Posts Tagged ‘terapie’

Teologie și Terapie (2): Obrazul subțire cu palme se ține

26 august 2009

Alegătorii din Noua Zeelandă au votat cu o largă majoritate să permită părinților să-și pălmuiască copiii, la doi ani după ce o lege a interzis disciplinarea prin forță a micuților:

http://www.hotnews.ro/stiri-international-6070158-neozeelandezii-votat-prin-referendum-permita-palmuirea-copiilor.htm

90% dintre participanți la scrutin (au votat 54% dintre alegători) au răspuns NU la întrebarea:

Pălmuirea, ca parte a unei bune educații parentale, ar trebui considerată o infracțiune?

Nu pot decît să-mi exprim încîntarea pentru inițiativa cetățenească a alegătorilor din Noua Zeelandă, chiar dacă premierul lor a declarat că nu va schimba legislația existentă.

Chestiunea m-a făcut să îmi pun, încă o dată, întrebarea: Ce înseamă o bună educație parentală?

Terapeutic, aceasta ar însemna, după unii, protejarea copiilor pînă și de palmele părinților, iar după alții ar însemna tocmai invers – obrazul subțire cu palme se ține.

Din experiență, pot spune că, deși nuiaua arde tare pe piele, palma tatălui sau a mamei ustură mai tare la suflet.

“Nu cruța copilul de mustrare,
căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri.
Lovindu-l cu nuiaua,
îi scoți sufletul din locuința morților.”

(Proverbe 23:13-14)

Teologic, chestiunea urcă vertiginos de pe palierul terapeutic-juridic spre hermeneutica existențială. De fapt miza cea mare nu e, în cele din urmă, educația copilului sau disciplinarea lui pentru a se integra ca cetățean în societate, ci la mijloc este… SUFLETUL lui.

Familia de evrei sau familia de creștini avea DATORIA de a veghea asupra sufletului copilului. Avea datoria de a păstra în memoria colectivă conceptul de “locuință a morților” și istoria intervențiilor lui Dumnezeu în istorie.

Drepturile omului nu pot aduce o perspectivă de nivelul celei teologice.

Există o anumită rînduială divină în existența umană care depășește orice eforturi de orînduială omenească (care, desigur, este necesară, dar nu are legitimitate absolută).

Citim cu uimire, în Exod, Levitic, Deuteronom, că fiii neascultători și fiii care își blestemau părinții trebuiau omorîți cu pietre!

Această procedură nu avea de a face cu Terapia, ci cu Teologia. A menține perspectiva lui Dumnezeu în mijlocul societății umane e mult mai important decît a gîndi și acționa terapeutic.

Formula poetică din Proverbe 20:20 ne oferă o mizanscenă necesară pentru perceperea palierului teologic despre care e vorba atunci cînd este respinsă ordinea lui Dumnezeu:

“Dacă cineva blastămă pe tatăl său și pe mamă-sa,
i se va stinge lumina în mijlocul întunericului.”

Afurisită fie Terapia care nu rezultă din Teologie!

Teologie și Terapie (1): Cu puțulica la control

24 august 2009

Mă gîndesc de ceva timp la această rubrică, observînd o anumită tendință în gîndirea evanghelică de a migra mai degrabă spre Terapie decît spre Teologie. Deseori e mai greu să gîndim Teologic decît Terapeutic. Mai degrabă căutăm o Aspirină universală sau un Tratament specific decît să folosim tradiția creștină pentru a da semnificație evenimentelor personale sau din istoria actuală a omenirii.

Un bun prilej pentru lansarea acestei rubrici a apărut pe neașteptate, citind un titlu și apoi o știre la care am rămas cu gura căscată, despre faptul că oficialii americani din domeniul sănătății publice vor să promoveze circumcizia la scară națională, pentru a reduce răspândirea virusului HIV.

Știrea în limba engleză: Officials Weigh Circumcision to Fight H.I.V. Risk.

Semnalarea în limba română a știrii: Toti baietii nascuti in SUA ar putea fi circumcisi, pentru combaterea raspandirii virusului HIV.

Știrea asta e taman bună pentru exemplificarea a ceea ce mă interesează la rubrica Teologie și Terapie.

Circumcizia este SEMN între Dumnezeu și urmașii lui Avraam. Această dimensiune teologică este evident absentă în perspectiva terapeutică.

Ființele umane sînt mult mai interesate de împlinirea nevoilor lor (sau cel puțin să nu sufere prea mlt) decît de SEMNELE pe care Dumnezeu le lasă în Istoria Binecuvîntării.

Mă întreb, a nu știu cîta oară, de ce nu am auzit de vreo biserică (urbană) care, o dată pe an, s-a închinat pe un vîrf de deal prin recunoașterea lui Dumnezu în creație: în firul de iarbă, în azurul cerului, în modul în care vacile, prin rumegarea ierbii, ajung să dea lapte? Copiii noștri știu cine dă ploaie peste cei buni și peste cei răi? Știu de unde vine laptele? Nu de la vreo firmă de distribuție.

Curcubeul e un SEMN.

Semnul de care e vorba acum e legat de puțulică. Dumnezeu a hotărît să existe SEMNUL circumciziei în carnea urmașilor lui Avraam. Fiii lui Iacov au considerat că ar fi o ocară ca sora lor Dina să fie soția unui om netăiat împrejur (vezi Genesa 34). Și mai există și alte pasaje în Vechiul Testament care sugerează clar că împlinirea SEMNULUI reprezintă o chestiune de importanță majoră în relația cu Dumnezeu.

Mentalitatea terapeutică evită chestiunea incomodă a relației omului cu Creatorul său. Avem o problemă, trebuie să găsim o soluție – acest tip de gîndire poate uneori să ducă la rezultate vizibile, dar acest tip de gîndire nu este de unul de prim rang, cum este tipul de gîndire teologică.

Dezvoltarea unei gîndiri teologice nu este deloc ușoară. Nu mă refer acum în primul rînd la demersul academic, eseistic, homiletic sau pastoral. Mă refer la dobîndirea unor reflexe ideatice cu ajutorul cărora nu cauți soluții în primul rînd, ci cauți mai degrabă să identifici SEMNELE relației lui Dumnezeu cu oamenii.

Vechiul Testament conține indicații prețioase despre cum se dobîndește o astfel de mentalitate teologică. De exemplu, mîncarea Paștelui (în)SEMNA multe lucruri. Povestea ieșirii din robie nu era pentru ochișori micuți, ci pentru minte exersată în vederea înțelegerii SEMNELOR.

Deși tendința de a ne proteja, de a asigura copiilor un viitor, de a ne SEMNA în progresul omenirii pare cumva normală, reflexul terapeutic devine unul periculos. Creștinii sînt chemați la a trăi ca niște miei în mijlocul lupilor, la a-și reprima impulsul de a-și cîștiga viața și la a și-o dedica unor cauze nobile.

Chestiunea SEMNULUI în puțulică devine și mai interesantă în Romani, unde Pavel întreabă: credința lui Avraam i-a fost socotită ca neprihănire după sau înainte de circumcizie? Și mai pune și alte întrebări interesante.

Metaforizarea din Romani 2:29 e fulminantă, superbă, inconturnabilă:

“Tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă.”

Așadar, dacă mentalitatea terapeutică încearcă să rezolve o problemă, mentalitatea teologică (care lucrează mult cu metafore: Isus e Păstorul, Ușa, Apa, Pîinea) aduce SEMNUL din puțulică în inimă.

Poate cîndva masculii americani vor trebui să prezinte puțulica la control.

Dar să nu uităm că la Judecata de Apoi TOȚI oamenii vor trebui să prezinte INIMA la control. Ce soluție are vreun om pentru HIV-ul inimii?

Afurisită să fie TERAPIA cînd ia locul TEOLOGIEI.