In memoriam Anca Ciora

În memoria colectivă a spațiului confesional evanghelic românesc, numele Anca Ciora a fost reținut deja ca fiind fondatoarea grupului coral Continental, cu sound de worship contemporan, și cea care a compus imnul religios „O, Doamne-așterne slava Ta”, în tradiția muzicii clasice.

„În România, Continental există din 1998, datorită unei tinere studente a Acedemiei de Muzică „G. Dima” din Cluj Napoca, Anca Ciora, care în urma unor concerte organizate pentru grupul Continental din Olanda, în România, a hotărât să multiplice această formă de slujire și în România. De-atunci, grupul Continental România a organizat numeroase turnee în România, Republica Moldova, Serbia, Ucraina, precum și în toată Europa și în SUA. În toți acești ani, sute de tineri din țară au avut ocazia să participe la turneele organizate de grupul Continental, fiind echipați și motivați să slujească cu și mai multă pasiune în bisericile din care fac parte.”

http://continental-romania.org/index.php/despre.html

„O, Doamne-așterne slava Ta” (Culegerea Jubilate, Nr. 87) reprezintă unul dintre imnurile religioase evanghelice de sorginte autohtonă care constituie bastioane de rezistenţă cultural-confesională în fața invaziei muzicii angloizate – o muzică care, indiferent în ce limbă e cîntată, nu doar că a schimbat modul audio-vizual de închinare, ci și MODELUL conceptual-teologic de închinare, paradigma „liturgică”.

Deşi pare un demers „muzical” uşor de asimiliat, imnul acesta este precum Psalmul 23, nu-l poți îngîna oricum, nu-l poți ROST(U)I cu orice ritm, cu orice cadenţă existenţială, dacă vrei să te pătrundă pînă-n strunele sufletului, să te… rostuiască.

Nu am găsit încă pe YouTube o interpretare / înregistrare care să redea bogăția melodică, armonică și liturgică a acestui imn. Interpretarea la lăută e oarecum mai deosebită, dar necesită un bagaj cultural-istoric pe care evanghelicii de obicei nu îl posedă.

Iată imnul pus în mizanscenă la Biserica Poarta Cerului Timișoara acum 2 ani, în cadrul unei seri de imnuri creștine românești, o excelentă inițiativă a Fundației Jubilate (reluată anul trecut, cu mai puțin succes în rîndul publicului evanghelic, la Cluj):

Dincolo de imaginea publică pe care Anca Ciora a dobîndit-o în mediul confesional evanghelic românesc, o dată cu teleportarea templului ei (extra-)terestru care a purtat povara slavei divine, această măicuţă continentală, cum o numeşte irisologul Marius Cruceru, este omagiată pentru „seninătatea copilărească și luciditatea profesională”.

Rei Abrudan se alătură celor care au scris cuvinte de rămas bun, evocînd o ființă umană cu totul deosebită a cărei lipsă deja se simte acut:

„Anca… omul care vedea în toți o valoare demnă de pus în slujba Celui PreaÎnalt!

Anca… omul care știa cum să pună laolaltă oamenii, astfel încât cel ce avea mult [talent], n-avea nimic de prisos, şi cel ce avea puţin [talent], nu ducea lipsă (2 Cor. 8:15).

Anca… omul care de dragul de a-i vedea pe alții înaintând, făcea atâția pași înapoi, cât erau necesari pentru a nu umbri pe cineva… mai bine zis, făcea atâția pași înapoi cât erau necesari pentru a fi sigură că strălucirea acestora nu era umbrită în vreun fel de prezența ei!”

Bloggerul Barthimeu (Viorel Codreanu) integrează momentul solemn al trecerii Ancăi Ciora „din ființă, în superființă” într-o semnificativă istorie recentă:

„Moartea lui Emil Bălaș acum exact patru decenii, a lui Relu Toșa la mai bine de douăzeci de ani, a lui Țuțu Cuibus la puțin peste două decenii (ca să amintesc doar cîteva din pierderile de prieteni pentru care am pătimit), alături de cea a lui Marcie S. și acum iată, cea a Ancăi, au fost tot atîtea strîmtări ale lațului existențial în care mă simt tot mai dispneic.”

În 2009 avea loc o altă excelentă iniţiativă în contextul muzical al evanghelicilor români – atelierul de creație Cristia 2009. Atunci Anca Ciora a fost în juriu, alături de Ken Tucker, Marius Cruceru, Cornel Olar.

Fiecare dintre cei 12 înscriși (printre care Adi Gliga, Chris, Ami) a trebuit să compunem 3 piese în 3 zile, inspirați de un text biblic anunțat în fiecare zi.

Prima dintre cele trei piese am dedicat-o atunci Ancăi Ciora: Domn al creației.

Azi, cu gîndul la superființa Anca Ciora, îngînăm și noi, liturgic, întru rostuirea noastră:

Făptură nouă și moștenitor
Sînt cu Isus și cu cei ce nu mor