Marius Cruceru despre școala de teologie baptistă

„Istoric vorbind cele două şcoli de teologie baptistă din România au fost identificate, uneori prin generalizări nefericite astfel: şcoala de la Bucureşti – proarminiană, şcoala de la Oradea – procalvinistă.”

MariusCruceru.ro

Teologie și Terapie (2): Obrazul subțire cu palme se ține

Alegătorii din Noua Zeelandă au votat cu o largă majoritate să permită părinților să-și pălmuiască copiii, la doi ani după ce o lege a interzis disciplinarea prin forță a micuților:

http://www.hotnews.ro/stiri-international-6070158-neozeelandezii-votat-prin-referendum-permita-palmuirea-copiilor.htm

90% dintre participanți la scrutin (au votat 54% dintre alegători) au răspuns NU la întrebarea:

Pălmuirea, ca parte a unei bune educații parentale, ar trebui considerată o infracțiune?

Nu pot decît să-mi exprim încîntarea pentru inițiativa cetățenească a alegătorilor din Noua Zeelandă, chiar dacă premierul lor a declarat că nu va schimba legislația existentă.

Chestiunea m-a făcut să îmi pun, încă o dată, întrebarea: Ce înseamă o bună educație parentală?

Terapeutic, aceasta ar însemna, după unii, protejarea copiilor pînă și de palmele părinților, iar după alții ar însemna tocmai invers – obrazul subțire cu palme se ține.

Din experiență, pot spune că, deși nuiaua arde tare pe piele, palma tatălui sau a mamei ustură mai tare la suflet.

“Nu cruța copilul de mustrare,
căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri.
Lovindu-l cu nuiaua,
îi scoți sufletul din locuința morților.”

(Proverbe 23:13-14)

Teologic, chestiunea urcă vertiginos de pe palierul terapeutic-juridic spre hermeneutica existențială. De fapt miza cea mare nu e, în cele din urmă, educația copilului sau disciplinarea lui pentru a se integra ca cetățean în societate, ci la mijloc este… SUFLETUL lui.

Familia de evrei sau familia de creștini avea DATORIA de a veghea asupra sufletului copilului. Avea datoria de a păstra în memoria colectivă conceptul de “locuință a morților” și istoria intervențiilor lui Dumnezeu în istorie.

Drepturile omului nu pot aduce o perspectivă de nivelul celei teologice.

Există o anumită rînduială divină în existența umană care depășește orice eforturi de orînduială omenească (care, desigur, este necesară, dar nu are legitimitate absolută).

Citim cu uimire, în Exod, Levitic, Deuteronom, că fiii neascultători și fiii care își blestemau părinții trebuiau omorîți cu pietre!

Această procedură nu avea de a face cu Terapia, ci cu Teologia. A menține perspectiva lui Dumnezeu în mijlocul societății umane e mult mai important decît a gîndi și acționa terapeutic.

Formula poetică din Proverbe 20:20 ne oferă o mizanscenă necesară pentru perceperea palierului teologic despre care e vorba atunci cînd este respinsă ordinea lui Dumnezeu:

“Dacă cineva blastămă pe tatăl său și pe mamă-sa,
i se va stinge lumina în mijlocul întunericului.”

Afurisită fie Terapia care nu rezultă din Teologie!

Publicitate

Teologie și Terapie (1): Cu puțulica la control

Mă gîndesc de ceva timp la această rubrică, observînd o anumită tendință în gîndirea evanghelică de a migra mai degrabă spre Terapie decît spre Teologie. Deseori e mai greu să gîndim Teologic decît Terapeutic. Mai degrabă căutăm o Aspirină universală sau un Tratament specific decît să folosim tradiția creștină pentru a da semnificație evenimentelor personale sau din istoria actuală a omenirii.

Un bun prilej pentru lansarea acestei rubrici a apărut pe neașteptate, citind un titlu și apoi o știre la care am rămas cu gura căscată, despre faptul că oficialii americani din domeniul sănătății publice vor să promoveze circumcizia la scară națională, pentru a reduce răspândirea virusului HIV.

Știrea în limba engleză: Officials Weigh Circumcision to Fight H.I.V. Risk.

Semnalarea în limba română a știrii: Toti baietii nascuti in SUA ar putea fi circumcisi, pentru combaterea raspandirii virusului HIV.

Știrea asta e taman bună pentru exemplificarea a ceea ce mă interesează la rubrica Teologie și Terapie.

Circumcizia este SEMN între Dumnezeu și urmașii lui Avraam. Această dimensiune teologică este evident absentă în perspectiva terapeutică.

Ființele umane sînt mult mai interesate de împlinirea nevoilor lor (sau cel puțin să nu sufere prea mlt) decît de SEMNELE pe care Dumnezeu le lasă în Istoria Binecuvîntării.

Mă întreb, a nu știu cîta oară, de ce nu am auzit de vreo biserică (urbană) care, o dată pe an, s-a închinat pe un vîrf de deal prin recunoașterea lui Dumnezu în creație: în firul de iarbă, în azurul cerului, în modul în care vacile, prin rumegarea ierbii, ajung să dea lapte? Copiii noștri știu cine dă ploaie peste cei buni și peste cei răi? Știu de unde vine laptele? Nu de la vreo firmă de distribuție.

Curcubeul e un SEMN.

Semnul de care e vorba acum e legat de puțulică. Dumnezeu a hotărît să existe SEMNUL circumciziei în carnea urmașilor lui Avraam. Fiii lui Iacov au considerat că ar fi o ocară ca sora lor Dina să fie soția unui om netăiat împrejur (vezi Genesa 34). Și mai există și alte pasaje în Vechiul Testament care sugerează clar că împlinirea SEMNULUI reprezintă o chestiune de importanță majoră în relația cu Dumnezeu.

Mentalitatea terapeutică evită chestiunea incomodă a relației omului cu Creatorul său. Avem o problemă, trebuie să găsim o soluție – acest tip de gîndire poate uneori să ducă la rezultate vizibile, dar acest tip de gîndire nu este de unul de prim rang, cum este tipul de gîndire teologică.

Dezvoltarea unei gîndiri teologice nu este deloc ușoară. Nu mă refer acum în primul rînd la demersul academic, eseistic, homiletic sau pastoral. Mă refer la dobîndirea unor reflexe ideatice cu ajutorul cărora nu cauți soluții în primul rînd, ci cauți mai degrabă să identifici SEMNELE relației lui Dumnezeu cu oamenii.

Vechiul Testament conține indicații prețioase despre cum se dobîndește o astfel de mentalitate teologică. De exemplu, mîncarea Paștelui (în)SEMNA multe lucruri. Povestea ieșirii din robie nu era pentru ochișori micuți, ci pentru minte exersată în vederea înțelegerii SEMNELOR.

Deși tendința de a ne proteja, de a asigura copiilor un viitor, de a ne SEMNA în progresul omenirii pare cumva normală, reflexul terapeutic devine unul periculos. Creștinii sînt chemați la a trăi ca niște miei în mijlocul lupilor, la a-și reprima impulsul de a-și cîștiga viața și la a și-o dedica unor cauze nobile.

Chestiunea SEMNULUI în puțulică devine și mai interesantă în Romani, unde Pavel întreabă: credința lui Avraam i-a fost socotită ca neprihănire după sau înainte de circumcizie? Și mai pune și alte întrebări interesante.

Metaforizarea din Romani 2:29 e fulminantă, superbă, inconturnabilă:

“Tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă.”

Așadar, dacă mentalitatea terapeutică încearcă să rezolve o problemă, mentalitatea teologică (care lucrează mult cu metafore: Isus e Păstorul, Ușa, Apa, Pîinea) aduce SEMNUL din puțulică în inimă.

Poate cîndva masculii americani vor trebui să prezinte puțulica la control.

Dar să nu uităm că la Judecata de Apoi TOȚI oamenii vor trebui să prezinte INIMA la control. Ce soluție are vreun om pentru HIV-ul inimii?

Afurisită să fie TERAPIA cînd ia locul TEOLOGIEI.

Sorin Sabou despre Convenția Baptistă de Sud

„CBS a trecut printr-o organizare de tip General Motors, la una de tip Shoping Mall. Ambele sunt falimentare sau pe cale de a fi închise.

La începtul secolului 21 este nevoie să ne desprindem de sub influența gândirii manageriale și să revenim la o viziune teologică asupra tot ceea ce suntem și facem ca și biserică.”

SorinSabou.com

Trei citate (25)

Brennan Manning, Semnătura lui Hristos, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2008

“Cuvântul profetic cheamă neabătut Biserica să se întoarcă la puritatea Evangheliei şi la scandalul Crucii. În numeroasele sale episoade, Pavel întăreşte faptul că a-l urma pe Isus înseamnă a apuca pe drumul ce urcă spre Golgota. Drumul Calvarului va fi presărat cu scheletele eurilor noastre, cadavrele iluziilor că deţinem controlul şi cioburile fariseismului, ale spiritualităţii egocentrice şi ale lipsei de libertate. Marea necesitate a timpului nostru este ca Biserica să devină ceea ce rareori a fost: trupul lui Hristos cu faţa întoarsă către lume, plin de iubire pentru ceilalţi, indiferent de religie ori cultură, dăruindu-se din belşug într-o viaţă de slujire, dând speranţă unei lumi apăsate de teamă şi prezentându-se ca o alternativă reală la rânduiala lumii actuale.”

“Semnul Său nobiliar este Crucea şi numai Crucea. Este semnătura Celui Înviat. Hristos plin de slavă este identificabil cu persoana istorică a lui Isus din Nazaret doar ca Om al Crucii. Semnătura lui Isus este într-o asemenea măsură fundamentală pentru istoria mântuirii, încât Pavel nu ezită să spună: ‘Căci n-am avut de gând să ştiu […] altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit’ (1 Corinteni 2:2). Când Pavel soseşte în Corint, este proaspăt întors din Atena, descurajat de încercarea lui nereuşită de a câştiga de partea sa comunitatea grecească apelând la teologia naturală. În faţa locuitorilor acestui depravat oraş-port al Corintului, unde imoralitatea sexuală era în floare, Pavel a renunţat la o abordare înţeleaptă, propovăduind, în schimb, nebunia Crucii.”

“De fiecare dată când Duhul lui Dumnezeu intră în vieţile noastre – în miezul zilei, al săptămânii sau al vieţii – este pentru a vesti, într-o anumită formă, că vremea unei vieţi trăite pe furiş a trecut. Vântul care a suflat cu putere în ziua de Rusalii simboliza faptul că ceva nou şi minunat urma să se petreacă prin puterea lui Dumnezeu. Întocmai cum un grup de ucenici timizi, evazivi şi neajutoraţi au fost transformaţi în nişte mărturisitori lipsiţi de frică şi coerenţi, la fel se întâmplă şi cu noi. Când suntem cuprinşi de puterea unei mari iubiri, căpătăm forţa curajului de a risca. Duhul Sfânt ne eliberează de limitele autoimpuse şi ne trimite pe apele unor oceane încă neexplorate.”

666 (2)

În postarea 666 – Hexakosioihexekontahexaphobia am dat un citat care indica faptul că s-ar putea ca numărul fatidic să nu fie 666, ci 616.

Iată un comentariu pe care îl consider interesant, aşadar îl pun şi ca postare, un fel de Guest Post, scris de Marcel Cosma, a cărui seriozitate se poate vedea şi numai din felul în care îşi pregăteşte blogul Odiseea credinţei, de apologetică creştină, pentru a prezenta cărţi începînd cu luna martie. Şi ce blogroll-uri selecte are…

Ar fi posibil ca apostolul Ioan (autorul cartii Apocalipsa, cel mai probabil) sa fi scris “616” in manuscrisul original al cartii? Unii experti in criticism textual cred ca da.

Mai exact, dovezile externe ar fi prea sarace – sau noile manuscrisele descoperite prea putin studiate – pentru a trage o concluzie definitiva.

Unul din profesorii care ezita sa dea un raspuns este Daniel Wallace de la Dallas Theological Seminary. Este un specialist recunoscut in lumea criticismului textual, director al Centrului pentru Studierea Manuscriselor Noului Testament, crestin evanghelic avand o pozitie teologica conservatoare.

Intr-o postare din aprilie 2007, Wallace vorbeste despre manuscrisul P115 descoperit la Oxyrhynchus in Egipt si explica de ce considera ca numarul “616” aflat la Apocalipsa 18:13 ar fi un candidat serios (cel putin pana la studierea mai detaliata a manuscrisului) pentru varianta originala a cartii. Puteti citi aici articolul impreuna cu comentariile:

http://www.reclaimingthemind.org/blog/2007/04/the-number-of-the-beast

[NOTA: am incercat sa-l accesez din nou acum cateva minute si se pare ca blogul “Parchment and Pen” a fost atacat de hackeri… Am salvat o copie a articolului in cazul in care site-ul nu va fi reparat in curand]

Nu am gasit pe Internet nici un articol mai recent care sa indice o schimbare a pozitiei lui Wallace. Ca atare, i-am scris un email intrebandu-l despre vreo eventuala schimbare. O sa revin cand primesc raspunsul.

Un alt articol care l-am gasit folositor este cel publicat de Peter J. Williams in Tyndale Bulettin 58.1 (2007) p. 151-153:

http://www.tyndalehouse.com//Bulletin.htm

[selectati “Full text of all articles”, apoi “Search by Author” si deschideti articolul
Williams, P. J. „P115 and the Number of the Beast
TynBul 58.1 (2007) 151-153. ]

Williams este Warden (presedinte) la renumitul centru Tyndale House din Cambridge si profesor de Noul Testament la Universitatea din Aberdeen, Scotia.

Colocviul Dumitru Cornilescu VII – Impresii rotund rotunjite

Oglindă rotundă rotunjoară,
Oare ce-ar trebui să (nu) ne doară?

Primul lucru evident despre colocviile Cornilescu este că au un nivel ridicat de prezentare şi transmitere a informaţiilor. La fel cum este evident că participanţii, pastori şi lideri evanghelici din vestul ţării, se află la diferite stadii de percepere şi manevrare a informaţiilor care sînt oferite în cadrul acestor întîlniri. Fiecare ediţie a colocviului a trezit interesul pentru domeniul abordat (hermeneutică, teologie, istoria bisericii etc.), însă sesiunile de cîte o oră şi jumătate sînt obositoare.

Traducerea (deşi cu traducători excelenţi, precum Radu Gheorghiţă) uzează capacitatea de recepţie a participanţilor, dar mai ales dinamismul conexiunii ideilor. Probabil o oră ar fi un timp mai potrivit pentru fiecare dintre cele 5 sesiuni ale colocviului. Asta DACĂ românii ar fi mai disciplinaţi în a respecta ora de începere a fiecărei sesiuni şi mai receptivi la modalitatea în care este structurat materialul prezentat.

Un alt aspect evident este faptul că o bună parte din participanţi sînt interesaţi de astfel de întîlniri, din diferite motive, făcînd efortul, de două ori pe an, să se deplaseze, din oraşe precum Arad, Timişoara, Cluj, pentru 2-3 zile, dar şi participînd în diverse moduri la dinamica întîlnirilor, de a căror organizare se ocupă Aurel Burtic din Oradea.

Pe un Rotund ca mine îl doare, desigur, că un astfel de eveniment, aflat deja la a şaptea ediţie, nu are încă un site sau un blog. Dar cred că pe alţii, care ar vrea să ştie mai multe şi să folosească, cu ajutorul Internetului, oportunitatea prezenţei în România a unor renumiţi profesori evanghelici din străinătate, îi doare şi mai tare. De fapt, în condiţiile tehnicii actuale, (mi-)am şi pus întrebarea de ce nu s-ar putea transmite direct pe Internet un astfel de eveniment de importanţă majoră din viaţa evanghelicilor din România.

De reţinut apetitul participanţilor pentru cîntare (şi rugăciune – doară-s păstori!), în cadrul părtăşiei în închinare la începutul întîlnirilor de dimineaţă. Andrei Ormanji şi Răzvan Reşte au pregătit aceste momente, de departe cele mai populare, la care participau cu rîvnă mai toţi.

Cel mai cald moment din cele trei zile mi s-a părut a fi marţi dimineaţa, cînd a fost salutată sosirea lui Emil Bartoş (care nu şi-a pierdut simţul umorului: “mă acomodez cu revenirea în ţară… mda, mi-au lipsit Băsescu, Gigi Becali…” – hohote de rîs).

Pauzele de cafea (suc, sărăţele, dulciuri etc.) constituie întotdeauna, ca şi prînzul şi cina, momente relexate, importante, memorabile, eficiente pentru iniţierea de relaţii şi/sau cultivarea lor. Într-una dintre aceste pauze, cineva m-a abordat în legătură cu posibilitatea folosirii mai eficiente a Internetului de către evanghelici, ceea ce mi-a prilejuit un mic moment de exaltare, înjghebînd rapid un plan de conferinţă: Alin Cristea despre prezenţa evanghelicilor pe Internet, Vasile Tomoiagă despre posibilităţile tehnice oferite de Internet, Beni Husarciuc despre cum se poate face promovare pe Internet. Mai rămîne de văzut cine o să o organizeze (prima dată, că după aceea poate fi preluată, multiplicată, dezvoltată, comentată etc.).

În ceea ce priveşte structura ultimei ediţii a colocviului, îmi exprim şi eu, precum i-am auzit şi pe alţii, părerea de rău că nu a fost mai mult timp pentru mărturisirile de credinţă baptiste. Dacă despre celelalte crezuri şi mărturisiri de credinţă din primele 16 secole avem ocazia să mai citim în limba română, despre mărturisirile de credinţă ale evanghelicilor nu avem informaţii prea bogate, cu atît mai puţin comentarii (competente, precum ne-a oferit reputatul istoric american care ne-a cultivat spiritul în aceste zile).

Baptiştii de Sud din Statele Unite au formulat o mărturisire de credinţă în 1925, pe care au completat-o în 1963 şi în 2000, ultima dată adăugînd articole referitoare la teologia teismului deschis şi la probleme morale în domeniul sexualităţii şi familiei.

Am reţinut o astfel de precizare în urma unei întrebări puse de cineva despre cît de des apar şi sînt completate mărturisirile de credinţă. Sesiunile de discuţii sînt benefice, întrucît participarea e efectivă, atît din punct de vedere al întrebărilor şi completărilor, cît şi din punctul de vedere al interesului manifestat de participanţii la colocviu.

Astfel, răspunsul profesorului Thomas Nettles la întrebarea dacă crezul ar trebui rostit de întreaga comunitate creştină adunată la închinare a fost afirmativ. O altă întrebare, despre Spurgeon, a condus la unul dintre cele mai interesante momente ale colocviului, cînd ni s-a prezentat, pe scurt, contextul în care Spurgeon s-a separat de Uniunea Baptistă din Anglia.

Un alt moment interesant a fost cînd, răspunzînd unei întrebări, profesorul Thomas Nettles a făcut precizări clare despre principiul regulator (Scriptura ca regulă, toate elementele necesare ale închinării sînt precizate în Scriptură) al ramurei reformate şi principiul normativ (Scriptura ca normă, ca ghid) al ramurei luterane.

O altă precizare importantă a fost în legătură cu formularea crezurilor baptiste. Vrem să fim ca biserica primară?, a fost replica profesorului. Nu, deoarece oricare biserică (prezentată în Apocalipsa) din perioada timpurie a avut problemele ei. Dacă vrem să formulăm o mărturisire de credinţă, aceasta trebuie să aibă la bază învăţătura apostolilor. Crezul niceean (315) a avut la bază crezul apostolic (formulat oficial abia în secolul VIII).

Ca şi la celelalte ediţii, prelegerile au fost înregistrate de către Radio Vocea Evangheliei Oradea (director: Daniel Burtic), astfel că participanţii la colocviu au posibilitatea să reia materialul şi să-şi completeze notiţele. Poate că aici ar fi momentul să menţionez că în România evanghelică nu există bunul obicei de a analiza critic evenimentele, nu se fac retrospective care să ne ajute la a distinge între ce ar trebui să ne doară şi ce nu ar trebui (prea tare) să ne doară. Rotundă oglindă oglinjoară…

De asemenea, librăria RVE a fost prezentă cu un larg spectru de cărţi. Din care au lipsit însă cel puţin 3: Cele 7 legi ale învăţării (pe care a recomandat-o Aurel Burtic, atunci cînd a prezentat cele două cărţi sponzorizate, împreună la 1 leu: Păstorind caii şi După cum fierul ascute fierul) şi Dicţionar de termeni teologici şi Dicţionar de studii biblice.

Pentru mine întîlnirea de lîngă Oradea a însemnat şi iniţierea în muzica formaţiei Decean, pe care am ascultat-o, întîmplător, în maşina unui pastor. Mi s-a precizat însă că e vorba de cea mai liniştită piesă a formaţiei. :)

Am avut şi ocazia să particip la o partidă de fotbal pe miniterenul de lîngă Hotelul Perla, unde a avut loc colocviul. De 13 ani de cînd sînt în Oradea mă tot întreb, cu astfel de ocazii: pe-aici prin Bihor se joacă şi fotbal? Că rar văd – mă refer, desigur, la partidele astea instituite spontan – o minimă strategie (de exemplu, să nu tot tragi de la distanţă la poartă dacă portarul respectiv apară de fiecare dată), conducător de joc, amplasare echilibrată a echipei şi, ceea ce mi s-ar părea absolut necesar, jocul ÎN ECHIPĂ. Dacă eşti gras (a se citi: rotund) şi te mişti mai greu, sau nu dai cu vreo doi-trei de pămînt, ci vrei să joci elegant, rişti să ajungi un fel de paria sportiv.

Din păcate, astfel de partide relevă şi ceva din mentalitatea caracteristică unor lideri şi enoriaşi evanghelici: fugi-fugi înainte-înainte, aruncă mingea la grămadă, nu pasa celui care s-a poziţionat mai bine decît tine, las’ să alerge el mai bine şi să-ţi paseze, dar, cel mai important, e, iarăşi, fugi-fugi înainte-înainte, desigur. Cît mai mult efort (vizibil), ca şi cum ai transpira la predica amvonală, nu lăsa timp de reflecţie, să nu apuce cumva vreunul să gîndească cu adevărat. Că doară de-aia “jucăm”, să ne “împlinim-pătrăţoşim”, nu să ne “rotunjim”…

Dacă se nimereşte să mai fie încă o conferinţă în aceeaşi perioadă, la acelaşi Hotel Perla, cum a fost acum, iată că se iveşte ocazia să mă întîlnesc, în pauzele de cafea şi de masă, şi cu cîţiva de acolo, schimb cîteva cuvinte, mai arunc o provocare, actualizăm datele de contact, ne mai propunem ceva pentru viitor etc.

Pentru mine rămîne memorabil acest colocviu şi pentru un “accident” spontan-benefic: mi-au CĂZUT ochii în Marcu 2:14-17, făcîndu-mă să meditez la ce semnificaţie are Casa lui Levi, “post de prim-ajutor” unde Doctorul consultă pe cei care au nevoie de alin(are).

Şi cîte n-au mai fost şi s-ar mai putea scrie…

Oglindă rotundă-rotunjoară,
Oare ce-ar trebui să (nu) ne doară?