„Ereziile” lui Daniel Brânzei

Iată unul dintre comentariile lui Daniel Brânzei la articolul lui Marius Cruceru intitulat „Don Carson despre furtul predicilor”:

„Este greu să pui „copyright“ pe adevăr! Cine are dreptul de original asupra tablei înmulțirii? Dar asupra teoremelor? Cei care le-au „descoperit“ și-au pus numele pe ele … Însă înainte de a fi descoperite oare ele nu existau? Cine le-a pus acolo ca să fie descoperite? Ale cui sunt de fapt? Adevărurile pe care le „descoperim“ și predicăm noi ale cui sunt de fapt? De ce lauzi „ca și cum nu le-ai fi primit“ ?

Scriu deobicei pe cărțile mele „No copyright, just spread the light!“

În domeniul răspândirii adevărului, nu opri decât doar ce este „al tău“ și „de la tine“. Oricum, oamenii n-au mare trebuință de ele. Oamenii au nevoie de „adevărul care vine de la Domnul“.”

Pastorul din Los Angeles consideră că realizările din știință precum tabla înmulțirii sau teoremele nu ar trebui să fie motiv de laudă pentru cei care le-au descoperit. Zice el: „Ale cui sînt de fapt?”

Și: „Este greu să pui „copyright“ pe adevăr!”

Dar de ce menționează tabla înmulțirii sau teoremele cînd de fapt postarea era despre predici și chiar comentariul lui Daniel Brânzei se referă la adevărurile predicate! Mai puțin se predică adevărul ce există în tabla înmulțirii și în teoreme, de obicei pastorii sînt destul de limitați ca să poată vedea tocmai acolo adevărurile lui Dumnezeu, la fel cum nu știu de nici un pastor care să își fi scos biserica la iarbă verde să se uite la cer, că CERURILE SPUN SLAVA LUI DUMNEZEU!

Dar Tabelul lui Mendeleev de ce poartă numele Mendeleev?

Dar boala lui Parkinson de ce poartă numele Parkinson?

Dar strada pe care stau de ce se numește Grigore Moisil?

Dumnezeu a adus animalele la om să le dea nume și numele pe care îl dădea omul fiecărei viețuitoare, acela îi era numele.

Dumnezeu nu i-a adus omului un tabel cu numele animalelor.

Ființa umană i s-a dat această capacitate de A NUMI, de a da nume. Nume cu semnificație!

Prima „erezie” de care se face vinovat Daniel Brânzei, atunci cînd invadează chestiunea descoperirilor cu ideologia agresivă a mătăniilor necontenite înaintea divinității, e în legătură cu această capacitate a ființei umane de a se ORIENTA. Prin denumiri. Prin impunerea numelui. Un nume bun face mai mult ca aurul și argintul, nu-i așa? Atunci de ce să nu punem copyright pe NUMELE BUN, că nu e pe toate drumurile? De ce să nu protejăm marca de „femeie cinstită”? Că este mai de preț decît mărgăritarele.

Românii, pe vremea lui Ceaușescu, înghițeau tot felul de surogate – salam de soia, nechezol, Frucola, ca să nu mai vorbim de pervertirea ideii de democrație – încît sînt sătui de înlocuitori și materiale sintetice. VOR PRODUSE DE MARCĂ!

Numele contează! Și în lumea în care trăim numele se protejează prin copyright. ÎN DIVERSE MODURI!

După cum rezultă din cele scrise mai sus, ființa umană nu doar că pune nume ființelor, locurilor, teoremelor, dar și face DISTINCȚIA calitativă între nume. Nu e vorba doar de o orientare spațială pe orizontală, dar și de o orientare calitativă verticală conform unor scări de valori. Statele Unite reprezintă prima putere a lumii actuale conform unor indici acceptați / impuși pe scară largă.

O altă „erezie” a lui Daniel Brânzei, mai gravă decît cea prima, e cea a spiritului anarhic. Dacă Daniel Brânzei a hotărît să-și împrăștie „operele”, să nu cumva să ne gîndim că acesta ar fi un lucru normal pentru vremurile în care trăim. Fiecare om hotărăște ce face cu proprietățile lui.

Își împrăștie mobila la alții? Mașina cumva? Bancheta din spate o trimite în Republica Moldova? Geamurile în Mexic? Farurile în Canada?

Păi cum? Doar propozițiile și frazele și le împrăștie?

Nu există ADEVĂR în proprietățile noastre? În relațiile noastre cu proprietățile pe care le avem? Fie case și mașini, fie doar idei…

Cum nu e prima dată cînd mă confrunt cu această atitudine „boemă” a lui Daniel Brânzei – treaba lui ce face cu cărțile lui și cu farurile de la mașina lui, dar să nu vină în spațiul public cu astfel de idei năstrușnice, care îi enervează teribil pe cei care au trăit coșmarul socialist al proprietății întregului popor (nu că nu ar exista și coșmarul individualist al capitalismului sălbatic) -, îi recomand să mai citească o dată Deuteronom, pentru a-și aminti de diferite moduri în care era respectată proprietatea cuiva.

Studiul lui Beni Fărăgău pe Deuteronom conține o formulă clară, care a rămas în mintea multora:

Iubește-ți aproapele respectîndu-i viața, demnitatea, bunurile!

„Ereziile” lui Daniel Brânzei lovesc exact în fundamentul ființei umane: viața, demnitatea, proprietatea.

Oare cîte pagini trebuie scrise despre aceste chestiuni, care mie mi se par ATÎT DE CLARE?

Dacă casa lui Daniel Brânzei va trebui cîndva scoasă la licitație, sau clădirea bisericii, după ce „descoperiri” se va aplica legea?

Deja nu mai vorbim despre descoperiri, ci despre reguli juridice pe care le ÎNTOCMESC oamenii.

Iar dacă intrăm în sfera artistică, ne prindem urechile, că acolo e vorba de o droaie de articole juridice, care sînt diferite în Statele Unite față de Europa, de exemplu.

Copyrightul are de a face cu dreptul de a folosi proprietatea intelectuală a cuiva (opere literare, artistice, științifice).

Este o știință a copyrightului și, în același timp, o artă a copyrightului.

Dar la baza copyrightului stă ființa umană, care ființează prin viață, demnitate, proprietate (bunuri).

Copyrightul nu are de a face doar cu beneficiile materiale care rezultă din uzul proprietății. Oamenii vor să fie respectați pentru ceea ce fac, pentru faptul că existența lor are semnificație într-un anumit context social-istoric.

Dar copyrightul are sens într-un cadru juridic, acolo unde există legi sau sînt inventate pentru a face față noilor parametri ai societății umane.

Eu aș vrea să aduc discuția în cadrul ETIC creștin. Acolo unde facem anumite lucruri într-un mod care ține de libertatea noastră interioară și de disciplina noastră autoasumată (sau exercitată de organismul eclesial).

„Erezille” lui Daniel Brânzei subminează importanța moralității în ceea ce privește relația creștinului cu bunurile altor creștini și cu demnitatea lor.

Aș putea da multe exemple, cu diverse aspecte, dar AICI, în blogosfera evanghelică, NUMELE meu contează destul de mult ca să mă opresc deocamdată aici, sperînd că voi da de gîndit nu unora precum Daniel Brânzei (care, după cum s-a văzut, e destul de încăpățînat), ci altor creștini evanghelici care aproape zilnic fură ceva pe Internet, fără să-și fi pus serios această chestiune: prin neglijența cu care tratează ideile și munca altora de fapt atentează la demnitatea și bunurile altora, uneori chiar la confortul minim al vieții unora, prin faptul că le ia o firimitură din pîine. Și alții încă o firimitură, și așa mai departe.

Nu de copyright e vorba în primul rînd, ci de dobîndirea reflexului de a da credit celui care îl merită.

Atîția văd fluturi, apusuri de soare și ceruri care spun slava lui Dumnezeu, și au aparate de fotografiat, dar doar CÎȚIVA se obosesc să le imortalizeze, mai mult sau mai puțin artistic.

În ceea ce privește faptul că Dumnezeu dă talente și daruri spirituale cui vrea, cît vrea și cum vrea, nu-i așa că, în anumite condiții corecte, a indica numele poetului cînd rostești poezia LUI în public poate fi un act de închinare înaintea Celui care a dat cui a vrut, cît a vrut și cum a vrut?

6 răspunsuri to “„Ereziile” lui Daniel Brânzei”

  1. Obsesia copyright-ului « Dem Covaci Says:

    […] cunoscută poziţia dumnealui în acest sens şi luările sale de poziţie. În articolul său, “Ereziile” lui Daniel Brânzei, el aduce în discuţie două criterii: – criteriul juridic – criteriul etic Vă invit să citiţi […]

  2. Alin Cristea Says:

    Domnule David Iach,

    Habar nu aveți cît de încîntat sînt. Nu doar pentru că ați abordat aceste chestiuni, ci pentru că am avut flerul, și nu mă refer doar la acest articol, că se va găsi cineva să indice cîte ceva despre copyright.

    Cum am afirmat în articolul meu, pe mine nu mă interesează în primul rînd chestiunea tehnică, juridică, a copyrightului, ci fundamentarea subiectului în context etic creștin.

    Consider că trebuie să dobîndim în primul rînd reflexe de tip etic, nu de tip juridic. Mai exact, să respectăm demnitatea și bunurile cuiva nu de frica amenzii sau a pedepsei cu închisoarea, ci din conștiință, fundamentată pe moralitate creștină și pe credința că vom da socoteală de ORICE facem și gîndim în fața lui Dumnezeu.

    Astfel de chestiuni ar trebui prezentate și dezbătute în reviste. Cum pocăiții nu prea au (astfel de) reviste, citim postări de pe bloguri și… comentarii.

    Eu m-am tot ferit să prezint astfel de explicații ample și exemple elocvente precum cele din comentariu dvs., întrucît ele pot inhiba tocmai pe cei care ar avea inițiativă dar nu vor să încalce regulile.

    De asemenea, nu pot să aloc timp de cercetare și energie pentru orice subiect. Trebuie în primul rînd să acord prioritate subiectelor din spațiul confesional evanghelic.

    O, dacă ați ști cîte mărunțișuri sînt întrebat aproape în fiecare zi. Cineva m-a și poreclit Domnul Google.

    Happy birthday to you!

    Cînt în surdină, să nu mă audă vreun vecin și să mă toarne la Warner Music Group. :)

    N-am dolari de nici un fel…

  3. David Iach Says:

    Trebuie să recunosc că am rămas foarte surprins de articolul acesta. Încă mai încerc să înțeleg cum cineva ca dumneavoastră a putut să scrie așa ceva.

    Să mă fac înțeles, consider că faceți o treabă foarte bună prin articolele critice la adresa multor bazaconii și inexactități care se scriu în blogosfera evanghelică, de fapt pot spune că din multe puncte de vedere calitatea articolelor de pe mai multe bloguri pe care le urmăresc personal a crescut ca urmare a unor sesizări din partea dumneavoastra la adresa celor care scriau pe respectivele bloguri (un exemplu bun și relevant cred că poate fi chiar faptul că în prezent aproape pe niciun blog evanghelic important nu se mai scrie cu tz, sh, k etc. și dacă mulți iau asta ca pe ceva normal acum, puțin își dau seama că pentru ca să se ajungă la situația actuală a trebuit ca oameni cum sunteți dumneavoastra să facă presiuni importante în acest sens, iar acesta este doar un exemplu minor pe care îl pot da, există mult mai multe).

    Din întâmplare se face că subiectul acesta, pe care de dragul discuției hai să îl numim „copyright”, mă preocupă într-o măsură destul de mare și în timp am ajuns să cunosc câte ceva despre el (nu sunt nici pe departe la nivelul la care mi-aș dori să fiu, dar consider că am o oarecare bază de la care pot purta o discuție pe această temă). Știind câte ceva despre modul dumneavoastră de a scrie (mie cel puțin mi-ați lăsat impresia că sunteți atent, informat și lipsit de obscuritate și chiar dacă uneori nu sunt de acord cu conținutul nu pot spune că scrieți „de mântuială”) și uitându-mă la felul în care arată prezentul articol nu pot spune decât că am rămas de-a dreptul șocat de ce am văzut aici.

    Chiar nu știți ce înseamnă copyright-ul? Cum puteți confunda concepte precum attribution sau acknowledgment cu copyright-ul? Două, trei ore de cercetare pe internet v-ar fi scutit de asemenea greșeli ridicole. Attribution (folosesc termenii din engleză; la cerere pot argumenta și de ce) presupune că autorul unei creații are dreptul de a cere ca opera lui să îi fie atribuită lui și că cel care se folosește de opera respectivă are obligația de a recunoaște și a da credit autorului original pentru opera respectivă. Aproape toate tipurile de licențe au aceasta cerință inclusă în ele, creative commons are, cele mai multe licențe de tip copyleft și cele mai multe de tip copyright au această cerință. Dacă eu postez o poză la mine blog și poza respectivă este sub o licență de tip CC BY, înseamnă că am obligația ca să dau credit sau să recunosc calitatea de autor al celui care este autorul pozei (de fapt mai exact ar fi al celui care deține licența, dar în cazul licențelor de tip cc autorul este cel care deține licența în majoritatea cazurilor). Ce înseamnă asta? Că nu trebuie să pun copyright pe poză pentru a beneficia de attribution.

    În schimb copyright-ul înseamnă mult mai mult decât attribution. Ca să dau un exemplu despre puterea pe care o are în prezent copyright-ul și pentru că întâmplător se face că azi este ziua mea de naștere, să luăm o melodie care se potrivește foarte bine și care arată cât de pervers a ajuns acest sistem. Celebra melodie “Happy birthday to you”, care este cea mai ușor de recunoscut melodie din limba engleză în prezent, a fost compusă de doua surori americane în anul 1893. Ele au decedat cu mult timp în urmă (una în 1916 și celaltă în 1946) însă niște companii conduse de niște oameni deștepți au cumpărat copyright-ul pentru melodia acesta, astfel ca după cateva transferuri între mai multe companii, astăzi copyright-ul pentru această melodie este deținut de către Warner Music Group. Ca orice corporație care se respectă, Warner Music Group și-a propus să facă bani buni din drepturile pe care le-au obținut odată cu achiziția copyright-ului pentru melodie și chiar fac (ceva de genul 5000$ pe zi). Cum fac ei asta? Simplu, ori de câte ori cineva folosește melodia asta în mod legal, o face doar după ce a plătit celor de la Warner Music o sumă frumușică de bani. Cum poți știi daca o folosești legal sau nu? Următoarele scenarii arată cam până unde merg tentaculele celui care deține copyright-ul la melodie.

    Cazul 1, părinții mei care sunt în America se hotărăsc să îmi ureze la mulți ani (că tot e ziua mea) și se filmează cântând „Happy birthday to you”, pun filmarea pe youtube și îmi trimit mie linkul. Dacă cei de la Warner Music Group doresc, pot să îi dea în judecată pe părinții mei pentru asta și conform legilor din America ei riscă să facă 5 ani de pușcărie și să plătească o amendă de până la 250.000$ pentru fapta lor.

    Cazul 2 Sunt la restaurant cu prietenii și pentru că cei de la restaurant știu că este ziua mea de naștere se decid să îmi facă o surpriză și îmi pregătesc un tort, iar când mi-l aduc cântă melodia “Happy birthday to you”. Din nou, aceasta este o încălcare a copyright-ului și ei riscă să plătească niște amenzi usturătoare pentru fapta lor care este ilegală. (asta dacă nu au primit mai dinainte dreptul de a îmi cânta melodia asta într-un mediu public cum ar fi restaurantul).

    Cazul 3 Merg la o conferință/întâlnire de tineret și cei de acolo se decid să cânte Happy birthday to you tuturor celor care își serbează ziua de naștere în săptămâna respectivă. Din nou s-a încălcat copyright-ul și se pot lua măsuri serioase.

    Cred că nu mai are rost să spun că nu ai voie să pui versurile melodiei pe un blog, sau că nu ai voie să te înregistrezi cântând melodia și să dai mai departe înregistrarea (nici măcar pe gratis), până nu ai primit acest drept de la cei de la Warner Music.

    Cred că un autor are tot dreptul din lume să ceară attribution pentru opera lui, dar în același timp nu cred că singurul mod în care poate să o facă este prin a pune copyright pe creația lui. De fapt cred că este cel mai prost mod posibil la ora actuală și dacă tot ați adus în articol vorba despre moralitate si etică, cred că este cel mai lipsit de etică să o facă în felul respectiv mai ales daca autorul mai este și creștin. Sigur majoritatea autorilor nici măcar nu sunt conștienți că există și alte tipuri de licențe în afară de copyright și nu pot fi acuzați pentru că doresc să își protejeze munca de lucruri precum plagiatul sau de cei care se folosesc de munca lor cu scopul de a face profit (fără ca bineînțeles să primească acest drept de la autor mai întâi), dar cred că pot cel puțin să fie acuzați de ignoranță în condițiile în care informație în acest sens există din belșug.

    Sfatul meu pentru dumnevoastră domnule Alin Cristea este să mai faceți puțină cercetare cu privire la acest subiect, să vă familiarizați cu termenii cheie și conceptele cele mai importante și apoi să va reevaluați articolul. Nu scriu mai multe acum că e târziu și mai am și alte lucruri de făcut (de exemplu să mă înregistrez cântând Happy birthday to you :) )

  4. Attribution vs. Copyright « Dem Covaci Says:

    […] urma articolului, “Ereziile” lui Daniel Brânzei, de pe blogul România Evanghelică, un comentariu este demn de popularizat. Acest comentariu îi […]

  5. 3 postări în Top 100 WP (22.01.2011) « Oradea Evanghelică Says:

    […] “Lucrarea Cuvîntului revelat şi a Duhului Sfînt astăzi” (mariuscruceru.ro) 65. “Ereziile” lui Daniel Brânzei (romaniaevanghelica) 81. Și ne iartă nouă slăbiciunile noastre… (2) […]

  6. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: