Scrisoare deschisă – Opriți minciunile și calomniile!

Autor: Iulian G. Necea
Oradea, 15 dec. 2010

Dat fiind faptul că în ultimul timp anumite persoane au răspândit tot felul de minciuni despre mine, familia mea și lucrarea pe care o fac pe câmpul Evangheliei, mă văd obligat de a le răspunde, cel puțin parțial, și a le cere de data aceasta public: OPRIȚI MINCIUNILE ȘI CALOMNIILE. Am decis să ies public cu acest material dat fiind faptul că în urma nenumăratelor sesizări singurul răspuns primit din partea celor vizați poate fi catalogat ca și: dispreț, aroganță, intimidare și șantaj. Vă fac cunoscut aceste lucruri și vă cer să mă sprijiniți în acest demers.

MINCIUNĂ: În data de 12.05.2010 am fost invitat la ședința Comitetului Bisericii Baptiste Emanuel din Oradea și pentru a nu fi prezent mi-am retras membralitatea în 10.05.2010.

ADEVĂR: Nu am avut și nici nu am cunoștință de vreo invitație scrisă sau verbală pentru a participa la ședința Comitetului Bisericii Emanuel din data de 12.05.2010. Din contră, mi-am exprimat de mai multe ori, inclusiv în scris, disponibilitatea de a participa la orice întâlnire cu caracter pastoral. De asemenea, am cerut persoanelor care au răspândit minciuna aceasta să prezinte dovezile pe care le au, însă până acum nu am primit nici un răspuns.

MINCIUNĂ: M-am lepădat de credința baptistă și am părăsit Cultul Baptist.

ADEVĂR: Nu m-am lepădat de credința baptistă, nu am părăsit Cultul Baptist și nici nu am de gând așa ceva. Mai mult, le-am cerut celor care au răspândit această minciună să o susțină cu dovezi incontestabile, însă nu au fost în stare de așa ceva. Cu toate acestea, această minciună a fost servită elevilor Liceului Teologic Baptist Emanuel din Oradea, Inspectoratului Școlar Bihor, membrilor Comunității Creștine Baptiste din Oradea și în multe alte contexte. Adevărul este altul: În conformitate cu prevederile statutare și ca un exercițiu al principiului statutar al „libertății de asociere în comunități religioase”, mi-am retras membralitatea de la Biserica Baptistă Emanuel din Oradea, am cerut să fiu aparținător, iar ulterior am devenit membru cu drepturi depline într-o Biserică Creștină Baptistă din cadrul Cultului Baptist. Tot acest demers a fost făcut cu respectarea Statutului și fără încălcarea Scripturii sau a Mărturisirii de credință a Cultului Baptist. Un articol pe tema aceasta poate fi consultat la adresa: goo.gl/Xsz4h

MINCIUNĂ: Am denigrat conducerea școlii în fața Inspectoratului.

ADEVĂR: Aici avem a face cu „hoțul strigă: uite hoțul”. Nu am denigrat conducerea școlii niciodată în fața Inspectoratului. Din contră. Chiar și atunci când pastorul școlii, în persoana domnului Florian Negruțiu, le-a cerut reprezentanților Inspectoratului pe un ton descalificant și jenant „să se spele pe cap cu mine”, am rugat persoanele ofensate să treacă cu vederea ieșirea impardonabilă a pastorului școlii. Mai mult, pastorul școlii nu a precupețit nici un efort pentru a mă denigra și calomnia în diferite contexte, iar în data de 14.05.2010 s-a dus în 3 clase de liceu și fără nici un fel de jenă a mințit, a denigrat, a calomniat fără nici un motiv și total gratuit pe un profesor (subsemnatul) și familia lui (care-și desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții), faptă ce a fost înregistrată audio. Un astfel de eveniment este unic în istoria școlii. Unicitatea stă nu numai în gestul absurd al pastorului școlii, dar și în modul comunistoid în care s-a procedat: denigrare în ziua vineri la finalul programului școlar, urmată de blocarea ostentativă a oricăror căi de informare corectă a elevilor asociată cu mesaje verbale și scrise tipice Inchiziției sau propagandei comuniste. Am înțeles că singura preocupare a pastorului școlii după acest eveniment a fost și este dacă va fi dat sau nu în judecată pentru calomnie.

MINCIUNĂ: Am dat Biserica Baptistă Emanuel din Oradea în judecată.

ADEVĂR: Nu am dat nici o biserică în judecată, pe niciun frate al meu și nu am călcat cu nimic învățătura Scripturii așa cum este prezentată în 1 Cor. 6:1-11. M-am folosit însă de dreptul meu de „cetățean roman” (Fapt. 22:22-29) pentru a mă apăra de un abuz instituțional pe care o instituție a Statului (Liceul Teologic Baptist Emanuel din Oradea) l-a făcut împotriva unui angajat al Statului (desfacere abuzivă și ilegală a Contractului de muncă – specific faptul că angajatorul meu, Inspectoratul Școlar, s-a opus unei astfel de măsuri considerând-o abuzivă și neîntemeiată în ciuda presiunilor politice și nu numai făcute de reprezentanții Liceului Emanuel). Astfel, am cerut organelor abilitate ale Statului să constate nulitatea actului de desfacere a CIM – demers juridic ce nu are nimic a face cu Biserica Baptistă Emanuel din Oradea. Am făcut acest lucru numai după ce am argumentat în dese rânduri eroarea în care conducerea școlii se află și le-am cerut să o îndrepte. De fiecare dată răspunsul a fost unul care poate fi descris folosind spusele unui bun cunoscător al contextului: „înnegrește-i pe alții pentru a te face pe tine alb”.

Am descoperit însă faptul că Biserica Emanuel a făcut o cerere de intervenție în interes propriu în proces. Eu înțeleg prin asta că Biserica Baptistă Emanuel din Oradea vrea să se judece cu mine. Eu nu am vrut așa ceva și nu mă interesează așa ceva. Însă s-a răspândit minciuna că eu am dat Biserica Emanuel în judecată mai înainte ca Biserica să intre în proces. În acest context am discutat cu membri din biserică care s-au arătat surprinși și și-au manifestat totalul dezacord față de această intervenție a Bisericii în proces. Cum se poate califica din punct de vedere biblic acest fapt? Oare nu cumva este o încălcare a textului din 1 Cor. 6? O biserică baptistă vrea să se judece cu un creștin baptist, cu toate că creștinul nu dorește lucrul acesta și și-a manifestat toată deschiderea și a făcut toate demersurile posibile pentru evitarea unei astfel de situații.

În final, consider că autorul moral al minciunilor spuse mai sus, și al altora asemenea lor, este domnul pastor Florian Negruțiu, președintele Comunității Baptiste din Oradea și pastor al Liceului Teologic Baptist Emanuel din Oradea. De mai mulți ani domnia sa a dezvoltat o ură viscerală la adresa mea, iar toate încercările mele de aplanare a acestei uri nu au găsit un răspuns pastoral, ci din contră unul politic, părtinitor, nepotist și intimidator ce a favorizat exacerbarea urii pastorului. Când am cerut pastorului coordonator al Bisericii Baptiste Emanuel din Oradea să soluționeze problema mi s-a comunicat că nu mi se garantează o analiză fair-play, nici imparțialitatea judecătorilor. Mai mult, mi s-a transmis că voi fi „vânat” oriunde voi ajunge și se vor face presiuni imense asupra oricui mă va susține (ceea ce s-a dovedit a fi perfect adevărat). Drept urmare, în conformitate cu prevederile statutare, cu specificarea clară că nu mă dezic nici de Mărturisirea de credință, nici de învățătura Scripturii, nici de prevederile Statutului Cultului, în data de 10.05.2010 mi-am retras membralitatea din Biserica Baptistă Emanuel din Oradea, am cerut să fiu aparținător în cadrul bisericii, iar ulterior am devenit membru cu drepturi depline într-o biserică baptistă unde slujisem în ultimii 4 ani.

Ura viscerală a domnului pastor Florian Negruțiu nu s-a vindecat și domnia sa a continuat cu minciuni, calomnii și manipulări. De fapt domnului pastor nu-i sunt străine aceste metode. Trebuie amintite câteva situații prea bine cunoscute în contextul orădean:

1. Acum aproximativ 10 ani mi-a comunicat personal și a făcut public decizia pe care a luat-o înaintea Domnului de a nu mai vorbi de rău pe nici un pastor, coleg sau membru din biserică, domnia sa fiind rob unui astfel de obicei ce a rănit mulți oameni. Trebuie să recunosc faptul că am văzut în acele momente o pocăință sinceră și am apreciat decizia pastorului școlii. Însă …

2. În anul 2003, a câștigat primul mandat de președinte al Comunității Baptiste din Oradea folosind în mod conștient și deliberat afirmații mincinoase și calomnioase prin care a manipulat electorii.

3. A folosit și în alte ocazii minciuni și calomnii și, cu toate că a fost confruntat cu argumente solide, nu s-a pocăit, nici nu și-a schimbat atitudinea. Din contră, a devenit mai încrâncenat.

4. În data de 14.05.2010 s-a dus în fața elevilor și în mod conștient și deliberat, într-un act de lașitate nemaiîntâlnit nici măcar la cei netăiați împrejur, a spus minciuni, a calomniat și a aruncat ocară peste unul din profesorii apreciați de elevi și peste familia lui care își desfășoară activitatea în aceeași instituție. Fiind șocat de acest act de lașitate al pastorului școlii, i-am cerut atât personal, cât și prin intermediari să se pocăiască și să îndrepte lucrurile – fapt ce mi-a fost refuzat inexplicabil. În pașii parcurși în conformitate cu Matei 18, domnul pastor Florian Negruțiu a refuzat pocăința biblică și repararea lucrurilor care se mai pot îndrepta. Mai mult, domnia sa a început o serie de acțiuni de intimidare față de mine și familia mea și de denigrare în diferite contexte eclesiale și nu numai.

Pentru a reda mai bine consecințele faptelor pastorului școlii, voi reda un fragment dintr-un email transmis domniei sale în data de 20.05.2010: „Familia mea a suferit prea mult din cauza urii viscerale pe care ați aruncat‐o asupra noastră. Vă rog să încetați cu scenariile și cu înveninarea altora. Atât singurul meu copil, cât și soția mea merg zilnic pe culoarele unei școli unde elevii discută calomniile, minciunile și ocara pe care dvs. ați aruncat‐o asupra mea și a familiei mele. Să nu aveți parte de suferința noastră!” Față acest eveniment, cu toate că a fost sesizat atât verbal, cât și în scris, comitetul Biserici Baptiste Emanuel din Oradea nu a luat nici un fel de atitudine, iar conducerea Liceului Teologic Baptist Emanuel din Oradea a mușamalizat cât a putut de bine evenimentul. Oare de ce? Aș aminti faptul că în Regulamentul de Ordine Interioară al Liceului Emanuel stă scris: „Vorbirea de rău în absența celui în cauză distruge părtășia și conduce la sentimente de nesiguranță, neîncredere și suspiciune în cadrul școlii. Dacă o persoană din școală va vorbi de rău pe cineva în absența acestuia cei din jur trebuie să-și pună întrebarea: «Ai stat de vorbă cu persoana respectivă? I-ai spus aceste lucruri?» Nu este biblic să ascultăm o mărturie negativă despre o persoană decât dacă suntem parte a problemei sau a soluției.” Când pastorul școlii este primul care încalcă Regulamentul școlar, ce pretenții putem avea de la ceilalți?

Mai mult, folosindu-se de pârghiile politicii eclesiale, domnul pastor Florian Negruțiu a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a tergiversa sau evita discutarea celor sesizate mai sus atât în Comisia pastorală a Uniunii Baptiste (în care este membru), cât și în Consiliul Uniunii. Totodată, susținătorii domniei sale s-au dedat atât la atacuri fizice (pastor Teodor Vereș), cât și calificative verbale descalificante pentru un pastor (pastorii Teodor Vereș, Dorin Hnatiuc și Marius Cruceru – toți membri în Comitetul Comunității Baptiste din Oradea) la adresa subsemnatului, fără ca aceștia să fi avut minima disponibilitate creștinească de a-mi asculta punctul de vedere.

Cele exprimate mai sus sunt prea bine cunoscute și le pot dovedi cu martori și documente. Dat fiind faptul că pe rol este un proces, nu pot face încă public anumite documente. Însă acestea sunt cunoscute Comunității Baptiste din Oradea și/sau Comisiei pastorale a Uniunii Baptiste.

Îmi exprim și cu această ocazie aceeași deschidere pe care am exprimat-o de nenumărate ori pentru rezolvarea creștinească și bărbătească a oricărei crize ce poate apărea. Sper ca persoanele care se simt vizate de cele spuse să ofere un răspuns pozitiv. Pe de altă parte, nu mai sunt naiv și mă aștept la atacuri pe la spate, suburbane, politice și nepotiste, continuarea manipulărilor și dezinformărilor din partea celor vizați. Le respect opțiunea.

Țin să precizez faptul că orice asociere a prezentei scrisori cu evenimentele și luptele fratricide din contextul orădean este răuvoitoare și manipulatoare. Am publicat acum aceasta scrisoare după ce toate pârghiile creștinești și statutare la care am apelat nu au avut nici un ecou în cei vizați și după ce le-am comunicat în scris că voi recurge la un astfel de gest.

Iubiți frați în Domnul nostru Isus Cristos,

Mă consider un umil slujitor al lui Cristos care găsește plăcere în investirea talanților pe care Dumnezeu i i-a dat, atât în slujirea academică, cât și cea eclesială. Sunt mulțumitor Domnului pentru harul dat și pentru rezultatele obținute. Și acestea nu sunt puține. Și pot fi confirmate de cei ce au avut și au un ochi bun. Am scris această scrisoare cu dorința stopării minciunilor și calomniilor și îndreptării lucrurilor care au fost strâmbate tocmai de cei de la care se așteaptă să croiască cărări drepte. Dumnezeu să ne lumineze cărarea vieții și să ne ferească de oameni răi și de cei care găsesc plăcere în programarea și realizarea răului!

[Precizare: Scrisoarea deschisă a fost trimisă mai multor destinatari prin email.]

UPDATE

Scrisoarea deshisă a fost afișată la adresa http://iulian.necea.info/scrisoare-deschisa-opriti-minciunile-si-calomniile.pdf, unde, fiind vorba de document PDF, se observă mai bine sublinierile intenționate de autorul documentului.

18 răspunsuri to “Scrisoare deschisă – Opriți minciunile și calomniile!”

  1. elev Says:

    sunteti pe listele noastre de rugaciune.

  2. Sebastian Says:

    Am avut binecuvantarea sa va cunosc o data la liceu, nefiind unul din elevii Liceului Emanuel. Imi pare rau pt ce vi s-a intamplat si va spun cu inima sincera ca acest lucru se intampla si in alte locuri, din pacate.

    Oricum, tin sa va spun ca va apreciez pt sinceritate si inima deschisa cu care ati prezentat aceasta situatie si va sprijin in rugaciune.

    Fiti binecuvantat!!

  3. Anca Coita Says:

    Ma bucur mult domn profesor pentru atitudinea luata!!cred ca cei care v-am avut ca profesor stim cine sunteti si ce ne-ati invatat. De altfel, cred ca ati pus multe baze in noi! Ceea ce se intampla mi se pare o mare nedreptate si cred ca nu numai fata de dumneavoastra….Cu regret observ ca biserica emanuel a ajuns un cuib de viespi….e trist!!! Domnul sa aiba indurare de noi toti! Personal, ma voi ruga pt dvs si pt familia dvs!!

  4. radu oprea Says:

    Ne rugam pt.dumneavoastra.iNCERCAM SA INTELEGEM MOMENTELE PRIN
    CARE TRECECTI. TINETI-NE LA CURENT CU EVOLUTIA SITUATIEI.
    RADU OPREA-AZ

  5. 5 postări în Top 10 WP (16.12.2010) « România Evanghelică Says:

    […] americani în 1970, când au fost în situaţia baptiştilor români de astăzi? (vaisamar) 9. Scrisoare deschisă – Opriți minciunile și calomniile! (romaniaevanghelica) 10. StrĂjeri: Quo Vadis? […]

  6. romeo hajdatan Says:

    ISTORIA SE REPETA
    uite aici o alta istorie de mazilire
    http://meotry.wordpress.com/2009/11/16/13-ani-cu-talpile-goale-%C8%99i-suflet-rava%C8%99it/

  7. Alin Cristea Says:

    Nu este adevărat că Florin Negruț este „un om integru, radical, disciplinat, …că nu suportă nedreptatea sau neadevărul”.

    Cu altă ocazie am arătat cum Florin Negruț și alți 2 pastori din conducerea Comunității Baptiste din Oradea au semnat un document în care au mințit că eu aș fi fost audiat de către Comisia pastorală.

    Istorii paralele (1)

    Acum 2 zile, unul dintre cei doi m-a salutat la Biserica Emanuel cu ipocritul salut „Pace”, eu i-am răspuns cu NORMALUL salut „Bună seara”, a încercat să dea mîna cu mine, ceea ce am refuzat.

    Ceea ce scrie Iulian Necea nu face altceva să confirme ceea ce MULȚI știm deja despre jenantul personaj bihorean Florin Negruț / Florian Negruțiu.

    Domnule Geo, să nu mai vii cu discurs patetic, că nu îți afișez comentariul.

    Și ai citit ce a scris Iulian Necea, că a încercat să rezolve personal și instituțional chestiunea? Atunci de ce vii cu sfătoșenii să facă omul ce DEJA a făcut? Cască ochii și folosește mintea. Altfel la mine pe blog nu ai ce comenta.

    Să-ți fie rușine că îndrăznești să etichetezi această scrisoare ca fiind „extrem de tendențioasă și gogonată”. În același timp, mă jignești și pe mine. Ce, crezi că eu pun orice pe blogul ăsta?

    Și la ce îți folosește „durerea mare” din suflet?

    Domnul să te cerceteze în mod real și personal, băi, domnule Geo!

    Na, îți plac înjurăturile pocăiești?

    Mai poftește pe aici…

  8. Geo Says:

    Nu cred ca-l cunosc personal pe fratele Iulian Necea, si, desi sunt oradean, n-am auzit de povestea lui. DAR il cunosc foarte bine, de foarte multi ani pe fratele Florin Negrut . . si povestea asta NU seamana DELOC cu ceea ce vad si stiu eu despre Florin Negrut. E adevarat ca el e un om integru, radical, disciplinat . .ca nu suporta nedreptatea sau neadevarul, dar ca Florin ar denigra, ar injosi sau desconsidera asa ceva . . nici vorba ! Cred ca scrisoarea lui Iulian, este extrem de tendentioasa si gogonata . . nu stiu din ce motive . . S-ar putea sa fi fost o experienta trista in spatele ei . . pentru care Iulian e resonsabil, dar n-are taria sa spuna TOT adevarul. Dar Iulian, as vrea sa-ti spun sincer si deschis, . . in fata lui Dumnezeu totul este descoperit si stiut ! Nu stiu daca in Ziua Judecatii vei putea sta cu fruntea sus si cu scrisoarea asta in mina ! ? Personal, as vrea sa-l intreb pe fratele Florin despre cazul dumitale, si daca trebuie reparat ceva . . voi folosi mica mea influienta sa ajut . Dar,pentru Numele lui Dumnezeu, fratilor . . opriti denigrarile si mizeriile de pe internet ! Rezolvati-va problemele personal si Biblic „intre tine si el” „Si de ce n-am suferi mai bine nedreptatea . . ” decit sa fluturam pe internet in vazul lumii mizeriile noastre de care se fac vinovati intii . . cei ce scriu . . „ca sa se apere” . Doamne ai mila de noi, si nu ne trasni ! Domnul sa te cerceteze in mod real si personal frate Iulian ! Cu durere mare in suflet . .

  9. Fost Elev Says:

    Deci intradevar persoane ca Geo nu au ce cauta in discutie ca sunt total pe langa..nu cunoaste nici pe unu nici pe altu..aceasta scrisoare este o prezentare a unor momente ce s-au intamplat in realitate..momente pe care prea putini oameni le cunosc cu adevarat, deoarece ei stiu doar varianta domnului Florin, iar fratele Necea nu a facut altceva decat sa prezinte adevarul. Si asta nu e tot.. fratele Necea a prezentat doar varful de la iceberg. Lumea trebuie sa stie ce sa intamplat cu adevarat.

  10. 19 postări în Top 100 WP (17.12.2010) « România Evanghelică Says:

    […] glutenul determină teologia” – guest post Daniel Chiu (mariuscruceru.ro) 4. Scrisoare deschisă – Opriți minciunile și calomniile! (romaniaevanghelica) 5. Ce-au făcut prezbiterienii americani în 1970, când au fost în situaţia […]

  11. Maria Istoc Says:

    A fi radical este o calitate? Dupa spusele lui Geo da, dar poate fi de fapt un mare defect.

  12. Maria Istoc Says:

    Vreau doar sa adaug, fara vreo aluzie, ca si inchizitorii au fost radicali si ca radicali nu erau preocupati neaparat de ADEVAR ci de adevarul lor.

    Poate ca Dumnezeu a inceput acolo, la voi, o lucrare de curatire…. nu sunt eu cea care sa judec.

  13. morodac Says:

    „“Si de ce n-am suferi mai bine nedreptatea . . ” decit sa fluturam pe internet in vazul lumii mizeriile noastre de care se fac vinovati intii . .” – ce frumoase sfaturi stiu unii „frati” sa ne dea … pe cand vor sti sa dea aceste sfaturi si fratilor de pe scaunele de sus??? (De ce fratele Negrut & co. au scos toate mizeriile despre fr. TON si nu le-a acoprit in DRAGOSTE – sau nu stiu ei ce inseamna asta???) Adica noi sa ii iertam „pocaieste” si ei sa ne faulteze in continuare ca noi suntem pocaiti si ei sunt conducatori. Ete nah, ca nu vrem! Ne-am saturat de sfaturi! De ce s-a certat Pavel cu Petru si l-a acuzat de practici nepotrivite fata de iudei? De ce nu a ascuns „gunoiul” sub prag cum le place unora sa faca? De ce Ioan Botezatorul i-a apostrofat public pe farisei? Cand a ascuns Dumnezeu pacatele cuiva „doar sa nu scoata mizeria in afara”? De cand iertarea se acorda fara recunoasterea si reabilitarea greselii/pacatului??? Dupa ce cunosc indeamanunt cazul fratelui Romeo care a postat mai sus nu am nici mila si nici rusine sa spun raului – rau, minciunii – minciuna si hotilor – HOTI!

  14. Alin Cristea Says:

    Așadar, întotdeauna nivelul polemic dintre 2 părți e de ordin… secundar.

    Bătălia este întotdeauna între noi și noi înșine (fiecare cu el însuși) – acesta e nivelul polemic de ordin primordial.

    Cînd reușim, uneori, să suferim nedreptatea (poate din motive diverse), începem să întrezărim ceva din autenticitatea vieții de creștin…

  15. Oradea s-a făcut iar de rîs « România Evanghelică Says:

    […] Marius Cruceru îndreptată vizibil împotriva lui Iosif Țon, minciuna pastorului Doru Hnatiuc și minciunile pastorului Florian Negruțiu (Florin Negruț, președintele Comunității Baptiste din Oradea, fratele lui Paul Negruț), a […]

  16. CRISTIAN EX_LTBE Says:

    Da, este absolut uluitor ce se intampla. Eu i-am fost elev fratelui Necea si ii cunosc caracterul. Sunt personal alaturi de fratele Iulian, la fel ca si toti care stiu sa deschida ochii de fapt, si il sprijinesc in rugaciune deocamdata, pentru ca asta ne-a lasat Domnul ca cea mai de temut arma a crestinului. Uneori insa, cred ca trebuie mai mult de-atat, pentru ca astlel de situatii nu numai ca nu vor inceta, si se vor inmulti… profitand de faptul ca noi suntem crestini cuminti si docili. Nu uitati ca in situatii extreme, trebuieste luata atitudine, cum a facut si Domnul Isus in Templu, iar situatia actuala este cel putin la fel de grava.

    Ma bucur insa sa vad si fosti colegi de-ai mei (…) ca au lumina de la Domnul si vad adevarul.

    Este incurajator si este un bun inceput. Nu este insa, fratilor, indeajuns! Trebuieste unitate si apoi trecut la actiuni concrete… pasnice bineinteles, dar concrete. Crestinii, si mai ales caracterele de tipul „GEO” trebuiesc informati, ei traiesc in lumea lor imaginara. Nu-mi voi pierde insa acum timpul cu acest subiect, scutindu-va de asemenea si pe voi, iubiti frati in Domnul, de eforturi intelectuale inutile.

    Strategia de baza insa ce trebuie urmata este: Rugaciune-Unitate in Domnul-Actiune!

    Calde salutari si binecuvantari in Domnul Isus tuturora!

    Cristian M – Londra.

  17. Corecţie asupra unei implicaţii eronate cu privire la scrisoarea lui Iulian G. Necea « Frică şi cutremur Says:

    […] publicată de Alin Cristea pe România Evanghelică la data de 15 decembrie 2010, intitulată Opriţi minciunile şi calomniile!, scrisoare care nu mi-a fost transmisă de fratele Necea spre publicare. Eu mă refeream la mesajul […]

  18. Alin Cristea Says:

    A republicat asta pe RoEvanghelica.

Lasă un comentariu