„Ereziile” lui Daniel Brânzei

Iată unul dintre comentariile lui Daniel Brânzei la articolul lui Marius Cruceru intitulat „Don Carson despre furtul predicilor”:

„Este greu să pui „copyright“ pe adevăr! Cine are dreptul de original asupra tablei înmulțirii? Dar asupra teoremelor? Cei care le-au „descoperit“ și-au pus numele pe ele … Însă înainte de a fi descoperite oare ele nu existau? Cine le-a pus acolo ca să fie descoperite? Ale cui sunt de fapt? Adevărurile pe care le „descoperim“ și predicăm noi ale cui sunt de fapt? De ce lauzi „ca și cum nu le-ai fi primit“ ?

Scriu deobicei pe cărțile mele „No copyright, just spread the light!“

În domeniul răspândirii adevărului, nu opri decât doar ce este „al tău“ și „de la tine“. Oricum, oamenii n-au mare trebuință de ele. Oamenii au nevoie de „adevărul care vine de la Domnul“.”

Pastorul din Los Angeles consideră că realizările din știință precum tabla înmulțirii sau teoremele nu ar trebui să fie motiv de laudă pentru cei care le-au descoperit. Zice el: „Ale cui sînt de fapt?”

Și: „Este greu să pui „copyright“ pe adevăr!”

Dar de ce menționează tabla înmulțirii sau teoremele cînd de fapt postarea era despre predici și chiar comentariul lui Daniel Brânzei se referă la adevărurile predicate! Mai puțin se predică adevărul ce există în tabla înmulțirii și în teoreme, de obicei pastorii sînt destul de limitați ca să poată vedea tocmai acolo adevărurile lui Dumnezeu, la fel cum nu știu de nici un pastor care să își fi scos biserica la iarbă verde să se uite la cer, că CERURILE SPUN SLAVA LUI DUMNEZEU!

Dar Tabelul lui Mendeleev de ce poartă numele Mendeleev?

Dar boala lui Parkinson de ce poartă numele Parkinson?

Dar strada pe care stau de ce se numește Grigore Moisil?

Dumnezeu a adus animalele la om să le dea nume și numele pe care îl dădea omul fiecărei viețuitoare, acela îi era numele.

Dumnezeu nu i-a adus omului un tabel cu numele animalelor.

Ființa umană i s-a dat această capacitate de A NUMI, de a da nume. Nume cu semnificație!

Prima „erezie” de care se face vinovat Daniel Brânzei, atunci cînd invadează chestiunea descoperirilor cu ideologia agresivă a mătăniilor necontenite înaintea divinității, e în legătură cu această capacitate a ființei umane de a se ORIENTA. Prin denumiri. Prin impunerea numelui. Un nume bun face mai mult ca aurul și argintul, nu-i așa? Atunci de ce să nu punem copyright pe NUMELE BUN, că nu e pe toate drumurile? De ce să nu protejăm marca de „femeie cinstită”? Că este mai de preț decît mărgăritarele.

Românii, pe vremea lui Ceaușescu, înghițeau tot felul de surogate – salam de soia, nechezol, Frucola, ca să nu mai vorbim de pervertirea ideii de democrație – încît sînt sătui de înlocuitori și materiale sintetice. VOR PRODUSE DE MARCĂ!

Numele contează! Și în lumea în care trăim numele se protejează prin copyright. ÎN DIVERSE MODURI!

După cum rezultă din cele scrise mai sus, ființa umană nu doar că pune nume ființelor, locurilor, teoremelor, dar și face DISTINCȚIA calitativă între nume. Nu e vorba doar de o orientare spațială pe orizontală, dar și de o orientare calitativă verticală conform unor scări de valori. Statele Unite reprezintă prima putere a lumii actuale conform unor indici acceptați / impuși pe scară largă.

O altă „erezie” a lui Daniel Brânzei, mai gravă decît cea prima, e cea a spiritului anarhic. Dacă Daniel Brânzei a hotărît să-și împrăștie „operele”, să nu cumva să ne gîndim că acesta ar fi un lucru normal pentru vremurile în care trăim. Fiecare om hotărăște ce face cu proprietățile lui.

Își împrăștie mobila la alții? Mașina cumva? Bancheta din spate o trimite în Republica Moldova? Geamurile în Mexic? Farurile în Canada?

Păi cum? Doar propozițiile și frazele și le împrăștie?

Nu există ADEVĂR în proprietățile noastre? În relațiile noastre cu proprietățile pe care le avem? Fie case și mașini, fie doar idei…

Cum nu e prima dată cînd mă confrunt cu această atitudine „boemă” a lui Daniel Brânzei – treaba lui ce face cu cărțile lui și cu farurile de la mașina lui, dar să nu vină în spațiul public cu astfel de idei năstrușnice, care îi enervează teribil pe cei care au trăit coșmarul socialist al proprietății întregului popor (nu că nu ar exista și coșmarul individualist al capitalismului sălbatic) -, îi recomand să mai citească o dată Deuteronom, pentru a-și aminti de diferite moduri în care era respectată proprietatea cuiva.

Studiul lui Beni Fărăgău pe Deuteronom conține o formulă clară, care a rămas în mintea multora:

Iubește-ți aproapele respectîndu-i viața, demnitatea, bunurile!

„Ereziile” lui Daniel Brânzei lovesc exact în fundamentul ființei umane: viața, demnitatea, proprietatea.

Oare cîte pagini trebuie scrise despre aceste chestiuni, care mie mi se par ATÎT DE CLARE?

Dacă casa lui Daniel Brânzei va trebui cîndva scoasă la licitație, sau clădirea bisericii, după ce „descoperiri” se va aplica legea?

Deja nu mai vorbim despre descoperiri, ci despre reguli juridice pe care le ÎNTOCMESC oamenii.

Iar dacă intrăm în sfera artistică, ne prindem urechile, că acolo e vorba de o droaie de articole juridice, care sînt diferite în Statele Unite față de Europa, de exemplu.

Copyrightul are de a face cu dreptul de a folosi proprietatea intelectuală a cuiva (opere literare, artistice, științifice).

Este o știință a copyrightului și, în același timp, o artă a copyrightului.

Dar la baza copyrightului stă ființa umană, care ființează prin viață, demnitate, proprietate (bunuri).

Copyrightul nu are de a face doar cu beneficiile materiale care rezultă din uzul proprietății. Oamenii vor să fie respectați pentru ceea ce fac, pentru faptul că existența lor are semnificație într-un anumit context social-istoric.

Dar copyrightul are sens într-un cadru juridic, acolo unde există legi sau sînt inventate pentru a face față noilor parametri ai societății umane.

Eu aș vrea să aduc discuția în cadrul ETIC creștin. Acolo unde facem anumite lucruri într-un mod care ține de libertatea noastră interioară și de disciplina noastră autoasumată (sau exercitată de organismul eclesial).

„Erezille” lui Daniel Brânzei subminează importanța moralității în ceea ce privește relația creștinului cu bunurile altor creștini și cu demnitatea lor.

Aș putea da multe exemple, cu diverse aspecte, dar AICI, în blogosfera evanghelică, NUMELE meu contează destul de mult ca să mă opresc deocamdată aici, sperînd că voi da de gîndit nu unora precum Daniel Brânzei (care, după cum s-a văzut, e destul de încăpățînat), ci altor creștini evanghelici care aproape zilnic fură ceva pe Internet, fără să-și fi pus serios această chestiune: prin neglijența cu care tratează ideile și munca altora de fapt atentează la demnitatea și bunurile altora, uneori chiar la confortul minim al vieții unora, prin faptul că le ia o firimitură din pîine. Și alții încă o firimitură, și așa mai departe.

Nu de copyright e vorba în primul rînd, ci de dobîndirea reflexului de a da credit celui care îl merită.

Atîția văd fluturi, apusuri de soare și ceruri care spun slava lui Dumnezeu, și au aparate de fotografiat, dar doar CÎȚIVA se obosesc să le imortalizeze, mai mult sau mai puțin artistic.

În ceea ce privește faptul că Dumnezeu dă talente și daruri spirituale cui vrea, cît vrea și cum vrea, nu-i așa că, în anumite condiții corecte, a indica numele poetului cînd rostești poezia LUI în public poate fi un act de închinare înaintea Celui care a dat cui a vrut, cît a vrut și cum a vrut?