Pătrățoase (9)

De data aceasta, episodul de la rubrica Pătrățoase va fi total diferit de celelalte, în sensul că sînt obligat să comentez citatele, nu doar pentru că conțin subiecte importante, ci și pentru că e vorba de persoana mea.

Scopul acestui episod este, așadar (1) de a identifica cîteva chestiuni importante, (2) de a arăta, precum au făcut și celelalte 8 episoade, unele slăbiciuni ale discursului public pătrățos (pe care îl întîlnim la diverse persoane din mediul evanghelic) și (3) de a-mi prezenta poziția în chestiuni, menționate public, referitoare la persoana mea.

Chestiunea nostimă care m-a amuzat a fost că Pătrățosu susține: “Nu despre Alin Cristea este vorba.”

Bine-ar fi fost să nu fie vorba de mine. Avem multe alte chestiuni importante de dezbătut. Precum avem și trudă zilnică, rutină care ne consumă în multe feluri. Ca să nu mai vorbesc de neplăcutele simțăminte provocate de jigniri și intervenții inoportune care ne epuizează psihic, dacă nu sîntem atenți. Și să nu uităm de victimele colaterale – cei care, citind fără a avea un nivel mediu de protecție, sînt atacați spiritual prin vorbirea nostră dură în public.

Acest episod se referă la postarea Să iertăm…cînd și cui? din 19 august de pe blogul lui Marius Cruceru (Pătrățosu), care a ajuns la un moment dat pe WordPress pe locul 2 în Topul postărilor pe blogurile de lb. română.

Precizări preliminare:

I. Articolul Pătrățosului a fost scris și postat DUPĂ ce eu am postat articolul Beniamin Poplăcean – chestiunea colaborării pe blogul România Evanghelică în 19 august.

II. Postarea Pătrățosului începe cu numele meu, care este apoi amintit încă o dată în prima parte.

III. Numărul comentariilor postării ajunsese la 92 în 21 august, ora 21.00.

IV. Citatele pe care le comentez mai jos sînt doar din comentariile Pătrățosului.

V. Deși titlul postării Pătrățosului NU conține numele lui Beniamin Poplăcean, postarea ESTE despre persoana pastorului baptist (la fel ca și cîteva comentarii care atrag atenția), așa cum scriam:

Lupta pentru adevăr se dă mai ales ÎN noi. Fiecare trebuie să ne definim, cotidian, o anumită atitudine față de ceea ce ne aduce viața în față.

Pentru mine, azi, 19 august, nu chestiunea colaborării pastorului Beniamin Poplăcean reprezintă primul dosar pe rol în instanța cugetului, ci cum “colaborez” eu cu astfel de informații pe care le-am prezentat mai sus.

[nota mea acum: era vorba de 2 titluri deformate preluate de două bloguri evanghelice]

VI. Deși titlul postării mele conține numele lui Beniamin Poplăcean, subiectul postării NU este despre persoana lui sau a altcuiva, ci despre persoana mea:

Trecînd la citate și comentarea lor, primul lucru care se poate observa este că, de fapt, DESPRE ALIN CRISTEA este vorba la comentarii:

Pătrățosu menționează numele meu în 14 comentarii și face referire la persoana mea în alte 8.

Alți comentatori menționează numele meu (în diverse feluri) în 7 comentarii și fac referire la persoana mea în alte 4.

Numele meu apare de 2 ori în postare și de 26 de ori în comentarii.

Numele lui Beniamin Poplăcean apare de 5 ori în postare și de 16 ori în comentarii.

Am ales cîteva citate ale Pătrățosului în care apare numele meu sau mi se adresează direct, pe care le voi comenta.

1. “sint subiecte despre care n-are rost să facem vorbire. Pur si simplu. Previzibiltatea lui Alin Cristea? Este unul dintre aceste subiecte. Sînt lucruri clare și bine conturate. Nu despre Alin Cristea este vorba.”

Ăsta-i comentariul care m-a amuzat. După cum am arătat mai sus, o trecere în revistă a comentariilor arată că, dacă nu despre Alin Cristea e vorba, atunci e cel puțin un personaj dintre cele două ale postării și comentariilor.

Faptul că Pătrățosu amintește de previzibilitatea lui Alin Cristea e, ÎN SINE, previzibil. Am vrut cu alte ocazii să demonstrez acest lucru. O las pe altă dată și acum.

Care este însă chestiunea importantă aici? Că sînt subiecte despre care n-are rost să vorbim. DAR acest lucru are o încărcătură de înțelepciune și mai mare DACĂ știm despre care lucruri ARE rost să vorbim.

Din această perspectivă, postarea Pătrățosului începuse destul de bine, întrucît se focaliza (doar la început) asupra căutării a ceea ce este MAI IMPORTANT:

“Nu titlurile sînt preocuparea esențială. Asta sesisează și Alin Cristea. Preocuparea mai dihai importantă este cum reacționăm azi, acum, față către față sau în spațiul public, în biserici sau în spațiul electronic față de astfel de vești.”

2. “faci tot posibilul ca sa bruiezi orice incercare de dialog.”

Dacă la început Pătrățosu era atent la sesizarea mea de a distinge ce e MAI IMPORTANT, în scurt timp iată că am devenit CEL care… bruiez. Și care bruiez… ORICE încercare de dialog.

Care este chestiunea importantă aici? Trebuie să recunoștem că ajungem, în unele situații, să exagerăm. MONSTRUOS.

Deși aș avea multe de spus în legătură cu conceptele de dezbatere, dialog, conversație, mă voi limita acum doar la a aduce aminte că (1) în postarea mea am translatat subiectul de pe colaborarea unora pe chestiunea “necolaborării” mele, adică am interiorizat chestiunea, spre deosebire de modul grosolan în care este de obicei externalizată chestiunea, dînd naștere la comentarii uneori de neconceput; (2) pe blogul România Evanghelică, la intervenția Pătrățosului la postarea mea, am dialogat cu el, dar el a renunțat la a mai conversa cu mine; (3) pe blogul Pătrățosului am participat consistent la dialog.

Așadar, nu-mi rămîne decît să etichetez afirmația Pătrățosului ca fiind minciună.

Nu este prima minciună a lui în ceea ce mă privește, dar las și această chestiune pe altădată.

Dar aici ne putem aduce aminte de o chestiune ȘI MAI IMPORTANTĂ: evanghelicii nu sînt obișnuiți să discute ÎN ALTE condiții decît vor ei.

Ca să rămîn la exemplul nostru, de ce a comentat Pătrățosu pe blogul meu cînd știa modul previzibil în care eu “bruiez” ORICE încercare de dialog? Aceeași întrebare se poate pune și pentru blogul lui: de ce nu s-a orientat spre chestiuni care merită a fi discutate?

3. “Marturisesc ca si eu am fost ispitit sa sterg o gramada din sirul acesta lung de contrari fara sens. Le-am lasat totusi pentru a avea arguemente data viitoare cind Alin vine cu acest fel de abordare. QED!”

Aici chiar că și-a dat în petec! Păi asta are de făcut Pătrățosu, decan, pastor, vicepreședinte, scriitor etc.? Să își pregătească argumente pentru data viitoare cînd vine Alin Cristea?

Iartă-mă, Doamne, că mă simt din ce în ce mai important (cel puțin în blogosfera evanghelică, unde mogul am fost numit, guru al Internetului da, polițistul Internetului – și asta, ca să le amintesc doar pe cele rele, nu și pe cele bune, și mai și sînt în stare să bruiez ORICE încercare de dialog)!

Care-i chestiunea importantă aici? NICI UNA. Să ne păzească Domnul să vorbim cînd sîntem obosiți!

4. “nu unii, numai Alin Cristea din cind in cind are dorinta de a ma pune la punct, ceea ce imi face bine INTOTDEAUNA. oricind o jignire noua determina o reactie care ma face sa ma gindesc la felul in care trebuie sa reactionez. Mie astfel de chestini imi pun caracterul la incercare si intotdeauna descopar ca mai am ceva de corectat, de indreptat. de asta il iubesc eu pe Alin Cristea, ca imi face numai bine.”

Trecînd peste încă o minciună a Pătrățosului (știm bine că mai sînt și alții care au dorința de a-l pune la punct, ba chiar au și făcut-o), nu-mi rămîne decît să recitesc și iar să recitesc despre grețoasa iubire față de mine – se observă, nu?, dar, iarăși, Doamne, ce mă fac cu această arogantă conștiență a faptului că Pătrățosu ar lua-o razna fără mine, după cum spune? Ar fi un mototol (cum sînt atîția prin biserici) care și-ar uita acasă caietul cu bastonașe de corectat fără un ajutor potrivit precum îi sînt…

Chiar nu avem chestiuni mai importante de discutat?

5. “Alin face afirmatii despre mine, despre altii. Mi se pare normal ca si altii sa faca afirmatii despre el.”

Iată, pe cît de simplistă pare această simplă chestiune, pe atît de complicată devine atunci cînd începem să reflectăm asupra ei.

Cum, din punct de vedere creștin (că Pătrățosu e pastor baptist), dacă X face afirmații despre Y, atunci e normal ca Y să facă și el afirmații despre X?

Facem afirmații ca o consecință a faptului că alții au făcut afirmații? Sîntem defensivi?

Știu că Pătrățosu a vrut să spună altceva, dar a ieșit ceva stupid.

Care e chestiunea importantă aici? Uneori ajungem să spunem lucruri stupide pentru că nu sîntem atenți. Sau pentru că nu avem destulă răbdare. Sau pentru că ne-a bătut soarele în cap. Sau din cauza altor motive aparent banale, care ajung să fie factori perturbatori la nivel spiritual.

6. “eu cred că ești tratat, așa cum a observat mai multă lume pe aici, preferențial, ți se îngăduie să zburzi nestingherit, să te adresezi cum altora nu li se permite, să îți dai cu bîta în bălțile pe care le alegi…”

Hm… Asta e o chestiune care m-a făcut să mă gîndesc și să mă tot gîndesc…. Și mi-a adus aminte că pe blogul La Pătrățosu mi se cerea imperios să mă consider a fi egal în drepturi cu ceilalți comentatori (ceea ce am refuzat). Ce s-a schimbat de atunci? Mă refer la Pătrățosu. Dar, Doamne iartă-mă!, s-o fi schimbat ceva și la mine de sînt tratat, cică, preferențial?

De cîțiva ani, tot spun în spațiul public: Nu oricine poate spune orice oricînd oricum oriunde.

Asta e chestiunea importantă aici.

Dacă democrația e diabolică în biserică și în familie, cum spunea un comentator, pare-se că e la fel de diabolică și pe bloguri. Nu merg mai departe aici cu detalii.

Închei amintindu-mi de faptul că mi s-a pus filtru pe blogul Pătrățosului. Precizez că nu știu în ce constă acest filtru.

Cu altă ocazie, cînd am mai fost pedepsit pe blogul La Pătrățosu, am mai abordat această chestiune a sindromului stăpînului de blog: nu prea văd practicată o disciplină tehnică (ce să mai vorbim de una duhovnicească) pe blogurile evanghelice. Cînd se va încheia filtrul? În ce condiții? Încă mai speră Pătrățosu să îmi schimb stilul? Dacă nu mi-l schimb, am interdicție pe viață pe blogul lui?

Chestiunea RELAȚIONĂRII echilibrate, lucide, în public rămîne una dintre cele mai incomode probleme ale evanghelicilor români. Mi-e teamă că mai incomodă decît colaborarea pastorilor cu Securitatea. Pe aceștia îi va condamna un manual de istorie. Pe noi, care ne credem cu conștiința deschisă în fața Atotstăpînului, ne condamnă inima. În fiecare zi. Nu e de mirare că dezvoltăm reflexe defensive, dacă nu învățăm să ne trăim viața ca miei în mijlocul lupilor.

Este evident că Pătrățosu a făcut pași semnificativi în ceea ce privește tehnica moderării comentariilor, dar mai e încă distanță de parcurs.

“Flegma creștină” e încă groasă. Aș prefera în doze mai mici, și cu stropituri pe maxilar, nu în orbitele oculare. Că sar ca ars.

UPDATE 23 august, 21.30

În continuare, numele meu e mult mai pomenit la comentariile postării lui Marius Cruceru decît numele personajului în discuție.

– Alin Cristea e pomenit, în diferite moduri, de 42 de ori.
– Beniamin Poplăcean e pomenit, în diferite moduri, de 22 de ori.

UPDATE 31 august, 17.15

– Alin Cristea e pomenit de 57 de ori.
– Beniamin Poplăcean e pomenit de 25 de ori.

Publicitate

Paul Negruţ blogger?

Că Paul Negruţ nu agreează spaţiul virtual, pe care nu doar că nu îl poate controla / manipula / sistematiza, dar nici nu pare că îl înţelege (spre deosebire de el, Iosif Ţon cel puţin a menţionat public că o persoană importantă l-a convins de influenţa pe care o are Internetul în luarea unor decizii majore) se ştie cel puţin de acum 2 ani, cînd pastorul-rector-expreşedinte a făcut imensa gafă de a răspunde, pe blogul lui Marius Cruceru, unei provocări a lui Ioan Pop, care în data de 6 ianuarie 2007 a difuzat pe internet acuzaţia de plagiat, a unor anonimi, la adresa cursului de etică al lui Paul Negruţ.

Documentul “Răspuns domnului Ioan Pop din partea lui Paul Negruţ” din 3 martie 2007 NU mai este disponibil pe blogul lui Marius Cruceru la adresa:

http://patratosu.files.wordpress.com/2007/03/raspuns-domnului-ioan-pop-din-partea-lui-paul-negrut.pdf

Această scrisoare, una dintre puţinele scrise de Paul Negruţ pe Internet, începe astfel:

“Stimate Domnule Ioan Pop,

Ca mod de viaţă am evitat să discut problemele personale ale oamenilor sau ale bisericilor în spaţiul virtual. Cu toate că internetul este o unealtă foarte utilă pentru a disemina informaţii, el nu poate înlocui principiile biblice de rezolvare a problemelor inter-personale, de familie sau biserică.

Datorită faptului că vă cunosc personal, voi răspunde de această dată la acuzaţia care mi se aduce şi pe care dumneavoastră aţi difuzat-o.”

Formula referitoare la Internet a fost reluată în mesajul adresat de Paul Negruţ, conform precizării lui Marius Cruceru, “mai multor pastori din ţară şi din străinătate ca reacţie publică la declaraţii publice”, referitor la Iosif Ţon, în 18 octombrie 2007:

“Cunoaşteţi faptul că nu sunt un adept al internetului ca mijloc şi mediu al clarificărilor teologice sau ecclesiale”.

Nici postarea “Reacţia pastorului Paul Negruţ faţă de mărturisirea pastorului Iosif Ţon” din 18 octombrie 2007 NU mai este disponibilă pe blogul La Pătrăţosu.

Dar a fost preluată de site-ul Vox Vocis:

Că Paul Negruţ nu înţelege cum pot fi prezenţi evanghelicii pe Internet (Otniel Bunaciu, actualul preşedinte al Uniunii Baptiste, pare a fi la fel de ne-înţelegător) reiese şi din faptul că renumita biserică Emanuel, unde este pastor, nu are un site (într-o vreme cînd există numeroase site-uri şi bloguri ale bisericilor şi grupărilor evanghelice), iar site-ul Universităţii Emanuel, unde este rector, s-a pornit (şi repornit) cu greutate, nici acum nu mi se pare a fi un site adecvat instituţiei pe care o prezintă: de exemplu, nu am găsit informaţii despre Sesiunea de comunicări ştiinţifice din 13 martie 2009, deşi promisiuni au fost:

“Programul sesiunii de comunicări științifice, precum și toate alte detalii necesare vor fi comunicate ulterior pe pagina de internet a Universității Emanuel.”

Faptul că Paul Negruţ şi-a făcut blog a fost deja receptat în blogosfera evanghelică, dar DE CE şi-a făcut rămîne în continuare un mister.

Să vedem mai întîi care sînt parametrii tehnici ai bloggerului Paul Negruţ.

Blogul negrutpaul.wordpress.com (domeniul paulnegrut este liber pe WordPress) a fost lansat în 25 ianuarie 2009 (ziua de naştere a lui Paul Negruţ este în 16 martie). Primul articol: A fost o seara si apoi a fost o dimineata.

Din 9 martie nu a mai fost postat nici un articol.

În cele 6 săptămîni au fost postate 54 de articole încadrate la 4 categorii:

Cine sînt şi ce cred baptiştii? (20)
Fragmente din cărţi (18)
Meditatii (11)
Reactii biblice (4)

Se poate observa că titlurile a două categorii conţin diacritice, celelalte două titluri sînt fără diacritice. Această inadvertenţă se repetă şi în cazul articolelor.

Nu există o imagine pe frontiscipiul blogului. Nu există NICI O imagine niciunde! Cu excepţia pozei bloggerului pe pagina de prezentare.

De fapt avem de înfruntat un cearşaf de litere, exact ceea ce se recomandă a NU se face în jurnalism. Cu atît mai mult în blogging!

La Blogroll sînt DOAR 2 linkuri!

Coloana din dreapta este nefolosită (chestiune întîlnită la mulţi bloggeri), ar fi putut exista Calendar, dar şi o listă cu site-uri creştine în limba engleză – de exemplu ale unor baptişti de Sud din SUA.

Aşadar, din punct de vedere al structurii, al esteticii şi al prospeţimii, blogul lui Paul Negruţ nu este unul care merită a fi băgat în seamă.

În 21 februarie, Marius Cruceru scria despre blogul lui Paul Negruţ: “Se pare că blogul cu pricina nu merge foarte rău, dacă ar fi să ne luăm după prospeţimea lui şi după topuri, nu?”

Neinspirată formulă (pătrăţoasă). Prospeţime nu este, iar acum blogul lui Paul Negruţ ba este ba nu mai este în Top 100 WordPress (dar parcă pentru Marius Cruceru nu erau relevante topurile, iată că de data asta le ia în considerare).

În Topul ZeList, blogul lui Paul Negruţ (la începutul lunii februarie pornea de pe locul 3.247) are o poziţie relativ bună: 2.466 (din 30.745 de bloguri româneşti), al 65-lea din 500 bloguri evanghelice în ZeList, al 11-lea din 50 bloguri orădene evanghelice în ZeList.

În Topul BlogRank, blogul lui Paul Negruţ e pe locul 407, al 31-lea din 215 bloguri evanghelice în ZeList, al 8-lea din 19 bloguri orădene evanghelice în BlogRank.

ZeList şi BlogRank arată că sînt 25 de site-uri cu link spre blogul lui Paul Negruţ, ceea ce este puţin. E vorba, totuşi, de o personalitate, o persoană foarte bine cunoscută, cu subiecte serioase pe blog, dar care nu a intrat (încă) în circuitul natural al blogging-ului evanghelic.

O chestiune deosebită este cea legată de absenţa comentariilor.

Atunci cînd Marius Cruceru a anunţatat: Believe it or not: Paul Negruţ are blog (“a fost greu de convins” – ne atrage atenţia remarca lui Marius Cruceru, la comentarii), la postarea respectivă s-au iscat imediat comentarii despre faptul că pe blogul lui Paul Negruţ nu sînt permise comentarii. Chestiunile atinse de această minidezbatere sînt instructive. Iată cîteva selecţii:

1. Blogul fratelui Negrut, deja are ceva mai deosebit fata de cele mai multe bloguri: nu permite comentarii. O fi de bine?

2. Îi spun din toată inima bun venit fratelui Paul în blogosferă. Aştept cu nerăbdare şi următoarele postări şi cred că fratele Paul are ceva de spus!

3. foarte buna ideea. Ma bucur ca fratele Negrut si-a deschis blog. Inteleg de ce nu are comentarii, dar m-as bucura daca ar avea o rubrica de intrebari, unde sa raspunda ciitorilor care ar avea nevoie de un sfat, de un cuvant, un fel de consiliere on-line, pt ca are de unde da.

4. Pai si daca fr. Paul dadea voie la comentarii , cine putea sa-i stea impotriva :) ?

5. Salut si eu aici aparitia blogului lui Paul. Sper ca prin continutul lui sa fie un folos spiritual pentru cei care-l citesc. Cunoscindu-l, nu sunt surprins de faptul ca nu permite comentarii. Existenta in sine a blogului este insa deja un progres.

6. …postarile par a fi copy/paste-uri din carti deja publicate. What’s the point? Online-ul castiga teren in fata printului si totul e doar o strategie de marketing? Macar de-ar fi elemente de noutate. Blogul e totusi altceva. Si in nici un caz nu e cu sens unic. Comentariile isi au rostul lor. Sunt de acord ca trebuie evitate rautatile, ironiile si lipsa de bun simt, dar exista alte metode. Cat despre timpul necesar administrarii unui blog, cu tot cu primit feedback si raspuns la comentarii…asta e. Ori faci o treba cum trebuie, ori reinventam strutocamila. Parere strict personala: daca mentine actualul format/stil nu va fi nici macar un instrument de marketing eficient.

7. Trebuie sa intelegem ca este un altfel de blog cel al fratelui Paul. Asa ca ironia la adresa acestui blog ori este rea-credinta ori este prostie curata. Felicitari fratelui Paul pentru ca stie scopul blogului sau!

Cîteva observaţii:

1. Faptul că Paul Negruţ nu permite comentarii pe blogul lui trebuie privit din mai multe puncte de vedere. Fiind persoană publică, care reprezintă instituţii şi care este foarte ocupată, e de înţeles decizia (de pînă acum) de a nu permite comentarii. Blogul lui Paul Negruţ nu este însă decît o colecţie de articole. Nu este vorba de prospeţime, cum s-a pripit Marius Cruceru să afirme. În urma fenomenului de amploare pe care l-a constituit blogul Pătrăţosului, am întîlnit multe persoane care sînt rezervate în a iniţia un blog deoarece sînt dezgustate de posibilitatea comentariilor grosolane şi de faptul că un blog necesită timp.

Aceste chestiuni trebuie tratate nuanţat. Într-o vreme în care apare în lume un blog la fiecare secundă, ar fi de aşteptat ca mulţi evanghelici să îşi facă blog. Fiecare îşi poate pune deoparte o oră pe săptămînă pentru a posta un articol scurt (şi interesant, de preferat). Iar în ceea ce priveşte comentariile, şi acestea pot fi administrate cu eficienţă, adică pot fi aprobate DOAR cele care sînt, din diverse motive, agreate de către blogger.

Aşadar, nu este semnificativ faptul că Paul Negruţ ar lăsa sau nu ar lăsa comentarii pe blog, ci modul în care comentariile ar conferi prospeţime blogului. Iar dacă nu are comentarii, rămîne aceeaşi problemă: cum să devină un blog dinamic, proaspăt, interesant (pentru diverse categorii de cititori).

Nu cred că este bine că Paul Negruţ nu permite comentarii, dar probabil o face din PRECAUŢIE. Cum, tot din precauţie, s-a ferit să aibă o prezenţă publică (polemică) pe Internet sau în societatea orădeană.

Se poate (intui şi) observa că cititorii ar dori să lase un mesaj pe blogul pastorului Paul Negruţ. Dacă şi-ar face puţin timp pentru conversaţie, blogul ar putea deveni un fenomen. Însă opinia mea, referitoare la mediul confesional baptist orădean, pe care am mai exprimat-o cu alte ocazii, este că acest mediu şi-a pierdut din dinamica anilor trecuţi, pre- sau post-decembrişti, a pierdut reflexul natural de a da naştere la fenomene. Da, Pătrăţosu a fost un fenomen, dar şi cu consecinţe discutabile care se observă încă şi acum.

Dacă Paul Negruţ (şi alţi pastori) ar monitoriza pentru o vreme blogurile pastorilor evanghelici americani, ar descoperi şi alte modele de blogging, în care conversaţia cu cititorii, fie cît de succintă, face parte din relaţia naturală cu cititorii.

2. Paul Negruţ are ceva de spus! Iată o chestiune clară pentru toată lumea. Ceea ce e neclar e modul în care comunică. Sau, ca să fiu mai incisiv: omul ăsta vrea ŞI să comunice?

3. O variantă care a fost propusă la un comentariu pare a fi o soluţie excelentă: cititorii să pună întrebări (care nu trebuie afişate neapărat), iar bloggerul să aleagă la care dintre ele să răspundă. Blogul Moldova Creştină e un blog dinamic ŞI datorită faptului că o parte din articole se nasc tocmai care răspuns la întrebările primite.

4. “Pai si daca fr. Paul dadea voie la comentarii , cine putea sa-i stea impotriva :) ?” – iată un comentariu hazardat, care ne iscă zîmbete în COLŢUL gurii. Ca să nu lungesc vorba, iată, eu îii stau împotrivă (în unele chestiuni de ordin public), chiar şi fără comentarii aprobate pe blogul său.

5. “Existenta in sine a blogului este insa deja un progres.” – Destul de greu de înghiţit această apreciere. Despre ce înseamnă existenţa / influenţa unui blog ar merita discutat mai pe larg, mă rezum acum să observ că un blog (evanghelic) are diverse moduri de existenţă / influenţă. Din perspectiva existenţei, da, s-a remarcat faptul că pînă şi Paul Negruţ şi-a făcut blog. Din perspectiva influenţei, blogul lui Paul Negruţ nu este (încă) semnificativ. Din perspectiva bloggingului, 12 zile de inactivitate înseamnă, ca să vorbesc în limbaj pocăiesc, cît un an fără evanghelizare şi botez pentru o biserică.

6. Da, actualul format al blogului lui Paul Negruţ e jalnic. (Ce mă bucur că n-a trebuit să o zic eu primul.)

7. “Ironia la adresa acestui blog ori este rea-credinta ori este prostie curata.” – Afirmaţia asta e PROSTIE! Curată! Neîntinată de vreo umbră de inteligenţă sau spirit critic! Ţineţi-o tot aşa, românilor! Nu e de mirare că avem aşa mizerie pe stradă şi în suflete! Noi trăim, noi nu gîndim!

Pe lîngă faptul că nu a udat blogul, nu l-a pieptănat şi nu l-a împrimăvărat, Paul Negruţ a făcut cîteva gafe în ultimul articol, intitulat, neinspirat, Postmodernismul şi poporul condus de femei si copii.

1). “In bisericile din Occident este tot mai pronuntata tendinta de a avea organizatii de copiii, tineret si femei. Aceasta orientare a patruns si in bisericile din Romania dupa Revolutia din 1989.”

Aşa să fie, DOAR după 1989 a pătruns în România o astfel de tendinţă?

Iată ce scrie, pe ultimele pagini, 935-936, în Istoria baptiştilor 1856-1989 de Alexa Popovici, despre Congresul al XX-lea al Cultului Baptist din 27-28 octombrie 1945:

“e). Alegerea unei comisii pentru reorganizarea femeilor.”

Iar la pagina 545:

“În anul 1926 a fost constituită Uniunea Femeilor Baptiste din România. Ca preşedintă a fost aleasă Herta Bale, secretară Anuţa T. Costin şi casieră Iuliana Ungureanu. O asemenea organizaţie a femeilor baptiste aveau şi bisericile baptiste maghiare şi cele germane, în anul 1929; cu ocazia Conferinţei Uniunii Femeilor Baptiste Române, ţinută la Oradea în 2 aprilie 1929, cu peste 400 de delegate, s-a făcut fuziunea cu organizaţiile similare maghiare şi germane, iar în comitetul de conducere al Uniunii Femeilor au intrat patru delegate maghiare şi una germană. Din partea femeilor maghiare au fost: Piroşca Ioan Popa, Karoly Popp din Cluj, Carol Molnar din Timişoara şi A. Todory, iar din partea celor germane George Teutsch. După anul 1933, din pricina sciziunii, Uniunea Femeilor Baptiste n-a mai organizat conferinţe şi de aceea nici nu s-au mai făcut alegeri, iar activitatrea s-a desfăşurat numai în biserici.”

Şi la pagina 542:

“În zilele de 20-22 septembrie 1925 a fost constituită Uniunea Tineretului Baptist din România.”

De ce, atunci, Paul Negruţ (care a fost 8 ani preşedintele Uniunii Baptiste) a făcut această afirmaţie neclară? Să fi vrut să spună că tendinţa de organizare pe categorii (copii, tineret, femei) a luat amploare în România după 1989? Atunci cînd a folosit termenul “orientarea” s-a referit nu la tendinţa de organizare pe categorii ci la faptul că această tendinţă este TOT MAI PRONUNŢATĂ după 1989?

2. “Motivatia de suprafata a acestei fragmentari a bisericilor ar fi nevoia de a avea programe/studii adecvate nevoilor specifice acestor grupari. Cauzele de profunzime, dupa parerea mea, sunt izvorate dintr-o revolta mai larga a intregii societati impotriva randuielilor stabilite de Dumnezeu in familie, biserica si societate. Aceasta revolta este clar articulata in asa numitul curent filosofico-cultural, denumit generic Postmodernism.”

POMO este unul dintre caii de bătaie ai lui Paul Negruţ. Tot ce nu e adevărat, tot ce nu e vrednic de cinste, tot ce nu este drept, tot ce nu este curat, tot ce nu este vrednic de iubit, tot ce nu este vrednic de primit, orice faptă rea, toate sînt înghesuite în Postmodernism. De parcă păcatul şi nebunia umană nu ar fi existat ŞI în modernism ŞI în premodernism şi pînă înainte de Noe!

Sînt de acord cu ideea sugerată de Paul Negruţ, pe care am găsit-o exprimată clar, de exemplu, în cartea “Arta de a cumpăra: De ce ne place shopping-ul”:

“Fără îndoială, schimbarea socială majoră, care a avut loc în decursul vieţii noastre a fost schimbarea modului de viaţă al femeilor. În alocuţiunile ţinute, Watts Wacker (autorul bestsellerului The 500 ZearDelta; a fost plasat de Financial Times în primii 50 de gânditori ai lumii) face o remarcă, şi anume că bărbaţii mai au puţin şi vor deveni nişte simple marionete în gospodării. Comercianţii trebuie să fie foarte atenţi la modul în care doresc femeile să trăiască, la dorinţele şi nevoile lor, dacă nu, vor rămâne în urmă. Chiar schimbările majore care au avut loc în viaţa copiilor şi a bărbaţilor sunt doar o reacţie la faptul că femeile au preluat controlul.” (p.300)

Dar nu sînt de acord cu exprimarea folosită de Paul Negruţ, mai ales în cele ce urmează:

3. “Una dintre trasaturile de baza ale postmodernismului este ruptura totala cu gandirea, institutiile si stilul de viata din trecut. Asa numita deconstructie a trecutului promovata de postmodernism se refera la demolarea totala a oricarei conceptii despre lume si viata (metanaratiune), a oricarei institutii si a oricaror norme morale si sociale ale trecutului.”

Gîndirea de tip ideologic a lui Paul Negruţ are ca rezultat reflexul teologului baptist de a susţine o idee prin contradicţie cu alta. Astfel, aici postmodernismul este văzut în contradicţie cu modernismul, ceea ce e o idee brută, fără nuanţele necesare. Chiar bădărană de-a binelea!

Este de ajuns să amintesc că mulţi eseişti subliniază faptul că postmodernismul are de a face cu modernismul. Unii folosesc, pentru a denumi postmodernismul, concepte precum: hipermodernitate, modernitate tîrzie, modernitate radicală, al doilea modernism. Postmodernismul are şi alte “trăsături de bază” decît cea pe care o accentuează, neacademic, dar agresiv-ideologic, Paul Negruţ.

Gilles Lipovetsky: “Postmodernitatea a fost un termen la modă. Însă mi-am dat seama că acest concept nu mai acoperea întru totul realitatea în care trăiam. Există trei principii fundamentale ale modernităţii: tehno-ştiinţa, piaţa liberă, democraţia şi drepturile omului. Aceste trei principii au devenit planetare; ele structurează funcţionarea lumii contemporane. Altfel spus, ceea ce modernitatea a inventat în Europa se generalizează acum, ba chiar a devenit un principiu organizator al lumii contemporane. Iată de ce cred că trebuie să vorbim nu de postmodernitate, ci de hipermodernitate. Adică de o exacerbare a principiilor fundamentale, congenitale, ale modernităţii.” (Dilema veche, Nr. 253, 22 decembrie 2008)

“Modern şi postmodern sînt termeni care definesc mai curînd stări de spirit complementare, aflate în acelaşi timp în relaţii de ruptură, continuitate şi întrepătrundere.” (Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc)

“În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în istoria civilizaţiei occidentale – rod al progresului ştiinţific şi tehnologic, al revoluţiei industriale, al valului de schimbări economice şi sociale produse de capitalism – şi modernitate în sens de concept estetic. De atunci, relaţiile dintre cele două modernităţi au fost în mod ireductibil ostile, permiţînd însă şi chiar stimulînd o diversitate de influenţe reciproce, cu toată furia lor de a se distruge una pe cealaltă.” (Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii)

Cartea lui Matei Călinescu are subtitlul: Modernism, avangardă, decadenţă, kitsch, postmodernism.

Tot încerc să pricep ce a vrut să spună Paul Negruţ prin “demolarea oricărei instituţii”! Probabil s-a inspirat din atitudinea de suspiciune a postmoderniştilor faţă de legitimitatea unei instituţii sau a alteia. Dar a vorbi despre demolarea ORICĂREI instituţii e totală exagerare!

De asemenea, s-ar putea ca Paul Negruţ să nu facă distincţie între conceptele de postmodernitate (fenomenele care au succedat modernitatea) şi postmodernism (un set de răspunsuri, de ordin intelectual, cultural, artistic, academic, sau filosofic la condiţia postmodernităţii).

“Evidenţierea legăturii dintre postmodernism şi postmodernitate este mult mai importantă decît stau lucrurile în modernism.” (Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc)

Paul Negruţ blogger? Deocamdată este un intrus în blogosferă. Nu ştie (încă) cu ce se mănîncă bloggingul, şi nici postmodernismul.

Totuşi, faptul că Paul Negruţ şi-a făcut blog (la un an după un alt expreşedinte baptist, Vasile Taloş) are, în mediul evanghelic, semnificaţia pe care a avut-o, în mediul politic, faptul că Ion Iliescu şi-a făcut blog.

“Privită din afară ‘blogosfera pare preocuparea unor persoane care îşi caută ocupaţie’, opinam cu ceva timp în urmă. Acum, ÎN CUNOŞTINŢĂ DE CAUZĂ regret aprecierile pe care le-am făcut.” – Aşa îşi începea Ion Iliescu aventura de blogger, recunoscînd faptul că nu a fost în cunoştinţă de cauză cînd a făcut respectiva afirmaţie despre bloggeri. Dă-le, Doamne, multor pastori şi enoriaşi mintea de pe urmă a lui Ion Iliescu! – am mai zis-o, în Anul confesional 2007.

Deşi blogul lui Paul Negruţ nu are o postare iniţială, sau tîrzie, care să explice motivele pentru care şi-a făcut blog, gestul în sine poate fi interpretat (şi) ca o reevaluare a prejudecăţii pe care a avut-o la adresa Internetului.

DE CE şi-a făcut blog Paul Negruţ rămîne însă o chestiune importantă pentru analiza mediului evanghelic românesc. La care nu se poate răspunde nicidecum uşor. Putem însă să plecăm de la o altă întrebare: CÎND şi-a făcut Paul Negruţ blog?

Nu şi-a făcut în timp ce era preşedintele Uniunii Baptiste din România. Nu şi-a făcut de Crăciun sau de Paşte. Nici de ziua lui, nici de ziua României. Nici de 1 octombrie, cînd începe anul academic. Nu şi-a făcut blog în timpul fenomenului Pătrăţosu sau imediat după acest fenomen.

Dar cînd şi-a făcut blog Pătrăţosu? Nici el nu şi-a făcut blog în timp ce Paul Negruţ era preşedintele Uniunii Baptiste, sau cu ocazia vreunei date semnificative.

Pătrăţosu s-a lansat în 19 octombrie 2006, dar ritmul de postare lunar a fost nesemnificativ:

octombrie 2006 (1)
noiembrie 2006 (1)
ianuarie 2007 (1)
februarie 2007 (5)
martie 2007 (31)

Abia în martie 2007 blogul Pătrăţosu a luat avînt.

În lunile anterioare, Marius Cruceru a fost activ pe lista de discuţii Masa Rotundă, coordonată de Iosif Ţon.

În primele patru luni de blogging efectiv (martie-iunie), ritmul de postare a fost de aproape 40 de postări pe lună.

În următoarele 7 luni, ritmul de postare a fost de 80 de postări pe lună!

După care, în ultimele 4 luni (februarie-mai 2008), ritmul de postare a fost din nou de aproape 40 de postări pe lună.

Primul lucru care se poate observa este că Pătrăţosu a pornit DUPĂ ce s-a închis Masa Rotundă.

Al doilea lucru care se poate observa este că Pătrăţosu a pornit cu mai puţin de 3 luni ÎNAINTE de Congresul Baptist.

În acea perioadă mi-am exprimat opinia, faţă de cineva, că Marius Cruceru e în campanie (mă refeream la faptul că grupul emanuelist din Oradea nu avea încă un cap de pod în spaţiul virtual, ceea ce Pătrăţosu le-a oferit. Influenţa emanueliştilor nu era simţită în spaţiul virtual, ci doar la nivelul relaţiilor dintre păstori, biserici, organizaţii etc.). Persoana respectivă mi-a dat dreptate după vreo 6 luni.

Capitalul de vizibilitate pe care l-a adus Pătrăţosu (în noiembrie 2007, cînd şi-a lansat Ion Iliescu blog, pe platforma WordPress de lb. română conduceau Marius Cruceru şi Ion Iliescu) grupului emanuelist este de felul în care gimnasta Nadia Comăneci sau fotbalistul Hagi l-au adus României. ‘Gimnastica’ pătrăţoasă şi ‘driblingul’ pătrăţoşenic au oferit vizibilitate, prin reflexie, grupului emanuelist.

Paul Negruţ performează la alt aparat: ‘şah’ (teologic). Şi-a lansat blogul cu 2 luni ÎNAINTE de Conferinţa Naţională a Uniunii Baptiste.

E greu de spus DE CE şi-au lansat blog Marius Cruceru (blogul actual a fost pus ‘la liber’ în decembrie 2008, cu 3 luni ÎNAINTE de Conferinţa Naţională) şi Paul Negruţ, dar se poate observa CÎND şi-au lansat blogul.

Nu am tras concluzii, am făcut observaţii.

Recent, cu o săptămînă înainte de Conferinţa Naţională, Marius Cruceru reia, într-o postare lungă, un subiect ‘fierbinte’: Internetu pentru lideri.

“Internetul, blogurile în mod special pot fi un bun gardian al lucrării şi lucrătorilor, un bun străjer împotriva predicilor nebiblice, elucubraţiilor de la amvoane, împotriva prostiilor rostite cu mare convingere, fără urmă de îndoială, un gardian împotriva unui comportament de baron local, de director de intreprindere abuziv, de om neobişnuit cu preţul slujirii, dar setos de avantajele pe care le are slujitorul.”

Pe lîngă acest pasaj (despre care intuiţia nu mă anunţă de bine), atenţia mi-a fost atrasă şi de următoarele:

“Vom încerca să îi înghesuim pe blogării din bisericile noastre spunîndu-le că “bîrfesc în public”, atunci cînd au încercat să facă toţi paşii biblici şi au ajuns la limita răbdării cu disperarea?

Îi vom mustra pe cei care ne mustră în public, pentru că în privat nu le-am dat nici o şansă la dialog?

Blogări din toate tările, supravegheaţi-ne! Mustraţi-ne, corectaţi-ne! Cenzuraţi-ne deciziile, scoateţi la iveală prostia, dacă nu ne-am pocăit la vreme şi dacă am refuzat confruntarea directă. Frăţietatea, comunităţile în general, au dreptul şi responsabilitatea să îşi cenzureze liderii pe care i-au ales.”

Hm… Radical discurs, nu-i aşa? Şi ipocrit, din perspectiva mea, avînd în vedere abuzurile săvîrşite de Comunitatea Baptistă din Oradea, în fruntea căreia se află Florin Negruţ, fratele lui Paul Negruţ. Marius Cruceru, care este unul dintre vicepreşedinţi, vede paiul din ochii altora dar nu şi bîrna din ochii lor.

Dragi bloggeri, nădăjduiesc că nu veţi lua în serios sfatul pătrăţos. Vă spune baciul Alin Cristea: ăştia nu-şi iartă (foştii) prieteni, darămite nişte scribălăi anonimi din punctul lor de vedere. În alte situaţii, le-am mai spus şi altor tineri să aibă grijă că ăştia-s unşi cu toate uleiurile. Nu m-au ascultat (bine) şi au păţit-o…

De cîţiva ani tot scriu în public următoarea chestiune: nu oricine poate spune orice oricînd oricui oriunde. Gîndiţi-vă bine de tot la asta!

Cînd se adresează blogărilor, oare la cine se gîndeşte Marius Cruceru? Care ar fi 2-3 bloguri care, din punctul de vedere al Pătrăţosului, ar putea să aibă o activitate benefică de genul celei menţionate? Şi oare care ar fi 2-3 lideri care, citind postările blogărilor, se vor pocăi (la vreme)?

Cînd NU a refuzat Marius Cruceru confruntarea directă cu mine în spaţiul public? – Asta e una dintre cele mai triste întrebări pe care le-am pus în viaţa mea.

După 8 luni, Daniel Mitrofan reia postările pe blogul său, menţionînd că i s-au pus piedici în calea cercetării sale referitoare la colaborarea pastorilor cu Securitatea şi a fost nevoit să-şi încheie demersul întrucît nu mai are acces real la date.

Daniel Mitrofan reia postările sale cu o lună ÎNAINTE de Conferinţa Naţională. (În noiembrie 2007 Daniel Mitrofan adresase o Scrisoare deschisă către Conferinţa Naţională pe blogul lui Marius Cruceru (!). Postarea a avut aproape 300 de comentarii, cele mai multe la o postare din 2007.)

Şi face următorul apel:

“Sfătuiesc pe câți mai mulți membri, păstori, copii de păstori să își ceară dreptul de acces la dosarul personal sau al rudelor lor decedate și să facă publice cât mai multe din datele culese. Corelând datele cu atenție se pot descoperi cei care au subminat Biserica lui Christos în vremea comunistă. Nu fiți comozi, se merită expunerea răului care s-a făcut. Colaborarea cu regimul comunist a fost un mare rău – să recunoaștem lucrul acesta și să-l condamnăm. Îmi dau seama că majoritatea nu are nici un interes și că, chiar statul român a ales tacit să mușamalizeze lucrurile.

Creați-vă bloguri, afișați dosarele, comunicați datele, corelați și nu vă lăsați intimidați de unii care vorbesc viclean ca să vă descurajeze de la scoaterea la lumină a lucrurilor făcute în întuneric!”

Marius Cruceru scrie: “Scoateţi la iveală prostia”, Daniel Mitrofan vorbeşte despre “scoaterea la lumină a lucrurilor făcute în întuneric”.

“Scoaterea la iveală” a devenit o obsesie în mediul evanghelic românesc! (Şi încă nu am amintit de obsesia asta la penticostali!) Oare va fi una dintre temele Conferinţei Naţionale, dacă nu de la pupitru, atunci pe la colţuri?

Şi Vasile Taloş a revenit cu postare pe blogul său, cu o lună şi ceva ÎNAINTE de Conferinţa Naţională, cu 3 poezii (3, 22, 26 februarie 2009), după 1 an de pauză!

Iar Marius Cruceru a anunţat: V. A. T. A revenit!

“Un blog mult aşteptat şi mult re-aşteptat revine. V.A.T. revine după o perioadă lungă de tăcere cu mai mulţi watti de poezie şi rimă putere! Bun revenit! Semne bune are anul… încă!”

Blog mult aşteptat? Watti de poezie? Semne bune anul are?

Spare me!

Aşadar, observ că Paul Negruţ şi-a lansat blog în apropierea Conferinţei Naţionale, în aceeaşi perioadă cînd Marius Cruceru a revenit pentru marele public, Vasile Taloş a avut o tentativă de revenire, iar Daniel Mitrofan chiar a revenit.

Mi-ar părea bine să mă fi înşelat intuiţia, dar cu siguranţă nu am cum să greşesc în TOT ce am scris aici.

Folosirea bloggingului în stil ideologic nu cred că foloseşte prea mult în România, nici pentru “scoaterea la iveală”, nici pentru “îngrădirea turmei în ţarc”.

“Au ajuns la limita răbdării cu disperarea?” Cine, domnule pastor-decan-vicepreşedinte Marius Cruceru? Nici unul dintre voi nu ştiţi semnificaţia reală a vreunui cuvînt dintre acestea: limită, răbdare, disperare.

Dacă aţi şti MĂCAR unul dintre aceste cuvinte, blogurile voastre ar fi altfel. Ar fi un ALT FEL!

Marius Cruceru: “Cînd mă uit la blogosfera de limbă engleză îmi dau seama că mai avem mult pînă departe. O singură întrebare: sîntem oare pe drumul cel bun?”

Dacă aţi înţelege ce înseamnă să fim cuprinşi într-o citadelă (Saint-Exupery)… Sau măcar ce înseamnă să aveţi răbdare (cu oamenii)… Sau măcar de aţi fi cunoscut disperarea… Încă trăim second-hand în blogosferă…

Paul Negruţ blogger?

Ăsta-i titlul ce-i mai lipsea?

Să trudească atunci pentru el!

Comentariul lui Alin Cristea la reacţia lui Paul Negruţ, afişată pe blogul lui Marius Cruceru, faţă de mărturisirea pastorului Iosif Ţon, reacţie difuzată în al doilea an al Dosariadei, toamna, în al 20-lea an al rectoratului lui Vasile Talpoş (nume conspirativ „Profesorul”), nu mult după scandalul Cruceru-Tuţac, la cîteva săptămîni după ce Doru Popa şi-a anunţat candidatura la primăria Aradului, pe vremea cînd Ioan Bunaciu încearcă, pe blogul Dezvăluiri, al lui Daniel Brânzei, să clarifice ce s-a întîmplat la Seminar în anii ’70

Articolul cu acest titlu a fost trimis pe lista de discuţii Confesionala în 3 noiembrie 2007.

În anul Congresului, blogul Pătrăţosului rămîne cel mai important fenomen al spaţiului confesional baptist. Marius Cruceru este un blogger fascinant, un Dali neo-protestant care-şi transformă blogul într-unul lichid, suprapunîndu-se şi interferînd palierele personale, profesionale, vocaţionale, de divertisment şi de comentariu la subiecte din cele mai neaşteptate domenii – de la Mioriţa la muzica lui Leonard Cohen sau Alexandru Andrieş, de la limba greaca (pentru Ghiţă, Nelu şi Lenuţa) şi chitară clasică la Cartenstein şi cură de slăbit.

Veştile despre Congres sau despre Institutul Emanuel intră şi ies prin această poartă virtuală a magistralelor www-iene pe care circulă Hermes, dar blogul Pătrăţosului e, în acelaşi timp, locul unde s-a deschis cutia Pandorei pentru baptiştii din România. Un Pavel virtual, care ar găsi aici un Areopagus unde ‘bărbaţii religioşi’ “nu-şi petrec vremea cu nimic altceva decît să spună sau să asculte ceva nou”, precis le-ar aduce aminte tuturor de un Dumnezeu (rămas) necunoscut.

Toamna aceasta a cunoscut mai multe scandaluri, pe care blogul Pătrăţosului nu le-a ratat, ba chiar aş zice că le-a asigurat combustibil din plin, dar şi care au dat naştere la reacţii neaşteptate.

Cea mai surprinzătoare (pentru neavizaţi, desigur) este cea a lui Paul Negruţ referitoare la mărturisirea lui Iosif Ţon (comentariul meu nu îşi propune să abordeze aici chestiunea mărturisirii patriarhului baptiştilor români). Conform precizării lui Marius Cruceru, această reacţie a fost concepută cu intenţia de a fi trimisă “mai multor pastori din ţară şi din străinătate ca reacţie publică la declaraţii publice”. Nu voi comenta aici nici chestiunea “reacţiilor publice la declaraţii publice”, altminteri extrem de importantă, asupra căreia posesorul blogului amintit a dezvoltat, în ultimele luni, o teorie cam… pătrăţoasă.

Surprinzător, cu siguranţă, este faptul că Paul Negruţ a ieşit, pentru a doua oară anul acesta, din silentio stampa, pentru a face o declaraţie… publică. Surprinzător (dar doar pentru cei care nu au asimilat încă informaţiile prezentate mai sus despre blogul de top “La Pătrăţosu’”) este şi faptul că amîndouă poziţiile publice au apărut pe jurnalul virtual al lui Marius Cruceru (nu pun la socoteala articolul dintr-un ziar local care cita cîteva precizări ale rectorului cu privire la acuzaţia de plagiat).

Prima reacţie a fost cauzată de un mesaj al lui Ioan Pop, alias Stănescu Mircia, “fanfaristul de serviciu”, cum e numit în anumite cercuri, cel care-şi semnează, pompos (dez)informările pe email cu denumirea “Rev. Ioan S. Pop, Religious Rights Observer”, iar pe Masa Rotundă pretindea a fi… consilier FBI). După reacţia negruţiană, care NU mai este disponibilă pe blogul Pătrăţosului, a urmat celebra scrisoare deschisă a lui Dănuţ Mănăstireanu.

Iată că din nou o reacţie a lui Paul Negruţ (nu mai înşir titlurile şi funcţiile, că le ştim prea bine cu toţii, probabil că Paul Negruţ nu are carte de vizită, ci… carnet de vizită, cu mai multe file) devine PUBLICĂ prin afişarea pe acelaşi blog.

DAR… Paul Negruţ declară chiar la început: “Cunoaşteţi faptul că nu sunt un adept al internetului ca mijloc şi mediu al clarificărilor teologice sau ecclesiale.”

Mai rău, modul neinspirat în care continuă dă de înţeles că cei care folosesc Internetul se cam abat de la chemarea lor: “Nu doresc să mă abat de la chemarea pe care o am de la Domnul de a predica Evanghelia.”

Oricum am privi această cuplare a celor două fraze – captatio benevolentiae, precizare tehnică, poziţionare ideologică sau… amintiri din copilărie – numai de spirit diplomatic nu e vorba aici. De 12 ani de cînd sînt în Oradea am tot auzit că Paul Negruţ ar fi un bun psiholog şi un bun diplomat. În ceea ce priveşte prima zicală din popor, mi-am exprimat deja în ultimii ani opinia: la Universitatea Emanuel am întîlnit destui psihologi veştejiţi (mai ales în relaţia cu studenţii), ceea ce a avut consecinţe dramatice în istoria acestei universităţi. Acum îmi exprim şi dezamăgirea faţă de proastele reflexe, în ceea ce priveşte diplomaţia, ale rectorului emanuelist. Reflexe politicianiste, da, de-astea are destule!

De asemenea, menţionez că nu împărtăşesc, precum Dănuţ Mănăstireanu, “o sinceră apreciere pentru calităţile teolog si de orator” ale dr. Paul Negruţ, de a cărui prezenţă ca profesor, nu ne-am prea bucurat pe la cursuri, în anii ’95-‘99.

“Dar astăzi, în mod excepţional, doresc doar să atrag atenţia asupra faptului că asistăm la o deformare periculoasă a învăţăturii şi practicii privitoare la pocăinţă.” – îşi introduce tema autorul reacţiei publice.

În mod apăsat subliniez că o deformare a învăţăturii şi practicii privitoare la pocăinţă există în Cultul Baptist de mulţi ani! Şi că este regretabil că cel care a fost preşedintele Uniunii Baptiste timp de 8 ani doar acum iese la rampă cu acest subiect şi o face într-un mod dezamăgitor.

După cum bine se ştie, în mentalitatea şi practica liderilor baptişti, la nivel naţional, regional sau local, ceea ce contează este… poziţionarea ideologică. Cel mai cunoscut exemplu este polarizarea baptiştilor români în… Bucureşti şi Oradea! Anul acesta tocmai s-a făcut rotirea cadrelor, Oradea pierzînd locul fruntaş nu neapărat din cauza competenţei (re)numite a Bucureştiului, cît a gafelor făcute de-a lungul anilor de către Oradea (în primul rînd mă refer la atitudinea autoritaristă şi arogantă, ipocrită în cele din urmă) şi a eforturilor de dezvăluire a lor în spaţiul virtual, în fruntea cărora cu onor mă aflu.

Aşadar, conform acestei mentalităţi şi practici, greşelile şi gafele, mai mici sau mari, ale celor precum Marius Cruceru (care face parte, tot cu onor, din tabăra orădeană, mai exact emanuelistă, că şi aici sînt cel puţin două tabere) sînt iertate cu uşurinţă (sau sancţionate cu multă indulgenţă) de către Oradea, dar popularizate cu hărnicie în reţeaua bucureşteană. Şi invers!

Pocăinţa BIBLICĂ de care vorbeşte cu aşa generozitate şi aparentă autoritate Paul Negruţ este folosită ca pre-TEXT, nu ca şi TEXT. Ca să nu mai vorbim de faptul că prin cumularea funcţiilor liderilor se ajunge la situaţii aberante, pentru subalterni, studenţi sau enoriaşi, să fii pedepsit în trei locuri pentru ce ai făcut într-un loc. De reţinut şi arta hermeneuticii acţiunilor şi reacţiunilor pe care autorităţile confesionale au dobîndit-o în anii, lungi, de duplicitate, în perioada comunistă, cît şi în anii postdecembrişti, mai scurţi, de exhibare şi triumfalism tîmp.

Tot din arsenalul pseudopocăinţei face parte şi cîntarul discriminatoriu, lipsit de discernămînt, ca şi de balamale axiologice, după care un tînăr pastor precum Otniel Vereş (suspect de activ pe blogul Pătrăţosului, la fel ca şi Corneliu Simuţ – par să fie doi din lupii tineri ce vor sări pe locurile ce vor rămîne libere în cîţiva ani) susţine necondiţionat ce face Marius Cruceru sau Emanuel şi respinge, categoric, uneori în mod dizgraţios, critici pertinente care apar pe blogul Pătrăţosului:

“Dacă e să judecăm biblic, putem vedea că toţi cei ce susţin sus şi tare că e necreştinesc ce facem sau ce face fratele Cruceru nu au nici o susţinere, ci uzează, aşa cum am mai spus, de nişte texte şi nişte lozinci de lemn!”

Dar să dau un exemplu concret din trecutul recent al bisericii Providenţa: Vasile Ţiplea, mare (ne)cunoscător al tradiţiei baptiste, îşi exprima, public, indignarea pentru faptul că în faţă nu există clasicul amvon din lemn, ci doar un pupitru. Cînd a venit Gigi Dobrin, vicepreşedintele cu pastola al Uniunii Baptiste, a fost încîntat de… pupitru şi îl interesa să preia modelul!

Din nefericire, tradiţia baptistă este aruncată în derizoriu de astfel de chestiuni secundare, precum amvonul sau… orchestra de mandoline!

Tot la fel, apelul lui Paul Negruţ la pocăinţă după modelul biblic este subminat de practicile discriminatorii într-ale iertării şi pedepsei pe care foştii studenţi la UEO încep tot mai mult să le aducă în atenţia publică (cazul cel mai celebru e cel al celor 3 studenţi exmatriculaţi pentru că au ascultat muzica formaţiei Holograf).

Şi fără aceste amintiri neplăcute apelul negruţian tot ar fi fost subminat de faptul că menţionează numele lui Iosif Ţon. Nu că nu ar fi nevoie să se discute despre gesturile publice ale lui Iosif Ţon (sau ale lui Paul Negruţ), dar se ştie prea bine că cei doi pastori baptişti s-au despărţit în condiţii neelucidate pentru marele public, iar polarizarea enoriaşilor baptişti continuă de mai mulţi ani.

De asemenea, apariţia în spaţiul public (virtual) a lui Paul Negruţ are loc într-un an tensionat şi într-o perioadă foarte tensionată a acestui an. Din cîte am putut observa, Paul Negruţ are obiceiul de a se defini în contradicţie cu ceva. La început se afla (şi o ştia toată floarea cea vestită a întregului Apus) în opoziţie cu comuniştii, apoi cu ortodocşii, apoi cu baptiştii liberali, apoi cu postmoderniştii (Care or fi liberalii ăştia în România? Dar postmoderniştii?), în ultimul timp a devenit notoriu pentru tonul tăios la adresa pastorilor colaboratori, iar zilele astea era cît pe-aici să îi iasă o pasienţă şi să apere, pe teritoriul propriu, poziţia conservatoare în chestiunea teologilor (occidentali, cum doară altfel?) pro-homosexuali.

Într-un mod cu totul expeditiv, Paul Negruţ pune chestiunea pocăinţei într-o singură propoziţie: “Psalmul 32 ne prezintă un model Biblic al pocăinţei.” Ca absolvent de teologie, prima întrebare care mi-a apărut în minte a fost: De ce Paul Negruţ nu apelează la un model nou-testamentar al pocăinţei? Ca absolvent al Institutului Biblic Emanuel (acum Universitatea Emanuel din Oradea), o a doua întrebare pe care mi-am pus-o a fost de ce profesorul de etică nu abordează chestiunea aceasta din perspectiva eticii creştine. De ce nu apare, de exemplu, aspectul reparării morale? Cei care au preluat şi comentat mărturisirea lui Iosif Ţon au fost mult mai interesaţi de aspectul vinovăţiei decît de principiul reparării morale.

Ca să scurtez comentariile, voi spune, foarte hotărît, că mesajul lui Paul Negruţ e doar un comunicat care seamănă cu cele ale politicienilor români. Este vădit îndreptat împotriva lui Iosif Ţon, fapt care nu trebuie să mire pe nimeni. Însă faptul de care ar trebui să fie conştient oricine (care nu se lasă impresionat de amplitudinea publică a personajului Paul Negruţ) este inconsistenţa mesajului.

Iată o afirmaţie pe care o face Paul Negruţ: “De îndată ce a apărut legea deconspirării fostei Securităţi ca poliţie politică, Consiliul Uniunii Baptiste a hotărît ca toţi pastorii să dea o declaraţie notarială pe proprie răspundere în care să precizeze dacă au colaborat sau nu cu fosta securitate.” Ce măreţ sună! Dar atît de nefolositor pentru cititorul onest. Nu se menţionează nici data cînd a apărut legea deconspirării, nici data cînd Consiliul Uniunii a luat hotărîrea respectivă. Parcă sîntem în bancul acela: “Unde e gara? Lîngă spital. Şi spitalul? Lîngă gară.”

Pe de altă parte, Otniel Vereş spune: “Legea cere acea declaraţie notarială”. La întrebarea cuiva despre această lege, Otniel Vereş răspunde: “Nu aş putea să îţi spun cu exactitate, însă pentru clerici există. Chiar şi eu am primit o declaraţie pe care ar trebui să o completez, deşi nu aş fi avut cum colabora, deoarece eram doar un copil atunci.”

Nu-i aşa că Paul Negruţ şi Otniel Vereş ne aduc mai multe neclarificări?

Altă afirmaţie: “După ce mi-am citit dosarul la CNSAS am constatat că au fost oameni care s-au pus în slujba securităţii comuniste pentru a-mi distruge caracterul, lucrarea şi familia.” Nu mă pot pronunţa dacă aceasta este o manevră psihologică, dar este evident că Paul Negruţ mizează pe faptul că cititorii îl vor crede. Nu doar că şi-a citit dosarul, ci şi că interpretarea sa a lecturii este cea veridică. Aici apare o mare problemă. “Afirmaţia fratelui Iosif Ţon este fără acoperire.” – putem schimba numele, punînd pe cel al lui… Paul Negruţ.

Mai rău, o dată ce Paul Negruţ (sau Iosif Ţon) induce ideea că există pastori care mint (în sensul că continuă să mintă – “continuă să trăiască mai departe în minciună”), atunci cum ar trebui să înţelegem expresia: “Calitatea de Confesor (duhovnic) au avut-o numai aceia care în perioada prigoanei nu s-au lepădat şi nu au trădat.” Pentru cine oare ar băga Paul Negruţ mîna în foc?

Simplificînd subiectul în legătură cu o singură persoană şi doar pe un anumit palier de discuţie, Paul Negruţ uită de aspecte mult mai importante ale contextului actual, mai ales faptul că evanghelicii din România trebuie să treacă, cu ruşine, printr-o perioadă grea. Bine ar fi fost ca pînă la sfîrşitul anului să nu mai auzim nici un comunicat oficial, să nu mai avem parte de nici un scandal cu nume de rezonanţă, doară-doară trecem cumva de această perioadă şi să ne concentrăm pe proiecte care merită atenţia şi eforturile noastre.

Dacă rectorul Paul Negruţ a amintit de pilda fiului risipitor, amintesc şi eu ce spunea un absolvent al instituţiei pe care o conduce: “Găseai foarte multe lucruri bune la UEO. Mai puţin har.”

NOTĂ: În urma postării circularei negruţiene (care ar fi putut fi un pretext pentru o postare pe blog – dacă şi-ar fi făcut aşa ceva Paul Negruţ –, dar nicidecum un mesaj consistent şi coerent, care să ridice cu adevărat o chestiune de prim rang sau să încerce să indice o rezolvare în CONTEXT) pe blogul Pătrăţosului, s-au făcut peste 130 de comentarii (din care circa 15 sînt ale lui Marius Cruceru şi circa 15 ale lui Otniel Vereş).

Colocviul Dumitru Cornilescu VII – Impresii rotund rotunjite

Oglindă rotundă rotunjoară,
Oare ce-ar trebui să (nu) ne doară?

Primul lucru evident despre colocviile Cornilescu este că au un nivel ridicat de prezentare şi transmitere a informaţiilor. La fel cum este evident că participanţii, pastori şi lideri evanghelici din vestul ţării, se află la diferite stadii de percepere şi manevrare a informaţiilor care sînt oferite în cadrul acestor întîlniri. Fiecare ediţie a colocviului a trezit interesul pentru domeniul abordat (hermeneutică, teologie, istoria bisericii etc.), însă sesiunile de cîte o oră şi jumătate sînt obositoare.

Traducerea (deşi cu traducători excelenţi, precum Radu Gheorghiţă) uzează capacitatea de recepţie a participanţilor, dar mai ales dinamismul conexiunii ideilor. Probabil o oră ar fi un timp mai potrivit pentru fiecare dintre cele 5 sesiuni ale colocviului. Asta DACĂ românii ar fi mai disciplinaţi în a respecta ora de începere a fiecărei sesiuni şi mai receptivi la modalitatea în care este structurat materialul prezentat.

Un alt aspect evident este faptul că o bună parte din participanţi sînt interesaţi de astfel de întîlniri, din diferite motive, făcînd efortul, de două ori pe an, să se deplaseze, din oraşe precum Arad, Timişoara, Cluj, pentru 2-3 zile, dar şi participînd în diverse moduri la dinamica întîlnirilor, de a căror organizare se ocupă Aurel Burtic din Oradea.

Pe un Rotund ca mine îl doare, desigur, că un astfel de eveniment, aflat deja la a şaptea ediţie, nu are încă un site sau un blog. Dar cred că pe alţii, care ar vrea să ştie mai multe şi să folosească, cu ajutorul Internetului, oportunitatea prezenţei în România a unor renumiţi profesori evanghelici din străinătate, îi doare şi mai tare. De fapt, în condiţiile tehnicii actuale, (mi-)am şi pus întrebarea de ce nu s-ar putea transmite direct pe Internet un astfel de eveniment de importanţă majoră din viaţa evanghelicilor din România.

De reţinut apetitul participanţilor pentru cîntare (şi rugăciune – doară-s păstori!), în cadrul părtăşiei în închinare la începutul întîlnirilor de dimineaţă. Andrei Ormanji şi Răzvan Reşte au pregătit aceste momente, de departe cele mai populare, la care participau cu rîvnă mai toţi.

Cel mai cald moment din cele trei zile mi s-a părut a fi marţi dimineaţa, cînd a fost salutată sosirea lui Emil Bartoş (care nu şi-a pierdut simţul umorului: “mă acomodez cu revenirea în ţară… mda, mi-au lipsit Băsescu, Gigi Becali…” – hohote de rîs).

Pauzele de cafea (suc, sărăţele, dulciuri etc.) constituie întotdeauna, ca şi prînzul şi cina, momente relexate, importante, memorabile, eficiente pentru iniţierea de relaţii şi/sau cultivarea lor. Într-una dintre aceste pauze, cineva m-a abordat în legătură cu posibilitatea folosirii mai eficiente a Internetului de către evanghelici, ceea ce mi-a prilejuit un mic moment de exaltare, înjghebînd rapid un plan de conferinţă: Alin Cristea despre prezenţa evanghelicilor pe Internet, Vasile Tomoiagă despre posibilităţile tehnice oferite de Internet, Beni Husarciuc despre cum se poate face promovare pe Internet. Mai rămîne de văzut cine o să o organizeze (prima dată, că după aceea poate fi preluată, multiplicată, dezvoltată, comentată etc.).

În ceea ce priveşte structura ultimei ediţii a colocviului, îmi exprim şi eu, precum i-am auzit şi pe alţii, părerea de rău că nu a fost mai mult timp pentru mărturisirile de credinţă baptiste. Dacă despre celelalte crezuri şi mărturisiri de credinţă din primele 16 secole avem ocazia să mai citim în limba română, despre mărturisirile de credinţă ale evanghelicilor nu avem informaţii prea bogate, cu atît mai puţin comentarii (competente, precum ne-a oferit reputatul istoric american care ne-a cultivat spiritul în aceste zile).

Baptiştii de Sud din Statele Unite au formulat o mărturisire de credinţă în 1925, pe care au completat-o în 1963 şi în 2000, ultima dată adăugînd articole referitoare la teologia teismului deschis şi la probleme morale în domeniul sexualităţii şi familiei.

Am reţinut o astfel de precizare în urma unei întrebări puse de cineva despre cît de des apar şi sînt completate mărturisirile de credinţă. Sesiunile de discuţii sînt benefice, întrucît participarea e efectivă, atît din punct de vedere al întrebărilor şi completărilor, cît şi din punctul de vedere al interesului manifestat de participanţii la colocviu.

Astfel, răspunsul profesorului Thomas Nettles la întrebarea dacă crezul ar trebui rostit de întreaga comunitate creştină adunată la închinare a fost afirmativ. O altă întrebare, despre Spurgeon, a condus la unul dintre cele mai interesante momente ale colocviului, cînd ni s-a prezentat, pe scurt, contextul în care Spurgeon s-a separat de Uniunea Baptistă din Anglia.

Un alt moment interesant a fost cînd, răspunzînd unei întrebări, profesorul Thomas Nettles a făcut precizări clare despre principiul regulator (Scriptura ca regulă, toate elementele necesare ale închinării sînt precizate în Scriptură) al ramurei reformate şi principiul normativ (Scriptura ca normă, ca ghid) al ramurei luterane.

O altă precizare importantă a fost în legătură cu formularea crezurilor baptiste. Vrem să fim ca biserica primară?, a fost replica profesorului. Nu, deoarece oricare biserică (prezentată în Apocalipsa) din perioada timpurie a avut problemele ei. Dacă vrem să formulăm o mărturisire de credinţă, aceasta trebuie să aibă la bază învăţătura apostolilor. Crezul niceean (315) a avut la bază crezul apostolic (formulat oficial abia în secolul VIII).

Ca şi la celelalte ediţii, prelegerile au fost înregistrate de către Radio Vocea Evangheliei Oradea (director: Daniel Burtic), astfel că participanţii la colocviu au posibilitatea să reia materialul şi să-şi completeze notiţele. Poate că aici ar fi momentul să menţionez că în România evanghelică nu există bunul obicei de a analiza critic evenimentele, nu se fac retrospective care să ne ajute la a distinge între ce ar trebui să ne doară şi ce nu ar trebui (prea tare) să ne doară. Rotundă oglindă oglinjoară…

De asemenea, librăria RVE a fost prezentă cu un larg spectru de cărţi. Din care au lipsit însă cel puţin 3: Cele 7 legi ale învăţării (pe care a recomandat-o Aurel Burtic, atunci cînd a prezentat cele două cărţi sponzorizate, împreună la 1 leu: Păstorind caii şi După cum fierul ascute fierul) şi Dicţionar de termeni teologici şi Dicţionar de studii biblice.

Pentru mine întîlnirea de lîngă Oradea a însemnat şi iniţierea în muzica formaţiei Decean, pe care am ascultat-o, întîmplător, în maşina unui pastor. Mi s-a precizat însă că e vorba de cea mai liniştită piesă a formaţiei. :)

Am avut şi ocazia să particip la o partidă de fotbal pe miniterenul de lîngă Hotelul Perla, unde a avut loc colocviul. De 13 ani de cînd sînt în Oradea mă tot întreb, cu astfel de ocazii: pe-aici prin Bihor se joacă şi fotbal? Că rar văd – mă refer, desigur, la partidele astea instituite spontan – o minimă strategie (de exemplu, să nu tot tragi de la distanţă la poartă dacă portarul respectiv apară de fiecare dată), conducător de joc, amplasare echilibrată a echipei şi, ceea ce mi s-ar părea absolut necesar, jocul ÎN ECHIPĂ. Dacă eşti gras (a se citi: rotund) şi te mişti mai greu, sau nu dai cu vreo doi-trei de pămînt, ci vrei să joci elegant, rişti să ajungi un fel de paria sportiv.

Din păcate, astfel de partide relevă şi ceva din mentalitatea caracteristică unor lideri şi enoriaşi evanghelici: fugi-fugi înainte-înainte, aruncă mingea la grămadă, nu pasa celui care s-a poziţionat mai bine decît tine, las’ să alerge el mai bine şi să-ţi paseze, dar, cel mai important, e, iarăşi, fugi-fugi înainte-înainte, desigur. Cît mai mult efort (vizibil), ca şi cum ai transpira la predica amvonală, nu lăsa timp de reflecţie, să nu apuce cumva vreunul să gîndească cu adevărat. Că doară de-aia “jucăm”, să ne “împlinim-pătrăţoşim”, nu să ne “rotunjim”…

Dacă se nimereşte să mai fie încă o conferinţă în aceeaşi perioadă, la acelaşi Hotel Perla, cum a fost acum, iată că se iveşte ocazia să mă întîlnesc, în pauzele de cafea şi de masă, şi cu cîţiva de acolo, schimb cîteva cuvinte, mai arunc o provocare, actualizăm datele de contact, ne mai propunem ceva pentru viitor etc.

Pentru mine rămîne memorabil acest colocviu şi pentru un “accident” spontan-benefic: mi-au CĂZUT ochii în Marcu 2:14-17, făcîndu-mă să meditez la ce semnificaţie are Casa lui Levi, “post de prim-ajutor” unde Doctorul consultă pe cei care au nevoie de alin(are).

Şi cîte n-au mai fost şi s-ar mai putea scrie…

Oglindă rotundă-rotunjoară,
Oare ce-ar trebui să (nu) ne doară?