Dosariada

A treia parte din articolul Presa noastră cea de toate zilele, apărut în revista electronică confesional@ 2 / 2007

“Dacă Olanda este ţara lalelelor, Norvegia a fiordurilor, iar Spania patria coridelor, iată că România este ţara dosarelor. Ar fi chiar o idee să organizăm trasee turistice pe la aceste arhive, pe la CNSAS. Oricum, am fi probabil unici.” (Alfred Bulai, Cultura, Nr. 39 (88), 14 septembrie 2006)

Voi da trei citate, despre care cred că conţin trei idei principale referitoare la acest fenomen: suspiciunea pe care deconspirarea unor colaboratori a aruncat-o asupra tuturor domeniilor vieţii sociale, nevoia de mărturisire (şi iertare) şi recăpătarea demnităţii personale şi colective.

Robert Turcescu: “Pe Antohi, Muscă, Marchiş şi toţi ai lor nu-i acuz pentru ce-au semnat atunci. Mă ştiu slab şi făcut din carne, muritor, laş, prin urmare. Dacă nu s-ar fi întâmplat să am norocul unei naşteri în anii târzii ai dictaturii, aş fi fost, probabil, la rândul meu, un turnător. N-am, prin urmare, nici un merit şi nu aştept medalia neprihănirii. Dar pe toţi cei care, abia acum, ies public, mărturisindu-şi păcatul trădării îi acuz de crimă cu premeditare. Minţind şi tăinuind, ei au ucis speranţa şi şansele noastre de vindecare rapidă. Ei m-au ucis, luându-mi darul de preţ al încrederii în oameni.” (Dilema veche, Nr. 137, 8-14 septembrie 2006)

Mihail Neamţu: “Pe cât de dificilă este uitarea, pe atât de necesară devine iertarea – un act esenţial care restituie demnitatea persoanei şi libertatea sa interioară. În creştinism, iertarea nu este o opţiune, ci o datorie, născută din convingerea că pocăinţa reprezintă doar etapa tristă dintr-o transformare subiectivă care aspiră la seninătate. Ca să înţelegi asta, trebuie să ieşi din cadrele legalismului. Nu ar fi decât o biruinţă a răului să credem că miracolul binelui cotidian nu răscumpără anii răvăşiţi de grave infidelităţi. Trecutul nu este definitiv şi nici prezentul mai mult ca perfect. Îndârjirea vindicativă nu înnoieşte, ci surpă temeliile adevărului – aceasta este intuiţia celor care îl cunosc pe profesorul Sorin Antohi ca pedagog energic şi dascăl preţios. Din pragul înfrângerilor recunoscute trebuie declinat verbul cu cel mai mult viitor: a spera. Drumul către Emaus nu exclude Areopagul Atenei, deşi include, cu necesitate, Damascul.” (22. Nr. 862, 12-18 septembrie 2006)

Radu Preda: “Deconspirarea în curs nu dă dreptul nimănui să judece mai aspru decât trebuie şi nici să fie mai indulgent decât este necesar. Dincolo de datele obiective ale comunismului, noi ne confruntăm zilele acestea mai ales cu feţele lui umane, cu persoanele şi biografiile atinse de el. Or, tocmai această dimensiune, abil pusă în prim-plan de către cei care doresc astfel evitarea abordării esenţei tari a dominaţiei criminale, ne obligă la nuanţe. Lucru valabil mai ales pentru generaţia din care fac parte. Foarte simplu spus, nu ştim nici unul dintre noi cum am fi făcut faţă presiunilor în timpul dezmăţului comunist. Nu ştim şi nici nu avem cum să aflăm. Să mulţumim lui Dumnezeu că ne-am născut destul de târziu pentru a nu fi fost nevoiţi să ne dăm măsura în acele condiţii. Cu alte cuvinte, biologia ea singură nu oferă un ascendent moral. Aşadar, nu ceea ce s-a întâmplat în timpul comunismului, o perioadă destul de lungă şi receptată acum abstract de către cei mai tineri sau foarte tineri, este temeiul lecturii noastre critice, cât mai ales ceea ce s-a consumat şi se derulează sub ochii noştri după 1989. Acuzaţia de a fi fost colaborator, entuziast sau forţat, al Securităţii este înlocuită cu una mai gravă: aceea de a nu fi fost colaborator sincer al libertăţii. Prin tăcerea lor, prin faptul de a fi fost şantajabili, prin lipsa de viziune şi de interes pentru cei care urmează, colaboratorii Securităţii au prelungit, împreună cu şefii lor din umbră, noaptea. La noi, din păcate, ziua comunismului a avut 25 de ore.” (Adevărul literar şi artistic, Nr. 838, 30 septembrie 2006)

O discuţie despre deconspirare ar trebui să aibă în vedere două cazuri de notorietate internaţională: Günter Grass, unanim recunoscut ca fiind cel mai important scriitor în viaţă al Germaniei şi celebru pentru afirmaţia că numele Germaniei va fi pentru totdeauna legat de Auschwitz, şi arhiepiscopul Stanislaw Wielgus, care a renunţat la numirea ca arhiepiscop al Varşoviei, la o zi după ce a recunoscut că a fost colaborator al serviciilor secrete în perioada comunistă.

Dacă Günter Grass, sub dezideratul „Trebuia să spun adevărul”, a luat decizia de a mărturisi taina care i-a apăsat conştiinţa timp de mai bine de 60 de ani, şi anume, că a făcut parte în tinereţe din temutele Waffen-SS, arhiepiscopul Varşoviei, după ce mai întâi negase, apoi vineri recunoscuse, şi „după discuţii aprinse, sâmbătă noaptea, între oficialii bisericilor de la Vatican şi Varşovia” (conform BBC), duminică, 7 ianuarie, a demisionat înainte cu o oră de a fi instalat, spunând, cu ochii în lacrimi: „Mă retrag!”.

„Trebuia să spun adevărul” şi „Mă retrag!” conturează cele două limite în cadrul cărora pot fi încadrate aproape toate cazurile de deconspirare: la unii nevoia de mărturisire e mai mare, alţii trebuie ajutaţi (forţaţi) să recunoască (şi să renunţe la poziţii publice incompatibile cu anumite gesturi din trecutul lor neclarificate şi, mai ales, nerecunoscute decât foarte târziu).

Cazurile din spaţiul confesional evanghelic se încadrează şi ele în aceste coperte ale Mărturisirii şi Retragerii. Unii simt nevoia să mărturisească (care apasă cugetul cu atât mai mult cu cât spaţiul public românesc este încă unul isteric, care reacţionează neaşteptat de dezechilibrat, nedând prea multe semne că ar putea să gestioneze într-un mod adecvat „trecutul care nu mai trece” şi nici de promovare a concordiei), iar alţii trebuie pur şi simplu confruntaţi public şi somaţi, măcar de dragul binelui comun, să renunţe la duplicitate.

Primii paşi l-au făcut penticostali, Comunitatea Regională Constanţa propunând, în 2 septembrie 2006, o Rezoluţie privind deconspirarea celor care au colaborat cu Securitatea, pe care a transmis-o Congresului Cultului Penticostal din data de 27 octombrie 2006 la Timişoara, pentru a fi analizată şi supusă votului Congresului. Nu am auzit încă de vreo Retragere.

Baptiştii au făcut câţiva paşi spre Mărturisire, în spaţiul public, prin Iosif Ţon, Radu Gheorghiţă şi Marius Cruceru.

De departe, cel mai… fierbinte eveniment estival al evanghelicilor din România a fost lansarea listei de discuţii Masa Rotundă de către Iosif Ţon, cel mai cunoscut baptist român (în România şi în lume), “ultimul mare mit al baptiştilor români”, cum scriam acum trei ani, “unul dintre părinţii spirituali ai multor generaţii tinere de teologi evanghelici din România”, cum scria Radu Gheorghiţă, doctor în teologie la Cambridge, “cel mai important lider evanghelic din România, după Richard Wurmbrand”, cum scria acum doi ani un alt doctor în teologie (Brunel, Marea Britanie), Dănuţ Manăstireanu , foarte bun cunoscător al spaţiului evanghelic românesc, Director pentru Credinţă şi Dezvoltare pentru regiunea Europei de est şi a Orientului Apropiat a organizaţiei World Vision International.

Într-un eseu de câteva pagini intitulat „Eu şi Securitatea” prezentat pe site-ul grupului de discuţii (care a adunat peste 700 de membri în câteva luni), Iosif Ţon face, la 72 de ani, importante precizări, referitoare la chestiunea delicată a colaborării liderilor religioşi în timpul comunismului:

„După ce am luptat atâţia ani pentru libertatea Bisericilor noastre şi pentru cauza Evangheliei în România sub comunism, întreaga Românie va constata totuşi că numele noastre vor apare pe lista celor care au fost cândva informatori ai securităţii. Vor fi mulţi pastori în situaţia aceasta ciudată. Ceea ce scriu este tocmai un ajutor pentru a se înţelege de ce se va produce această aparentă contradicţie. Situaţia este simplă: Cândva am fost frânţi şi am cedat. Dar tot acolo, Dumnezeu ne-a iertat şi ne-a ridicat la luptă pentru cauza Lui. Dacă veţi putea privi cele două aspecte împreună, va dispare orice contradicţie sau confuzie.”

Iosif Ţon afirmă clar că a făcut note informative într-o anumită perioadă a vieţii (anii ’50) când a fost ateu. Din păcate, nu cred că mulţi vor citi cu atenţie detaliile despre contextul în care a colaborat cu Securitatea, ciulind, pripit (câineşte), urechile la vestea că Iosif Ţon a fost informator. Bine ar fi ca mult mai mulţi să ia aminte la cazurile concrete pe care le prezintă, precizând că la câţiva ani de la căderea comunismului şi-a cerut iertare de la cei doi baptişti din Cluj cărora le-a făcut rău prin notele informative din perioada respectivă.

În toamnă, în partea a II-a a unui interviu din Adoramus, nr. 23, citim alte detalii despre perioada comunistă, pe care Radu Gheorghiţă le menţionează despre tatăl său, pastorul baptist Nicolae Gheorghiţă:

„Din discuţiile pe care le-am avut cu tata, am dedus că şi-a pus semnătura pe un document în care se angaja să informeze Securitatea ori de câte ori va fi aflat de evenimente care ar pune în pericol siguranţa Statului Român. Semnătura a fost dată cu o delimitare clară a acestui aspect, fără vreun angajament suplimentar de a deveni agent pasiv sau activ al Securităţii, fără vreo asumare a unei responsabilităţi de a informa periodic Securitatea despre evenimente de interes pentru ei, fie din Biserică, fie de la spital/policlinică – locul de muncă, fie din familie sau din viaţa altor persoane aflate în colimatorul Securităţii. […] Nic a mărturisit că a avut pe conştiinţă această semnătură. Chiar dacă a oferit-o în acel moment cu conştiinţa curată, actul semnării i-a rămas pentru o viaţă întreagă ca o sursă de dezamăgire şi ca o regretabilă pată neagră. Astfel, singura opţiune rezonabilă care îi mai rămăsese era ca, prin însuşi felul în care urma să trăiască, să invalideze semnătura – lucru pe care, cred, l-a făcut cu o fermitate, cu o consecvenţă şi cu un curaj pe care nimeni nu le poate pune la îndoială, cu atât mai mult, să le nege.”

Un al treilea exemplu de „deconspirare tandră” a apărut într-un excelent articol scris de Marius Cruceru în Creştinul azi, revista bisericilor baptiste din România, Nr. 4-5/2006, „Despre Dumnezeu, numai de bine. Exerciţiu de trăire în adevăr”, în care aflăm despre colaborarea tatălui său, pastor baptist, dar şi despre omorârea lui de către Securitate, atunci când a refuzat să mai colaboreze.

“Toţi cei care continuă să se scuze spun că au semnat un angajament pe care ‘ l-au onorat’ Asta este una dintre cele mai periculoase minciuni pe care o auzim, începând de la politicieni până la Sorin Antohi. Foarte rar auzi ‘m-am angajat şi am dus sarcina la îndeplinire din convingere şi patriotism, cu entuziasm. Am fost prost, dar sincer.’ Foarte rar auzi o recunoaştere până la capăt, fără scuze, fără încercarea de a da sfaturi sau a vorbi despre moralitate. Fiecare, prin comparaţie, încearcă să arate că trădarea lui a fost mai puţin periculoasă. Uneori, mai curată poate fi mărturisirea autentică şi plină de pocăinţă a unui ucigaş, decât cea a unei femei stricate care îşi găseşte motivaţii ale păcatului ei în frustrările pe care le-a îndurat în căsnicie.”

Cuvintele lui Marius Cruceru rămân provocări pentru toţi cei care poartă cu ei de atâţia ani povara unor gesturi (im)pardonabile, care trebuie mărturisite şi răscumpărate prin integrarea lor într-o istorie nefardată a celor mai bine de 40 de ani de pustie comunistă pe care a străbătut-o România timp de jumătate de veac. În acest sens, demersul lui Marius Cruceru oferă baptiştilor din România perspectiva recâştigării demnităţii, noua generaţie putând trece Iordanul tranziţiei în ţara europeană oferită de Dumnezeu prin pendulul istoriei.

Am un vis… Oscarul obţinut de România… Un tânăr scenarist să prindă acest subiect, al colaborării liderilor religioşi în timpul comunismului, iar un tânăr regizor să facă un film pe această temă (poate chiar o trilogie: o familie călcată în picioare de tăvălugul istoriei înainte de 1989, de „lovituţia” din decembrie şi drama postdecembristă a deconspirării). Dacă în România nu ar avea prea mare succes, în Occident ar avea unul enorm.

Precum filmul lui Cristi Puiu, Moartea domnului Lăzărescu, fără îndoială cel mai premiat film din istoria cinematografului românesc, cum spunea cineva acum un an, când avea deja 20 de premii internaţionale, darămite acum, când are 45, ultimul oferit de BBC pentru filmul străin considerat a avea impactul cel mai mare în Marea Britanie.

Publicitate

Paul Negruţ blogger?

Că Paul Negruţ nu agreează spaţiul virtual, pe care nu doar că nu îl poate controla / manipula / sistematiza, dar nici nu pare că îl înţelege (spre deosebire de el, Iosif Ţon cel puţin a menţionat public că o persoană importantă l-a convins de influenţa pe care o are Internetul în luarea unor decizii majore) se ştie cel puţin de acum 2 ani, cînd pastorul-rector-expreşedinte a făcut imensa gafă de a răspunde, pe blogul lui Marius Cruceru, unei provocări a lui Ioan Pop, care în data de 6 ianuarie 2007 a difuzat pe internet acuzaţia de plagiat, a unor anonimi, la adresa cursului de etică al lui Paul Negruţ.

Documentul “Răspuns domnului Ioan Pop din partea lui Paul Negruţ” din 3 martie 2007 NU mai este disponibil pe blogul lui Marius Cruceru la adresa:

http://patratosu.files.wordpress.com/2007/03/raspuns-domnului-ioan-pop-din-partea-lui-paul-negrut.pdf

Această scrisoare, una dintre puţinele scrise de Paul Negruţ pe Internet, începe astfel:

“Stimate Domnule Ioan Pop,

Ca mod de viaţă am evitat să discut problemele personale ale oamenilor sau ale bisericilor în spaţiul virtual. Cu toate că internetul este o unealtă foarte utilă pentru a disemina informaţii, el nu poate înlocui principiile biblice de rezolvare a problemelor inter-personale, de familie sau biserică.

Datorită faptului că vă cunosc personal, voi răspunde de această dată la acuzaţia care mi se aduce şi pe care dumneavoastră aţi difuzat-o.”

Formula referitoare la Internet a fost reluată în mesajul adresat de Paul Negruţ, conform precizării lui Marius Cruceru, “mai multor pastori din ţară şi din străinătate ca reacţie publică la declaraţii publice”, referitor la Iosif Ţon, în 18 octombrie 2007:

“Cunoaşteţi faptul că nu sunt un adept al internetului ca mijloc şi mediu al clarificărilor teologice sau ecclesiale”.

Nici postarea “Reacţia pastorului Paul Negruţ faţă de mărturisirea pastorului Iosif Ţon” din 18 octombrie 2007 NU mai este disponibilă pe blogul La Pătrăţosu.

Dar a fost preluată de site-ul Vox Vocis:

Că Paul Negruţ nu înţelege cum pot fi prezenţi evanghelicii pe Internet (Otniel Bunaciu, actualul preşedinte al Uniunii Baptiste, pare a fi la fel de ne-înţelegător) reiese şi din faptul că renumita biserică Emanuel, unde este pastor, nu are un site (într-o vreme cînd există numeroase site-uri şi bloguri ale bisericilor şi grupărilor evanghelice), iar site-ul Universităţii Emanuel, unde este rector, s-a pornit (şi repornit) cu greutate, nici acum nu mi se pare a fi un site adecvat instituţiei pe care o prezintă: de exemplu, nu am găsit informaţii despre Sesiunea de comunicări ştiinţifice din 13 martie 2009, deşi promisiuni au fost:

“Programul sesiunii de comunicări științifice, precum și toate alte detalii necesare vor fi comunicate ulterior pe pagina de internet a Universității Emanuel.”

Faptul că Paul Negruţ şi-a făcut blog a fost deja receptat în blogosfera evanghelică, dar DE CE şi-a făcut rămîne în continuare un mister.

Să vedem mai întîi care sînt parametrii tehnici ai bloggerului Paul Negruţ.

Blogul negrutpaul.wordpress.com (domeniul paulnegrut este liber pe WordPress) a fost lansat în 25 ianuarie 2009 (ziua de naştere a lui Paul Negruţ este în 16 martie). Primul articol: A fost o seara si apoi a fost o dimineata.

Din 9 martie nu a mai fost postat nici un articol.

În cele 6 săptămîni au fost postate 54 de articole încadrate la 4 categorii:

Cine sînt şi ce cred baptiştii? (20)
Fragmente din cărţi (18)
Meditatii (11)
Reactii biblice (4)

Se poate observa că titlurile a două categorii conţin diacritice, celelalte două titluri sînt fără diacritice. Această inadvertenţă se repetă şi în cazul articolelor.

Nu există o imagine pe frontiscipiul blogului. Nu există NICI O imagine niciunde! Cu excepţia pozei bloggerului pe pagina de prezentare.

De fapt avem de înfruntat un cearşaf de litere, exact ceea ce se recomandă a NU se face în jurnalism. Cu atît mai mult în blogging!

La Blogroll sînt DOAR 2 linkuri!

Coloana din dreapta este nefolosită (chestiune întîlnită la mulţi bloggeri), ar fi putut exista Calendar, dar şi o listă cu site-uri creştine în limba engleză – de exemplu ale unor baptişti de Sud din SUA.

Aşadar, din punct de vedere al structurii, al esteticii şi al prospeţimii, blogul lui Paul Negruţ nu este unul care merită a fi băgat în seamă.

În 21 februarie, Marius Cruceru scria despre blogul lui Paul Negruţ: “Se pare că blogul cu pricina nu merge foarte rău, dacă ar fi să ne luăm după prospeţimea lui şi după topuri, nu?”

Neinspirată formulă (pătrăţoasă). Prospeţime nu este, iar acum blogul lui Paul Negruţ ba este ba nu mai este în Top 100 WordPress (dar parcă pentru Marius Cruceru nu erau relevante topurile, iată că de data asta le ia în considerare).

În Topul ZeList, blogul lui Paul Negruţ (la începutul lunii februarie pornea de pe locul 3.247) are o poziţie relativ bună: 2.466 (din 30.745 de bloguri româneşti), al 65-lea din 500 bloguri evanghelice în ZeList, al 11-lea din 50 bloguri orădene evanghelice în ZeList.

În Topul BlogRank, blogul lui Paul Negruţ e pe locul 407, al 31-lea din 215 bloguri evanghelice în ZeList, al 8-lea din 19 bloguri orădene evanghelice în BlogRank.

ZeList şi BlogRank arată că sînt 25 de site-uri cu link spre blogul lui Paul Negruţ, ceea ce este puţin. E vorba, totuşi, de o personalitate, o persoană foarte bine cunoscută, cu subiecte serioase pe blog, dar care nu a intrat (încă) în circuitul natural al blogging-ului evanghelic.

O chestiune deosebită este cea legată de absenţa comentariilor.

Atunci cînd Marius Cruceru a anunţatat: Believe it or not: Paul Negruţ are blog (“a fost greu de convins” – ne atrage atenţia remarca lui Marius Cruceru, la comentarii), la postarea respectivă s-au iscat imediat comentarii despre faptul că pe blogul lui Paul Negruţ nu sînt permise comentarii. Chestiunile atinse de această minidezbatere sînt instructive. Iată cîteva selecţii:

1. Blogul fratelui Negrut, deja are ceva mai deosebit fata de cele mai multe bloguri: nu permite comentarii. O fi de bine?

2. Îi spun din toată inima bun venit fratelui Paul în blogosferă. Aştept cu nerăbdare şi următoarele postări şi cred că fratele Paul are ceva de spus!

3. foarte buna ideea. Ma bucur ca fratele Negrut si-a deschis blog. Inteleg de ce nu are comentarii, dar m-as bucura daca ar avea o rubrica de intrebari, unde sa raspunda ciitorilor care ar avea nevoie de un sfat, de un cuvant, un fel de consiliere on-line, pt ca are de unde da.

4. Pai si daca fr. Paul dadea voie la comentarii , cine putea sa-i stea impotriva :) ?

5. Salut si eu aici aparitia blogului lui Paul. Sper ca prin continutul lui sa fie un folos spiritual pentru cei care-l citesc. Cunoscindu-l, nu sunt surprins de faptul ca nu permite comentarii. Existenta in sine a blogului este insa deja un progres.

6. …postarile par a fi copy/paste-uri din carti deja publicate. What’s the point? Online-ul castiga teren in fata printului si totul e doar o strategie de marketing? Macar de-ar fi elemente de noutate. Blogul e totusi altceva. Si in nici un caz nu e cu sens unic. Comentariile isi au rostul lor. Sunt de acord ca trebuie evitate rautatile, ironiile si lipsa de bun simt, dar exista alte metode. Cat despre timpul necesar administrarii unui blog, cu tot cu primit feedback si raspuns la comentarii…asta e. Ori faci o treba cum trebuie, ori reinventam strutocamila. Parere strict personala: daca mentine actualul format/stil nu va fi nici macar un instrument de marketing eficient.

7. Trebuie sa intelegem ca este un altfel de blog cel al fratelui Paul. Asa ca ironia la adresa acestui blog ori este rea-credinta ori este prostie curata. Felicitari fratelui Paul pentru ca stie scopul blogului sau!

Cîteva observaţii:

1. Faptul că Paul Negruţ nu permite comentarii pe blogul lui trebuie privit din mai multe puncte de vedere. Fiind persoană publică, care reprezintă instituţii şi care este foarte ocupată, e de înţeles decizia (de pînă acum) de a nu permite comentarii. Blogul lui Paul Negruţ nu este însă decît o colecţie de articole. Nu este vorba de prospeţime, cum s-a pripit Marius Cruceru să afirme. În urma fenomenului de amploare pe care l-a constituit blogul Pătrăţosului, am întîlnit multe persoane care sînt rezervate în a iniţia un blog deoarece sînt dezgustate de posibilitatea comentariilor grosolane şi de faptul că un blog necesită timp.

Aceste chestiuni trebuie tratate nuanţat. Într-o vreme în care apare în lume un blog la fiecare secundă, ar fi de aşteptat ca mulţi evanghelici să îşi facă blog. Fiecare îşi poate pune deoparte o oră pe săptămînă pentru a posta un articol scurt (şi interesant, de preferat). Iar în ceea ce priveşte comentariile, şi acestea pot fi administrate cu eficienţă, adică pot fi aprobate DOAR cele care sînt, din diverse motive, agreate de către blogger.

Aşadar, nu este semnificativ faptul că Paul Negruţ ar lăsa sau nu ar lăsa comentarii pe blog, ci modul în care comentariile ar conferi prospeţime blogului. Iar dacă nu are comentarii, rămîne aceeaşi problemă: cum să devină un blog dinamic, proaspăt, interesant (pentru diverse categorii de cititori).

Nu cred că este bine că Paul Negruţ nu permite comentarii, dar probabil o face din PRECAUŢIE. Cum, tot din precauţie, s-a ferit să aibă o prezenţă publică (polemică) pe Internet sau în societatea orădeană.

Se poate (intui şi) observa că cititorii ar dori să lase un mesaj pe blogul pastorului Paul Negruţ. Dacă şi-ar face puţin timp pentru conversaţie, blogul ar putea deveni un fenomen. Însă opinia mea, referitoare la mediul confesional baptist orădean, pe care am mai exprimat-o cu alte ocazii, este că acest mediu şi-a pierdut din dinamica anilor trecuţi, pre- sau post-decembrişti, a pierdut reflexul natural de a da naştere la fenomene. Da, Pătrăţosu a fost un fenomen, dar şi cu consecinţe discutabile care se observă încă şi acum.

Dacă Paul Negruţ (şi alţi pastori) ar monitoriza pentru o vreme blogurile pastorilor evanghelici americani, ar descoperi şi alte modele de blogging, în care conversaţia cu cititorii, fie cît de succintă, face parte din relaţia naturală cu cititorii.

2. Paul Negruţ are ceva de spus! Iată o chestiune clară pentru toată lumea. Ceea ce e neclar e modul în care comunică. Sau, ca să fiu mai incisiv: omul ăsta vrea ŞI să comunice?

3. O variantă care a fost propusă la un comentariu pare a fi o soluţie excelentă: cititorii să pună întrebări (care nu trebuie afişate neapărat), iar bloggerul să aleagă la care dintre ele să răspundă. Blogul Moldova Creştină e un blog dinamic ŞI datorită faptului că o parte din articole se nasc tocmai care răspuns la întrebările primite.

4. “Pai si daca fr. Paul dadea voie la comentarii , cine putea sa-i stea impotriva :) ?” – iată un comentariu hazardat, care ne iscă zîmbete în COLŢUL gurii. Ca să nu lungesc vorba, iată, eu îii stau împotrivă (în unele chestiuni de ordin public), chiar şi fără comentarii aprobate pe blogul său.

5. “Existenta in sine a blogului este insa deja un progres.” – Destul de greu de înghiţit această apreciere. Despre ce înseamnă existenţa / influenţa unui blog ar merita discutat mai pe larg, mă rezum acum să observ că un blog (evanghelic) are diverse moduri de existenţă / influenţă. Din perspectiva existenţei, da, s-a remarcat faptul că pînă şi Paul Negruţ şi-a făcut blog. Din perspectiva influenţei, blogul lui Paul Negruţ nu este (încă) semnificativ. Din perspectiva bloggingului, 12 zile de inactivitate înseamnă, ca să vorbesc în limbaj pocăiesc, cît un an fără evanghelizare şi botez pentru o biserică.

6. Da, actualul format al blogului lui Paul Negruţ e jalnic. (Ce mă bucur că n-a trebuit să o zic eu primul.)

7. “Ironia la adresa acestui blog ori este rea-credinta ori este prostie curata.” – Afirmaţia asta e PROSTIE! Curată! Neîntinată de vreo umbră de inteligenţă sau spirit critic! Ţineţi-o tot aşa, românilor! Nu e de mirare că avem aşa mizerie pe stradă şi în suflete! Noi trăim, noi nu gîndim!

Pe lîngă faptul că nu a udat blogul, nu l-a pieptănat şi nu l-a împrimăvărat, Paul Negruţ a făcut cîteva gafe în ultimul articol, intitulat, neinspirat, Postmodernismul şi poporul condus de femei si copii.

1). “In bisericile din Occident este tot mai pronuntata tendinta de a avea organizatii de copiii, tineret si femei. Aceasta orientare a patruns si in bisericile din Romania dupa Revolutia din 1989.”

Aşa să fie, DOAR după 1989 a pătruns în România o astfel de tendinţă?

Iată ce scrie, pe ultimele pagini, 935-936, în Istoria baptiştilor 1856-1989 de Alexa Popovici, despre Congresul al XX-lea al Cultului Baptist din 27-28 octombrie 1945:

“e). Alegerea unei comisii pentru reorganizarea femeilor.”

Iar la pagina 545:

“În anul 1926 a fost constituită Uniunea Femeilor Baptiste din România. Ca preşedintă a fost aleasă Herta Bale, secretară Anuţa T. Costin şi casieră Iuliana Ungureanu. O asemenea organizaţie a femeilor baptiste aveau şi bisericile baptiste maghiare şi cele germane, în anul 1929; cu ocazia Conferinţei Uniunii Femeilor Baptiste Române, ţinută la Oradea în 2 aprilie 1929, cu peste 400 de delegate, s-a făcut fuziunea cu organizaţiile similare maghiare şi germane, iar în comitetul de conducere al Uniunii Femeilor au intrat patru delegate maghiare şi una germană. Din partea femeilor maghiare au fost: Piroşca Ioan Popa, Karoly Popp din Cluj, Carol Molnar din Timişoara şi A. Todory, iar din partea celor germane George Teutsch. După anul 1933, din pricina sciziunii, Uniunea Femeilor Baptiste n-a mai organizat conferinţe şi de aceea nici nu s-au mai făcut alegeri, iar activitatrea s-a desfăşurat numai în biserici.”

Şi la pagina 542:

“În zilele de 20-22 septembrie 1925 a fost constituită Uniunea Tineretului Baptist din România.”

De ce, atunci, Paul Negruţ (care a fost 8 ani preşedintele Uniunii Baptiste) a făcut această afirmaţie neclară? Să fi vrut să spună că tendinţa de organizare pe categorii (copii, tineret, femei) a luat amploare în România după 1989? Atunci cînd a folosit termenul “orientarea” s-a referit nu la tendinţa de organizare pe categorii ci la faptul că această tendinţă este TOT MAI PRONUNŢATĂ după 1989?

2. “Motivatia de suprafata a acestei fragmentari a bisericilor ar fi nevoia de a avea programe/studii adecvate nevoilor specifice acestor grupari. Cauzele de profunzime, dupa parerea mea, sunt izvorate dintr-o revolta mai larga a intregii societati impotriva randuielilor stabilite de Dumnezeu in familie, biserica si societate. Aceasta revolta este clar articulata in asa numitul curent filosofico-cultural, denumit generic Postmodernism.”

POMO este unul dintre caii de bătaie ai lui Paul Negruţ. Tot ce nu e adevărat, tot ce nu e vrednic de cinste, tot ce nu este drept, tot ce nu este curat, tot ce nu este vrednic de iubit, tot ce nu este vrednic de primit, orice faptă rea, toate sînt înghesuite în Postmodernism. De parcă păcatul şi nebunia umană nu ar fi existat ŞI în modernism ŞI în premodernism şi pînă înainte de Noe!

Sînt de acord cu ideea sugerată de Paul Negruţ, pe care am găsit-o exprimată clar, de exemplu, în cartea “Arta de a cumpăra: De ce ne place shopping-ul”:

“Fără îndoială, schimbarea socială majoră, care a avut loc în decursul vieţii noastre a fost schimbarea modului de viaţă al femeilor. În alocuţiunile ţinute, Watts Wacker (autorul bestsellerului The 500 ZearDelta; a fost plasat de Financial Times în primii 50 de gânditori ai lumii) face o remarcă, şi anume că bărbaţii mai au puţin şi vor deveni nişte simple marionete în gospodării. Comercianţii trebuie să fie foarte atenţi la modul în care doresc femeile să trăiască, la dorinţele şi nevoile lor, dacă nu, vor rămâne în urmă. Chiar schimbările majore care au avut loc în viaţa copiilor şi a bărbaţilor sunt doar o reacţie la faptul că femeile au preluat controlul.” (p.300)

Dar nu sînt de acord cu exprimarea folosită de Paul Negruţ, mai ales în cele ce urmează:

3. “Una dintre trasaturile de baza ale postmodernismului este ruptura totala cu gandirea, institutiile si stilul de viata din trecut. Asa numita deconstructie a trecutului promovata de postmodernism se refera la demolarea totala a oricarei conceptii despre lume si viata (metanaratiune), a oricarei institutii si a oricaror norme morale si sociale ale trecutului.”

Gîndirea de tip ideologic a lui Paul Negruţ are ca rezultat reflexul teologului baptist de a susţine o idee prin contradicţie cu alta. Astfel, aici postmodernismul este văzut în contradicţie cu modernismul, ceea ce e o idee brută, fără nuanţele necesare. Chiar bădărană de-a binelea!

Este de ajuns să amintesc că mulţi eseişti subliniază faptul că postmodernismul are de a face cu modernismul. Unii folosesc, pentru a denumi postmodernismul, concepte precum: hipermodernitate, modernitate tîrzie, modernitate radicală, al doilea modernism. Postmodernismul are şi alte “trăsături de bază” decît cea pe care o accentuează, neacademic, dar agresiv-ideologic, Paul Negruţ.

Gilles Lipovetsky: “Postmodernitatea a fost un termen la modă. Însă mi-am dat seama că acest concept nu mai acoperea întru totul realitatea în care trăiam. Există trei principii fundamentale ale modernităţii: tehno-ştiinţa, piaţa liberă, democraţia şi drepturile omului. Aceste trei principii au devenit planetare; ele structurează funcţionarea lumii contemporane. Altfel spus, ceea ce modernitatea a inventat în Europa se generalizează acum, ba chiar a devenit un principiu organizator al lumii contemporane. Iată de ce cred că trebuie să vorbim nu de postmodernitate, ci de hipermodernitate. Adică de o exacerbare a principiilor fundamentale, congenitale, ale modernităţii.” (Dilema veche, Nr. 253, 22 decembrie 2008)

“Modern şi postmodern sînt termeni care definesc mai curînd stări de spirit complementare, aflate în acelaşi timp în relaţii de ruptură, continuitate şi întrepătrundere.” (Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc)

“În cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, a apărut o sciziune ireversibilă între modernitate în sens de etapă în istoria civilizaţiei occidentale – rod al progresului ştiinţific şi tehnologic, al revoluţiei industriale, al valului de schimbări economice şi sociale produse de capitalism – şi modernitate în sens de concept estetic. De atunci, relaţiile dintre cele două modernităţi au fost în mod ireductibil ostile, permiţînd însă şi chiar stimulînd o diversitate de influenţe reciproce, cu toată furia lor de a se distruge una pe cealaltă.” (Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii)

Cartea lui Matei Călinescu are subtitlul: Modernism, avangardă, decadenţă, kitsch, postmodernism.

Tot încerc să pricep ce a vrut să spună Paul Negruţ prin “demolarea oricărei instituţii”! Probabil s-a inspirat din atitudinea de suspiciune a postmoderniştilor faţă de legitimitatea unei instituţii sau a alteia. Dar a vorbi despre demolarea ORICĂREI instituţii e totală exagerare!

De asemenea, s-ar putea ca Paul Negruţ să nu facă distincţie între conceptele de postmodernitate (fenomenele care au succedat modernitatea) şi postmodernism (un set de răspunsuri, de ordin intelectual, cultural, artistic, academic, sau filosofic la condiţia postmodernităţii).

“Evidenţierea legăturii dintre postmodernism şi postmodernitate este mult mai importantă decît stau lucrurile în modernism.” (Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc)

Paul Negruţ blogger? Deocamdată este un intrus în blogosferă. Nu ştie (încă) cu ce se mănîncă bloggingul, şi nici postmodernismul.

Totuşi, faptul că Paul Negruţ şi-a făcut blog (la un an după un alt expreşedinte baptist, Vasile Taloş) are, în mediul evanghelic, semnificaţia pe care a avut-o, în mediul politic, faptul că Ion Iliescu şi-a făcut blog.

“Privită din afară ‘blogosfera pare preocuparea unor persoane care îşi caută ocupaţie’, opinam cu ceva timp în urmă. Acum, ÎN CUNOŞTINŢĂ DE CAUZĂ regret aprecierile pe care le-am făcut.” – Aşa îşi începea Ion Iliescu aventura de blogger, recunoscînd faptul că nu a fost în cunoştinţă de cauză cînd a făcut respectiva afirmaţie despre bloggeri. Dă-le, Doamne, multor pastori şi enoriaşi mintea de pe urmă a lui Ion Iliescu! – am mai zis-o, în Anul confesional 2007.

Deşi blogul lui Paul Negruţ nu are o postare iniţială, sau tîrzie, care să explice motivele pentru care şi-a făcut blog, gestul în sine poate fi interpretat (şi) ca o reevaluare a prejudecăţii pe care a avut-o la adresa Internetului.

DE CE şi-a făcut blog Paul Negruţ rămîne însă o chestiune importantă pentru analiza mediului evanghelic românesc. La care nu se poate răspunde nicidecum uşor. Putem însă să plecăm de la o altă întrebare: CÎND şi-a făcut Paul Negruţ blog?

Nu şi-a făcut în timp ce era preşedintele Uniunii Baptiste din România. Nu şi-a făcut de Crăciun sau de Paşte. Nici de ziua lui, nici de ziua României. Nici de 1 octombrie, cînd începe anul academic. Nu şi-a făcut blog în timpul fenomenului Pătrăţosu sau imediat după acest fenomen.

Dar cînd şi-a făcut blog Pătrăţosu? Nici el nu şi-a făcut blog în timp ce Paul Negruţ era preşedintele Uniunii Baptiste, sau cu ocazia vreunei date semnificative.

Pătrăţosu s-a lansat în 19 octombrie 2006, dar ritmul de postare lunar a fost nesemnificativ:

octombrie 2006 (1)
noiembrie 2006 (1)
ianuarie 2007 (1)
februarie 2007 (5)
martie 2007 (31)

Abia în martie 2007 blogul Pătrăţosu a luat avînt.

În lunile anterioare, Marius Cruceru a fost activ pe lista de discuţii Masa Rotundă, coordonată de Iosif Ţon.

În primele patru luni de blogging efectiv (martie-iunie), ritmul de postare a fost de aproape 40 de postări pe lună.

În următoarele 7 luni, ritmul de postare a fost de 80 de postări pe lună!

După care, în ultimele 4 luni (februarie-mai 2008), ritmul de postare a fost din nou de aproape 40 de postări pe lună.

Primul lucru care se poate observa este că Pătrăţosu a pornit DUPĂ ce s-a închis Masa Rotundă.

Al doilea lucru care se poate observa este că Pătrăţosu a pornit cu mai puţin de 3 luni ÎNAINTE de Congresul Baptist.

În acea perioadă mi-am exprimat opinia, faţă de cineva, că Marius Cruceru e în campanie (mă refeream la faptul că grupul emanuelist din Oradea nu avea încă un cap de pod în spaţiul virtual, ceea ce Pătrăţosu le-a oferit. Influenţa emanueliştilor nu era simţită în spaţiul virtual, ci doar la nivelul relaţiilor dintre păstori, biserici, organizaţii etc.). Persoana respectivă mi-a dat dreptate după vreo 6 luni.

Capitalul de vizibilitate pe care l-a adus Pătrăţosu (în noiembrie 2007, cînd şi-a lansat Ion Iliescu blog, pe platforma WordPress de lb. română conduceau Marius Cruceru şi Ion Iliescu) grupului emanuelist este de felul în care gimnasta Nadia Comăneci sau fotbalistul Hagi l-au adus României. ‘Gimnastica’ pătrăţoasă şi ‘driblingul’ pătrăţoşenic au oferit vizibilitate, prin reflexie, grupului emanuelist.

Paul Negruţ performează la alt aparat: ‘şah’ (teologic). Şi-a lansat blogul cu 2 luni ÎNAINTE de Conferinţa Naţională a Uniunii Baptiste.

E greu de spus DE CE şi-au lansat blog Marius Cruceru (blogul actual a fost pus ‘la liber’ în decembrie 2008, cu 3 luni ÎNAINTE de Conferinţa Naţională) şi Paul Negruţ, dar se poate observa CÎND şi-au lansat blogul.

Nu am tras concluzii, am făcut observaţii.

Recent, cu o săptămînă înainte de Conferinţa Naţională, Marius Cruceru reia, într-o postare lungă, un subiect ‘fierbinte’: Internetu pentru lideri.

“Internetul, blogurile în mod special pot fi un bun gardian al lucrării şi lucrătorilor, un bun străjer împotriva predicilor nebiblice, elucubraţiilor de la amvoane, împotriva prostiilor rostite cu mare convingere, fără urmă de îndoială, un gardian împotriva unui comportament de baron local, de director de intreprindere abuziv, de om neobişnuit cu preţul slujirii, dar setos de avantajele pe care le are slujitorul.”

Pe lîngă acest pasaj (despre care intuiţia nu mă anunţă de bine), atenţia mi-a fost atrasă şi de următoarele:

“Vom încerca să îi înghesuim pe blogării din bisericile noastre spunîndu-le că “bîrfesc în public”, atunci cînd au încercat să facă toţi paşii biblici şi au ajuns la limita răbdării cu disperarea?

Îi vom mustra pe cei care ne mustră în public, pentru că în privat nu le-am dat nici o şansă la dialog?

Blogări din toate tările, supravegheaţi-ne! Mustraţi-ne, corectaţi-ne! Cenzuraţi-ne deciziile, scoateţi la iveală prostia, dacă nu ne-am pocăit la vreme şi dacă am refuzat confruntarea directă. Frăţietatea, comunităţile în general, au dreptul şi responsabilitatea să îşi cenzureze liderii pe care i-au ales.”

Hm… Radical discurs, nu-i aşa? Şi ipocrit, din perspectiva mea, avînd în vedere abuzurile săvîrşite de Comunitatea Baptistă din Oradea, în fruntea căreia se află Florin Negruţ, fratele lui Paul Negruţ. Marius Cruceru, care este unul dintre vicepreşedinţi, vede paiul din ochii altora dar nu şi bîrna din ochii lor.

Dragi bloggeri, nădăjduiesc că nu veţi lua în serios sfatul pătrăţos. Vă spune baciul Alin Cristea: ăştia nu-şi iartă (foştii) prieteni, darămite nişte scribălăi anonimi din punctul lor de vedere. În alte situaţii, le-am mai spus şi altor tineri să aibă grijă că ăştia-s unşi cu toate uleiurile. Nu m-au ascultat (bine) şi au păţit-o…

De cîţiva ani tot scriu în public următoarea chestiune: nu oricine poate spune orice oricînd oricui oriunde. Gîndiţi-vă bine de tot la asta!

Cînd se adresează blogărilor, oare la cine se gîndeşte Marius Cruceru? Care ar fi 2-3 bloguri care, din punctul de vedere al Pătrăţosului, ar putea să aibă o activitate benefică de genul celei menţionate? Şi oare care ar fi 2-3 lideri care, citind postările blogărilor, se vor pocăi (la vreme)?

Cînd NU a refuzat Marius Cruceru confruntarea directă cu mine în spaţiul public? – Asta e una dintre cele mai triste întrebări pe care le-am pus în viaţa mea.

După 8 luni, Daniel Mitrofan reia postările pe blogul său, menţionînd că i s-au pus piedici în calea cercetării sale referitoare la colaborarea pastorilor cu Securitatea şi a fost nevoit să-şi încheie demersul întrucît nu mai are acces real la date.

Daniel Mitrofan reia postările sale cu o lună ÎNAINTE de Conferinţa Naţională. (În noiembrie 2007 Daniel Mitrofan adresase o Scrisoare deschisă către Conferinţa Naţională pe blogul lui Marius Cruceru (!). Postarea a avut aproape 300 de comentarii, cele mai multe la o postare din 2007.)

Şi face următorul apel:

“Sfătuiesc pe câți mai mulți membri, păstori, copii de păstori să își ceară dreptul de acces la dosarul personal sau al rudelor lor decedate și să facă publice cât mai multe din datele culese. Corelând datele cu atenție se pot descoperi cei care au subminat Biserica lui Christos în vremea comunistă. Nu fiți comozi, se merită expunerea răului care s-a făcut. Colaborarea cu regimul comunist a fost un mare rău – să recunoaștem lucrul acesta și să-l condamnăm. Îmi dau seama că majoritatea nu are nici un interes și că, chiar statul român a ales tacit să mușamalizeze lucrurile.

Creați-vă bloguri, afișați dosarele, comunicați datele, corelați și nu vă lăsați intimidați de unii care vorbesc viclean ca să vă descurajeze de la scoaterea la lumină a lucrurilor făcute în întuneric!”

Marius Cruceru scrie: “Scoateţi la iveală prostia”, Daniel Mitrofan vorbeşte despre “scoaterea la lumină a lucrurilor făcute în întuneric”.

“Scoaterea la iveală” a devenit o obsesie în mediul evanghelic românesc! (Şi încă nu am amintit de obsesia asta la penticostali!) Oare va fi una dintre temele Conferinţei Naţionale, dacă nu de la pupitru, atunci pe la colţuri?

Şi Vasile Taloş a revenit cu postare pe blogul său, cu o lună şi ceva ÎNAINTE de Conferinţa Naţională, cu 3 poezii (3, 22, 26 februarie 2009), după 1 an de pauză!

Iar Marius Cruceru a anunţat: V. A. T. A revenit!

“Un blog mult aşteptat şi mult re-aşteptat revine. V.A.T. revine după o perioadă lungă de tăcere cu mai mulţi watti de poezie şi rimă putere! Bun revenit! Semne bune are anul… încă!”

Blog mult aşteptat? Watti de poezie? Semne bune anul are?

Spare me!

Aşadar, observ că Paul Negruţ şi-a lansat blog în apropierea Conferinţei Naţionale, în aceeaşi perioadă cînd Marius Cruceru a revenit pentru marele public, Vasile Taloş a avut o tentativă de revenire, iar Daniel Mitrofan chiar a revenit.

Mi-ar părea bine să mă fi înşelat intuiţia, dar cu siguranţă nu am cum să greşesc în TOT ce am scris aici.

Folosirea bloggingului în stil ideologic nu cred că foloseşte prea mult în România, nici pentru “scoaterea la iveală”, nici pentru “îngrădirea turmei în ţarc”.

“Au ajuns la limita răbdării cu disperarea?” Cine, domnule pastor-decan-vicepreşedinte Marius Cruceru? Nici unul dintre voi nu ştiţi semnificaţia reală a vreunui cuvînt dintre acestea: limită, răbdare, disperare.

Dacă aţi şti MĂCAR unul dintre aceste cuvinte, blogurile voastre ar fi altfel. Ar fi un ALT FEL!

Marius Cruceru: “Cînd mă uit la blogosfera de limbă engleză îmi dau seama că mai avem mult pînă departe. O singură întrebare: sîntem oare pe drumul cel bun?”

Dacă aţi înţelege ce înseamnă să fim cuprinşi într-o citadelă (Saint-Exupery)… Sau măcar ce înseamnă să aveţi răbdare (cu oamenii)… Sau măcar de aţi fi cunoscut disperarea… Încă trăim second-hand în blogosferă…

Paul Negruţ blogger?

Ăsta-i titlul ce-i mai lipsea?

Să trudească atunci pentru el!

Pustane (25): Fundătură (politică)

“Sunt până în măduva oaselor împotriva amestecului Bisericii în politică. Am ca argumente practica bisericii primare şi, unul mai recent, dezastrul bisericii penticostale suedeze care, din biserică naţională ce trimitea mii de misionari în toată lumea, a dat totul pe o mână de miniştri în guvern şi azi au bisericile de vânzare. Un ultim argument, la fel de tare ca şi celelalte, este orientalismul perfect al politicii dâmboviţene ce nu lasă nici o şansă de reuşită corectitudinii, coerenţei şi decenţei. […]

Fundătura în care ne găsim nu e prielnică pentru Biserică. Politică în România s-a făcut doar 100 de ani, din 1848 până în 1948. Atunci am fost mari şi tari în lume, doar atunci ne-am îndreptat coloana vertebrală. Ce-a fost înainte şi după nu se poate numi politică, ci circ, balet pe sârmă şi gimnastică. Se poate scrie o istorie a gafelor noastre politice, a deciziilor greşite, a compromisului, a penibilului în joaca noastră de-a Constituţia.”

Vladimir Pustan: Imposibila nuntă

Premiile Thymos pentru bloguri evanghelice (2008)

Blogul anului: Persona

“Persona este un blog dinamic şi interesant, dar mai ales consistent. Oricine vrea să dobândească o perspectivă amplă (şi neideologizată) despre mediul confesional evanghelic autohton nu trebuie să rateze interviul în 14 părţi despre evanghelicii din România. De asemenea, la fel de interesante şi consistente sînt şi alte seriale, precum: Exerciţii de înţelegere (16 părţi), Evanghelicii între liberalism şi fundamentalism (4 părţi), Despre patologia religioasă a societăţii româneşti postcomuniste (2 părţi) sau interviurile cu Dănuţ Jemna (12 părţi), Radu Gheorghiţă (6 părţi), Voicu Bojan (5 părţi).

Fie că scrie despre vizitele (de lucru) în India, Kenya, Tailanda, fie că abordează critic, uneori chiar pamfletar, fenomene şi evenimente din societatea românească, bloggerul ieşean ne seduce printr-un condei exersat şi generos. Nu uită să pună anunţuri despre reuşitele unor tineri precum Mihail Neamţu, Daniel Fărcaş, Adonis Vidu, dar şi să ne atragă atenţia asupra unor documente importante precum Declaraţia de la Zürich sau Manifestul Evanghelic.” (Alin Cristea, 19 iulie 2008)

“Îl consider a fi unul dintre cei mai buni cunoscători ai spaţiului confesional neo-protestant din România. […] Nu ştiu ca altcineva să fi avut în România un aşa impact (pe termen lung) în mediul evanghelic după 1989 (poate doar Iosif Ţon) precum Dănuţ Mănăstireanu, mai ales prin capacitatea sa relaţională, prin standardele sale înalte şi prin încurajarea diferitelor proiecte individuale şi colective. În mod deosebit, ţin să subliniez că este un om al dialogului, te simţi respectat în dialog cu el şi dacă nu e de acord cu tine sau ştie că ai căzut în slăbiciunea ipocriziei.

Nu pot decît să regret că spaţiul confesional evanghelic din România i-a oferit atît de puţin, în comparaţie cu ce i-a oferit el. Nu m-aş mira dacă într-o zi, într-o istorie nefardată a baptiştilor din România, voi fi nevoit să scriu că, asemenea atîtor Mari Români, şi Dănuţ Mănăstireanu a fost mai apreciat în străinătate decît în patria lui şi va trebui să fie recuperat de cultura romană precum Richard Wurmbrand. […]

Dănuţ Mănăstireanu a contribuit decisiv la formarea unor tineri precum Marius Cruceru, un alt condei de viitor al evanghelicilor (dar, din păcate, rătăcit deocamdată în subteranele politicianismului baptist) şi la promovarea unor proiecte importante ale anilor noştri de tranziţie (de exemplu, a contribuit la înfiinţarea editurii Logos din Cluj).

Dănuţ Mănăstireanu are doctoratul în teologie (Ph. D.) la London School of Theology – Brunel University, 2005, din 1999 e Director pentru Credinţă şi Dezvoltare pentru regiunea Europei de est şi a Orientului Apropiat a organizaţiei World Vision International, din 2005 predă ca Adjunct Faculty un curs de Formare spirituală într-un program de masterat la Eastern University din St. Davids, Penn, SUA. […]

Este preşedintele Societăţii Academice a Românilor Evanghelici, iniţiată de curînd în vederea creării unei colectivităţi cu caracter academic în cadrul comunităţii creştine evanghelice din România, din conducere mai făcînd parte doi prieteni ai săi din Iaşi, Dănuţ Jemna, Dr. în statistică, liderul bisericii Străjerul, şi Dorin Dobrincu, Dr. în istorie, unul dintre cei care a contribuit la forma finală a Raportului Comisiei Tismăneanu.” (Alin Cristea, 30 noiembrie 2007)

Premiul pentru Blogul anului constă în 3 cărţi:

Thy Kingdom Come. How the Religious Right Distorts the Faith and Threatens America – Randall Balmer, Basic Books, New York, 2006

Rick Warren: “The lessons and insights we need for tomorrow – both encouraging and painful – are found in yesterday, It”s why effective leaders always study history, and it’s the reason I read Randal Balmer. You won’t agree with everithing, but you will learn and grow.”

Tony Campolo: “Randall Balmer knows Evangelicalism inside and out. He writes with the ambivalence of a jilted lover who still cares very much about the movement but who is broken-hearted due to its subversion by right wing politics. The Kingsom Come is a must-read for anyone who wants to know what happened to us.”

Harry S. Stout: “Balmer writes wiht the power and censure of a prophet – and no prophet is honored in his own country. A must read for all those who are curious about the evolution of the Religious Right into one of the most formidable – and flawed – political forces in America today.”

The Myth of a Christian Nation. How the Quest for Political Power is Destroying the Church – Gregory A. Boyd, Zondervan, Grand Rapids, Michigan, 2005

Brian McLaren: “For all of us are rediscovering the centrality of Jesus’ message of the kingdom of God, The Myth of a Christian Nation provides a powerful and needed critique of contemporary religious discourse.”

Tony Campolo: “…adresses a major concern of evangelical Christians who are fearful that patriotic zeal is being confused with Christianity and that Christianity is being used to legitimize a socio-political system that ought to be biblically critiqued. We’ve needed this book.”

The Radical Reformission, Zondervan, Grand Rapids, Michigan, 2004

If the unchurched in the United States ever formed their own country, it would be the world’s eleventh most populous nation. Tragically, most of our present approaches to reach them are not working. What will work? Nothing short of a radical change in how we share the gospel with men and women in our post-Christian culture – what Driscoll calls a “reformission”.

“At the heart of reformission are clear distinctions between the gospel, the culture, and the church,”, says Driscoll. With humor and frankness, he unpacks what that means in practical, earthy terms. Expect to have your assumptions challenged and your comfort zone streched. Because preaching the gospel to all world requires that you actually go into the world, reaching out without selling out, and that requires courage. Humility. Sound biblical roots. And a commitment to love what God loves: people, not traditions.

La cele trei secţiuni principale, fiecare premiu constă în 3 cărţi oferite de Editura Aqua Forte din Cluj-Napoca:

Cu sufletul în viaţă – Philip Yancey

Această carte este una terapeutică. Este o vastă confesiune în care autorul vorbeşte despre cărţi, oameni şi faptele lor. Vorbeşte despre treisprezece mentori spirituali, dintre cei mai neaşteptaţi, care l-au ajutat să se tămăduiască şi, surprinzător, să-şi păstreze vie flacăra credinţei.

Călătoria inimii – John Eldredge

John Eldredge, în această inedită colecţie de meditaţii pe tema inimii, a dragostei, propune o călătorie pe un tărâm insuficient explorat. Cartea pare o acţiune de comando spiritual, ce îşi propune recuperarea unei comori extrem de preţioase. O lectură plină de sens pentru fiecare din cele 365 de zile ale anului.

Semnătura lui Hristos – Brennan Manning

Cartea aceasta îi are ca destinatari pe cei dispuşi să vadă creştinismul nu ca pe un cod moral, ci ca pe o relaţie de iubire. Pe cei care sunt gata să nu uite că a-l urma pe Hristos răstignit este o invitaţie directă la a trăi o viaţă de sublimă nebunie. În ultimă analiză, cartea este adresată celor ce-şi doresc cu adevărat să aibă înscrisă semnătura Lui pe cartea vieţii lor.

Cea mai interesantă postare: Conferinta Lambeth 2008 – Anglicanismul la rascruce – 1

“Un prieten îmi spunea recent, cu o oarecare ironie: „bun moment ţi-ai ales să devii anglican”. El făcea o aluzie destul de transparentă la criza prin care trece în prezent anglicanismul. Răspunsul meu a fost pe măsura comentariului său: „mă întreb, i-am spus, dacă a exista vreodată un moment potrivit pentru ca cineva să devină anglican”. Prin aceasta făceam aluzie, la rândul meu, la începuturile nu prea nobile ale acestei biserici. Mă refer la evenimentul petrecut în anul 1534, când regele Henry VIII, revoltat de refuzul papei de a-i aproba divorţul de Catherina de Aragon, şi căsătoria cu Anne Boleyn, a semnat Actul de Supremaţie Regală, care consfinţea separarea de Roma a Bisericii Angliei.

Desigur, a reduce începuturile anglicanismului la acest eveniment nefericit ar fi o mare nedreptate. De fapt el a fost ocazia, mai degrabă decât cauza unui proces de reformare a Bisericii, cu care începuse cu traducerea Bibliei în limba engleză de către William Tyndale şi cu activitatea altor reformatori.

În 1989, regretatul teolog american Robert E. Webber publica o carte numită Evangelicals on the Canterbury Trail. Why Evangelicals Are Attracted to the Liturgical Church. Această carte descrie trăsăturile esenţiale ale spiritualităţii anglicane, alături de mărturiile a şase evanghelici care, la capătul pelerinajului lor spiritual s-au regăsit pe ei înşişi în tradiţia acestei biserici. Deoarece aceasta este în mare măsură şi experienţa mea, voi încerca să descriu mai jos câteva dintre lucrurile care m-au atras pe mine spre anglicanism.”

Cea mai importantă ştire: Inaugurarea Bisericii Baptiste Teofania (nr. 10)

“A urmat apoi momentul artiştilor, care au contribuit la înfumuseţarea clădirii bisericii Teofania: Iurie Cojocaru, Titi Mereu şi Liviu Mocan. Acesta din urmă a început cu o veste proastă: evanghelicii construiesc biserici urâte, din două motive: teama de idolatrie şi indiferenţa faţă de frumuseţe. Totuşi, în Vechiul Testament găsim că Dumnezeu însuşi a poruncit ornarea cu elemente estetice pline de simboluri a Cortului Întâlnirii şi a Tempului din Ierusalim. Liviu Mocan a realizat din calcar amvonul şi o sculptură de pe peretele din spatele acestuia. Pe amvon se poate desluşi o aripă frântă, iar pe cealaltă lucrare, un orizont străpuns de formă, în timp ce alte forme se află sub acel orizont. Forma care ţâşneşte prin orizont reprezintă învierea. Astfel, persoana care stă la amvon, se găseşte, simbolic, între acest pământ, cu o aripă frântă (de la Cădere), şi înviere.”

Cel mai bun comentariu (al unui vizitator): xfinger, La Rotundu, 27 octombrie 2008, 3:18 am

“Aspectul important de mentionat pentru anul 2008 este faptul ca unele bloguri au cistigat / cistiga in coerenta, consistenta si maturitate. In sensul acesta, subliniez postarile gen ’serial’ – dar coerent si consistent de pe mai multe bloguri: cred ca in anul 2008, pentru Oscarul / Premiile Thymos ale blogurilor evanghelice, stelele vor fi ‘greii’ care s-au impus la capitolul seriale. […]

Pina la sfirsitul anului 2008 mai sint doar 2 luni, si-o sa … ninga cu articole pe bloguri. M-astept ca cei care in 2008 au inceput sa se impuna ca fiind ‘greii’ blogosferei evanghelice romanesti sa-si dovedeasca consistenta si coerenta pina la finele anului. Altminteri, or mai apare unele articole ici-colo care-or atrage atentia, ca cireasa de pe tort; anul acesta insa, e un tort mai consistent si mai delicios decit cel al infantilului an 2007.”

Alte 50 de premii

10 premii: Cântec pentru neliniştea inimii (Vladimir Pustan) şi Agendă ABCR 2008
10 premii: Mesajul pierdut al lui Isus (Steve Chalke) şi CD colinde vol. 5 RVE “Lumină în întuneric”
10 premii: Darurile spirituale (Don & Katie Fortune) şi Comentariu Ev. După Ioan (Beniamin Fărăgău)
10 premii: Promisiunile măreţe ale lui Dumnezeu pentru tine
10 premii: 3 reviste – Impuls, Lydia, Voia lui Dumnezeu în familie

Cântec pentru neliniştea inimii – Vladimir Pustan, Editura Fabrica de Vise, Beiuş, 2006

Vladimir Pustan: “Ce vă pun înainte sunt crâmpeie din ceea ce noi numim viaţă, dar puse cap la cap nu spun nimic. Adevărul nu-i înălţător când vine din bucăţi. […] Amatorismul de care dau dovadă nu mă deznădăjduieşte, pentru că toată hămăleala aceasta de înşirări de litere vine din interior, şi atunci nu eşti stupid niciodată.”

Agendă ABCR 2008

Cunoscuta agendă editată de Asociaţia Bărbaţilor Creştini din România e un util instrument cotidian de disciplină mentală prin gândul zilei, cu formule inspirate precum:

Nu te ruga pentru oportunităţi. Roagă-te să fii pregătit când oportunităţile vor veni.
Maturitatea nu vine odată cu vârsta, ci începe cu acceptarea responsabilităţii.
Cel mai mare lucru pe care un tată îl poate face pentru copiii lui este s-o iubească pe mama lor.
Poţi dobândi prin dărnicie ceea ce nu poţi cumpăra cu bani.

1. dorupope
2. recitirea
3. clujulevanghelic
4. brasovulevanghelic
5. barzilaiendan
6. inethos
7. ionatan
8. penticostalul
9. vaisamar
10. blog.punctul

Mesajul pierdut – Steve Chalke, Editura Scriptum, Oradea, 2007

N.T. Wright: “Noua carte a lui Steve Chalke este înrădăcinată în erudiţie, dar stilul ei clar şi viguros o face accesibilă oricui şi tuturor. Mesajul ei este direct şi captivant: Isus din Nazaret a fost mult mai provocator în vremea Lui şi rămîne mult mai relevant pentru vremea noastră decît am îndrăzni să credem.”

CD colinde vol. 5 RVE “Lumină în întuneric”

Interpretează: Cristian Văduva, Claudia Azgur, Marius Liveanu, Coca Saroni, Frăţiorii, Corul Universităţii Emanuel, Corul de tineret al Bisericii Baptiste Emanuel, Corul Deo Gloria.

11. stiricrestine.wordpress.com
12. moldovacrestina
13. hunedoaraevanghelica
14. adamaica
15. simplulgand
16. cllodvl

17. roseinthedesert
18. mersulvremurilor
19. addsalu
20. adventisttm

Darurile spirituale – Don & Katie Fortune, Editura Metanoia, Timişoara, 2006

Don & Katie Fortune ne explică cum cele şapte daruri motivaţionale enumerate în Romani 12:6-8 sunt, de fapt, secretul înţelegerii forţelor motivaţionale din viaţa noastră, forţele pe care le care Dumnezeu le-a creat în noi pentru a ne ajuta să-I slujim Lui pe deplin. Vei descoperi de ce gândeşti şi acţionezi aşa cum o faci.

Comentariu Evanghelia după Ioan – Beniamin Fărăgău, Editura Risoprint, 2008

Cartea, în curs de apariţie, e constituită din două părţi: Adevăratul Hristos şi Adevărata viaţă, fiecare avînd cîteva capitole rezultate din analiza Evangheliei după Ioan.

21. romoflorin
22. ambasadorul
23. statu
24. tornafratre
25. trezirespirituala
26. ciprians
27. nazireat4him
28. aurelmateescu
29. centruldeistoriesiapologetica
30. agorachristi

Promisiunile măreţe ale lui Dumnezeu pentru tine – Editura Life, Oradea, 2008

900 de promisiuni ale lui Dumnezeu aranjate pe categorii: pentru cele mai profunde nevoi, pentru situaţii dificile, pentru viaţa creştină, pentru mântuire, despre Isus, despre binecuvântările lui Dumnezeu, despre viaţa în Duhul Sfânt.

31. rodicabotan
32. shalomshalom
33. jurnalulflorentinei
34. alapa
35. camix
36. pasi
37. mtipei
38. amintiricusfinti
39. calatorru
40. bibliaprinobiectiv

3 reviste: Impuls, Lydia, Voia lui Dumnezeu în familie

41. reper
42. mariusmotora
43. danharabula
44. teologeanu
45. calvinisti
46. bulzan
47. soclu
48. alaxandra
49. claudiuvdobra
50. miculteolog

Premiile vor trimise, în limita timpului şi a resurselor financiare, pe măsură ce vor fi revendicate prin comunicarea adresei (complete, în România) prin email la: alinpm@yahoo.com

Mess: Vasile Tomoiagă – Alin Cristea (06.01.2007)

VT: ai postat cateva materiale pe Masa Rotunda, care pentru unul mai tanar ca mine cad ca din cer
VT: adica se vede ca in spatele multor afirmatii stau multe alte neafirmatii pe care le stii
AC: da
VT: si pentru noi, restul, stam si ne miram oare ce o fi in spatele cortinei ?
VT: ce zic e ca se pune public franturi de informatie, care nu poate fi inteleasa de catre public, decat daca se intregeste cu restul
AC: da, este un aspect interesant al vietii in general
AC: niciodata nu ai toate informatiile
AC: dar incercam cu ce avem
VT: din unul din mesajele tale am inteles ca tu si Marius va cunoasteti, stiti multe uni despre altii, dar noi nu, si totusi asistam la o discutie privat-publica intre voi
VT: ma refer acuma strict la mirarea cu care citesc eu unele posturi
VT: nu la continut
AC: Ceea ce a fost / este intre mine si Marius are de a face cu spatiul public
AC: Marius are o pozitie oficiala
VT: ok; numai ca multi, foarte multi de la masa nu stiu nimic
VT: nici eu de altfel
AC: eu un de lider de opinie
AC: dar nici nu se pot spune prea multe
AC: de aceea eu incerc sa folosesc cit pot de mult sursele oficiale
VT: si atunci, cand se pune cate o chestie de asta, daca se vrea publica, ma gandesc ca o scurta introducere ar fi buna, sau o indrumare spre alte resurse
AC: nu prea avem timp, energie
AC: ne concentram pe conflict
VT: stiu, adica, e de inteles;
VT: dar tu esti un om meticulos
AC: asa se zice
VT: si ma astept la putina continuitate; oricum, e greu, ca ramificatiile-s multe si de neinteres pentru multi
VT: dar un sumar poate e de dorit
AC: Marius e unul dintre vicepresendinte Comunitatii Baptiste de Oradea (Bihor-Satu Mare), presedinte fiind Florin Negrut
AC: fratele lui Paul Negrut, presedintele Uniunii Baptiste
AC: rectorul Universitatii Emanuel
AC: pina de curind presedintele Aliantei Evanghelice din Romania
AC: pastor la Biserica Baptista Emanuel din Oradea
AC: Marius e unul dintre mercenarii lui Paul Negrut
VT: multumesc de promtitudine, nu ceream neaparat sa stiu acuma
VT: exprimare destul de apasata ‘mercenar’
AC: probabil singurul dintre mercenari care mai poate fi recuperat
AC: despre mercenari am scris acum 4 ani, cind au fost manipulari la alegerile de la COmunitate
VT: si cum s-ar defini irecuperabilitatea la restul ?
AC: asa ca nu m-au iertat
AC: sint mai in virsta, bagati in rahat etc
AC: iar Marius Cruceru e si talentat
AC: cred ca e un moment important acesta
VT: ok; multumesc pentru scurtele clarificari;
AC: inca nu am citit articolul lui Marius Cruceru
VT: legat de iesirea la lumina a colaboratorilor ?
AC: da
VT: tu esti mai in varsta ca mine si stii mai multe; eu ma uit mirat
AC: stiu
VT: de fapt, nu mi-ar veni sa cred, de multe ori
AC: de aceea spatiile de dezbatere sint importante
AC: ca mai apar informatii
VT: si cum intelegi dorinta fratelui Ton de a nu discuta aceste lucruri pe Masa ?
AC: hm… e complicat
AC: de fapt cred ca Iosif Ton a vrut sa se discute astfel de chestiuni pe Masa Rotunda
VT: ai ceva si impotriva dansului ? el si-a facut mea culpa demult
AC: pai nu prea si-a facut
VT: aici eu doar intreb, nu presupun
AC: nu am citit Eseul lui
VT: o sa te adaug in lista, daca imi permiti
AC: cineva, un tinar care a citit Confruntari, carte scrisa mai demult de Iosif Ton, si a citit Eseul de pe Masa Rotunda, Eu si Securitatea, m-a intrebat de ce nu a scris in Confruntari
AC: despre ce lista e vorba?
AC: Messenger?
VT: da
AC: ok
AC: E mare nevoie macar de o marturisire publica
AC: dar nimeni nu a facut-o inca
AC: dar se vede ca oamenii ar vrea sa scape de aceasta povara de pe suflet
VT: asta e mare pacat intr-adevar; sa aiba curajul ca si Papa Ioanl Paul al II-lea, care a cerut iertare in numele bisericii pentru multe rele pe care le-a pricinuit in istorie
AC: in primavara sint alegeri la Comunitati si apoi la Uniunea Baptista
AC: ma tem ca atit initiativa lui Iosif Ton, cit si altele, precum cea a lui MArius Cruceru, au de a face cu momentul acesta politic
VT: din experienta proprie insa, stim ca „sorry seems to be the hardest word”
AC: da, am primit un mesaj ofensator din partea lui Ioan Pop
VT: inseamna ca e o ‘ora astrala’ pentru evanghelicii romani
AC: as vrea
VT: cu evidentul sens figurat
AC : o piatra de hotar
VT: mai biblic
VT: inseamna ca e nevoie si de multa rugaciune
AC: dar cred ca o sa induram multa rusine
AC: da
VT: „felul acesta de demoni nu iese numai cu post si rugaciune”, daca nu au iesit pana acuma
AC: iar tinerii sint vulnerabili in asemenea momente ale adevarului
VT: nu imi dau seama cum as fi eu
VT: te rog sa explici
AC: tinerii sint mai categorici
AC: inca se gindesc la teluri marete
AC: nu au experienta de viata
AC: ma refer la pacat si iertare
AC: au de obicei o perspectiva scurta asupra istoriei crestinismului
AC: in astfel de momente ale vietii trebuie sa fii mai solid
AC: mai pe picioarele tale
AC: pentru a suporta socul
VT: asa am impresia si eu, legate de mirarea ce o simt, ca e cam scurta perspectiva mea
AC: prezenta mea pe Masa Rotunda e importanta, dar imi creeaza mult disconfort
AC: trebuie sa fiu intelept
VT: ai multi ‘dusmani’ ?
AC: am citiva
AC: nici nu-ti trebuie multi
VT: mi-e frica sa am dusmani; de ce esti o persoana importanta (daca esti) in lumea evanghelica ?
VT: din Romania
AC: pentru ca am o perspectiva mai ampla
AC: si destule informatii
AC: si am dezvoltat forme de transmitere a informatiilor
AC: newslettere, reviste, discutii pe liste
AC: si am abilitati de exprimare
VT: esti membru normal al unei biserici ?
AC: normal???
VT: adica, sper ca nu esti anatemizat pe undeva
AC: si daca sint?
VT: pai ar fi pacat
AC: pentru cine?
VT: pentru mine;
AC: de ce?
VT: din scurta si sumara noastra corespondenta virtuala, imi pari o persoana crestina agreabila
AC: probabil pe Messenger…
VT: da, doar atat
VT: si din mesajele pe care le-am citit pe Masa
VT: si unele articole pe care le-am mai frunzarit pe adoramus, sau din newslettere
AC: Cum ti-am spus, acum 4 ani am scris un articol de atitudine despre manipularile de la alegerile de la Comunitate
AC: au incercat atunci sa ma articuleze, dar nu au reusit
AC: au reusit insa anul trecut
AC: Asa ca am primit PRIN POSTA instiintarea ca nu mai sint membru in biserica PROVIDENTA, in care eram membru-fondator
AC: nu a discutat comitetul cu mine si nici nu a ajuns cazul meu in fata bisericii
AC: se intelege, nu-i asa, ca e vorba de abuz?
VT: asta e grav
VT: absolut
AC: asa ca eu ce sa-ti spun?
AC: sint membru NORMAL?
VT: si nu ai aderat la alta biserica ?
AC: pai de ce sa ader la alta biserica?
AC: m-a dat biserica afara?
AC: am facut ceva reprobabil?
AC: am condus operatiunile de schimbare a comitetului
AC: asta am facut
AC: si de protejare a bisericii fata de manipularile celor de la COmunitate
VT: si nu s-a discutat cazul tau mai sus ? ca doar e inaceptabil
AC: unde mai sus?
VT: nu stiu
AC: Comunitatea e condusa de Florin Negrut, Uniunea de Paul Negrut
AC: iar Comunitatea si Uniunea nu inseamna „mai sus”
AC: sint forme de asociere a bisericilor
AC: nu de ierarhie
VT: si nu ai ajuns sa discuti personal cu cei care te-au ‘lucrat’ ?
AC: ?
AC: glumesti
VT: pai nu trebuie rezolvate conflictele intre frati?
AC: acum 4 ani, cind am sunat la Universitatea Emanuel sa mi se spuna de ce nu imi dau legitimatie la biblioteca, mi s-a inchis telefonul.
VT: chiar daca ei au procedat nebiblic si neprincipial
AC: Fostul meu coordonator de grupa
AC: Iar pe hirtia pe care am primit-o acasa scrie ca am fost audiat de Comisia de Disciplina a Comunitatii
AC: ceea ce e MINCIUNA
AC: eu le-am cerut sa imi puna intrebari si ei nu au vrut
VT: imi pare foarte rau sa aud asta si sa stiu de astfel de abuzuri si conflicte intre noi
AC: pai anul trecut mi s-a intors mina la spate si am fost pus cu fata la perete
AC: frate din comitet
VT: si acuma mai participi la vreo adunare ?
VT: ma refer biserica
AC: nu in sensul in care ma intrebi
VT: multumesc pentru timp; o sa opresc calcul curand; sper sa mai vorbim; salut
AC: salut

Din blogosfera evanghelică – decembrie (2)

Numărul 10 al revistei IMPULS propune un nou subiect: Prietenia autentică.

Din sumar:

Prietenia adevărată, o realitate? – Interviu cu Shelly Pordea
Meseria de prieten – Camelia Luncan
Prietenia autentică – Iosif Belea
Prietenia în căsnicie – George Pordea
Prietenii lui Dumnezeu – Bogdan Marian

O dată cu apariţia numărului nou avem ocazia să lecturăm pe Internet numărul precedent, care a fost despre educarea copiilor.

Ucenicia ca educaţie – Interviu cu Marius Cruceru

“Prima virtute pentru o educaţie bună şi durabilă a copiilor este să fim PREZENŢI. Adică acasă,. Simplu. Cea mai mare problemă, după părerea mea, în ziua de astăzi este că părinţii copiilor ne sînt în Spanii şi Italii. Copiii ne cresc ca nişte buruieni, le facem case, dar ne distrugem familiile.

Al doilea lucru este să fim ceea ce pretindem. Copiii au o sensibilitate extraordinară la ipocrizie.

Al treilea lucru, să facem ceea ce trebuie, să citim Biblia cu ei şi să ne rugăm împreună cu ei. Pentru asta nu ne trebuie diplome şi doctorate. Oricine poate face asta. Oricine ştie să citească. Consider esenţial să ne rugăm şi să citim zilnic Biblia cu familia. Aşa îi conectăm cu Cerul. Chiar dacă vor rămîne orfani, cum a fost cazul meu, le vom fi făcut deja cunoştinţă cu Tatăl cel Ceresc.”

Educaţia – o necesitate universală – Eugen Jugaru

“Nimeni nu poate abdica de la rolul de educator, deoarece prin ceea ce spunem şi prin ceea ce facem influenţăm, voluntar sau involuntar, în sens bun sau în sens rău, pe cei din jurul nostru. Şi dacă totuşi avem această menire, oare de ce să nu o facem bine? Ce te împiedică dacă eşti tânăr să-ţi trăieşti viaţa frumos, să fii manierat şi să câştigi respectul colegilor? Ce te împiedică dacă eşti părinte să sădeşti valori morale în viaţa copilului tău? Şi din moment ce recunoşti că în formă concentrată a fost enunţat un adevăr prin acest articol, ce te împiedică să-l pui în aplicare? Vestea bună este că încă se poate dacă începi de acum, pentru că fibra morală a naţiunii nu este încă roasă iremediabil.”

Impactul educaţiei – Camelia Luncan

“Şcoala are – pe parcursul prezenţei copilului în ea – funcţii diverse. Profesorul este, în şcoală, profesor prin definiţie, învăţând copilul lucruri noi. Dar este în fiecare zi mai mult decât atât. Este ceasornic, anunţând încheierea şi începerea unei activităţi. Este poliţist, amendând micile sau marile „infracţiuni” de-a lungul unui curs. Este mamă şi tată, dovedind empatie pentru durerile lor fizice şi emoţionale şi cel căruia copiii vin să se plângă cu privire la nedreptăţile ce li se fac. Este avocat, pledând cauza unuia în faţa altuia pentru a lămuri de partea cui e dreptatea. Este judecător, hotărând măsurile care trebuie luate în urma unor evenimente nefericite. Este duhovnic, ascultând cererile de iertare şi consolând inimile necăjite din cauza unor colegi sau profesori. Este antrenor, propunând diferite exerciţii de pregătire a echipei pentru un ideal.”

Homeschooling – Educaţia la domiciliu – Ioana Zamfir

“În România, educaţia la domiciliu era menţionată de lege ca formă alternativă de învăţământ înainte de naţionalizarea învăţământului făcută de regimul comunist în 1948. După anii ‘90, tendinţele etatiste şi totalitare în această privinţă au continuat însă. Prin urmare, această formă alternativă de educaţie nu a mai fost menţionată de legea învăţământului.

În acest moment totuşi, se poate practica homeschooling-ul şi în România, datorită unei portiţe în lege. Aceasta permite ca un copil să fie educat în afara României, într-o şcoală care oferă toate actele necesare, emise oficial de către statul respectiv şi recunoscute de către statul român. Costurile se ridică la câteva sute de dolari pe an. Copiii se pot transfera în sistemul românesc de învăţământ oricând în timpul şcolii.”

Educarea copiilor – George Pordea

“O căsnicie continuă la fel cum a început: soţul a câştigat inima soţiei petrecând timp cu ea. Asta înseamnă că un cuplu înţelept va continua să practice lucrurile care i-au adus împreună. Soţul ar trebui să continue să fie romantic, să cumpere cadouri soţiei, să îi cumpere flori, să îi scrie poezii, să o sune pe neaşteptate pentru a-i spune cât de mult o iubeşte. Toate acestea vor ajuta la dezvoltarea atmosferei de afecţiune dintr-un cămin.

Copiii însă pot distruge foarte uşor acea afecţiune, pot fura timpul pe care cei doi îl petreceau împreună. Mai toţi părinţii au o reţinere în a lăsa copilul lor pe mâna altcuiva (chiar dacă e vorba de bunicii copilului), însă de dragul căsniciei lor e foarte important să petreacă măcar o seară pe săptămână doar ei doi. Pentru părinţii care sunt activi într-o biserică nu va fi greu să găsească o tânără pe mâna căreia să îşi lase copilul fără a se întreba în fiecare moment al serii dacă fata se descurcă. Decât un copil cu o mamă divorţată sau un tată divorţat, mai bine un copil cu o bonă o seară pe săptămână. Pentru binele întregii familii, părinţii înţelepţi vor petrece timp doar ei doi.”

Colocviul Dumitru Cornilescu VII – Impresii rotund rotunjite

Oglindă rotundă rotunjoară,
Oare ce-ar trebui să (nu) ne doară?

Primul lucru evident despre colocviile Cornilescu este că au un nivel ridicat de prezentare şi transmitere a informaţiilor. La fel cum este evident că participanţii, pastori şi lideri evanghelici din vestul ţării, se află la diferite stadii de percepere şi manevrare a informaţiilor care sînt oferite în cadrul acestor întîlniri. Fiecare ediţie a colocviului a trezit interesul pentru domeniul abordat (hermeneutică, teologie, istoria bisericii etc.), însă sesiunile de cîte o oră şi jumătate sînt obositoare.

Traducerea (deşi cu traducători excelenţi, precum Radu Gheorghiţă) uzează capacitatea de recepţie a participanţilor, dar mai ales dinamismul conexiunii ideilor. Probabil o oră ar fi un timp mai potrivit pentru fiecare dintre cele 5 sesiuni ale colocviului. Asta DACĂ românii ar fi mai disciplinaţi în a respecta ora de începere a fiecărei sesiuni şi mai receptivi la modalitatea în care este structurat materialul prezentat.

Un alt aspect evident este faptul că o bună parte din participanţi sînt interesaţi de astfel de întîlniri, din diferite motive, făcînd efortul, de două ori pe an, să se deplaseze, din oraşe precum Arad, Timişoara, Cluj, pentru 2-3 zile, dar şi participînd în diverse moduri la dinamica întîlnirilor, de a căror organizare se ocupă Aurel Burtic din Oradea.

Pe un Rotund ca mine îl doare, desigur, că un astfel de eveniment, aflat deja la a şaptea ediţie, nu are încă un site sau un blog. Dar cred că pe alţii, care ar vrea să ştie mai multe şi să folosească, cu ajutorul Internetului, oportunitatea prezenţei în România a unor renumiţi profesori evanghelici din străinătate, îi doare şi mai tare. De fapt, în condiţiile tehnicii actuale, (mi-)am şi pus întrebarea de ce nu s-ar putea transmite direct pe Internet un astfel de eveniment de importanţă majoră din viaţa evanghelicilor din România.

De reţinut apetitul participanţilor pentru cîntare (şi rugăciune – doară-s păstori!), în cadrul părtăşiei în închinare la începutul întîlnirilor de dimineaţă. Andrei Ormanji şi Răzvan Reşte au pregătit aceste momente, de departe cele mai populare, la care participau cu rîvnă mai toţi.

Cel mai cald moment din cele trei zile mi s-a părut a fi marţi dimineaţa, cînd a fost salutată sosirea lui Emil Bartoş (care nu şi-a pierdut simţul umorului: “mă acomodez cu revenirea în ţară… mda, mi-au lipsit Băsescu, Gigi Becali…” – hohote de rîs).

Pauzele de cafea (suc, sărăţele, dulciuri etc.) constituie întotdeauna, ca şi prînzul şi cina, momente relexate, importante, memorabile, eficiente pentru iniţierea de relaţii şi/sau cultivarea lor. Într-una dintre aceste pauze, cineva m-a abordat în legătură cu posibilitatea folosirii mai eficiente a Internetului de către evanghelici, ceea ce mi-a prilejuit un mic moment de exaltare, înjghebînd rapid un plan de conferinţă: Alin Cristea despre prezenţa evanghelicilor pe Internet, Vasile Tomoiagă despre posibilităţile tehnice oferite de Internet, Beni Husarciuc despre cum se poate face promovare pe Internet. Mai rămîne de văzut cine o să o organizeze (prima dată, că după aceea poate fi preluată, multiplicată, dezvoltată, comentată etc.).

În ceea ce priveşte structura ultimei ediţii a colocviului, îmi exprim şi eu, precum i-am auzit şi pe alţii, părerea de rău că nu a fost mai mult timp pentru mărturisirile de credinţă baptiste. Dacă despre celelalte crezuri şi mărturisiri de credinţă din primele 16 secole avem ocazia să mai citim în limba română, despre mărturisirile de credinţă ale evanghelicilor nu avem informaţii prea bogate, cu atît mai puţin comentarii (competente, precum ne-a oferit reputatul istoric american care ne-a cultivat spiritul în aceste zile).

Baptiştii de Sud din Statele Unite au formulat o mărturisire de credinţă în 1925, pe care au completat-o în 1963 şi în 2000, ultima dată adăugînd articole referitoare la teologia teismului deschis şi la probleme morale în domeniul sexualităţii şi familiei.

Am reţinut o astfel de precizare în urma unei întrebări puse de cineva despre cît de des apar şi sînt completate mărturisirile de credinţă. Sesiunile de discuţii sînt benefice, întrucît participarea e efectivă, atît din punct de vedere al întrebărilor şi completărilor, cît şi din punctul de vedere al interesului manifestat de participanţii la colocviu.

Astfel, răspunsul profesorului Thomas Nettles la întrebarea dacă crezul ar trebui rostit de întreaga comunitate creştină adunată la închinare a fost afirmativ. O altă întrebare, despre Spurgeon, a condus la unul dintre cele mai interesante momente ale colocviului, cînd ni s-a prezentat, pe scurt, contextul în care Spurgeon s-a separat de Uniunea Baptistă din Anglia.

Un alt moment interesant a fost cînd, răspunzînd unei întrebări, profesorul Thomas Nettles a făcut precizări clare despre principiul regulator (Scriptura ca regulă, toate elementele necesare ale închinării sînt precizate în Scriptură) al ramurei reformate şi principiul normativ (Scriptura ca normă, ca ghid) al ramurei luterane.

O altă precizare importantă a fost în legătură cu formularea crezurilor baptiste. Vrem să fim ca biserica primară?, a fost replica profesorului. Nu, deoarece oricare biserică (prezentată în Apocalipsa) din perioada timpurie a avut problemele ei. Dacă vrem să formulăm o mărturisire de credinţă, aceasta trebuie să aibă la bază învăţătura apostolilor. Crezul niceean (315) a avut la bază crezul apostolic (formulat oficial abia în secolul VIII).

Ca şi la celelalte ediţii, prelegerile au fost înregistrate de către Radio Vocea Evangheliei Oradea (director: Daniel Burtic), astfel că participanţii la colocviu au posibilitatea să reia materialul şi să-şi completeze notiţele. Poate că aici ar fi momentul să menţionez că în România evanghelică nu există bunul obicei de a analiza critic evenimentele, nu se fac retrospective care să ne ajute la a distinge între ce ar trebui să ne doară şi ce nu ar trebui (prea tare) să ne doară. Rotundă oglindă oglinjoară…

De asemenea, librăria RVE a fost prezentă cu un larg spectru de cărţi. Din care au lipsit însă cel puţin 3: Cele 7 legi ale învăţării (pe care a recomandat-o Aurel Burtic, atunci cînd a prezentat cele două cărţi sponzorizate, împreună la 1 leu: Păstorind caii şi După cum fierul ascute fierul) şi Dicţionar de termeni teologici şi Dicţionar de studii biblice.

Pentru mine întîlnirea de lîngă Oradea a însemnat şi iniţierea în muzica formaţiei Decean, pe care am ascultat-o, întîmplător, în maşina unui pastor. Mi s-a precizat însă că e vorba de cea mai liniştită piesă a formaţiei. :)

Am avut şi ocazia să particip la o partidă de fotbal pe miniterenul de lîngă Hotelul Perla, unde a avut loc colocviul. De 13 ani de cînd sînt în Oradea mă tot întreb, cu astfel de ocazii: pe-aici prin Bihor se joacă şi fotbal? Că rar văd – mă refer, desigur, la partidele astea instituite spontan – o minimă strategie (de exemplu, să nu tot tragi de la distanţă la poartă dacă portarul respectiv apară de fiecare dată), conducător de joc, amplasare echilibrată a echipei şi, ceea ce mi s-ar părea absolut necesar, jocul ÎN ECHIPĂ. Dacă eşti gras (a se citi: rotund) şi te mişti mai greu, sau nu dai cu vreo doi-trei de pămînt, ci vrei să joci elegant, rişti să ajungi un fel de paria sportiv.

Din păcate, astfel de partide relevă şi ceva din mentalitatea caracteristică unor lideri şi enoriaşi evanghelici: fugi-fugi înainte-înainte, aruncă mingea la grămadă, nu pasa celui care s-a poziţionat mai bine decît tine, las’ să alerge el mai bine şi să-ţi paseze, dar, cel mai important, e, iarăşi, fugi-fugi înainte-înainte, desigur. Cît mai mult efort (vizibil), ca şi cum ai transpira la predica amvonală, nu lăsa timp de reflecţie, să nu apuce cumva vreunul să gîndească cu adevărat. Că doară de-aia “jucăm”, să ne “împlinim-pătrăţoşim”, nu să ne “rotunjim”…

Dacă se nimereşte să mai fie încă o conferinţă în aceeaşi perioadă, la acelaşi Hotel Perla, cum a fost acum, iată că se iveşte ocazia să mă întîlnesc, în pauzele de cafea şi de masă, şi cu cîţiva de acolo, schimb cîteva cuvinte, mai arunc o provocare, actualizăm datele de contact, ne mai propunem ceva pentru viitor etc.

Pentru mine rămîne memorabil acest colocviu şi pentru un “accident” spontan-benefic: mi-au CĂZUT ochii în Marcu 2:14-17, făcîndu-mă să meditez la ce semnificaţie are Casa lui Levi, “post de prim-ajutor” unde Doctorul consultă pe cei care au nevoie de alin(are).

Şi cîte n-au mai fost şi s-ar mai putea scrie…

Oglindă rotundă-rotunjoară,
Oare ce-ar trebui să (nu) ne doară?

Revista confesional@ – 6 ani de la apariţie

La 1 aprilie s-au împlinit, cu ajutorul lui Dumnezeu, 6 ani de la lansarea revistei electronice confesional@, a doua de acest tip în spaţiul confesional evanghelic din România după SSJ (The Salt Street Journal), alte două fiind Adoramus şi Perspective.

confesional@ nu este revista vreunui cult confesional, a vreunei biserici, asociaţii sau reprezentînd vreun grup de persoane. Oferind informaţii şi comentarii din spaţiul confesional neo-protestant, revista confesional@ se adresează spaţiului confesional românesc, şi nicidecum nu face propagandă confesională. Pune în dezbatere subiecte care sînt de interes pentru cei care manifestă un crez şi o practică religioasă de tip neo-protestant, sau cel puţin au un interes minim sau simpatie pentru acest spaţiu confesional.

Revista electronică confesional@ este iniţiată, editată şi distribuită de Alin Cristea, 40 ani, Oradea. A fost distribuită 4 ani prin e-mail. De doi ani este afişată pe site-ul de informaţii şi cultură evanghelică Confesionala.

Un cuvînt de apreciere se cuvine a avea pentru cei care au contribuit la realizarea revistei în aceşti 6 ani – 90 de nume – cu articole, comentarii, poezii. Să sporească sănătatea lor precum sporeşte sufletul lor!

Turul blogurilor (aprilie 2008)

Pentru blogosfera evanghelică luna aprilie a constituit o perioadă discontinuă, cu cele mai mari variaţii în ceea ce priveşte vizibilitatea (pe platforma WordPress). Cu cel puţin 7 bloguri lansate în această perioadă, luna aprilie se apropie de media din prima parte a anului trecut. În cea de a doua parte a anului media a depăşit 10 bloguri (chiar 20 în octombrie). Cea mai dinamică lună, în ceea ce priveşte numărul blogurilor lansate, a fost luna ianuarie 2008, cînd blogosfera evanghelică s-a îmbogăţit cu peste 30 de bloguri.

Denumirea de bloguri evanghelice nu se referă neapărat la activitatea ideologic-confesională promovată oficial, ci la apartenenţa bloggerilor la mediul evanghelic, apartenenţă uneori declarată, alteori relevată de concepte şi formule caracteristice spaţiului confesional neo-protestant. În destule cazuri, unele dintre blogurile pe care le-am denumit a fi evanghelice nu pot fi percepute cu uşurinţă ca făcînd parte dintr-o orientare religioasă, întrucît nu-şi propun aşa ceva (sensul primar al conceptului de blog este cel de jurnal).

În prima parte a lunii aprilie, media blogurilor evanghelice prezente în Top 100 WordPress a fost cea mai scăzută din acest an, la nivelul celei din noiembrie: 6-8 bloguri. Şi de atunci au apărut încă 100 de bloguri evanghelice!

Însă partea a doua a lunii aprilie a compensat, cu vîrf şi îndesat, situaţia. Evanghelicii au fost prezenţi, în repetate rînduri, în Top 100 WP, însă acum, în aprilie s-a depăşit recordul de 16 bloguri din 8 ianuarie, 15.15. Astfel, în 28 aprilie, 11.40, au fost prezente 17 bloguri evanghelice în Top 100 WordPress, fapt explicabil şi prin contextul religios al sărbătorilor pascale, dar şi prin faptul că în weekend creşte de obicei numărul blogurilor evanghelice în acest top. După două zile, situaţia a revenit la media obişnuită de 7-9 bloguri în top.

În ceea ce priveşte numărul postărilor din top, media lor este asemănătoare cu cea a blogurilor. Recordul rămîne cel din 7 ianuarie, 21.45, cînd au fost prezente în Top 100 WP 15 postări ale bloggerilor evanghelici.

Şi alţi indici arată dinamica blogosferei evanghelice: cel puţin o dată pe lună 3 bloguri şi/sau 3 postări ajung în Top 10, şi cel puţin o dată pe lună 7 sau 8 sînt în Top 50. Punctele de referinţă rămîn, desigur, cele din 4 ianuarie, cînd, în contextul funeraliilor lui Petru Dugulescu, 5 bloguri şi 5 postări au ajuns în Top 10.

Dar, aşa cum am menţionat în Anul confesional 2007, a existat un alt moment de referinţă, în ceea ce priveşte vizibilitatea bloggerilor evanghelici, în 18 ianuarie 2008, cînd primele 3 locuri din Topul blogurilor erau ocupate de evanghelici: Marius Cruceru, Dănuţ Mănăstireanu, Vasile Taloş.

Prima chestiune remarcabilă din blogosfera evanghelică din luna aprilie a constituit-o postarea sex sex sex, ca “formă de revoltă împotriva celor care măsoară cu propria măsură totul, cuvinte, oameni, chipuri etc.”, de pe blogul “Lumea adam(a)ică”. Postarea anului!

A doua chestiune remarcabilă: Pătrăţosu – 700.000. Blogul lui Marius Cruceru e de departe cel mai vizitat, nu numai din blogosfera evanghelică, ci şi de pe platforma WordPress. Cel mai important fenomen al anului trecut la evanghelicii din România, blogul orădeanului a iscat polemici aprinse, ba chiar scandaluri, însă are meritul incontestabil de a fi adus vizibilitate evanghelicilor.

Spre sfîrşitul lunii aprilie a fost lansat blogul România Evanghelică, rezultat firesc din blogurile care prezintă informaţii confesionale din diverse oraşe.

Dacă anul 2007 a fost pentru evanghelicii români cel mai cel mai greu an din perioada post-comunistă, 2008 ar putea fi unul fast, cu consecinţe benefice pentru următorii ani, şi pentru că anul acesta sînt trei mari evenimente de masă, ocazionate de vizita unor renumiţi evanghelici occidentali: Josh McDowell, Andrew Palau, Franklin Graham. Astfel, evanghelicii din România, aflaţi în criză de identitate şi solidaritate, sînt constrînşi să colaboreze pentru organizarea acestor evenimente.

Primul eveniment s-a consumat în luna aprilie: Josh McDowell a conferenţiat la Sovata, unde au fost 500 de lideri evanghelici, iar la conferinţele de la Bucureşti sălile au fost pline, cu peste 800 de participanţi la Palatul Copiilor şi peste 4.200 tineri la Sala Palatului. Blogul Josh McDowell în România oferă informaţii despre acest eveniment despre care s-a scris pe mai multe bloguri evanghelice.

Pe jumătate din cele aproximativ 250 de bloguri evanghelice este afişat numărul accesărilor. Pînă în data de 15 aprilie 2008, au peste 1.000 de accesări cel puţin 100 bloguri, dintre care cel puţin 40 au peste 10.000 de accesări.

Cel puţin 35 de bloguri nu au nici o postare anul acesta pînă în 15 aprilie şi încă cel puţin 100 nu au avut nici o postare în primele două săptămîni ale lunii aprilie.