Posts Tagged ‘Leonard Coehen’

Comentariul lui Alin Cristea la reacţia lui Paul Negruţ, afişată pe blogul lui Marius Cruceru, faţă de mărturisirea pastorului Iosif Ţon, reacţie difuzată în al doilea an al Dosariadei, toamna, în al 20-lea an al rectoratului lui Vasile Talpoş (nume conspirativ “Profesorul”), nu mult după scandalul Cruceru-Tuţac, la cîteva săptămîni după ce Doru Popa şi-a anunţat candidatura la primăria Aradului, pe vremea cînd Ioan Bunaciu încearcă, pe blogul Dezvăluiri, al lui Daniel Brânzei, să clarifice ce s-a întîmplat la Seminar în anii ’70

21 martie 2009

Articolul cu acest titlu a fost trimis pe lista de discuţii Confesionala în 3 noiembrie 2007.

În anul Congresului, blogul Pătrăţosului rămîne cel mai important fenomen al spaţiului confesional baptist. Marius Cruceru este un blogger fascinant, un Dali neo-protestant care-şi transformă blogul într-unul lichid, suprapunîndu-se şi interferînd palierele personale, profesionale, vocaţionale, de divertisment şi de comentariu la subiecte din cele mai neaşteptate domenii – de la Mioriţa la muzica lui Leonard Cohen sau Alexandru Andrieş, de la limba greaca (pentru Ghiţă, Nelu şi Lenuţa) şi chitară clasică la Cartenstein şi cură de slăbit.

Veştile despre Congres sau despre Institutul Emanuel intră şi ies prin această poartă virtuală a magistralelor www-iene pe care circulă Hermes, dar blogul Pătrăţosului e, în acelaşi timp, locul unde s-a deschis cutia Pandorei pentru baptiştii din România. Un Pavel virtual, care ar găsi aici un Areopagus unde ‘bărbaţii religioşi’ “nu-şi petrec vremea cu nimic altceva decît să spună sau să asculte ceva nou”, precis le-ar aduce aminte tuturor de un Dumnezeu (rămas) necunoscut.

Toamna aceasta a cunoscut mai multe scandaluri, pe care blogul Pătrăţosului nu le-a ratat, ba chiar aş zice că le-a asigurat combustibil din plin, dar şi care au dat naştere la reacţii neaşteptate.

Cea mai surprinzătoare (pentru neavizaţi, desigur) este cea a lui Paul Negruţ referitoare la mărturisirea lui Iosif Ţon (comentariul meu nu îşi propune să abordeze aici chestiunea mărturisirii patriarhului baptiştilor români). Conform precizării lui Marius Cruceru, această reacţie a fost concepută cu intenţia de a fi trimisă “mai multor pastori din ţară şi din străinătate ca reacţie publică la declaraţii publice”. Nu voi comenta aici nici chestiunea “reacţiilor publice la declaraţii publice”, altminteri extrem de importantă, asupra căreia posesorul blogului amintit a dezvoltat, în ultimele luni, o teorie cam… pătrăţoasă.

Surprinzător, cu siguranţă, este faptul că Paul Negruţ a ieşit, pentru a doua oară anul acesta, din silentio stampa, pentru a face o declaraţie… publică. Surprinzător (dar doar pentru cei care nu au asimilat încă informaţiile prezentate mai sus despre blogul de top “La Pătrăţosu’”) este şi faptul că amîndouă poziţiile publice au apărut pe jurnalul virtual al lui Marius Cruceru (nu pun la socoteala articolul dintr-un ziar local care cita cîteva precizări ale rectorului cu privire la acuzaţia de plagiat).

Prima reacţie a fost cauzată de un mesaj al lui Ioan Pop, alias Stănescu Mircia, “fanfaristul de serviciu”, cum e numit în anumite cercuri, cel care-şi semnează, pompos (dez)informările pe email cu denumirea “Rev. Ioan S. Pop, Religious Rights Observer”, iar pe Masa Rotundă pretindea a fi… consilier FBI). După reacţia negruţiană, care NU mai este disponibilă pe blogul Pătrăţosului, a urmat celebra scrisoare deschisă a lui Dănuţ Mănăstireanu.

Iată că din nou o reacţie a lui Paul Negruţ (nu mai înşir titlurile şi funcţiile, că le ştim prea bine cu toţii, probabil că Paul Negruţ nu are carte de vizită, ci… carnet de vizită, cu mai multe file) devine PUBLICĂ prin afişarea pe acelaşi blog.

DAR… Paul Negruţ declară chiar la început: “Cunoaşteţi faptul că nu sunt un adept al internetului ca mijloc şi mediu al clarificărilor teologice sau ecclesiale.”

Mai rău, modul neinspirat în care continuă dă de înţeles că cei care folosesc Internetul se cam abat de la chemarea lor: “Nu doresc să mă abat de la chemarea pe care o am de la Domnul de a predica Evanghelia.”

Oricum am privi această cuplare a celor două fraze – captatio benevolentiae, precizare tehnică, poziţionare ideologică sau… amintiri din copilărie – numai de spirit diplomatic nu e vorba aici. De 12 ani de cînd sînt în Oradea am tot auzit că Paul Negruţ ar fi un bun psiholog şi un bun diplomat. În ceea ce priveşte prima zicală din popor, mi-am exprimat deja în ultimii ani opinia: la Universitatea Emanuel am întîlnit destui psihologi veştejiţi (mai ales în relaţia cu studenţii), ceea ce a avut consecinţe dramatice în istoria acestei universităţi. Acum îmi exprim şi dezamăgirea faţă de proastele reflexe, în ceea ce priveşte diplomaţia, ale rectorului emanuelist. Reflexe politicianiste, da, de-astea are destule!

De asemenea, menţionez că nu împărtăşesc, precum Dănuţ Mănăstireanu, “o sinceră apreciere pentru calităţile teolog si de orator” ale dr. Paul Negruţ, de a cărui prezenţă ca profesor, nu ne-am prea bucurat pe la cursuri, în anii ’95-‘99.

“Dar astăzi, în mod excepţional, doresc doar să atrag atenţia asupra faptului că asistăm la o deformare periculoasă a învăţăturii şi practicii privitoare la pocăinţă.” – îşi introduce tema autorul reacţiei publice.

În mod apăsat subliniez că o deformare a învăţăturii şi practicii privitoare la pocăinţă există în Cultul Baptist de mulţi ani! Şi că este regretabil că cel care a fost preşedintele Uniunii Baptiste timp de 8 ani doar acum iese la rampă cu acest subiect şi o face într-un mod dezamăgitor.

După cum bine se ştie, în mentalitatea şi practica liderilor baptişti, la nivel naţional, regional sau local, ceea ce contează este… poziţionarea ideologică. Cel mai cunoscut exemplu este polarizarea baptiştilor români în… Bucureşti şi Oradea! Anul acesta tocmai s-a făcut rotirea cadrelor, Oradea pierzînd locul fruntaş nu neapărat din cauza competenţei (re)numite a Bucureştiului, cît a gafelor făcute de-a lungul anilor de către Oradea (în primul rînd mă refer la atitudinea autoritaristă şi arogantă, ipocrită în cele din urmă) şi a eforturilor de dezvăluire a lor în spaţiul virtual, în fruntea cărora cu onor mă aflu.

Aşadar, conform acestei mentalităţi şi practici, greşelile şi gafele, mai mici sau mari, ale celor precum Marius Cruceru (care face parte, tot cu onor, din tabăra orădeană, mai exact emanuelistă, că şi aici sînt cel puţin două tabere) sînt iertate cu uşurinţă (sau sancţionate cu multă indulgenţă) de către Oradea, dar popularizate cu hărnicie în reţeaua bucureşteană. Şi invers!

Pocăinţa BIBLICĂ de care vorbeşte cu aşa generozitate şi aparentă autoritate Paul Negruţ este folosită ca pre-TEXT, nu ca şi TEXT. Ca să nu mai vorbim de faptul că prin cumularea funcţiilor liderilor se ajunge la situaţii aberante, pentru subalterni, studenţi sau enoriaşi, să fii pedepsit în trei locuri pentru ce ai făcut într-un loc. De reţinut şi arta hermeneuticii acţiunilor şi reacţiunilor pe care autorităţile confesionale au dobîndit-o în anii, lungi, de duplicitate, în perioada comunistă, cît şi în anii postdecembrişti, mai scurţi, de exhibare şi triumfalism tîmp.

Tot din arsenalul pseudopocăinţei face parte şi cîntarul discriminatoriu, lipsit de discernămînt, ca şi de balamale axiologice, după care un tînăr pastor precum Otniel Vereş (suspect de activ pe blogul Pătrăţosului, la fel ca şi Corneliu Simuţ – par să fie doi din lupii tineri ce vor sări pe locurile ce vor rămîne libere în cîţiva ani) susţine necondiţionat ce face Marius Cruceru sau Emanuel şi respinge, categoric, uneori în mod dizgraţios, critici pertinente care apar pe blogul Pătrăţosului:

“Dacă e să judecăm biblic, putem vedea că toţi cei ce susţin sus şi tare că e necreştinesc ce facem sau ce face fratele Cruceru nu au nici o susţinere, ci uzează, aşa cum am mai spus, de nişte texte şi nişte lozinci de lemn!”

Dar să dau un exemplu concret din trecutul recent al bisericii Providenţa: Vasile Ţiplea, mare (ne)cunoscător al tradiţiei baptiste, îşi exprima, public, indignarea pentru faptul că în faţă nu există clasicul amvon din lemn, ci doar un pupitru. Cînd a venit Gigi Dobrin, vicepreşedintele cu pastola al Uniunii Baptiste, a fost încîntat de… pupitru şi îl interesa să preia modelul!

Din nefericire, tradiţia baptistă este aruncată în derizoriu de astfel de chestiuni secundare, precum amvonul sau… orchestra de mandoline!

Tot la fel, apelul lui Paul Negruţ la pocăinţă după modelul biblic este subminat de practicile discriminatorii într-ale iertării şi pedepsei pe care foştii studenţi la UEO încep tot mai mult să le aducă în atenţia publică (cazul cel mai celebru e cel al celor 3 studenţi exmatriculaţi pentru că au ascultat muzica formaţiei Holograf).

Şi fără aceste amintiri neplăcute apelul negruţian tot ar fi fost subminat de faptul că menţionează numele lui Iosif Ţon. Nu că nu ar fi nevoie să se discute despre gesturile publice ale lui Iosif Ţon (sau ale lui Paul Negruţ), dar se ştie prea bine că cei doi pastori baptişti s-au despărţit în condiţii neelucidate pentru marele public, iar polarizarea enoriaşilor baptişti continuă de mai mulţi ani.

De asemenea, apariţia în spaţiul public (virtual) a lui Paul Negruţ are loc într-un an tensionat şi într-o perioadă foarte tensionată a acestui an. Din cîte am putut observa, Paul Negruţ are obiceiul de a se defini în contradicţie cu ceva. La început se afla (şi o ştia toată floarea cea vestită a întregului Apus) în opoziţie cu comuniştii, apoi cu ortodocşii, apoi cu baptiştii liberali, apoi cu postmoderniştii (Care or fi liberalii ăştia în România? Dar postmoderniştii?), în ultimul timp a devenit notoriu pentru tonul tăios la adresa pastorilor colaboratori, iar zilele astea era cît pe-aici să îi iasă o pasienţă şi să apere, pe teritoriul propriu, poziţia conservatoare în chestiunea teologilor (occidentali, cum doară altfel?) pro-homosexuali.

Într-un mod cu totul expeditiv, Paul Negruţ pune chestiunea pocăinţei într-o singură propoziţie: “Psalmul 32 ne prezintă un model Biblic al pocăinţei.” Ca absolvent de teologie, prima întrebare care mi-a apărut în minte a fost: De ce Paul Negruţ nu apelează la un model nou-testamentar al pocăinţei? Ca absolvent al Institutului Biblic Emanuel (acum Universitatea Emanuel din Oradea), o a doua întrebare pe care mi-am pus-o a fost de ce profesorul de etică nu abordează chestiunea aceasta din perspectiva eticii creştine. De ce nu apare, de exemplu, aspectul reparării morale? Cei care au preluat şi comentat mărturisirea lui Iosif Ţon au fost mult mai interesaţi de aspectul vinovăţiei decît de principiul reparării morale.

Ca să scurtez comentariile, voi spune, foarte hotărît, că mesajul lui Paul Negruţ e doar un comunicat care seamănă cu cele ale politicienilor români. Este vădit îndreptat împotriva lui Iosif Ţon, fapt care nu trebuie să mire pe nimeni. Însă faptul de care ar trebui să fie conştient oricine (care nu se lasă impresionat de amplitudinea publică a personajului Paul Negruţ) este inconsistenţa mesajului.

Iată o afirmaţie pe care o face Paul Negruţ: “De îndată ce a apărut legea deconspirării fostei Securităţi ca poliţie politică, Consiliul Uniunii Baptiste a hotărît ca toţi pastorii să dea o declaraţie notarială pe proprie răspundere în care să precizeze dacă au colaborat sau nu cu fosta securitate.” Ce măreţ sună! Dar atît de nefolositor pentru cititorul onest. Nu se menţionează nici data cînd a apărut legea deconspirării, nici data cînd Consiliul Uniunii a luat hotărîrea respectivă. Parcă sîntem în bancul acela: “Unde e gara? Lîngă spital. Şi spitalul? Lîngă gară.”

Pe de altă parte, Otniel Vereş spune: “Legea cere acea declaraţie notarială”. La întrebarea cuiva despre această lege, Otniel Vereş răspunde: “Nu aş putea să îţi spun cu exactitate, însă pentru clerici există. Chiar şi eu am primit o declaraţie pe care ar trebui să o completez, deşi nu aş fi avut cum colabora, deoarece eram doar un copil atunci.”

Nu-i aşa că Paul Negruţ şi Otniel Vereş ne aduc mai multe neclarificări?

Altă afirmaţie: “După ce mi-am citit dosarul la CNSAS am constatat că au fost oameni care s-au pus în slujba securităţii comuniste pentru a-mi distruge caracterul, lucrarea şi familia.” Nu mă pot pronunţa dacă aceasta este o manevră psihologică, dar este evident că Paul Negruţ mizează pe faptul că cititorii îl vor crede. Nu doar că şi-a citit dosarul, ci şi că interpretarea sa a lecturii este cea veridică. Aici apare o mare problemă. “Afirmaţia fratelui Iosif Ţon este fără acoperire.” – putem schimba numele, punînd pe cel al lui… Paul Negruţ.

Mai rău, o dată ce Paul Negruţ (sau Iosif Ţon) induce ideea că există pastori care mint (în sensul că continuă să mintă – “continuă să trăiască mai departe în minciună”), atunci cum ar trebui să înţelegem expresia: “Calitatea de Confesor (duhovnic) au avut-o numai aceia care în perioada prigoanei nu s-au lepădat şi nu au trădat.” Pentru cine oare ar băga Paul Negruţ mîna în foc?

Simplificînd subiectul în legătură cu o singură persoană şi doar pe un anumit palier de discuţie, Paul Negruţ uită de aspecte mult mai importante ale contextului actual, mai ales faptul că evanghelicii din România trebuie să treacă, cu ruşine, printr-o perioadă grea. Bine ar fi fost ca pînă la sfîrşitul anului să nu mai auzim nici un comunicat oficial, să nu mai avem parte de nici un scandal cu nume de rezonanţă, doară-doară trecem cumva de această perioadă şi să ne concentrăm pe proiecte care merită atenţia şi eforturile noastre.

Dacă rectorul Paul Negruţ a amintit de pilda fiului risipitor, amintesc şi eu ce spunea un absolvent al instituţiei pe care o conduce: “Găseai foarte multe lucruri bune la UEO. Mai puţin har.”

NOTĂ: În urma postării circularei negruţiene (care ar fi putut fi un pretext pentru o postare pe blog – dacă şi-ar fi făcut aşa ceva Paul Negruţ –, dar nicidecum un mesaj consistent şi coerent, care să ridice cu adevărat o chestiune de prim rang sau să încerce să indice o rezolvare în CONTEXT) pe blogul Pătrăţosului, s-au făcut peste 130 de comentarii (din care circa 15 sînt ale lui Marius Cruceru şi circa 15 ale lui Otniel Vereş).


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 106 other followers