Un comentariu pe blogul lui Petru Lascău – 13 noiembrie 2011

Ieri i-am atras atenția lui Petru Lascău că iar nu a menționat sursa imaginii pe care a folosit-o.

Mai multe dintre comentariile care au urmat NU au luat în considerare această problemă ETICĂ – furtul de materiale de pe Internet, ci s-au exprimat, în Mahalaua lui Lascău, în următorii termeni, la adresa persoanei mele:

– „Pui și tu niște întrebări numai ca să te afli în treabă” – Adrian.S

– „Alin e în criză psihologică” – Pete

– „Alin Cristea recunoaște că dracul lucrează prin el” – Mick

Eu am spus cu totul altceva: Dracul ne face să pierdem vremea.

– „Alin Cristea, Sancţionator Şef” – Marcel Dogar

– „ai reușit să reprezinți- ridicolul- la modul superlativ” – NouaOrdineCrestina

– „aduce numai tulburare,naște multă pizmă și cîrteli din partea tuturor” – cimm

Iată că cineva a identificat parametri ai Mahalalei lui Lascău: PIZMĂ și CÎRTELI.

Precizez că eu nu am discutat cu niciunul dintre acești comentatori și resping CATEGORIC modul direct, bădăran, în care aceștia mi se adresează mie sau altora care nu acceptă astfel de adresare.

Este trist că pocăiții nu știu să se adreseze în public cu manierele necesare, atunci cînd au de a face cu oameni cu care nu sînt de acord și / sau nu îi simpatizează. Cunosc foarte bine acest reflex de ghetou al pocăiților, care nu știu să se poarte în public cu cei care nu se adresează cu „Pace”, „Frate”, „Soră” și alte coduri ale ghetoului evanghelic.

În urma acestor bădărănii și minciuni pe care le-a acceptat Petru Lascău pe blogul său pe care mișună o droaie de mahalagii, iată comentariul meu pe care l-am propus, cu speranța ca, după ce se mai calmează spiritele, poate că o să ia aminte la IDEILE altora, pe care le-am citat la finalul comentariului meu:

Domnule pastor Petru Lascău,

Faptul că comentatorii, mai mult sau mai puțin anonimi, (se fac că) nu știu cine e Alin Cristea e mai puțin problema mea.

Ar trebui să vă îngrijoreze însă faptul că anul acesta penticostalii românia au dat dovadă de multă ignoranță în public și mult au dat din gură fără să spună ceva semnificativ…

Se pot lesne vedea exagerările care au apărut iarăși la adresa persoanei mele, răstălmăciri de cuvinte (idei) și ironii gratuie, într-un cuvînt: pierdere de vreme.

Eu am mai trecut prin așa ceva, iar (blogul lui) Marius Cruceru avea mult mai multă forță în loviturile pe care mi le-a dat. Se pare însă că comentatorii dvs. nu au mai trecut însă prin așa ceva…

Imaginea mea publică este ignobil hiperbolizată, lucru care însă nu mă afectează cu nimic.

Dar afectează chestiunea ADEVĂRULUI. Presupun că încă sînteți interesat ca pe blogul dvs. să se spună adevărul.

Dar mai bine vă întreb:

Mai sînteți atent, cumva, să nu fie minciuni pe blogul dvs.?

În ceea ce privește chestiunea SANCȚIONĂRII, care este una dintre cele în discuție, vă readuc în atenție unul dintre citatele pe care le-am postat, acum aproape un an, dintr-una dintre puținele cărți în românește despre blogging:

“Dacă ai de gând să folosești un blog, fii autentic. Păstrează-ți conversațiile directe. Permite oamenilor să afle cine ești și de unde vii. Dacă nu o vei face, cete de bloggeri cu torțe aprinse te vor urmări pentru a-ți denunța caracterul sau blogul fals și își vor continua atacul până când vor înfige pumnalul în inima minciunii tale. Într-adevăr, nu există un regulament codificat și nici brigăzi autorizate care să vegheze la aplicarea lui, însă blogosfera este plină de oameni dedicați cauzei de a păstra blogul “un instrument curat” de impuritățile unor posturi șirete, prefăcute sau alambicate.” (Conversații libere, p. 195)

Publicitate

Un răspuns to “Un comentariu pe blogul lui Petru Lascău – 13 noiembrie 2011”

  1. Iar căcaturi în Mahalaua lui Lascău: DIAREE VÎSCOASĂ… « Romania Evanghelica Says:

    […] i-am atras atenția lui Petru Lascău întrbîndu-l: Mai sînteți atent, cumva, să nu fie minciuni pe blogul […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: