“Dacă dragostea este exprimată și/sau primită prin intermediul “sentimentelor”, atunci am o mare problemă! De ce? Pentru că sentimentele mele sunt atât de schimbătoare. De fapt, ele sunt total nedemne de încredere. Se schimbă odată cu vremea, cu nivelul hormonilor, depind de cât de bine am dormit sau am mâncat, de alte multe și diverse variabile.
Există momente în care simt o emoție caldă față de Stephan și mă simt cu adevărat “îndrăgostită” de el. Dar există și momente când sunt obosită, mi-e rău sau pur și simplu sunt prea ocupată, și atunci nu simt nimic.
De obicei, simt iubire și tandrețe pentru copiii mei. Aceasta mai ales atunci când erau mici și neajutorați. Dar există și alte momente când nu simt nimic în afară de frustrare și iritare.
Dragostea, așa cum au descoperit de-a lungul timpului scriitorii, pictorii și poeții, este aproape imposibil de definit. Deși spun “te iubesc” de multe ori pe zi, nu sunt deloc sigură că înțeleg adevărata semnificație a acestei expresii. La fel, nu sunt sigură că îmi exprim întotdeauna iubirea în acele modalități care să satisfacă nevoile și așteptările celor din jurul meu.
Mai presus de toate, mă îngrijorează că nu reușesc să le ofer copiilor mei un exemplu clar și potrivit a ceea ce înseamnă să iubești. Cu cât mai mult mă gândesc la iubire, cu atât mai mult îmi dau seama că majoritatea lucrurilor pe care le vedem sau le citim despre ea nu exprimă de fapt dragostea autentică. Deși nu pot spune că am început să stăpânesc acest subiect vast, cu tot ce cuprinde el, am ajuns totuși la câteva concluzii simple.
Dragostea este ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Obișnuiam să mă simt o ipocrită dacă îmi manifestam iubirea față de cineva atunci când nu o “simțeam”. Apoi, într-o zi, o prietenă de-a mea m-a adus pe drumul cel bun, “Gigi”, mi-a spus ea, “aceasta nu este ipocrizie. Aceasta înseamnă ascultare.” Pe tot cuprinsul Scripturii suntem învățați să iubim.
Dragostea înseamnă dăruire. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat…” Dragostea continuă să dăruiască și să slujească chiar și atunci când nu simte. În societatea noastră egoistă, iubirea este prea adesea măsurată prin ceea ce primim, iar nu prin cât de mult dăruim.
Dragostea înseamnă și a primi. Unii au dificultăți mari în a-și arăta iubirea; alții au dificultăți în a o primi. Ambele sunt componente vitale ale relațiilor sănătoase. Trebuie să fim dispuși să dăruim și să primim pentru ca cercul să fie complet.
Dragostea cere sacrificiu. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu” (Ioan 3:16). S-ar putea să nu ni se ceară niciodată să sacrificăm atât de mult, dar ce ziceți depre sacrificarea timpului nostru, a dorințelor noastre, a banilor noștri, a confortului nostru sau a energiei noastre? Suntem dispuși să iubim sacrificându-ne – fără a ne simți ca niște martiri?
Dragostea este o decizie. Decidem să iubim fără să ținem seama de sentimentele noastre. Iubim chiar și atunci când nu putem fi de acord. Atunci când adolescentul nostru a ales să trăiască ăn răzvrătire față de modul în care a fost crescut și față de credința sa, mi-am adus aminte de ceva ce-mi spusese mama, ci câțiva ani înainte. Ea mă însemnase să-i tratez pe copiii mei la fel cum mă tratează Dumnezeu pe mine. Dumnezeu mă iubește chiar și atunci când Îl dezamăgesc. Știind acest lucru, pot continua să-mi iubesc fiul și să-l accept chiar dacă nu pot fi de acord cu modul său de viață. Este responsabilitatea noastră să iubim… iar a lui Dumnezeu este de a schimba inimile.
Dragostea este un angajament. Iubirea implică “încăpățânare”. Recompensele iubirii nu sunt întotdeauna imediate, dar dragostea nu renunță. După cum am mai spus, când ai decis să iubești, nu mai ești liber niciodată.” (p. 148-150)
Izvoarele inimii – Gigi Graham Tchividjian, Life Publishers, Oradea, 2010, 184 p.
Romania Evanghelica 
Lasă un răspuns