Un comentator se referă, pe blogul lui Marius Cruceru, la Corneliu Simuț ca fiind „printre cei mai buni profesori născuți de Universitatea Emanuel”.
Născut sau făcut?
Întrebarea nu este deloc fără însemnătate. Se poate lărgi contextul:
Cîți dintre pastori sînt născuți, și nu făcuți, de mediul evanghelic din România?
De 70 de zile Paul Negruț nu a mai scris pe blog.
Iată numărul de postări:
August – 0
Iulie – 0
Iunie – 3
Mai – 2
Aprilie – 1
Martie – 11
Februarie – 27
Ianuarie – 6
Să așteptăm oare Februarie 2010?
Nu e nicidecum singurul dintre pastori care nu sînt grabnici la postare. Vasile Taloș a postat de 5 ori în Ianuarie 2008 (!) și de 3 ori în Februarie 2009. Octavian Baban a postat de 3 ori în 2007, de 16 ori în 2008 și niciodată anul acesta.
Nu pot decît să-mi exprim regretele față de acest fenomen… retrograd.
Iată că s-au adeverit previziunile mele despre dezorientarea rectorului Universității Emanuel în blogosfera evanghelică:
https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2009/03/21/paul-negrut-blogger
Rămîn, în continuare, la convingerea că este un mister DE CE și-a făcut blog Paul Negruț.
Cică: „În ultima vreme sunt confruntat cu situația în care unii membri ai Bisericii Emanuel sunt plecați temporar din Oradea și care în mai multe rânduri și-au exprimat dorința de a avea acces la anumite învățături și meditații biblice din partea păstorilor Bisericii. De asemenea, absolvenții Universității Emanuel sunt răspândiți nu numai în toată țara, ci în toate colțurile lumii; unii dintre ei au solicitat posibilitatea de a accesa asemenea meditații. Nu în ultimul rând, așa după cum se știe, de-a lungul anilor am predicat în mai multe părți ale țării și peste hotare și o parte dintre ascultători au cerut să trec peste reținerile mele și să transmit și prin forma aceasta anumite mesaje. Toate acestea, la un loc m-au determinat să mă rog și în cele din urmă să accept să postez anumite meditații sau mesaje.”
Ce mai abureli…
Un foarte interesant și lung comentariu scrie Virgil Titarenco în 21 august la postarea lui Marius Cruceru intitulată, cu ghilimele, “Pastorului meu nu-i pasă de biserică!”.
Rețin acest comentariu pentru nominalizările la categoria Cel mai bun comentariu – Premiile Thymos pentru bloguri evanghelice, ediția a III-a, dar poate candida, într-un top mult informal dar mult mai amplu, pentru cel mai bun comentariu scris vreodată pe un blog evanghelic.
“Biserica lui Hristos nu este o democrație (nici măcar reprezentativă). Oamenii (inclusiv pastorii) în biserică trebuie judecați (sau evaluați) de către Scriptură – sau mai corect, în lumina exclusivă a Scripturii. Trebuie să existe în sensul acesta o cunoaștere corectă și cît mai completă a Scripturii, o interpretare corectă și cu bun simț (atît intelectual cît și spiritual) și o loialitate (față de literă în spirit) a Scripturii, loialitate care să nu scoată dar nici să nu adauge nimic la ceea ce a vrut să spună Scriptura.”
Fantezia pamfletară a lui Răsvan Cristian Stoica a mai produs încă un articol ridicol, mă refer la cel intitulat, fără ghilimele, “Odă unei scule bune”. Despre faptul că, dintre blogurile evanghelice, Vindecătoru are cel mai ‘strălucitor’ strat de jeg am scris încă de acum un an – Turul blogurilor (10.04.2008) – Straturi de jeg.
Neostoitul Ioan Pop a devenit, pentru un foarte scurt timp, “personaj al blogosferei”, în ceea ce scria recent Emanuel Conțac, încercînd să facă precizări necesare (desigur, necesare, dar nu pot să nu zîmbesc din nou văzînd scrupulozitatea tînărului penticostal, de apreciat, dar nu prea eficientă în fața jegoșilor).
Nu pot decît să-mi exprim satisfacția că i-a schimbat încadrarea – de la personaj al blogosferei la bîntuitor al ei –, în urma comentariului meu:
Cred că “personaj al blogosferei” e o formulă neinspirată, din moment ce personajul respectiv nu știu să dețină vreun blog, ci folosește mai ales emailul.
O mică victorie în lupta mea, în spațiul public, pentru exactitate, acolo unde e necesară.
Cu 2 bloguri cu cel puțin 100.000 de accesări:
Marius Cruceru
La patratosu – 979.000
Marius Cruceru – 307.000
Daniel Brânzei
Barzilai-en-Dan – 470.000
Dezvăluiri – 106.000
Vasile Tomoiagă
Clujul Evanghelic – 257.000
Sunt discromat și vreau șofer – 111.000
Alin Cristea
La Rotundu – 137.000
România Evanghelică – 100.000
De data aceasta, episodul de la rubrica Pătrățoase va fi total diferit de celelalte, în sensul că sînt obligat să comentez citatele, nu doar pentru că conțin subiecte importante, ci și pentru că e vorba de persoana mea.
Scopul acestui episod este, așadar (1) de a identifica cîteva chestiuni importante, (2) de a arăta, precum au făcut și celelalte 8 episoade, unele slăbiciuni ale discursului public pătrățos (pe care îl întîlnim la diverse persoane din mediul evanghelic) și (3) de a-mi prezenta poziția în chestiuni, menționate public, referitoare la persoana mea.
Chestiunea nostimă care m-a amuzat a fost că Pătrățosu susține: “Nu despre Alin Cristea este vorba.”
Bine-ar fi fost să nu fie vorba de mine. Avem multe alte chestiuni importante de dezbătut. Precum avem și trudă zilnică, rutină care ne consumă în multe feluri. Ca să nu mai vorbesc de neplăcutele simțăminte provocate de jigniri și intervenții inoportune care ne epuizează psihic, dacă nu sîntem atenți. Și să nu uităm de victimele colaterale – cei care, citind fără a avea un nivel mediu de protecție, sînt atacați spiritual prin vorbirea nostră dură în public.
Acest episod se referă la postarea Să iertăm…cînd și cui? din 19 august de pe blogul lui Marius Cruceru (Pătrățosu), care a ajuns la un moment dat pe WordPress pe locul 2 în Topul postărilor pe blogurile de lb. română.
Precizări preliminare:
I. Articolul Pătrățosului a fost scris și postat DUPĂ ce eu am postat articolul Beniamin Poplăcean – chestiunea colaborării pe blogul România Evanghelică în 19 august.
II. Postarea Pătrățosului începe cu numele meu, care este apoi amintit încă o dată în prima parte.
III. Numărul comentariilor postării ajunsese la 92 în 21 august, ora 21.00.
IV. Citatele pe care le comentez mai jos sînt doar din comentariile Pătrățosului.
V. Deși titlul postării Pătrățosului NU conține numele lui Beniamin Poplăcean, postarea ESTE despre persoana pastorului baptist (la fel ca și cîteva comentarii care atrag atenția), așa cum scriam:
Lupta pentru adevăr se dă mai ales ÎN noi. Fiecare trebuie să ne definim, cotidian, o anumită atitudine față de ceea ce ne aduce viața în față.
Pentru mine, azi, 19 august, nu chestiunea colaborării pastorului Beniamin Poplăcean reprezintă primul dosar pe rol în instanța cugetului, ci cum “colaborez” eu cu astfel de informații pe care le-am prezentat mai sus.
[nota mea acum: era vorba de 2 titluri deformate preluate de două bloguri evanghelice]
VI. Deși titlul postării mele conține numele lui Beniamin Poplăcean, subiectul postării NU este despre persoana lui sau a altcuiva, ci despre persoana mea:
Trecînd la citate și comentarea lor, primul lucru care se poate observa este că, de fapt, DESPRE ALIN CRISTEA este vorba la comentarii:
Pătrățosu menționează numele meu în 14 comentarii și face referire la persoana mea în alte 8.
Alți comentatori menționează numele meu (în diverse feluri) în 7 comentarii și fac referire la persoana mea în alte 4.
Numele meu apare de 2 ori în postare și de 26 de ori în comentarii.
Numele lui Beniamin Poplăcean apare de 5 ori în postare și de 16 ori în comentarii.
Am ales cîteva citate ale Pătrățosului în care apare numele meu sau mi se adresează direct, pe care le voi comenta.
1. “sint subiecte despre care n-are rost să facem vorbire. Pur si simplu. Previzibiltatea lui Alin Cristea? Este unul dintre aceste subiecte. Sînt lucruri clare și bine conturate. Nu despre Alin Cristea este vorba.”
Ăsta-i comentariul care m-a amuzat. După cum am arătat mai sus, o trecere în revistă a comentariilor arată că, dacă nu despre Alin Cristea e vorba, atunci e cel puțin un personaj dintre cele două ale postării și comentariilor.
Faptul că Pătrățosu amintește de previzibilitatea lui Alin Cristea e, ÎN SINE, previzibil. Am vrut cu alte ocazii să demonstrez acest lucru. O las pe altă dată și acum.
Care este însă chestiunea importantă aici? Că sînt subiecte despre care n-are rost să vorbim. DAR acest lucru are o încărcătură de înțelepciune și mai mare DACĂ știm despre care lucruri ARE rost să vorbim.
Din această perspectivă, postarea Pătrățosului începuse destul de bine, întrucît se focaliza (doar la început) asupra căutării a ceea ce este MAI IMPORTANT:
“Nu titlurile sînt preocuparea esențială. Asta sesisează și Alin Cristea. Preocuparea mai dihai importantă este cum reacționăm azi, acum, față către față sau în spațiul public, în biserici sau în spațiul electronic față de astfel de vești.”
2. “faci tot posibilul ca sa bruiezi orice incercare de dialog.”
Dacă la început Pătrățosu era atent la sesizarea mea de a distinge ce e MAI IMPORTANT, în scurt timp iată că am devenit CEL care… bruiez. Și care bruiez… ORICE încercare de dialog.
Care este chestiunea importantă aici? Trebuie să recunoștem că ajungem, în unele situații, să exagerăm. MONSTRUOS.
Deși aș avea multe de spus în legătură cu conceptele de dezbatere, dialog, conversație, mă voi limita acum doar la a aduce aminte că (1) în postarea mea am translatat subiectul de pe colaborarea unora pe chestiunea “necolaborării” mele, adică am interiorizat chestiunea, spre deosebire de modul grosolan în care este de obicei externalizată chestiunea, dînd naștere la comentarii uneori de neconceput; (2) pe blogul România Evanghelică, la intervenția Pătrățosului la postarea mea, am dialogat cu el, dar el a renunțat la a mai conversa cu mine; (3) pe blogul Pătrățosului am participat consistent la dialog.
Așadar, nu-mi rămîne decît să etichetez afirmația Pătrățosului ca fiind minciună.
Nu este prima minciună a lui în ceea ce mă privește, dar las și această chestiune pe altădată.
Dar aici ne putem aduce aminte de o chestiune ȘI MAI IMPORTANTĂ: evanghelicii nu sînt obișnuiți să discute ÎN ALTE condiții decît vor ei.
Ca să rămîn la exemplul nostru, de ce a comentat Pătrățosu pe blogul meu cînd știa modul previzibil în care eu “bruiez” ORICE încercare de dialog? Aceeași întrebare se poate pune și pentru blogul lui: de ce nu s-a orientat spre chestiuni care merită a fi discutate?
3. “Marturisesc ca si eu am fost ispitit sa sterg o gramada din sirul acesta lung de contrari fara sens. Le-am lasat totusi pentru a avea arguemente data viitoare cind Alin vine cu acest fel de abordare. QED!”
Aici chiar că și-a dat în petec! Păi asta are de făcut Pătrățosu, decan, pastor, vicepreședinte, scriitor etc.? Să își pregătească argumente pentru data viitoare cînd vine Alin Cristea?
Iartă-mă, Doamne, că mă simt din ce în ce mai important (cel puțin în blogosfera evanghelică, unde mogul am fost numit, guru al Internetului da, polițistul Internetului – și asta, ca să le amintesc doar pe cele rele, nu și pe cele bune, și mai și sînt în stare să bruiez ORICE încercare de dialog)!
Care-i chestiunea importantă aici? NICI UNA. Să ne păzească Domnul să vorbim cînd sîntem obosiți!
4. “nu unii, numai Alin Cristea din cind in cind are dorinta de a ma pune la punct, ceea ce imi face bine INTOTDEAUNA. oricind o jignire noua determina o reactie care ma face sa ma gindesc la felul in care trebuie sa reactionez. Mie astfel de chestini imi pun caracterul la incercare si intotdeauna descopar ca mai am ceva de corectat, de indreptat. de asta il iubesc eu pe Alin Cristea, ca imi face numai bine.”
Trecînd peste încă o minciună a Pătrățosului (știm bine că mai sînt și alții care au dorința de a-l pune la punct, ba chiar au și făcut-o), nu-mi rămîne decît să recitesc și iar să recitesc despre grețoasa iubire față de mine – se observă, nu?, dar, iarăși, Doamne, ce mă fac cu această arogantă conștiență a faptului că Pătrățosu ar lua-o razna fără mine, după cum spune? Ar fi un mototol (cum sînt atîția prin biserici) care și-ar uita acasă caietul cu bastonașe de corectat fără un ajutor potrivit precum îi sînt…
Chiar nu avem chestiuni mai importante de discutat?
5. “Alin face afirmatii despre mine, despre altii. Mi se pare normal ca si altii sa faca afirmatii despre el.”
Iată, pe cît de simplistă pare această simplă chestiune, pe atît de complicată devine atunci cînd începem să reflectăm asupra ei.
Cum, din punct de vedere creștin (că Pătrățosu e pastor baptist), dacă X face afirmații despre Y, atunci e normal ca Y să facă și el afirmații despre X?
Facem afirmații ca o consecință a faptului că alții au făcut afirmații? Sîntem defensivi?
Știu că Pătrățosu a vrut să spună altceva, dar a ieșit ceva stupid.
Care e chestiunea importantă aici? Uneori ajungem să spunem lucruri stupide pentru că nu sîntem atenți. Sau pentru că nu avem destulă răbdare. Sau pentru că ne-a bătut soarele în cap. Sau din cauza altor motive aparent banale, care ajung să fie factori perturbatori la nivel spiritual.
6. “eu cred că ești tratat, așa cum a observat mai multă lume pe aici, preferențial, ți se îngăduie să zburzi nestingherit, să te adresezi cum altora nu li se permite, să îți dai cu bîta în bălțile pe care le alegi…”
Hm… Asta e o chestiune care m-a făcut să mă gîndesc și să mă tot gîndesc…. Și mi-a adus aminte că pe blogul La Pătrățosu mi se cerea imperios să mă consider a fi egal în drepturi cu ceilalți comentatori (ceea ce am refuzat). Ce s-a schimbat de atunci? Mă refer la Pătrățosu. Dar, Doamne iartă-mă!, s-o fi schimbat ceva și la mine de sînt tratat, cică, preferențial?
De cîțiva ani, tot spun în spațiul public: Nu oricine poate spune orice oricînd oricum oriunde.
Asta e chestiunea importantă aici.
Dacă democrația e diabolică în biserică și în familie, cum spunea un comentator, pare-se că e la fel de diabolică și pe bloguri. Nu merg mai departe aici cu detalii.
Închei amintindu-mi de faptul că mi s-a pus filtru pe blogul Pătrățosului. Precizez că nu știu în ce constă acest filtru.
Cu altă ocazie, cînd am mai fost pedepsit pe blogul La Pătrățosu, am mai abordat această chestiune a sindromului stăpînului de blog: nu prea văd practicată o disciplină tehnică (ce să mai vorbim de una duhovnicească) pe blogurile evanghelice. Cînd se va încheia filtrul? În ce condiții? Încă mai speră Pătrățosu să îmi schimb stilul? Dacă nu mi-l schimb, am interdicție pe viață pe blogul lui?
Chestiunea RELAȚIONĂRII echilibrate, lucide, în public rămîne una dintre cele mai incomode probleme ale evanghelicilor români. Mi-e teamă că mai incomodă decît colaborarea pastorilor cu Securitatea. Pe aceștia îi va condamna un manual de istorie. Pe noi, care ne credem cu conștiința deschisă în fața Atotstăpînului, ne condamnă inima. În fiecare zi. Nu e de mirare că dezvoltăm reflexe defensive, dacă nu învățăm să ne trăim viața ca miei în mijlocul lupilor.
Este evident că Pătrățosu a făcut pași semnificativi în ceea ce privește tehnica moderării comentariilor, dar mai e încă distanță de parcurs.
“Flegma creștină” e încă groasă. Aș prefera în doze mai mici, și cu stropituri pe maxilar, nu în orbitele oculare. Că sar ca ars.
UPDATE 23 august, 21.30
În continuare, numele meu e mult mai pomenit la comentariile postării lui Marius Cruceru decît numele personajului în discuție.
– Alin Cristea e pomenit, în diferite moduri, de 42 de ori.
– Beniamin Poplăcean e pomenit, în diferite moduri, de 22 de ori.
UPDATE 31 august, 17.15
– Alin Cristea e pomenit de 57 de ori.
– Beniamin Poplăcean e pomenit de 25 de ori.
După ultimele postări din 1-3 iunie (!), Daniel Mitrofan ține să revină, în mijloc de august, cu o postare ‘patriarhală’ pe blogul său.
„S-a dorit trecerea sub tăcere și astfel acoperirea unui trecut care va ieși la lumină. Dar acum, cu rușine trebuie să ne purtăm rușinea.”
Nu e deloc clar CINE a dorit trecerea sub tăcere și CINE are o astfel de putere de a trece sub tăcere.
Desigur, cum nu-s străin de manevrele lui Daniel Mitrofan din ultimii ani, știu că i s-a pus și lui pata cum i s-a pus pata Pătrățosului. Cum pe cine? Acum și asta trebuie să lămuresc?
Îmi fac datoria de a avertiza asupra atitudinii isterice, ideologice, fără finalitate previzibilă, a unor astfel de gură-spartă din mediul confesional evanghelic.
Nu pun în discuție intențiile lor, probabil nu de condamnat în lumina unor anumite contexte, ci demasc și condamn o parte din discursul lor public.
M-aș bucura mai mult ca Marius Cruceru să-și facă datoria de decan, iar Daniel Mitrofan să-și vadă de cercetările lui despre trecut.
Dacă ne luăm, fără luciditate, după reflexele resentimentare pe care cei doi și alții și le exhibă în spațiul public, ar trebui să ne fie rușine că sîntem români, să ne fie rușine că sîntem baptiști, să ne fie rușine că sîntem orădeni sau bucureșteni, să ne fie rușine că sîntem europeni (nu era mai bine să fim eschimoși?), să ne fie rușine că am ajuns în secolul XXI (nu era mai bine pe vremea Împușcatului?) etc.
Ei bine, nu ne e rușine de orice. Ar trebui să păstrăm astfel de exprimări grave pentru chestiuni ȘI MOMENTE grave.
Mai scrie Daniel Mitrofan:
„Sper din toată inima ca toți credincioșii să aibă și în dezvăluirea aceasta aceeași inimă pe care o are Dumnezeu, o inimă a iubirii și a unei a doua șanse față de frații noștri de credință.”
Vast program, nu?
De parcă nu ne-am știi cum sîntem…
Așadar, asistăm la întoarcerea lui Daniel Mitrofan. De pe o parte pe alta. Odihnă plăcută în continuare!
A treia parte din articolul Presa noastră cea de toate zilele, apărut în revista electronică confesional@ 2 / 2007
“Dacă Olanda este ţara lalelelor, Norvegia a fiordurilor, iar Spania patria coridelor, iată că România este ţara dosarelor. Ar fi chiar o idee să organizăm trasee turistice pe la aceste arhive, pe la CNSAS. Oricum, am fi probabil unici.” (Alfred Bulai, Cultura, Nr. 39 (88), 14 septembrie 2006)
Voi da trei citate, despre care cred că conţin trei idei principale referitoare la acest fenomen: suspiciunea pe care deconspirarea unor colaboratori a aruncat-o asupra tuturor domeniilor vieţii sociale, nevoia de mărturisire (şi iertare) şi recăpătarea demnităţii personale şi colective.
Robert Turcescu: “Pe Antohi, Muscă, Marchiş şi toţi ai lor nu-i acuz pentru ce-au semnat atunci. Mă ştiu slab şi făcut din carne, muritor, laş, prin urmare. Dacă nu s-ar fi întâmplat să am norocul unei naşteri în anii târzii ai dictaturii, aş fi fost, probabil, la rândul meu, un turnător. N-am, prin urmare, nici un merit şi nu aştept medalia neprihănirii. Dar pe toţi cei care, abia acum, ies public, mărturisindu-şi păcatul trădării îi acuz de crimă cu premeditare. Minţind şi tăinuind, ei au ucis speranţa şi şansele noastre de vindecare rapidă. Ei m-au ucis, luându-mi darul de preţ al încrederii în oameni.” (Dilema veche, Nr. 137, 8-14 septembrie 2006)
Mihail Neamţu: “Pe cât de dificilă este uitarea, pe atât de necesară devine iertarea – un act esenţial care restituie demnitatea persoanei şi libertatea sa interioară. În creştinism, iertarea nu este o opţiune, ci o datorie, născută din convingerea că pocăinţa reprezintă doar etapa tristă dintr-o transformare subiectivă care aspiră la seninătate. Ca să înţelegi asta, trebuie să ieşi din cadrele legalismului. Nu ar fi decât o biruinţă a răului să credem că miracolul binelui cotidian nu răscumpără anii răvăşiţi de grave infidelităţi. Trecutul nu este definitiv şi nici prezentul mai mult ca perfect. Îndârjirea vindicativă nu înnoieşte, ci surpă temeliile adevărului – aceasta este intuiţia celor care îl cunosc pe profesorul Sorin Antohi ca pedagog energic şi dascăl preţios. Din pragul înfrângerilor recunoscute trebuie declinat verbul cu cel mai mult viitor: a spera. Drumul către Emaus nu exclude Areopagul Atenei, deşi include, cu necesitate, Damascul.” (22. Nr. 862, 12-18 septembrie 2006)
Radu Preda: “Deconspirarea în curs nu dă dreptul nimănui să judece mai aspru decât trebuie şi nici să fie mai indulgent decât este necesar. Dincolo de datele obiective ale comunismului, noi ne confruntăm zilele acestea mai ales cu feţele lui umane, cu persoanele şi biografiile atinse de el. Or, tocmai această dimensiune, abil pusă în prim-plan de către cei care doresc astfel evitarea abordării esenţei tari a dominaţiei criminale, ne obligă la nuanţe. Lucru valabil mai ales pentru generaţia din care fac parte. Foarte simplu spus, nu ştim nici unul dintre noi cum am fi făcut faţă presiunilor în timpul dezmăţului comunist. Nu ştim şi nici nu avem cum să aflăm. Să mulţumim lui Dumnezeu că ne-am născut destul de târziu pentru a nu fi fost nevoiţi să ne dăm măsura în acele condiţii. Cu alte cuvinte, biologia ea singură nu oferă un ascendent moral. Aşadar, nu ceea ce s-a întâmplat în timpul comunismului, o perioadă destul de lungă şi receptată acum abstract de către cei mai tineri sau foarte tineri, este temeiul lecturii noastre critice, cât mai ales ceea ce s-a consumat şi se derulează sub ochii noştri după 1989. Acuzaţia de a fi fost colaborator, entuziast sau forţat, al Securităţii este înlocuită cu una mai gravă: aceea de a nu fi fost colaborator sincer al libertăţii. Prin tăcerea lor, prin faptul de a fi fost şantajabili, prin lipsa de viziune şi de interes pentru cei care urmează, colaboratorii Securităţii au prelungit, împreună cu şefii lor din umbră, noaptea. La noi, din păcate, ziua comunismului a avut 25 de ore.” (Adevărul literar şi artistic, Nr. 838, 30 septembrie 2006)
O discuţie despre deconspirare ar trebui să aibă în vedere două cazuri de notorietate internaţională: Günter Grass, unanim recunoscut ca fiind cel mai important scriitor în viaţă al Germaniei şi celebru pentru afirmaţia că numele Germaniei va fi pentru totdeauna legat de Auschwitz, şi arhiepiscopul Stanislaw Wielgus, care a renunţat la numirea ca arhiepiscop al Varşoviei, la o zi după ce a recunoscut că a fost colaborator al serviciilor secrete în perioada comunistă.
Dacă Günter Grass, sub dezideratul „Trebuia să spun adevărul”, a luat decizia de a mărturisi taina care i-a apăsat conştiinţa timp de mai bine de 60 de ani, şi anume, că a făcut parte în tinereţe din temutele Waffen-SS, arhiepiscopul Varşoviei, după ce mai întâi negase, apoi vineri recunoscuse, şi „după discuţii aprinse, sâmbătă noaptea, între oficialii bisericilor de la Vatican şi Varşovia” (conform BBC), duminică, 7 ianuarie, a demisionat înainte cu o oră de a fi instalat, spunând, cu ochii în lacrimi: „Mă retrag!”.
„Trebuia să spun adevărul” şi „Mă retrag!” conturează cele două limite în cadrul cărora pot fi încadrate aproape toate cazurile de deconspirare: la unii nevoia de mărturisire e mai mare, alţii trebuie ajutaţi (forţaţi) să recunoască (şi să renunţe la poziţii publice incompatibile cu anumite gesturi din trecutul lor neclarificate şi, mai ales, nerecunoscute decât foarte târziu).
Cazurile din spaţiul confesional evanghelic se încadrează şi ele în aceste coperte ale Mărturisirii şi Retragerii. Unii simt nevoia să mărturisească (care apasă cugetul cu atât mai mult cu cât spaţiul public românesc este încă unul isteric, care reacţionează neaşteptat de dezechilibrat, nedând prea multe semne că ar putea să gestioneze într-un mod adecvat „trecutul care nu mai trece” şi nici de promovare a concordiei), iar alţii trebuie pur şi simplu confruntaţi public şi somaţi, măcar de dragul binelui comun, să renunţe la duplicitate.
Primii paşi l-au făcut penticostali, Comunitatea Regională Constanţa propunând, în 2 septembrie 2006, o Rezoluţie privind deconspirarea celor care au colaborat cu Securitatea, pe care a transmis-o Congresului Cultului Penticostal din data de 27 octombrie 2006 la Timişoara, pentru a fi analizată şi supusă votului Congresului. Nu am auzit încă de vreo Retragere.
Baptiştii au făcut câţiva paşi spre Mărturisire, în spaţiul public, prin Iosif Ţon, Radu Gheorghiţă şi Marius Cruceru.
De departe, cel mai… fierbinte eveniment estival al evanghelicilor din România a fost lansarea listei de discuţii Masa Rotundă de către Iosif Ţon, cel mai cunoscut baptist român (în România şi în lume), “ultimul mare mit al baptiştilor români”, cum scriam acum trei ani, “unul dintre părinţii spirituali ai multor generaţii tinere de teologi evanghelici din România”, cum scria Radu Gheorghiţă, doctor în teologie la Cambridge, “cel mai important lider evanghelic din România, după Richard Wurmbrand”, cum scria acum doi ani un alt doctor în teologie (Brunel, Marea Britanie), Dănuţ Manăstireanu , foarte bun cunoscător al spaţiului evanghelic românesc, Director pentru Credinţă şi Dezvoltare pentru regiunea Europei de est şi a Orientului Apropiat a organizaţiei World Vision International.
Într-un eseu de câteva pagini intitulat „Eu şi Securitatea” prezentat pe site-ul grupului de discuţii (care a adunat peste 700 de membri în câteva luni), Iosif Ţon face, la 72 de ani, importante precizări, referitoare la chestiunea delicată a colaborării liderilor religioşi în timpul comunismului:
„După ce am luptat atâţia ani pentru libertatea Bisericilor noastre şi pentru cauza Evangheliei în România sub comunism, întreaga Românie va constata totuşi că numele noastre vor apare pe lista celor care au fost cândva informatori ai securităţii. Vor fi mulţi pastori în situaţia aceasta ciudată. Ceea ce scriu este tocmai un ajutor pentru a se înţelege de ce se va produce această aparentă contradicţie. Situaţia este simplă: Cândva am fost frânţi şi am cedat. Dar tot acolo, Dumnezeu ne-a iertat şi ne-a ridicat la luptă pentru cauza Lui. Dacă veţi putea privi cele două aspecte împreună, va dispare orice contradicţie sau confuzie.”
Iosif Ţon afirmă clar că a făcut note informative într-o anumită perioadă a vieţii (anii ’50) când a fost ateu. Din păcate, nu cred că mulţi vor citi cu atenţie detaliile despre contextul în care a colaborat cu Securitatea, ciulind, pripit (câineşte), urechile la vestea că Iosif Ţon a fost informator. Bine ar fi ca mult mai mulţi să ia aminte la cazurile concrete pe care le prezintă, precizând că la câţiva ani de la căderea comunismului şi-a cerut iertare de la cei doi baptişti din Cluj cărora le-a făcut rău prin notele informative din perioada respectivă.
În toamnă, în partea a II-a a unui interviu din Adoramus, nr. 23, citim alte detalii despre perioada comunistă, pe care Radu Gheorghiţă le menţionează despre tatăl său, pastorul baptist Nicolae Gheorghiţă:
„Din discuţiile pe care le-am avut cu tata, am dedus că şi-a pus semnătura pe un document în care se angaja să informeze Securitatea ori de câte ori va fi aflat de evenimente care ar pune în pericol siguranţa Statului Român. Semnătura a fost dată cu o delimitare clară a acestui aspect, fără vreun angajament suplimentar de a deveni agent pasiv sau activ al Securităţii, fără vreo asumare a unei responsabilităţi de a informa periodic Securitatea despre evenimente de interes pentru ei, fie din Biserică, fie de la spital/policlinică – locul de muncă, fie din familie sau din viaţa altor persoane aflate în colimatorul Securităţii. […] Nic a mărturisit că a avut pe conştiinţă această semnătură. Chiar dacă a oferit-o în acel moment cu conştiinţa curată, actul semnării i-a rămas pentru o viaţă întreagă ca o sursă de dezamăgire şi ca o regretabilă pată neagră. Astfel, singura opţiune rezonabilă care îi mai rămăsese era ca, prin însuşi felul în care urma să trăiască, să invalideze semnătura – lucru pe care, cred, l-a făcut cu o fermitate, cu o consecvenţă şi cu un curaj pe care nimeni nu le poate pune la îndoială, cu atât mai mult, să le nege.”
Un al treilea exemplu de „deconspirare tandră” a apărut într-un excelent articol scris de Marius Cruceru în Creştinul azi, revista bisericilor baptiste din România, Nr. 4-5/2006, „Despre Dumnezeu, numai de bine. Exerciţiu de trăire în adevăr”, în care aflăm despre colaborarea tatălui său, pastor baptist, dar şi despre omorârea lui de către Securitate, atunci când a refuzat să mai colaboreze.
“Toţi cei care continuă să se scuze spun că au semnat un angajament pe care ‘ l-au onorat’ Asta este una dintre cele mai periculoase minciuni pe care o auzim, începând de la politicieni până la Sorin Antohi. Foarte rar auzi ‘m-am angajat şi am dus sarcina la îndeplinire din convingere şi patriotism, cu entuziasm. Am fost prost, dar sincer.’ Foarte rar auzi o recunoaştere până la capăt, fără scuze, fără încercarea de a da sfaturi sau a vorbi despre moralitate. Fiecare, prin comparaţie, încearcă să arate că trădarea lui a fost mai puţin periculoasă. Uneori, mai curată poate fi mărturisirea autentică şi plină de pocăinţă a unui ucigaş, decât cea a unei femei stricate care îşi găseşte motivaţii ale păcatului ei în frustrările pe care le-a îndurat în căsnicie.”
Cuvintele lui Marius Cruceru rămân provocări pentru toţi cei care poartă cu ei de atâţia ani povara unor gesturi (im)pardonabile, care trebuie mărturisite şi răscumpărate prin integrarea lor într-o istorie nefardată a celor mai bine de 40 de ani de pustie comunistă pe care a străbătut-o România timp de jumătate de veac. În acest sens, demersul lui Marius Cruceru oferă baptiştilor din România perspectiva recâştigării demnităţii, noua generaţie putând trece Iordanul tranziţiei în ţara europeană oferită de Dumnezeu prin pendulul istoriei.
Am un vis… Oscarul obţinut de România… Un tânăr scenarist să prindă acest subiect, al colaborării liderilor religioşi în timpul comunismului, iar un tânăr regizor să facă un film pe această temă (poate chiar o trilogie: o familie călcată în picioare de tăvălugul istoriei înainte de 1989, de „lovituţia” din decembrie şi drama postdecembristă a deconspirării). Dacă în România nu ar avea prea mare succes, în Occident ar avea unul enorm.
Precum filmul lui Cristi Puiu, Moartea domnului Lăzărescu, fără îndoială cel mai premiat film din istoria cinematografului românesc, cum spunea cineva acum un an, când avea deja 20 de premii internaţionale, darămite acum, când are 45, ultimul oferit de BBC pentru filmul străin considerat a avea impactul cel mai mare în Marea Britanie.
Chestiunea colaborării e una problematică, dar chestiunea circulației informațiilor e la fel de problematică.
Lupta pentru aflarea adevărului nu se dă doar în sălile de judecată sau în arhivele diverselor instituții, ci și în modul în care, zilnic, folosim cuvintele și spațiul public pentru a comunica într-un mod mai mult sau mai puțin adecvat.
Iată 3 titluri de ieri, 18 august, despre chestiunea colaborării pastorului baptist Beniamin Poplăcean:
NewsIn:
CNSAS cere instanţei să constate că un reprezentant al cultului baptist a colaborat cu Securitatea
Ziare.com:
CNSAS: Un lider al cultului baptist a colaborat cu Securitatea
CHRIST4RO:
Un lider al Cultului Baptist din Romania a colaborat cu Securitatea
Prima observație care se poate face este că cele 3 titluri sînt diferite.
Primul reprezintă titlul original, celelalte două sînt deformate: al doilea pentru că anunță vinovăția pastorului ÎNAINTE ca instanța să se pronunțe, iar al treilea pentru că preia „verdictul”, eliminînd primul cuvînt din titlu, „CNSAS”, ceea ce ar fi sugerat măcar că e în legătură cu instituția CNSAS.
Atunci cînd citim articolul, căci e vorba de ACELAȘI articol, citim că „acțiunea CNSAS a fost introdusă în instanță în aprilie, după ce, anterior, Cultul Creștin Baptist din România – Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România a solicitat verificarea lui Poplăcean în baza Legii 187/1999”.
Ceea ce atrage atenția aici e faptul că acțiunea CNSAS a fost introdusă DUPĂ acțiunea Uniunii Baptiste.
Așadar, dacă am vrea să știm despre cum a fost inițiată PUBLIC chestiunea colaborării pastorului, Uniunea Baptistă ar fi sursa. Dar avînd în vedere fluxul penibil de știri pe site-ul Uniunii Baptiste, nu ne așteptăm la comunicate de presă care să precizeze poziția instituției (precum fac adventiștii, de exemplu).
Dar trebuie să avem așteptări de la site-uri precum CHRIST4RO (care se prezintă ca fiind Romanian Christian Media) să dobîndească reflexe și proceduri adecvate în circulația informațiilor.
Citind titlul (deformat) „Un lider baptist a colaborat…” m-a pufnit rîsul. Numai unul? :))))
Nu ne trebuie acțiunea Uniunii Baptiste sau a CNSAS sau a instanței ca să știm că pastori neo-protestanți, ca și preoți ortodocși, au colaborat cu Securitatea (sau colaborează cu servicii secrete).
Dar avem nevoie de acțiunile lor pentru a se clarifica MĂSURA în care au fost implicate persoane și categorii sociale.
Altfel, fie vom ajunge nepăsători și cinici („toți au colaborat”), fie isterici gen Daniel Mitrofan sau pătrățoși.
Lupta pentru adevăr se dă mai ales ÎN noi. Fiecare trebuie să ne definim, cotidian, o anumită atitudine față de ceea ce ne aduce viața în față.
Pentru mine, azi, 19 august, nu chestiunea colaborării pastorului Beniamin Poplăcean reprezintă primul dosar pe rol în instanța cugetului, ci cum „colaborez” eu cu astfel de informații pe care le-am prezentat mai sus.
Sînt diferite niveluri de instanță. Cea a cugetului e definitivă.
Dacă nu ne osîndeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.
UPDATE 11:25
Mai este un gen de isterie, soft, e adevărat, dar e trist că pastorul Daniel Brânzei îl practică, prin preluarea fără prea mult discernămînt (dar cu oareșce tendențiozități) a unor articole cu priză la evanghelicii români din Statele Unite. A se vedea și preluarea articolelor antiObama.
Că Paul Negruţ nu agreează spaţiul virtual, pe care nu doar că nu îl poate controla / manipula / sistematiza, dar nici nu pare că îl înţelege (spre deosebire de el, Iosif Ţon cel puţin a menţionat public că o persoană importantă l-a convins de influenţa pe care o are Internetul în luarea unor decizii majore) se ştie cel puţin de acum 2 ani, cînd pastorul-rector-expreşedinte a făcut imensa gafă de a răspunde, pe blogul lui Marius Cruceru, unei provocări a lui Ioan Pop, care în data de 6 ianuarie 2007 a difuzat pe internet acuzaţia de plagiat, a unor anonimi, la adresa cursului de etică al lui Paul Negruţ.
Documentul “Răspuns domnului Ioan Pop din partea lui Paul Negruţ” din 3 martie 2007 NU mai este disponibil pe blogul lui Marius Cruceru la adresa:
Această scrisoare, una dintre puţinele scrise de Paul Negruţ pe Internet, începe astfel:
“Stimate Domnule Ioan Pop,
Ca mod de viaţă am evitat să discut problemele personale ale oamenilor sau ale bisericilor în spaţiul virtual. Cu toate că internetul este o unealtă foarte utilă pentru a disemina informaţii, el nu poate înlocui principiile biblice de rezolvare a problemelor inter-personale, de familie sau biserică.
Datorită faptului că vă cunosc personal, voi răspunde de această dată la acuzaţia care mi se aduce şi pe care dumneavoastră aţi difuzat-o.”
Formula referitoare la Internet a fost reluată în mesajul adresat de Paul Negruţ, conform precizării lui Marius Cruceru, “mai multor pastori din ţară şi din străinătate ca reacţie publică la declaraţii publice”, referitor la Iosif Ţon, în 18 octombrie 2007:
“Cunoaşteţi faptul că nu sunt un adept al internetului ca mijloc şi mediu al clarificărilor teologice sau ecclesiale”.
Nici postarea “Reacţia pastorului Paul Negruţ faţă de mărturisirea pastorului Iosif Ţon” din 18 octombrie 2007 NU mai este disponibilă pe blogul La Pătrăţosu.
Dar a fost preluată de site-ul Vox Vocis:
Că Paul Negruţ nu înţelege cum pot fi prezenţi evanghelicii pe Internet (Otniel Bunaciu, actualul preşedinte al Uniunii Baptiste, pare a fi la fel de ne-înţelegător) reiese şi din faptul că renumita biserică Emanuel, unde este pastor, nu are un site (într-o vreme cînd există numeroase site-uri şi bloguri ale bisericilor şi grupărilor evanghelice), iar site-ul Universităţii Emanuel, unde este rector, s-a pornit (şi repornit) cu greutate, nici acum nu mi se pare a fi un site adecvat instituţiei pe care o prezintă: de exemplu, nu am găsit informaţii despre Sesiunea de comunicări ştiinţifice din 13 martie 2009, deşi promisiuni au fost:
“Programul sesiunii de comunicări științifice, precum și toate alte detalii necesare vor fi comunicate ulterior pe pagina de internet a Universității Emanuel.”
Faptul că Paul Negruţ şi-a făcut blog a fost deja receptat în blogosfera evanghelică, dar DE CE şi-a făcut rămîne în continuare un mister.
Să vedem mai întîi care sînt parametrii tehnici ai bloggerului Paul Negruţ.
Blogul negrutpaul.wordpress.com (domeniul paulnegrut este liber pe WordPress) a fost lansat în 25 ianuarie 2009 (ziua de naştere a lui Paul Negruţ este în 16 martie). Primul articol: A fost o seara si apoi a fost o dimineata.
Din 9 martie nu a mai fost postat nici un articol.
În cele 6 săptămîni au fost postate 54 de articole încadrate la 4 categorii:
Cine sînt şi ce cred baptiştii? (20)
Fragmente din cărţi (18)
Meditatii (11)
Reactii biblice (4)
Se poate observa că titlurile a două categorii conţin diacritice, celelalte două titluri sînt fără diacritice. Această inadvertenţă se repetă şi în cazul articolelor.
Nu există o imagine pe frontiscipiul blogului. Nu există NICI O imagine niciunde! Cu excepţia pozei bloggerului pe pagina de prezentare.
De fapt avem de înfruntat un cearşaf de litere, exact ceea ce se recomandă a NU se face în jurnalism. Cu atît mai mult în blogging!
La Blogroll sînt DOAR 2 linkuri!
Coloana din dreapta este nefolosită (chestiune întîlnită la mulţi bloggeri), ar fi putut exista Calendar, dar şi o listă cu site-uri creştine în limba engleză – de exemplu ale unor baptişti de Sud din SUA.
Aşadar, din punct de vedere al structurii, al esteticii şi al prospeţimii, blogul lui Paul Negruţ nu este unul care merită a fi băgat în seamă.
În 21 februarie, Marius Cruceru scria despre blogul lui Paul Negruţ: “Se pare că blogul cu pricina nu merge foarte rău, dacă ar fi să ne luăm după prospeţimea lui şi după topuri, nu?”
Neinspirată formulă (pătrăţoasă). Prospeţime nu este, iar acum blogul lui Paul Negruţ ba este ba nu mai este în Top 100 WordPress (dar parcă pentru Marius Cruceru nu erau relevante topurile, iată că de data asta le ia în considerare).
În Topul ZeList, blogul lui Paul Negruţ (la începutul lunii februarie pornea de pe locul 3.247) are o poziţie relativ bună: 2.466 (din 30.745 de bloguri româneşti), al 65-lea din 500 bloguri evanghelice în ZeList, al 11-lea din 50 bloguri orădene evanghelice în ZeList.
În Topul BlogRank, blogul lui Paul Negruţ e pe locul 407, al 31-lea din 215 bloguri evanghelice în ZeList, al 8-lea din 19 bloguri orădene evanghelice în BlogRank.
ZeList şi BlogRank arată că sînt 25 de site-uri cu link spre blogul lui Paul Negruţ, ceea ce este puţin. E vorba, totuşi, de o personalitate, o persoană foarte bine cunoscută, cu subiecte serioase pe blog, dar care nu a intrat (încă) în circuitul natural al blogging-ului evanghelic.
O chestiune deosebită este cea legată de absenţa comentariilor.
Atunci cînd Marius Cruceru a anunţatat: Believe it or not: Paul Negruţ are blog (“a fost greu de convins” – ne atrage atenţia remarca lui Marius Cruceru, la comentarii), la postarea respectivă s-au iscat imediat comentarii despre faptul că pe blogul lui Paul Negruţ nu sînt permise comentarii. Chestiunile atinse de această minidezbatere sînt instructive. Iată cîteva selecţii:
1. Blogul fratelui Negrut, deja are ceva mai deosebit fata de cele mai multe bloguri: nu permite comentarii. O fi de bine?
2. Îi spun din toată inima bun venit fratelui Paul în blogosferă. Aştept cu nerăbdare şi următoarele postări şi cred că fratele Paul are ceva de spus!
3. foarte buna ideea. Ma bucur ca fratele Negrut si-a deschis blog. Inteleg de ce nu are comentarii, dar m-as bucura daca ar avea o rubrica de intrebari, unde sa raspunda ciitorilor care ar avea nevoie de un sfat, de un cuvant, un fel de consiliere on-line, pt ca are de unde da.
4. Pai si daca fr. Paul dadea voie la comentarii , cine putea sa-i stea impotriva :) ?
5. Salut si eu aici aparitia blogului lui Paul. Sper ca prin continutul lui sa fie un folos spiritual pentru cei care-l citesc. Cunoscindu-l, nu sunt surprins de faptul ca nu permite comentarii. Existenta in sine a blogului este insa deja un progres.
6. …postarile par a fi copy/paste-uri din carti deja publicate. What’s the point? Online-ul castiga teren in fata printului si totul e doar o strategie de marketing? Macar de-ar fi elemente de noutate. Blogul e totusi altceva. Si in nici un caz nu e cu sens unic. Comentariile isi au rostul lor. Sunt de acord ca trebuie evitate rautatile, ironiile si lipsa de bun simt, dar exista alte metode. Cat despre timpul necesar administrarii unui blog, cu tot cu primit feedback si raspuns la comentarii…asta e. Ori faci o treba cum trebuie, ori reinventam strutocamila. Parere strict personala: daca mentine actualul format/stil nu va fi nici macar un instrument de marketing eficient.
7. Trebuie sa intelegem ca este un altfel de blog cel al fratelui Paul. Asa ca ironia la adresa acestui blog ori este rea-credinta ori este prostie curata. Felicitari fratelui Paul pentru ca stie scopul blogului sau!
Cîteva observaţii:
1. Faptul că Paul Negruţ nu permite comentarii pe blogul lui trebuie privit din mai multe puncte de vedere. Fiind persoană publică, care reprezintă instituţii şi care este foarte ocupată, e de înţeles decizia (de pînă acum) de a nu permite comentarii. Blogul lui Paul Negruţ nu este însă decît o colecţie de articole. Nu este vorba de prospeţime, cum s-a pripit Marius Cruceru să afirme. În urma fenomenului de amploare pe care l-a constituit blogul Pătrăţosului, am întîlnit multe persoane care sînt rezervate în a iniţia un blog deoarece sînt dezgustate de posibilitatea comentariilor grosolane şi de faptul că un blog necesită timp.
Aceste chestiuni trebuie tratate nuanţat. Într-o vreme în care apare în lume un blog la fiecare secundă, ar fi de aşteptat ca mulţi evanghelici să îşi facă blog. Fiecare îşi poate pune deoparte o oră pe săptămînă pentru a posta un articol scurt (şi interesant, de preferat). Iar în ceea ce priveşte comentariile, şi acestea pot fi administrate cu eficienţă, adică pot fi aprobate DOAR cele care sînt, din diverse motive, agreate de către blogger.
Aşadar, nu este semnificativ faptul că Paul Negruţ ar lăsa sau nu ar lăsa comentarii pe blog, ci modul în care comentariile ar conferi prospeţime blogului. Iar dacă nu are comentarii, rămîne aceeaşi problemă: cum să devină un blog dinamic, proaspăt, interesant (pentru diverse categorii de cititori).
Nu cred că este bine că Paul Negruţ nu permite comentarii, dar probabil o face din PRECAUŢIE. Cum, tot din precauţie, s-a ferit să aibă o prezenţă publică (polemică) pe Internet sau în societatea orădeană.
Se poate (intui şi) observa că cititorii ar dori să lase un mesaj pe blogul pastorului Paul Negruţ. Dacă şi-ar face puţin timp pentru conversaţie, blogul ar putea deveni un fenomen. Însă opinia mea, referitoare la mediul confesional baptist orădean, pe care am mai exprimat-o cu alte ocazii, este că acest mediu şi-a pierdut din dinamica anilor trecuţi, pre- sau post-decembrişti, a pierdut reflexul natural de a da naştere la fenomene. Da, Pătrăţosu a fost un fenomen, dar şi cu consecinţe discutabile care se observă încă şi acum.
Dacă Paul Negruţ (şi alţi pastori) ar monitoriza pentru o vreme blogurile pastorilor evanghelici americani, ar descoperi şi alte modele de blogging, în care conversaţia cu cititorii, fie cît de succintă, face parte din relaţia naturală cu cititorii.
2. Paul Negruţ are ceva de spus! Iată o chestiune clară pentru toată lumea. Ceea ce e neclar e modul în care comunică. Sau, ca să fiu mai incisiv: omul ăsta vrea ŞI să comunice?
3. O variantă care a fost propusă la un comentariu pare a fi o soluţie excelentă: cititorii să pună întrebări (care nu trebuie afişate neapărat), iar bloggerul să aleagă la care dintre ele să răspundă. Blogul Moldova Creştină e un blog dinamic ŞI datorită faptului că o parte din articole se nasc tocmai care răspuns la întrebările primite.
4. “Pai si daca fr. Paul dadea voie la comentarii , cine putea sa-i stea impotriva :) ?” – iată un comentariu hazardat, care ne iscă zîmbete în COLŢUL gurii. Ca să nu lungesc vorba, iată, eu îii stau împotrivă (în unele chestiuni de ordin public), chiar şi fără comentarii aprobate pe blogul său.
5. “Existenta in sine a blogului este insa deja un progres.” – Destul de greu de înghiţit această apreciere. Despre ce înseamnă existenţa / influenţa unui blog ar merita discutat mai pe larg, mă rezum acum să observ că un blog (evanghelic) are diverse moduri de existenţă / influenţă. Din perspectiva existenţei, da, s-a remarcat faptul că pînă şi Paul Negruţ şi-a făcut blog. Din perspectiva influenţei, blogul lui Paul Negruţ nu este (încă) semnificativ. Din perspectiva bloggingului, 12 zile de inactivitate înseamnă, ca să vorbesc în limbaj pocăiesc, cît un an fără evanghelizare şi botez pentru o biserică.
6. Da, actualul format al blogului lui Paul Negruţ e jalnic. (Ce mă bucur că n-a trebuit să o zic eu primul.)
7. “Ironia la adresa acestui blog ori este rea-credinta ori este prostie curata.” – Afirmaţia asta e PROSTIE! Curată! Neîntinată de vreo umbră de inteligenţă sau spirit critic! Ţineţi-o tot aşa, românilor! Nu e de mirare că avem aşa mizerie pe stradă şi în suflete! Noi trăim, noi nu gîndim!
Pe lîngă faptul că nu a udat blogul, nu l-a pieptănat şi nu l-a împrimăvărat, Paul Negruţ a făcut cîteva gafe în ultimul articol, intitulat, neinspirat, Postmodernismul şi poporul condus de femei si copii.
1). “In bisericile din Occident este tot mai pronuntata tendinta de a avea organizatii de copiii, tineret si femei. Aceasta orientare a patruns si in bisericile din Romania dupa Revolutia din 1989.”
Aşa să fie, DOAR după 1989 a pătruns în România o astfel de tendinţă?
Iată ce scrie, pe ultimele pagini, 935-936, în Istoria baptiştilor 1856-1989 de Alexa Popovici, despre Congresul al XX-lea al Cultului Baptist din 27-28 octombrie 1945:
“e). Alegerea unei comisii pentru reorganizarea femeilor.”
Iar la pagina 545:
“În anul 1926 a fost constituită Uniunea Femeilor Baptiste din România. Ca preşedintă a fost aleasă Herta Bale, secretară Anuţa T. Costin şi casieră Iuliana Ungureanu. O asemenea organizaţie a femeilor baptiste aveau şi bisericile baptiste maghiare şi cele germane, în anul 1929; cu ocazia Conferinţei Uniunii Femeilor Baptiste Române, ţinută la Oradea în 2 aprilie 1929, cu peste 400 de delegate, s-a făcut fuziunea cu organizaţiile similare maghiare şi germane, iar în comitetul de conducere al Uniunii Femeilor au intrat patru delegate maghiare şi una germană. Din partea femeilor maghiare au fost: Piroşca Ioan Popa, Karoly Popp din Cluj, Carol Molnar din Timişoara şi A. Todory, iar din partea celor germane George Teutsch. După anul 1933, din pricina sciziunii, Uniunea Femeilor Baptiste n-a mai organizat conferinţe şi de aceea nici nu s-au mai făcut alegeri, iar activitatrea s-a desfăşurat numai în biserici.”
Şi la pagina 542:
“În zilele de 20-22 septembrie 1925 a fost constituită Uniunea Tineretului Baptist din România.”
De ce, atunci, Paul Negruţ (care a fost 8 ani preşedintele Uniunii Baptiste) a făcut această afirmaţie neclară? Să fi vrut să spună că tendinţa de organizare pe categorii (copii, tineret, femei) a luat amploare în România după 1989? Atunci cînd a folosit termenul “orientarea” s-a referit nu la tendinţa de organizare pe categorii ci la faptul că această tendinţă este TOT MAI PRONUNŢATĂ după 1989?
2. “Motivatia de suprafata a acestei fragmentari a bisericilor ar fi nevoia de a avea programe/studii adecvate nevoilor specifice acestor grupari. Cauzele de profunzime, dupa parerea mea, sunt izvorate dintr-o revolta mai larga a intregii societati impotriva randuielilor stabilite de Dumnezeu in familie, biserica si societate. Aceasta revolta este clar articulata in asa numitul curent filosofico-cultural, denumit generic Postmodernism.”
POMO este unul dintre caii de bătaie ai lui Paul Negruţ. Tot ce nu e adevărat, tot ce nu e vrednic de cinste, tot ce nu este drept, tot ce nu este curat, tot ce nu este vrednic de iubit, tot ce nu este vrednic de primit, orice faptă rea, toate sînt înghesuite în Postmodernism. De parcă păcatul şi nebunia umană nu ar fi existat ŞI în modernism ŞI în premodernism şi pînă înainte de Noe!
Sînt de acord cu ideea sugerată de Paul Negruţ, pe care am găsit-o exprimată clar, de exemplu, în cartea “Arta de a cumpăra: De ce ne place shopping-ul”:
“Fără îndoială, schimbarea socială majoră, care a avut loc în decursul vieţii noastre a fost schimbarea modului de viaţă al femeilor. În alocuţiunile ţinute, Watts Wacker (autorul bestsellerului The 500 ZearDelta; a fost plasat de Financial Times în primii 50 de gânditori ai lumii) face o remarcă, şi anume că bărbaţii mai au puţin şi vor deveni nişte simple marionete în gospodării. Comercianţii trebuie să fie foarte atenţi la modul în care doresc femeile să trăiască, la dorinţele şi nevoile lor, dacă nu, vor rămâne în urmă. Chiar schimbările majore care au avut loc în viaţa copiilor şi a bărbaţilor sunt doar o reacţie la faptul că femeile au preluat controlul.” (p.300)
Dar nu sînt de acord cu exprimarea folosită de Paul Negruţ, mai ales în cele ce urmează:
3. “Una dintre trasaturile de baza ale postmodernismului este ruptura totala cu gandirea, institutiile si stilul de viata din trecut. Asa numita deconstructie a trecutului promovata de postmodernism se refera la demolarea totala a oricarei conceptii despre lume si viata (metanaratiune), a oricarei institutii si a oricaror norme morale si sociale ale trecutului.”
Gîndirea de tip ideologic a lui Paul Negruţ are ca rezultat reflexul teologului baptist de a susţine o idee prin contradicţie cu alta. Astfel, aici postmodernismul este văzut în contradicţie cu modernismul, ceea ce e o idee brută, fără nuanţele necesare. Chiar bădărană de-a binelea!
Este de ajuns să amintesc că mulţi eseişti subliniază faptul că postmodernismul are de a face cu modernismul. Unii folosesc, pentru a denumi postmodernismul, concepte precum: hipermodernitate, modernitate tîrzie, modernitate radicală, al doilea modernism. Postmodernismul are şi alte “trăsături de bază” decît cea pe care o accentuează, neacademic, dar agresiv-ideologic, Paul Negruţ.
Gilles Lipovetsky: “Postmodernitatea a fost un termen la modă. Însă mi-am dat seama că acest concept nu mai acoperea întru totul realitatea în care trăiam. Există trei principii fundamentale ale modernităţii: tehno-ştiinţa, piaţa liberă, democraţia şi drepturile omului. Aceste trei principii au devenit planetare; ele structurează funcţionarea lumii contemporane. Altfel spus, ceea ce modernitatea a inventat în Europa se generalizează acum, ba chiar a devenit un principiu organizator al lumii contemporane. Iată de ce cred că trebuie să vorbim nu de postmodernitate, ci de hipermodernitate. Adică de o exacerbare a principiilor fundamentale, congenitale, ale modernităţii.” (Dilema veche, Nr. 253, 22 decembrie 2008)
“Modern şi postmodern sînt termeni care definesc mai curînd stări de spirit complementare, aflate în acelaşi timp în relaţii de ruptură, continuitate şi întrepătrundere.” (Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc)
“În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în istoria civilizaţiei occidentale – rod al progresului ştiinţific şi tehnologic, al revoluţiei industriale, al valului de schimbări economice şi sociale produse de capitalism – şi modernitate în sens de concept estetic. De atunci, relaţiile dintre cele două modernităţi au fost în mod ireductibil ostile, permiţînd însă şi chiar stimulînd o diversitate de influenţe reciproce, cu toată furia lor de a se distruge una pe cealaltă.” (Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii)
Cartea lui Matei Călinescu are subtitlul: Modernism, avangardă, decadenţă, kitsch, postmodernism.
Tot încerc să pricep ce a vrut să spună Paul Negruţ prin “demolarea oricărei instituţii”! Probabil s-a inspirat din atitudinea de suspiciune a postmoderniştilor faţă de legitimitatea unei instituţii sau a alteia. Dar a vorbi despre demolarea ORICĂREI instituţii e totală exagerare!
De asemenea, s-ar putea ca Paul Negruţ să nu facă distincţie între conceptele de postmodernitate (fenomenele care au succedat modernitatea) şi postmodernism (un set de răspunsuri, de ordin intelectual, cultural, artistic, academic, sau filosofic la condiţia postmodernităţii).
“Evidenţierea legăturii dintre postmodernism şi postmodernitate este mult mai importantă decît stau lucrurile în modernism.” (Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc)
Paul Negruţ blogger? Deocamdată este un intrus în blogosferă. Nu ştie (încă) cu ce se mănîncă bloggingul, şi nici postmodernismul.
Totuşi, faptul că Paul Negruţ şi-a făcut blog (la un an după un alt expreşedinte baptist, Vasile Taloş) are, în mediul evanghelic, semnificaţia pe care a avut-o, în mediul politic, faptul că Ion Iliescu şi-a făcut blog.
“Privită din afară ‘blogosfera pare preocuparea unor persoane care îşi caută ocupaţie’, opinam cu ceva timp în urmă. Acum, ÎN CUNOŞTINŢĂ DE CAUZĂ regret aprecierile pe care le-am făcut.” – Aşa îşi începea Ion Iliescu aventura de blogger, recunoscînd faptul că nu a fost în cunoştinţă de cauză cînd a făcut respectiva afirmaţie despre bloggeri. Dă-le, Doamne, multor pastori şi enoriaşi mintea de pe urmă a lui Ion Iliescu! – am mai zis-o, în Anul confesional 2007.
Deşi blogul lui Paul Negruţ nu are o postare iniţială, sau tîrzie, care să explice motivele pentru care şi-a făcut blog, gestul în sine poate fi interpretat (şi) ca o reevaluare a prejudecăţii pe care a avut-o la adresa Internetului.
DE CE şi-a făcut blog Paul Negruţ rămîne însă o chestiune importantă pentru analiza mediului evanghelic românesc. La care nu se poate răspunde nicidecum uşor. Putem însă să plecăm de la o altă întrebare: CÎND şi-a făcut Paul Negruţ blog?
Nu şi-a făcut în timp ce era preşedintele Uniunii Baptiste din România. Nu şi-a făcut de Crăciun sau de Paşte. Nici de ziua lui, nici de ziua României. Nici de 1 octombrie, cînd începe anul academic. Nu şi-a făcut blog în timpul fenomenului Pătrăţosu sau imediat după acest fenomen.
Dar cînd şi-a făcut blog Pătrăţosu? Nici el nu şi-a făcut blog în timp ce Paul Negruţ era preşedintele Uniunii Baptiste, sau cu ocazia vreunei date semnificative.
Pătrăţosu s-a lansat în 19 octombrie 2006, dar ritmul de postare lunar a fost nesemnificativ:
octombrie 2006 (1)
noiembrie 2006 (1)
ianuarie 2007 (1)
februarie 2007 (5)
martie 2007 (31)
Abia în martie 2007 blogul Pătrăţosu a luat avînt.
În lunile anterioare, Marius Cruceru a fost activ pe lista de discuţii Masa Rotundă, coordonată de Iosif Ţon.
În primele patru luni de blogging efectiv (martie-iunie), ritmul de postare a fost de aproape 40 de postări pe lună.
În următoarele 7 luni, ritmul de postare a fost de 80 de postări pe lună!
După care, în ultimele 4 luni (februarie-mai 2008), ritmul de postare a fost din nou de aproape 40 de postări pe lună.
Primul lucru care se poate observa este că Pătrăţosu a pornit DUPĂ ce s-a închis Masa Rotundă.
Al doilea lucru care se poate observa este că Pătrăţosu a pornit cu mai puţin de 3 luni ÎNAINTE de Congresul Baptist.
În acea perioadă mi-am exprimat opinia, faţă de cineva, că Marius Cruceru e în campanie (mă refeream la faptul că grupul emanuelist din Oradea nu avea încă un cap de pod în spaţiul virtual, ceea ce Pătrăţosu le-a oferit. Influenţa emanueliştilor nu era simţită în spaţiul virtual, ci doar la nivelul relaţiilor dintre păstori, biserici, organizaţii etc.). Persoana respectivă mi-a dat dreptate după vreo 6 luni.
Capitalul de vizibilitate pe care l-a adus Pătrăţosu (în noiembrie 2007, cînd şi-a lansat Ion Iliescu blog, pe platforma WordPress de lb. română conduceau Marius Cruceru şi Ion Iliescu) grupului emanuelist este de felul în care gimnasta Nadia Comăneci sau fotbalistul Hagi l-au adus României. ‘Gimnastica’ pătrăţoasă şi ‘driblingul’ pătrăţoşenic au oferit vizibilitate, prin reflexie, grupului emanuelist.
Paul Negruţ performează la alt aparat: ‘şah’ (teologic). Şi-a lansat blogul cu 2 luni ÎNAINTE de Conferinţa Naţională a Uniunii Baptiste.
E greu de spus DE CE şi-au lansat blog Marius Cruceru (blogul actual a fost pus ‘la liber’ în decembrie 2008, cu 3 luni ÎNAINTE de Conferinţa Naţională) şi Paul Negruţ, dar se poate observa CÎND şi-au lansat blogul.
Nu am tras concluzii, am făcut observaţii.
Recent, cu o săptămînă înainte de Conferinţa Naţională, Marius Cruceru reia, într-o postare lungă, un subiect ‘fierbinte’: Internetu pentru lideri.
“Internetul, blogurile în mod special pot fi un bun gardian al lucrării şi lucrătorilor, un bun străjer împotriva predicilor nebiblice, elucubraţiilor de la amvoane, împotriva prostiilor rostite cu mare convingere, fără urmă de îndoială, un gardian împotriva unui comportament de baron local, de director de intreprindere abuziv, de om neobişnuit cu preţul slujirii, dar setos de avantajele pe care le are slujitorul.”
Pe lîngă acest pasaj (despre care intuiţia nu mă anunţă de bine), atenţia mi-a fost atrasă şi de următoarele:
“Vom încerca să îi înghesuim pe blogării din bisericile noastre spunîndu-le că “bîrfesc în public”, atunci cînd au încercat să facă toţi paşii biblici şi au ajuns la limita răbdării cu disperarea?
Îi vom mustra pe cei care ne mustră în public, pentru că în privat nu le-am dat nici o şansă la dialog?
Blogări din toate tările, supravegheaţi-ne! Mustraţi-ne, corectaţi-ne! Cenzuraţi-ne deciziile, scoateţi la iveală prostia, dacă nu ne-am pocăit la vreme şi dacă am refuzat confruntarea directă. Frăţietatea, comunităţile în general, au dreptul şi responsabilitatea să îşi cenzureze liderii pe care i-au ales.”
Hm… Radical discurs, nu-i aşa? Şi ipocrit, din perspectiva mea, avînd în vedere abuzurile săvîrşite de Comunitatea Baptistă din Oradea, în fruntea căreia se află Florin Negruţ, fratele lui Paul Negruţ. Marius Cruceru, care este unul dintre vicepreşedinţi, vede paiul din ochii altora dar nu şi bîrna din ochii lor.
Dragi bloggeri, nădăjduiesc că nu veţi lua în serios sfatul pătrăţos. Vă spune baciul Alin Cristea: ăştia nu-şi iartă (foştii) prieteni, darămite nişte scribălăi anonimi din punctul lor de vedere. În alte situaţii, le-am mai spus şi altor tineri să aibă grijă că ăştia-s unşi cu toate uleiurile. Nu m-au ascultat (bine) şi au păţit-o…
De cîţiva ani tot scriu în public următoarea chestiune: nu oricine poate spune orice oricînd oricui oriunde. Gîndiţi-vă bine de tot la asta!
Cînd se adresează blogărilor, oare la cine se gîndeşte Marius Cruceru? Care ar fi 2-3 bloguri care, din punctul de vedere al Pătrăţosului, ar putea să aibă o activitate benefică de genul celei menţionate? Şi oare care ar fi 2-3 lideri care, citind postările blogărilor, se vor pocăi (la vreme)?
Cînd NU a refuzat Marius Cruceru confruntarea directă cu mine în spaţiul public? – Asta e una dintre cele mai triste întrebări pe care le-am pus în viaţa mea.
După 8 luni, Daniel Mitrofan reia postările pe blogul său, menţionînd că i s-au pus piedici în calea cercetării sale referitoare la colaborarea pastorilor cu Securitatea şi a fost nevoit să-şi încheie demersul întrucît nu mai are acces real la date.
Daniel Mitrofan reia postările sale cu o lună ÎNAINTE de Conferinţa Naţională. (În noiembrie 2007 Daniel Mitrofan adresase o Scrisoare deschisă către Conferinţa Naţională pe blogul lui Marius Cruceru (!). Postarea a avut aproape 300 de comentarii, cele mai multe la o postare din 2007.)
Şi face următorul apel:
“Sfătuiesc pe câți mai mulți membri, păstori, copii de păstori să își ceară dreptul de acces la dosarul personal sau al rudelor lor decedate și să facă publice cât mai multe din datele culese. Corelând datele cu atenție se pot descoperi cei care au subminat Biserica lui Christos în vremea comunistă. Nu fiți comozi, se merită expunerea răului care s-a făcut. Colaborarea cu regimul comunist a fost un mare rău – să recunoaștem lucrul acesta și să-l condamnăm. Îmi dau seama că majoritatea nu are nici un interes și că, chiar statul român a ales tacit să mușamalizeze lucrurile.
Creați-vă bloguri, afișați dosarele, comunicați datele, corelați și nu vă lăsați intimidați de unii care vorbesc viclean ca să vă descurajeze de la scoaterea la lumină a lucrurilor făcute în întuneric!”
Marius Cruceru scrie: “Scoateţi la iveală prostia”, Daniel Mitrofan vorbeşte despre “scoaterea la lumină a lucrurilor făcute în întuneric”.
“Scoaterea la iveală” a devenit o obsesie în mediul evanghelic românesc! (Şi încă nu am amintit de obsesia asta la penticostali!) Oare va fi una dintre temele Conferinţei Naţionale, dacă nu de la pupitru, atunci pe la colţuri?
Şi Vasile Taloş a revenit cu postare pe blogul său, cu o lună şi ceva ÎNAINTE de Conferinţa Naţională, cu 3 poezii (3, 22, 26 februarie 2009), după 1 an de pauză!
Iar Marius Cruceru a anunţat: V. A. T. A revenit!
“Un blog mult aşteptat şi mult re-aşteptat revine. V.A.T. revine după o perioadă lungă de tăcere cu mai mulţi watti de poezie şi rimă putere! Bun revenit! Semne bune are anul… încă!”
Blog mult aşteptat? Watti de poezie? Semne bune anul are?
Spare me!
Aşadar, observ că Paul Negruţ şi-a lansat blog în apropierea Conferinţei Naţionale, în aceeaşi perioadă cînd Marius Cruceru a revenit pentru marele public, Vasile Taloş a avut o tentativă de revenire, iar Daniel Mitrofan chiar a revenit.
Mi-ar părea bine să mă fi înşelat intuiţia, dar cu siguranţă nu am cum să greşesc în TOT ce am scris aici.
Folosirea bloggingului în stil ideologic nu cred că foloseşte prea mult în România, nici pentru “scoaterea la iveală”, nici pentru “îngrădirea turmei în ţarc”.
“Au ajuns la limita răbdării cu disperarea?” Cine, domnule pastor-decan-vicepreşedinte Marius Cruceru? Nici unul dintre voi nu ştiţi semnificaţia reală a vreunui cuvînt dintre acestea: limită, răbdare, disperare.
Dacă aţi şti MĂCAR unul dintre aceste cuvinte, blogurile voastre ar fi altfel. Ar fi un ALT FEL!
Marius Cruceru: “Cînd mă uit la blogosfera de limbă engleză îmi dau seama că mai avem mult pînă departe. O singură întrebare: sîntem oare pe drumul cel bun?”
Dacă aţi înţelege ce înseamnă să fim cuprinşi într-o citadelă (Saint-Exupery)… Sau măcar ce înseamnă să aveţi răbdare (cu oamenii)… Sau măcar de aţi fi cunoscut disperarea… Încă trăim second-hand în blogosferă…
Paul Negruţ blogger?
Ăsta-i titlul ce-i mai lipsea?
Să trudească atunci pentru el!
Depăşirea pragului de 100.000 de vizite coincide cu momentul în care Rotundu este primul dintre blogurile orădene (400 indexate pînă acum) prezente în Top BlogRank şi al doilea dintre blogurile orădene prezente în Top ZeList, precum şi primul dintre blogurile evanghelice (540 indexate pînă acum) prezente în Top BlogRank şi Top ZeList.
Top ZeList cuprinde 30.243 de bloguri româneşti.
Iată numărul de bloguri evanghelice prezente într-un anumit eşantion:
1.000 – 14
2.000 – 31
5.000 – 128
10.000 – 232
25.000 – 480
Lista cu 491 de bloguri evanghelice prezente în Top ZeList se găseşte pe pagina Bloguri Evanghelice Top ZeList.
Actualizarea topului se face o dată pe săptămînă (joia).
În paranteză: poziţia din ultimele săptămîni, în ordine cronologică inversă.
BR indică poziţia în Top BlogRank.
158. rotundu.wordpress.com (213, 340, 651, 515) – BR 78
247. dorupope.com (260, 245, 243, 244) – BR 92
380. inethos.blogspot.com (446, 487, 454, 397) – BR 259
407. danutm.wordpress.com (405, 477, 465, 463) – BR 117
423. patratosu.wordpress.com (418, 389, 394, 338)
510. barzilaiendan.wordpress.com (540, 500, 481, 463) – BR 105
639. pasi.ro (951, 973, 911, 688) – BR 478
648. nazireat4him.blogspot.com (716, 811, 916, 741) – BR 218
667. hux.ro (635, 564, 529, 545) – BR 356
788. shalomshalom.wordpress.com (891, 1010, 862, 1032) – BR 219
819. vaisamar.wordpress.com (1029, 935, 1010, 1024)
832. adamaica.wordpress.com (831, 884, 778, 730) – BR 159
846. romoflorin.wordpress.com (771, 748, 761, 792) – BR 201
938. ionatan.wordpress.com (907, 967, 874, 829) – BR 249
În postarea 666 – Hexakosioihexekontahexaphobia am dat un citat care indica faptul că s-ar putea ca numărul fatidic să nu fie 666, ci 616.
Iată un comentariu pe care îl consider interesant, aşadar îl pun şi ca postare, un fel de Guest Post, scris de Marcel Cosma, a cărui seriozitate se poate vedea şi numai din felul în care îşi pregăteşte blogul Odiseea credinţei, de apologetică creştină, pentru a prezenta cărţi începînd cu luna martie. Şi ce blogroll-uri selecte are…
Ar fi posibil ca apostolul Ioan (autorul cartii Apocalipsa, cel mai probabil) sa fi scris “616” in manuscrisul original al cartii? Unii experti in criticism textual cred ca da.
Mai exact, dovezile externe ar fi prea sarace – sau noile manuscrisele descoperite prea putin studiate – pentru a trage o concluzie definitiva.
Unul din profesorii care ezita sa dea un raspuns este Daniel Wallace de la Dallas Theological Seminary. Este un specialist recunoscut in lumea criticismului textual, director al Centrului pentru Studierea Manuscriselor Noului Testament, crestin evanghelic avand o pozitie teologica conservatoare.
Intr-o postare din aprilie 2007, Wallace vorbeste despre manuscrisul P115 descoperit la Oxyrhynchus in Egipt si explica de ce considera ca numarul “616” aflat la Apocalipsa 18:13 ar fi un candidat serios (cel putin pana la studierea mai detaliata a manuscrisului) pentru varianta originala a cartii. Puteti citi aici articolul impreuna cu comentariile:
http://www.reclaimingthemind.org/blog/2007/04/the-number-of-the-beast
[NOTA: am incercat sa-l accesez din nou acum cateva minute si se pare ca blogul “Parchment and Pen” a fost atacat de hackeri… Am salvat o copie a articolului in cazul in care site-ul nu va fi reparat in curand]
Nu am gasit pe Internet nici un articol mai recent care sa indice o schimbare a pozitiei lui Wallace. Ca atare, i-am scris un email intrebandu-l despre vreo eventuala schimbare. O sa revin cand primesc raspunsul.
Un alt articol care l-am gasit folositor este cel publicat de Peter J. Williams in Tyndale Bulettin 58.1 (2007) p. 151-153:
http://www.tyndalehouse.com//Bulletin.htm
[selectati “Full text of all articles”, apoi “Search by Author” si deschideti articolul
Williams, P. J. „P115 and the Number of the Beast
TynBul 58.1 (2007) 151-153. ]
Williams este Warden (presedinte) la renumitul centru Tyndale House din Cambridge si profesor de Noul Testament la Universitatea din Aberdeen, Scotia.
Blogul anului: Persona
“Persona este un blog dinamic şi interesant, dar mai ales consistent. Oricine vrea să dobândească o perspectivă amplă (şi neideologizată) despre mediul confesional evanghelic autohton nu trebuie să rateze interviul în 14 părţi despre evanghelicii din România. De asemenea, la fel de interesante şi consistente sînt şi alte seriale, precum: Exerciţii de înţelegere (16 părţi), Evanghelicii între liberalism şi fundamentalism (4 părţi), Despre patologia religioasă a societăţii româneşti postcomuniste (2 părţi) sau interviurile cu Dănuţ Jemna (12 părţi), Radu Gheorghiţă (6 părţi), Voicu Bojan (5 părţi).
Fie că scrie despre vizitele (de lucru) în India, Kenya, Tailanda, fie că abordează critic, uneori chiar pamfletar, fenomene şi evenimente din societatea românească, bloggerul ieşean ne seduce printr-un condei exersat şi generos. Nu uită să pună anunţuri despre reuşitele unor tineri precum Mihail Neamţu, Daniel Fărcaş, Adonis Vidu, dar şi să ne atragă atenţia asupra unor documente importante precum Declaraţia de la Zürich sau Manifestul Evanghelic.” (Alin Cristea, 19 iulie 2008)
“Îl consider a fi unul dintre cei mai buni cunoscători ai spaţiului confesional neo-protestant din România. […] Nu ştiu ca altcineva să fi avut în România un aşa impact (pe termen lung) în mediul evanghelic după 1989 (poate doar Iosif Ţon) precum Dănuţ Mănăstireanu, mai ales prin capacitatea sa relaţională, prin standardele sale înalte şi prin încurajarea diferitelor proiecte individuale şi colective. În mod deosebit, ţin să subliniez că este un om al dialogului, te simţi respectat în dialog cu el şi dacă nu e de acord cu tine sau ştie că ai căzut în slăbiciunea ipocriziei.
Nu pot decît să regret că spaţiul confesional evanghelic din România i-a oferit atît de puţin, în comparaţie cu ce i-a oferit el. Nu m-aş mira dacă într-o zi, într-o istorie nefardată a baptiştilor din România, voi fi nevoit să scriu că, asemenea atîtor Mari Români, şi Dănuţ Mănăstireanu a fost mai apreciat în străinătate decît în patria lui şi va trebui să fie recuperat de cultura romană precum Richard Wurmbrand. […]
Dănuţ Mănăstireanu a contribuit decisiv la formarea unor tineri precum Marius Cruceru, un alt condei de viitor al evanghelicilor (dar, din păcate, rătăcit deocamdată în subteranele politicianismului baptist) şi la promovarea unor proiecte importante ale anilor noştri de tranziţie (de exemplu, a contribuit la înfiinţarea editurii Logos din Cluj).
Dănuţ Mănăstireanu are doctoratul în teologie (Ph. D.) la London School of Theology – Brunel University, 2005, din 1999 e Director pentru Credinţă şi Dezvoltare pentru regiunea Europei de est şi a Orientului Apropiat a organizaţiei World Vision International, din 2005 predă ca Adjunct Faculty un curs de Formare spirituală într-un program de masterat la Eastern University din St. Davids, Penn, SUA. […]
Este preşedintele Societăţii Academice a Românilor Evanghelici, iniţiată de curînd în vederea creării unei colectivităţi cu caracter academic în cadrul comunităţii creştine evanghelice din România, din conducere mai făcînd parte doi prieteni ai săi din Iaşi, Dănuţ Jemna, Dr. în statistică, liderul bisericii Străjerul, şi Dorin Dobrincu, Dr. în istorie, unul dintre cei care a contribuit la forma finală a Raportului Comisiei Tismăneanu.” (Alin Cristea, 30 noiembrie 2007)
Premiul pentru Blogul anului constă în 3 cărţi:
Thy Kingdom Come. How the Religious Right Distorts the Faith and Threatens America – Randall Balmer, Basic Books, New York, 2006
Rick Warren: “The lessons and insights we need for tomorrow – both encouraging and painful – are found in yesterday, It”s why effective leaders always study history, and it’s the reason I read Randal Balmer. You won’t agree with everithing, but you will learn and grow.”
Tony Campolo: “Randall Balmer knows Evangelicalism inside and out. He writes with the ambivalence of a jilted lover who still cares very much about the movement but who is broken-hearted due to its subversion by right wing politics. The Kingsom Come is a must-read for anyone who wants to know what happened to us.”
Harry S. Stout: “Balmer writes wiht the power and censure of a prophet – and no prophet is honored in his own country. A must read for all those who are curious about the evolution of the Religious Right into one of the most formidable – and flawed – political forces in America today.”
The Myth of a Christian Nation. How the Quest for Political Power is Destroying the Church – Gregory A. Boyd, Zondervan, Grand Rapids, Michigan, 2005
Brian McLaren: “For all of us are rediscovering the centrality of Jesus’ message of the kingdom of God, The Myth of a Christian Nation provides a powerful and needed critique of contemporary religious discourse.”
Tony Campolo: “…adresses a major concern of evangelical Christians who are fearful that patriotic zeal is being confused with Christianity and that Christianity is being used to legitimize a socio-political system that ought to be biblically critiqued. We’ve needed this book.”
The Radical Reformission, Zondervan, Grand Rapids, Michigan, 2004
If the unchurched in the United States ever formed their own country, it would be the world’s eleventh most populous nation. Tragically, most of our present approaches to reach them are not working. What will work? Nothing short of a radical change in how we share the gospel with men and women in our post-Christian culture – what Driscoll calls a “reformission”.
“At the heart of reformission are clear distinctions between the gospel, the culture, and the church,”, says Driscoll. With humor and frankness, he unpacks what that means in practical, earthy terms. Expect to have your assumptions challenged and your comfort zone streched. Because preaching the gospel to all world requires that you actually go into the world, reaching out without selling out, and that requires courage. Humility. Sound biblical roots. And a commitment to love what God loves: people, not traditions.
La cele trei secţiuni principale, fiecare premiu constă în 3 cărţi oferite de Editura Aqua Forte din Cluj-Napoca:
Cu sufletul în viaţă – Philip Yancey
Această carte este una terapeutică. Este o vastă confesiune în care autorul vorbeşte despre cărţi, oameni şi faptele lor. Vorbeşte despre treisprezece mentori spirituali, dintre cei mai neaşteptaţi, care l-au ajutat să se tămăduiască şi, surprinzător, să-şi păstreze vie flacăra credinţei.
Călătoria inimii – John Eldredge
John Eldredge, în această inedită colecţie de meditaţii pe tema inimii, a dragostei, propune o călătorie pe un tărâm insuficient explorat. Cartea pare o acţiune de comando spiritual, ce îşi propune recuperarea unei comori extrem de preţioase. O lectură plină de sens pentru fiecare din cele 365 de zile ale anului.
Semnătura lui Hristos – Brennan Manning
Cartea aceasta îi are ca destinatari pe cei dispuşi să vadă creştinismul nu ca pe un cod moral, ci ca pe o relaţie de iubire. Pe cei care sunt gata să nu uite că a-l urma pe Hristos răstignit este o invitaţie directă la a trăi o viaţă de sublimă nebunie. În ultimă analiză, cartea este adresată celor ce-şi doresc cu adevărat să aibă înscrisă semnătura Lui pe cartea vieţii lor.
Cea mai interesantă postare: Conferinta Lambeth 2008 – Anglicanismul la rascruce – 1
“Un prieten îmi spunea recent, cu o oarecare ironie: „bun moment ţi-ai ales să devii anglican”. El făcea o aluzie destul de transparentă la criza prin care trece în prezent anglicanismul. Răspunsul meu a fost pe măsura comentariului său: „mă întreb, i-am spus, dacă a exista vreodată un moment potrivit pentru ca cineva să devină anglican”. Prin aceasta făceam aluzie, la rândul meu, la începuturile nu prea nobile ale acestei biserici. Mă refer la evenimentul petrecut în anul 1534, când regele Henry VIII, revoltat de refuzul papei de a-i aproba divorţul de Catherina de Aragon, şi căsătoria cu Anne Boleyn, a semnat Actul de Supremaţie Regală, care consfinţea separarea de Roma a Bisericii Angliei.
Desigur, a reduce începuturile anglicanismului la acest eveniment nefericit ar fi o mare nedreptate. De fapt el a fost ocazia, mai degrabă decât cauza unui proces de reformare a Bisericii, cu care începuse cu traducerea Bibliei în limba engleză de către William Tyndale şi cu activitatea altor reformatori.
În 1989, regretatul teolog american Robert E. Webber publica o carte numită Evangelicals on the Canterbury Trail. Why Evangelicals Are Attracted to the Liturgical Church. Această carte descrie trăsăturile esenţiale ale spiritualităţii anglicane, alături de mărturiile a şase evanghelici care, la capătul pelerinajului lor spiritual s-au regăsit pe ei înşişi în tradiţia acestei biserici. Deoarece aceasta este în mare măsură şi experienţa mea, voi încerca să descriu mai jos câteva dintre lucrurile care m-au atras pe mine spre anglicanism.”
Cea mai importantă ştire: Inaugurarea Bisericii Baptiste Teofania (nr. 10)
“A urmat apoi momentul artiştilor, care au contribuit la înfumuseţarea clădirii bisericii Teofania: Iurie Cojocaru, Titi Mereu şi Liviu Mocan. Acesta din urmă a început cu o veste proastă: evanghelicii construiesc biserici urâte, din două motive: teama de idolatrie şi indiferenţa faţă de frumuseţe. Totuşi, în Vechiul Testament găsim că Dumnezeu însuşi a poruncit ornarea cu elemente estetice pline de simboluri a Cortului Întâlnirii şi a Tempului din Ierusalim. Liviu Mocan a realizat din calcar amvonul şi o sculptură de pe peretele din spatele acestuia. Pe amvon se poate desluşi o aripă frântă, iar pe cealaltă lucrare, un orizont străpuns de formă, în timp ce alte forme se află sub acel orizont. Forma care ţâşneşte prin orizont reprezintă învierea. Astfel, persoana care stă la amvon, se găseşte, simbolic, între acest pământ, cu o aripă frântă (de la Cădere), şi înviere.”
Cel mai bun comentariu (al unui vizitator): xfinger, La Rotundu, 27 octombrie 2008, 3:18 am
“Aspectul important de mentionat pentru anul 2008 este faptul ca unele bloguri au cistigat / cistiga in coerenta, consistenta si maturitate. In sensul acesta, subliniez postarile gen ’serial’ – dar coerent si consistent de pe mai multe bloguri: cred ca in anul 2008, pentru Oscarul / Premiile Thymos ale blogurilor evanghelice, stelele vor fi ‘greii’ care s-au impus la capitolul seriale. […]
Pina la sfirsitul anului 2008 mai sint doar 2 luni, si-o sa … ninga cu articole pe bloguri. M-astept ca cei care in 2008 au inceput sa se impuna ca fiind ‘greii’ blogosferei evanghelice romanesti sa-si dovedeasca consistenta si coerenta pina la finele anului. Altminteri, or mai apare unele articole ici-colo care-or atrage atentia, ca cireasa de pe tort; anul acesta insa, e un tort mai consistent si mai delicios decit cel al infantilului an 2007.”
Alte 50 de premii
10 premii: Cântec pentru neliniştea inimii (Vladimir Pustan) şi Agendă ABCR 2008
10 premii: Mesajul pierdut al lui Isus (Steve Chalke) şi CD colinde vol. 5 RVE “Lumină în întuneric”
10 premii: Darurile spirituale (Don & Katie Fortune) şi Comentariu Ev. După Ioan (Beniamin Fărăgău)
10 premii: Promisiunile măreţe ale lui Dumnezeu pentru tine
10 premii: 3 reviste – Impuls, Lydia, Voia lui Dumnezeu în familie
Cântec pentru neliniştea inimii – Vladimir Pustan, Editura Fabrica de Vise, Beiuş, 2006
Vladimir Pustan: “Ce vă pun înainte sunt crâmpeie din ceea ce noi numim viaţă, dar puse cap la cap nu spun nimic. Adevărul nu-i înălţător când vine din bucăţi. […] Amatorismul de care dau dovadă nu mă deznădăjduieşte, pentru că toată hămăleala aceasta de înşirări de litere vine din interior, şi atunci nu eşti stupid niciodată.”
Agendă ABCR 2008
Cunoscuta agendă editată de Asociaţia Bărbaţilor Creştini din România e un util instrument cotidian de disciplină mentală prin gândul zilei, cu formule inspirate precum:
Nu te ruga pentru oportunităţi. Roagă-te să fii pregătit când oportunităţile vor veni.
Maturitatea nu vine odată cu vârsta, ci începe cu acceptarea responsabilităţii.
Cel mai mare lucru pe care un tată îl poate face pentru copiii lui este s-o iubească pe mama lor.
Poţi dobândi prin dărnicie ceea ce nu poţi cumpăra cu bani.
1. dorupope
2. recitirea
3. clujulevanghelic
4. brasovulevanghelic
5. barzilaiendan
6. inethos
7. ionatan
8. penticostalul
9. vaisamar
10. blog.punctul
Mesajul pierdut – Steve Chalke, Editura Scriptum, Oradea, 2007
N.T. Wright: “Noua carte a lui Steve Chalke este înrădăcinată în erudiţie, dar stilul ei clar şi viguros o face accesibilă oricui şi tuturor. Mesajul ei este direct şi captivant: Isus din Nazaret a fost mult mai provocator în vremea Lui şi rămîne mult mai relevant pentru vremea noastră decît am îndrăzni să credem.”
CD colinde vol. 5 RVE “Lumină în întuneric”
Interpretează: Cristian Văduva, Claudia Azgur, Marius Liveanu, Coca Saroni, Frăţiorii, Corul Universităţii Emanuel, Corul de tineret al Bisericii Baptiste Emanuel, Corul Deo Gloria.
11. stiricrestine.wordpress.com
12. moldovacrestina
13. hunedoaraevanghelica
14. adamaica
15. simplulgand
16. cllodvl
17. roseinthedesert
18. mersulvremurilor
19. addsalu
20. adventisttm
Darurile spirituale – Don & Katie Fortune, Editura Metanoia, Timişoara, 2006
Don & Katie Fortune ne explică cum cele şapte daruri motivaţionale enumerate în Romani 12:6-8 sunt, de fapt, secretul înţelegerii forţelor motivaţionale din viaţa noastră, forţele pe care le care Dumnezeu le-a creat în noi pentru a ne ajuta să-I slujim Lui pe deplin. Vei descoperi de ce gândeşti şi acţionezi aşa cum o faci.
Comentariu Evanghelia după Ioan – Beniamin Fărăgău, Editura Risoprint, 2008
Cartea, în curs de apariţie, e constituită din două părţi: Adevăratul Hristos şi Adevărata viaţă, fiecare avînd cîteva capitole rezultate din analiza Evangheliei după Ioan.
21. romoflorin
22. ambasadorul
23. statu
24. tornafratre
25. trezirespirituala
26. ciprians
27. nazireat4him
28. aurelmateescu
29. centruldeistoriesiapologetica
30. agorachristi
Promisiunile măreţe ale lui Dumnezeu pentru tine – Editura Life, Oradea, 2008
900 de promisiuni ale lui Dumnezeu aranjate pe categorii: pentru cele mai profunde nevoi, pentru situaţii dificile, pentru viaţa creştină, pentru mântuire, despre Isus, despre binecuvântările lui Dumnezeu, despre viaţa în Duhul Sfânt.
31. rodicabotan
32. shalomshalom
33. jurnalulflorentinei
34. alapa
35. camix
36. pasi
37. mtipei
38. amintiricusfinti
39. calatorru
40. bibliaprinobiectiv
3 reviste: Impuls, Lydia, Voia lui Dumnezeu în familie
41. reper
42. mariusmotora
43. danharabula
44. teologeanu
45. calvinisti
46. bulzan
47. soclu
48. alaxandra
49. claudiuvdobra
50. miculteolog
Premiile vor trimise, în limita timpului şi a resurselor financiare, pe măsură ce vor fi revendicate prin comunicarea adresei (complete, în România) prin email la: alinpm@yahoo.com
Postări: aproape 777 :)
Imagini: 340
Pagini: 20
Etichete: 200
Comentarii aprobate: 400
Comentarii neaprobate: 200
Accesări: 48.000 (în 9 luni)
Luna ianuarie a fost a 5-a lună consecutivă cu peste 100 de postări.
În 29 ianuarie 2009 s-a înregistrat recordul de accesări într-o zi: 851.
În luna ianuarie 2009, blogul România Evanghelică a înregistrat un nou record de accesări – 9.637, depăşindu-l pe cel din octombrie – 7.608.
Cele mai accesate articole şi pagini:
Ghid Organizaţii Creştine – 1,950
Bloguri evanghelice A-Z (500) – 624
Concert de muzică creştină pentru tineri la Timişoara – 524
666 – Hexakosioihexekontahexaphobia – 509
Festivalul Speranţei – Transmisie LIVE – 488
26 de studenţi de la Universitatea Emanuel protestează – 479
PROTEST – 463
Festivalul Speranţei – 389
Rugăciunea lui Rick Warren pentru Barack Obama – 379
Site-uri evanghelice A-Z (1000) – 376
Al cui e Radio Micul Samaritean? – 373
Liviu Olah – 365
Bloguri evanghelice Top ZeList – 339
Premiile Thymos pentru bloguri evanghelice – NOMINALIZĂRI – 335
Rezoluţia de la Arad – 280
Premiile Thymos pentru bloguri evanghelice, ediţia a II-a – 251
Biserici penticostale româneşti în Spania – 246
Al cui fiu este Vadim Tudor? – 232
Toamna decanului – 220
Slalom pe Net – 206
Blogul lunii: Clujul Evanghelic
Clujul Evanghelic a fost lansat la 1 octombrie 2007 de Vasile Tomoiagă, fiind primul blog apărut din Reţeaua România Evanghelică, care acum a ajuns la 19 bloguri. Luna aceasta Clujul Evanghelic a depăşit 100.000 de vizite dar a şi ajuns pe o poziţie foarte bună în Top 100 WordPress: 24.
Braşovul Evanghelic este al doilea blog din Reţeaua România Evanghelică care a depăşit 100.000 de vizite, acum 2 zile. Blogul administrat de Dan Surducan (care administrează şi blogurile Revista Impuls şi Biblia prin Obiectiv) se află în primele 1.000 de poziţii ale Topului ZeList (23.000 de bloguri româneşti).
21 decembrie 2008, 13.10
În paranteză: poziţia în Top ZeList (23.500 de bloguri româneşti)
23. stiricrestine (1482)
24. clujulevanghelic (1006)
27. danutm (334)
53. romaniaevanghelica (1655)
55. ionatan.wordpress.com (685)
65. romoflorin.wordpress.com (764)
66. shalomshalom.wordpress.com (751)
95. penticostalul.wordpress.com (2145)
99. trezirespirituala.wordpress.com (1572)
9. danlucescu.wordpress.com (4864)
46. enjoyinghomeschooling.wordpress.com (3079)
51. danharabula.wordpress.com (5473)
73. jurnalulflorentinei.wordpress.com (1880)
82. predici.wordpress.com (8697)
36. Mesaj de nasterea Domnului – Iosif Ton
43. Ceremonie de absolvire – Eastern University, St Davids, Pennsylvania
48. Delirious? canta live azi in Bucuresti!
56. Bunatatea Craciunului – Iosif Ton
75. Cristian Badilita despre Toader Paleologu, ministru al culturii si cultelor in Cabinetul Boc
80. Crăciunul – timp al rugăciunii
94. Revoluţia la 9 ani
96. Mitocani sau bădărani? That Is the Question!
97. Decembrie ‘89: peisaj cu tancuri şi garoafe
În atmosfera Crăciunului intrăm într-un fel sau altul – nicidecum prin muzica de la mall-uri, unde zumzăitul cărucioarelor şi al caselor de marcat (şi al creierelor noastre mustind a contabilicească achiziţie a bunurilor de consum) nu e deloc un bun catalizator pentru chimia inexprimabilă ce are loc în noi în zile ca acestea, în fiecare an.
Eu am intrat în atmosferă acum două zile, citind, iarăşi cu ochii bulbucaţi şi cu inima (în)frîntă, un poem de Crăciun scris de Ioantan Piroşca.
Apoi, astă seară, am mai făcut un pas în lumea asta creştin-crăciunească ascultînd colinde închinate Pruncului în interpretarea corului de tineri de la Biserica Baptistă Emanuel din Oradea (cor care mîiine aniversează 10 de ani de activitate).
Şi-am închis ochii, şi-am murmurat şi eu versuri alin(t)at-colindate, şi-am tremurat ritmat din pantofi încînt de ritmuri moderne şi de ACEEAŞI veche veste bună. Fă, Domne, inima-mi iesle pentru Tine, să mă-ndur şi eu de Tine-n scutece cum Te-ai îndurat şi Tu de Mine înfăşat în spini şi-n durerile păcatului.
alinat fost-am, ascultînd, din nou, poveştile Naşterii în balade contemporane şi armonioase, pre tinereşti voci glăsuite-n măiastre cîntări…
analist neostoit, am regretat că n-au răsunat colinde româneşti, ci doar americănoase aranjamente, care fain au umplut spaţiul sonor prin cîntul celor peste 100 de tineri…
urbană fiinţă ce sînt, am apreciat evenimentul creat, şi-aş fi vrut să fie mii de concetăţeni să audă, să asculte, să rezoneze, să bată cu pantofii metrul muzical şi cu inima Ritmul Istoriei…
foto-(i)mobilizat, ce-am mai pozat şi-am înregistrat – parc-am vrea să prindem clipa, s-o înfăşurăm în staniol vizual, de ne facem, pe noi înşine, nişte brazi împodobiţi ce se uscă după eveniment…
surprins însă am fost de autentica acţiune a unui băieţel de a-mi curta fetiţa…
Dirijorul corului: Titus Tonea.
Să fie bine primită truda lui aici, jos, de oamenii plăcuţi lui Dumnezeu, şi sus în ceruri, în locurile preaînalte!
Ascultaţi o piesă din concert: Oradea Evanghelică
Am încercat să fac o listă cu evanghelicii care sînt în campanie electorală. Mai jos sînt cîteva informaţii, care ar putea fi completate (sau corectate).
ARAD
Dorel Popa, pastor baptist (Biserica Maranata), candidat independent (susţinut de PC) – pt. primar Arad
Daniel Negrea, penticostal, PDL – pt. consilier judeţean Arad
BIHOR
Radu Ţîrle, senator PNL, penticostal – pt. preşedinte Consiliu Judeţean
Florica Cherecheş, director executiv As. Integra România, baptistă (Biserica Emanuel), PNL – pt. consilier Oradea
Laurenţiu Păşcuţi, penticostal, PNL – pt. consilier judeţean
CARAŞ-SEVERIN
Vali Boşneag, deputat PNL, baptist – pt. primar Oţelu Roşu
Radomir Lali, baptist, PDL – pt. consilier Reşiţa
Lazăr Teodorescu, baptist, PDL – pt. consilier Caransebeş
CLUJ
Ioan Pop, baptist, PDL
HUNEDORA
Dani Răducan, primar Baru Mare, penticostal, PNL – pt. primar Baru Mare
Ioel Vereş, prodecan Facultatea de Mine Petroşani, baptist, PDL – pt. consilier judeţean
Iosif Blaga, baptist, PDL – Orăştie
Ovidiu Hada, penticostal, PNL – Hunedoara
Nicolae Petruse, baptist, PNTCD – pt. consilier Deva
Maxim Orăşan, baptist, PNCD – pt. consilier Deva
TIMIŞ
PD, Pt. primărie Jebel
Candidat independet – pt. primărie Lugoj
Ovidiu Moza, jurist, penticostal, PDL – pt. consilier judeţean
Mihăiţă Bojin, inginer, baptist, PDL – pt. consilier judeţean
Marius Cristinel Dugulescu, evanghelist, baptist. PDL – pt. consilier judeţean
Ion Chiforeanu, pastor, baptist, PDL – pt. consilier judeţean
Călin-Daniel Urs, avocat, penticostal, PDL – pt. consilier judeţean
Ovidiu Ciuhandu, economist, baptist, PDL – pt. consilier Timişoara
Romeo-Claudiu Bârlea, medic, penticostal, PDL – pt. consilier Timişoara
Cionca Cuşman, pastor, penticostal, PDL – pt. consilier Timişoara
SUCEAVA
Daniel Drăgoi, penticostal – Suceava
La 1 aprilie s-au împlinit, cu ajutorul lui Dumnezeu, 6 ani de la lansarea revistei electronice confesional@, a doua de acest tip în spaţiul confesional evanghelic din România după SSJ (The Salt Street Journal), alte două fiind Adoramus şi Perspective.
confesional@ nu este revista vreunui cult confesional, a vreunei biserici, asociaţii sau reprezentînd vreun grup de persoane. Oferind informaţii şi comentarii din spaţiul confesional neo-protestant, revista confesional@ se adresează spaţiului confesional românesc, şi nicidecum nu face propagandă confesională. Pune în dezbatere subiecte care sînt de interes pentru cei care manifestă un crez şi o practică religioasă de tip neo-protestant, sau cel puţin au un interes minim sau simpatie pentru acest spaţiu confesional.
Revista electronică confesional@ este iniţiată, editată şi distribuită de Alin Cristea, 40 ani, Oradea. A fost distribuită 4 ani prin e-mail. De doi ani este afişată pe site-ul de informaţii şi cultură evanghelică Confesionala.
Un cuvînt de apreciere se cuvine a avea pentru cei care au contribuit la realizarea revistei în aceşti 6 ani – 90 de nume – cu articole, comentarii, poezii. Să sporească sănătatea lor precum sporeşte sufletul lor!
Pentru blogosfera evanghelică luna aprilie a constituit o perioadă discontinuă, cu cele mai mari variaţii în ceea ce priveşte vizibilitatea (pe platforma WordPress). Cu cel puţin 7 bloguri lansate în această perioadă, luna aprilie se apropie de media din prima parte a anului trecut. În cea de a doua parte a anului media a depăşit 10 bloguri (chiar 20 în octombrie). Cea mai dinamică lună, în ceea ce priveşte numărul blogurilor lansate, a fost luna ianuarie 2008, cînd blogosfera evanghelică s-a îmbogăţit cu peste 30 de bloguri.
Denumirea de bloguri evanghelice nu se referă neapărat la activitatea ideologic-confesională promovată oficial, ci la apartenenţa bloggerilor la mediul evanghelic, apartenenţă uneori declarată, alteori relevată de concepte şi formule caracteristice spaţiului confesional neo-protestant. În destule cazuri, unele dintre blogurile pe care le-am denumit a fi evanghelice nu pot fi percepute cu uşurinţă ca făcînd parte dintr-o orientare religioasă, întrucît nu-şi propun aşa ceva (sensul primar al conceptului de blog este cel de jurnal).
În prima parte a lunii aprilie, media blogurilor evanghelice prezente în Top 100 WordPress a fost cea mai scăzută din acest an, la nivelul celei din noiembrie: 6-8 bloguri. Şi de atunci au apărut încă 100 de bloguri evanghelice!
Însă partea a doua a lunii aprilie a compensat, cu vîrf şi îndesat, situaţia. Evanghelicii au fost prezenţi, în repetate rînduri, în Top 100 WP, însă acum, în aprilie s-a depăşit recordul de 16 bloguri din 8 ianuarie, 15.15. Astfel, în 28 aprilie, 11.40, au fost prezente 17 bloguri evanghelice în Top 100 WordPress, fapt explicabil şi prin contextul religios al sărbătorilor pascale, dar şi prin faptul că în weekend creşte de obicei numărul blogurilor evanghelice în acest top. După două zile, situaţia a revenit la media obişnuită de 7-9 bloguri în top.
În ceea ce priveşte numărul postărilor din top, media lor este asemănătoare cu cea a blogurilor. Recordul rămîne cel din 7 ianuarie, 21.45, cînd au fost prezente în Top 100 WP 15 postări ale bloggerilor evanghelici.
Şi alţi indici arată dinamica blogosferei evanghelice: cel puţin o dată pe lună 3 bloguri şi/sau 3 postări ajung în Top 10, şi cel puţin o dată pe lună 7 sau 8 sînt în Top 50. Punctele de referinţă rămîn, desigur, cele din 4 ianuarie, cînd, în contextul funeraliilor lui Petru Dugulescu, 5 bloguri şi 5 postări au ajuns în Top 10.
Dar, aşa cum am menţionat în Anul confesional 2007, a existat un alt moment de referinţă, în ceea ce priveşte vizibilitatea bloggerilor evanghelici, în 18 ianuarie 2008, cînd primele 3 locuri din Topul blogurilor erau ocupate de evanghelici: Marius Cruceru, Dănuţ Mănăstireanu, Vasile Taloş.
Prima chestiune remarcabilă din blogosfera evanghelică din luna aprilie a constituit-o postarea sex sex sex, ca “formă de revoltă împotriva celor care măsoară cu propria măsură totul, cuvinte, oameni, chipuri etc.”, de pe blogul “Lumea adam(a)ică”. Postarea anului!
A doua chestiune remarcabilă: Pătrăţosu – 700.000. Blogul lui Marius Cruceru e de departe cel mai vizitat, nu numai din blogosfera evanghelică, ci şi de pe platforma WordPress. Cel mai important fenomen al anului trecut la evanghelicii din România, blogul orădeanului a iscat polemici aprinse, ba chiar scandaluri, însă are meritul incontestabil de a fi adus vizibilitate evanghelicilor.
Spre sfîrşitul lunii aprilie a fost lansat blogul România Evanghelică, rezultat firesc din blogurile care prezintă informaţii confesionale din diverse oraşe.
Dacă anul 2007 a fost pentru evanghelicii români cel mai cel mai greu an din perioada post-comunistă, 2008 ar putea fi unul fast, cu consecinţe benefice pentru următorii ani, şi pentru că anul acesta sînt trei mari evenimente de masă, ocazionate de vizita unor renumiţi evanghelici occidentali: Josh McDowell, Andrew Palau, Franklin Graham. Astfel, evanghelicii din România, aflaţi în criză de identitate şi solidaritate, sînt constrînşi să colaboreze pentru organizarea acestor evenimente.
Primul eveniment s-a consumat în luna aprilie: Josh McDowell a conferenţiat la Sovata, unde au fost 500 de lideri evanghelici, iar la conferinţele de la Bucureşti sălile au fost pline, cu peste 800 de participanţi la Palatul Copiilor şi peste 4.200 tineri la Sala Palatului. Blogul Josh McDowell în România oferă informaţii despre acest eveniment despre care s-a scris pe mai multe bloguri evanghelice.
Pe jumătate din cele aproximativ 250 de bloguri evanghelice este afişat numărul accesărilor. Pînă în data de 15 aprilie 2008, au peste 1.000 de accesări cel puţin 100 bloguri, dintre care cel puţin 40 au peste 10.000 de accesări.
Cel puţin 35 de bloguri nu au nici o postare anul acesta pînă în 15 aprilie şi încă cel puţin 100 nu au avut nici o postare în primele două săptămîni ale lunii aprilie.
ZeList - 80.000 bloguri
Romania Evanghelica 