Rotundo-pătrățoase (8)

Am scris aseară comentariul, dar nu a apărut pe blogul Pătrățosului.

Marius David: “un cîntec bun este un cîntec bun,
are melodie care nu aduce aminte de altele.
are linie melodică complicabilă… să vezi ce acorduri se pot găsi, nu se mişcă numai între tonică, dominantă şi subdominantă, are ritmul în conformitate cu versurile, accentele, atmosfera, mood, feeling.
tot ce vrei.”

Înțeleg lucrurile înșirate mai sus, sînt de luat în seamă, dar… trebuie adăugate ȘI alte chestiuni.

1. Un cîntec bun nu înseamnă doar melodicitate.

Eu apreciez melodia (din diverse motive, unul e că am studiat vioară), pe care o consider regina muzicii, dar, de exemplu, în postmodernism, lucrurile se complică de-a binelea atunci cînd ne referim la ceea ce înseamnă “cîntec” și ceea ce înseamnă “bun”.

Și lucrurile astea nu sînt complicate doar din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

2. Linie melodică complicabilă…

Hm… Orice amator de muzică trebuie să încerce, măcar o dată în viață, să se elibereze de obsesia liniei melodice. E terifiant, știu, dar maturizarea face parte din viață…

Complicabilă? Aici aș putea să scriu toată noaptea… Nu mă ispiti…

O, sancta simplicitas…

3. Nu faptul că un cîntec se mișcă între tonică, subdominantă și dominantă e tragic. Adică banal.

Asta ține de complexitatea armonică a piesei, nu de consistența sa melodică.

Și mai e vorba de vectorii culturali. Într-un fel va fi receptată armonia în cultura europeană și altfel în cea asiatică, de exemplu.

Nu mai continui cu alte aspecte, doar am vrut să rotunjesc puțin…

Cel puțin în muzică (și în poezie) e nevoie de mai multe nuanțe…

Și chiar în teologie, nu?