, unde zumzăitul cărucioarelor şi al caselor de marcat (şi al creierelor noastre mustind a contabilicească achiziţie a bunurilor de consum) nu e deloc un bun catalizator pentru chimia inexprimabilă ce are loc în noi în zile ca acestea, în fiecare an.

Eu am intrat în atmosferă acum două zile, citind, iarăşi cu ochii bulbucaţi şi cu inima (în)frîntă, un poem de Crăciun scris de Ioantan Piroşca.

Apoi, astă seară, am mai făcut un pas în lumea asta creştin-crăciunească ascultînd colinde închinate Pruncului în interpretarea corului de tineri de la Biserica Baptistă Emanuel din Oradea (cor care mîiine aniversează 10 de ani de activitate).

Şi-am închis ochii, şi-am murmurat şi eu versuri alin(t)at-colindate, şi-am tremurat ritmat din pantofi încînt de ritmuri moderne şi de ACEEAŞI veche veste bună. Fă, Domne, inima-mi iesle pentru Tine, să mă-ndur şi eu de Tine-n scutece cum Te-ai îndurat şi Tu de Mine înfăşat în spini şi-n durerile păcatului.

alinat fost-am, ascultînd, din nou, poveştile Naşterii în balade contemporane şi armonioase, pre tinereşti voci glăsuite-n măiastre cîntări…

analist neostoit, am regretat că n-au răsunat colinde româneşti, ci doar americănoase aranjamente, care fain au umplut spaţiul sonor prin cîntul celor peste 100 de tineri…

urbană fiinţă ce sînt, am apreciat evenimentul creat, şi-aş fi vrut să fie mii de concetăţeni să audă, să asculte, să rezoneze, să bată cu pantofii metrul muzical şi cu inima Ritmul Istoriei…

foto-(i)mobilizat, ce-am mai pozat şi-am înregistrat – parc-am vrea să prindem clipa, s-o înfăşurăm în staniol vizual, de ne facem, pe noi înşine, nişte brazi împodobiţi ce se uscă după eveniment…

surprins însă am fost de autentica acţiune a unui băieţel de a-mi curta fetiţa…

Dirijorul corului: Titus Tonea.

Să fie bine primită truda lui aici, jos, de oamenii plăcuţi lui Dumnezeu, şi sus în ceruri, în locurile preaînalte!

Ascultaţi o piesă din concert: Oradea Evanghelică

Emil Bartoş la Bucureşti

Florin Stoica a consemnat cîteva idei prezentate de Emil Bartoş la „capela studenţească din Bucureşti”:

Când îl profanezi pe Dumnezeu:

1. Când dăruieşti mai puţin decât ce ai tu mai bun.
2. Când sugerezi că standardul lui Dumnezeu este schimbător.
3. Când dai impresia că Dumnezeu nu are putere să te elibereze.
4. Când foloseşti puterea şi gloria lui Dumnezeu ca să te glorifici pe tine.

romoflorin.wordpress.com