De o vreme (sau două vremi?) mă tot gîndesc, inspirat și de monumentalitatea microistoriei, cum s-au derulat atîtea și atîtea evenimente minore ale blogosferei evanghelice, cărora le refuzăm prezența în memoria colectivă printr-un reflex consumerist cu care înghiţim „marile” teme şi evenimente derulate, mai mult sau mai puţin fantezist, în virtualul contemporan al bloggerilor evanghelici.
Nouă rubrică a minoratului, adnotată și revizuită de Alin Cristea, începe, fără nici o uimire, cu epoca Pătrățosului.
Pur și simplu nu știu, nu-mi aduc aminte de Epoca de Gheață de dinainte de acest Dali neo-protestant care ne-a făcut să ne simţim, pe alţi bloggeri, precum zicea Dustin Hoffman despre Brad Pitt: „Lîngă acel puşti, noi toţi arătăm ca cepele.” Ne-am mirat că mai există blogăreală după Pătrăţosu…
Cîte microistorii interesante am ratat oare?
Dimineaţa ne-am trezit computerul pe pătrăţoşenii, iar seara l-am închis tot pe linie dreaptă… Ne-am înroşit ochii citindu-i postările şi comentariile pătrăţoşilor la postări (pe care şi le tot numără), ne-am burzuluit cînd a luat curbele tot în unghi drept (!), am scrîşnit din dinţi la (d)efectele pătrăţoase…
Ce se pierde atunci cînd ceva se cîștigă?
Înainte de „Antichitatea” blogosferei evanghelice a fost perioada cuaternară a listelor de discuții – Yahoogroups (care ar merita și ea o cronică a monumentalităţii minoratului, mai ales despre Masa Rotundă a lui Iosif Țon, lîngă care încăpeam prea puțini), epocă în care a avut loc dezvoltarea continuă a mamiferelor (fitofage şi carnivore) și apariția primelor forme hominide care au evoluat spre bloggerul evanghelic actual.
Dar Blogosfera Evanghelică a început (și, într-un anumit sens, s-a încheiat) cu Pătrățosu, din infraîncrengătura de vertebrate Gnathostomata (din greacă – maxilar mesculos) – cînd să-l prinzi, alunecos precum peștii, se dă la fund precum amfibiile, își ia zborul des, precum păsările, și, în ipostasul de mamifer, se comportă ca mascul alfa.
În Evul mediu, blogosfera evanghelică a încăput pe mîna unor moguli, dintre care unul a fost chiar Marius Cruceru, matrix reloaded, youtube-izat şi velocipedist feroce. După războaiele fratricide, care au mîncat Modernitatea pe pîine, blogosfera evanghelică e în plin postmodernism, recuperînd kitschul și estetica urîtului, pop-worship-ul american și maneaua autohtonă.
Harizmați sau emanueliști de conservă, penticostași sau metabaptiști, acoperit sau neacoperit(e), postevanghelicii români își caută rădăcinile, redesenînd ghetoizări, reinventînd (re)forme.
Blogosfera evanghelică e un spațiu arheologic taman bun pentru a găsi insecte în chihlimbar sau vreun lamelibranhiat prins în șisturile paleontologice.
Monumentalitatea microistoriilor… Hm!…
Jurassic Park evanghelic!…
Romania Evanghelica 
Lasă un răspuns