Sărbătoarea Corturilor – partea a 3-a

Am citit azi a treia parte din romanul Sarbatoarea Corturilor, care este cea mai intinsa dintre cele patru parti:

1. Nume de cod Luther (p. 11-115)
2. Taierea imprejur (119-181)
3. Sindromul Ierusalim (185-366)
4. Cortul Intoarcerii (369-475)

Partea a treia are actiunea in Israel, unde au ajuns cele trei personaje principale ale romanului – Jac, Beni si Cornel(iu), ultimul povestind, la persoana intii, intreaga actiune a romanului – dar si altii din Grup (aradeni care au plecat de la baptisti la penticostali, apoi la adventisi, apoi la evrei, trecind prin experienta circumciziei).

In cele 34 de capitole ale partii a treia, Cornel reia citeva dintre momentele din trecut din Arad, legindu-le insa cu momente din perioada petrecuta in Israel.

Bunaoara, in capitolul 27, apare fratele Septimiu Toncu, cunoscut in biserica pentru ca trimisese o scrisoare la Europa Libera, unde i-a fost citita pe post. Europa Libera l-a numit „luptatorul neinfricat pentru drepturile religioase ale neoprotestantilor romani”.

Plecase in America, unde era vicepresedinte la Institutul pentru Traducerea Bibliei (Chicago), avea doua fetite si un baiat. Evreu dupa mama, casatorit cu o indianca metodista.

(Ioan T. Morar, autorul romanului, mi-a spus ca cineva l-a luat la rost pentru modul cum a scris despre Iosif Ton. Dar el nu despre Iosif Ton a scris! Asa ca am fost foarte curios sa gasesc in roman acest episod. Banuiesc ca despre acest episod ar putea fi vorba.)

La sfirsitul intilnirii de la Tel Aviv, Cornel il intreaba pe Septimiu Toncu:

– Si acum ce esti, ca religie?

Răspunsul:

– Nu am o identitate foarte precisa… As spune ca sint credincios al Bibliei. Biblist. Sint si baptist, ca asa m-am botezat, sint si evreu, ca asa m-am nascut, sint si metodist, ca asa m-am insurat… Si sint tata de copii pe jumatate indieni si pe sfert evrei.

Capitolul se incheie rotund, ca mai toate zecile de capitole ale cartii:

– E gresit sa cauti cu orice pret o identitate atunci cind absenta ei te face fericit.

Iata, asadar, inca un motiv pentru a va recomanda inca o data cartea – ma refer la chestiunea identitatii confesionale.

Tot in partea a treia, in capitolul 23, dedicat Sarbatorii Corturilor, gasim ceva interesant despre perceptia acestei sarbatori care da numele romanului, despre care veti putea citi in al 7-lea citat din cele 10 pe care le dau, cu acordul editurii Polirom, pe blogul Romania Evanghelica:

Manunchiul de frunze contine 4 specii: de palmier (dar care face curmale), creanga de mirt, creanga de salcie si etrogul, un fel de lamiie.

S-a spus ca cele patru specii ar reprezenta patru tipuri de credinciosi.

Oare, intreb eu acum, sa aiba de a face aceste 4 tipuri de frunze / credinciosi cu cele 4 tipuri de identitate confesionala pe care si le-au asumat membrii Grupului condusi de Jac: baptisti (de care se vorbeste cel mai mult), penticostali (amintiti putin), adventisti (de care nu se vorbeste aproape deloc), evrei (romanul abunda de referinte ale culturii iudaice)?

Partea a patra prezinta reintoarcearea lui Jac si Corneliu dupa 1990 in Romania, unde pun bazele unui cult iudeo-crestin, „Sarbatoarea Corturilor”, convinsi fiind, dupa ani de peregrinari, de un singur lucru: „Nu conteaza daca ratacim sau nu. Dumnezeu ne va gasi oriunde Il cautam”.

Poate ca abia inmanuncherea traditiilor iudaice si crestine reprezinta finalul calatoriei lor spirituale.

Miine dimineata intentionez sa citesc ultima parte, onorind astfel evenimentul de lansare care va avea loc la Bookfest, la ora 14.00.