Este Ioan 3:16 nucleul Evangheliei?

Este Ioan 3:16 nucleul Evangheliei? – David Pawson, Societatea Biblică din România, Oradea, 2011, 90 p.

1

“Numit de unii “versetul de aur”, acesta este adesea considerat “Evanghelia într-un singur verset”. Ca mulți predicatori, și eu l-am folosit ca text de predică. Dar trebuie să mărturisesc că, la fel ca majoritatea creștinilor, am înțeles cu totul greșit acest verset. […] Doresc să te avertizez că s-ar putea să îți “distrug” pentru tot restul vieții înțelegerea versetului Ioan 3:16. Dar sper totodată că această carte îți va arăta și adevăratul sens al acestui mesaj minunat și foarte important în special pentru creștini.” (p. 14)

2

“Când se spune că dragostea lui Dumnezeu este necondiționată, se sugerează ideea că El îi iubește pe toți așa cum sunt. Așa este înțeleasă de către cei necredincioși. Dragostea lui Dumnezeu este “necondiționată”, ceea ce înseamnă că El nu judecă pe nimeni. Ci îi iubește așa cum sunt – prin urmare, hai la El așa cum ești! Unde o fi dispărut cuvântul “pocăință” – care înseamnă de fapt “schimbare”?

Primul pas pe care trebuie să-l faci când te întorci la Dumnezeu presupune schimbare, să te pocăiești. Însă sintagma “dragostea necondiționată a lui Dumnezeu” transmite: “Vino așa cum ești!” Am început astfel să mă simt tot mai copleșit de o grea povară în duhul meu și să îmi pun întrebări radicale cu privire la predicarea mesajului despre dragostea lui Dumnezeu – în special a dragostei “necondiționate”. Dacă transmitem un astfel de mesaj, chiar facem ceea ce vrea Domnul?

Așadar, mi-am început cercetarea și am descoperit în Biblie numeroase lucruri surprinzătoare în ce privește dragostea lui Dumnezeu. Primul lucru pe care l-am descoperit a fost că în Biblie se fac foarte puține referiri la dragostea lui Dumnezeu. Chiar dacă ai impresia că întreaga Biblie vorbește despre dragostea Lui, când începi să studiezi în profunzime, nu găsești decât treizeci și cinci de versete care fac referire în mod direct și explicit la dragostea lui Dumnezeu. Știi câte versete are Biblia? Treizeci și cinci de mii! Prin urmare, doar un verset dintr-o mie vorbește despre dragostea lui Dumnezeu. Pentru mine, acesta a fost un lucru surprinzător. Avusesem impresia că Biblia e plină de astfel de versete.” (p. 15-16)

3

“Într-o discuție televizată, am spus ceva de genul: “Nu cunosc niciun verset din Biblie în care să se spună clar că Dumnezeu îi iubește pe toți.” Era clar că urmau reacții. Iar acestea spuneau în mod invariabil: “Dar ce spune Ioan 3:16?” De aceea, în acest studiu, ne vom concentra doar asupra acestui verset – deoarece acesta a fost folosit pentru a justifica predicarea evangheliei dragostei lui Dumnezeu. Acest verset a fost folosit drept fundament al proclamației că Dumnezeu îi iubește pe toți, fără excepție. Și a fost folosit în multe alte feluri. Această carte nu își propune să discute conținutul predicării despre Dumnezeu, care, într-un cuvânt, ar trebui să fie neprihănirea Lui. Neprihănirea Lui este subiectul principal al Bibliei. Pe aceasta și-au axat apostolii predicile lor. Prin urmare, Pavel a putut să spună: căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Cristos; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: “Cel neprihănit va trăi prin credință”. Niciun cuvânt despre dragostea lui Dumnezeu! Evanghelia Lui a fost o evanghelie a neprihănirii, și aceasta este adevărata Evanghelie. Aceasta este Vestea Bună. Atunci când predici o evanghelie a neprihănirii, prima reacție pe care dorești să o obții este neprihănirea – înaintea credinței. Evanghelia pe care au predicat-o apostolii cerea pocăință din partea celorlalți. Când stai înaintea unui Dumnezeu neprihănit, te pocăiești.” (p. 20-21)

4

“Când începem să studiem ce spune Biblia cu adevărat despre dragostea lui Dumnezeu, vedem că aceasta nu este necondiționată. Ni se spune că Dumnezeu îi iubește pe cei care se tem de El. Dumnezeu îi iubește pe cei care Îi respectă poruncile (vezi, de ex., In. 15:10). Versetele care vorbesc despre dragostea lui Dumnezeu leagă o serie de condiții de dragostea ui Dumnezeu. Și, după cum am subliniat deja, toate acele versete se adresează oamenilor lui Dumnezeu. Evreii vorbeau numai între ei despre dragostea lui Dumnezeu, la fel și creștinii. Trebuie să începem să privim diferit Scriptura. Este regretabil că un episcop francez a împărțit Cuvântul lui Dumnezeu în capitole, iar un episcop irlandez a împărțit capitolele în versete, și am devenit astfel “oamenii versetelor”. Cuvântul “text” a însemnat inițial “tot conținutul unei cărți, cu excepția indexului sau a anexelor”.  “Text” însemna întreaga carte. Numai în cercurile creștine acest cuvânt a primit sensul de propoziție sau frază dintr-o carte, iar această practică ne-a permis să cităm o singură propoziție, independent de celelalte. În felul acesta o scoatem din context și o folosim cum dorim. Mi-ar plăcea să putem scăpa de toate numerele capitolelor și ale versetelor. […]

Eu îmi propun să îți demonstrez în mod clar că nu poți înțelege Ioan 3:16 în absența contextului său minim, versetele din fața sau din urma acestuia, care îi dau sensul. Fără acele versete, nu vei putea înțelege Ioan 3:16.” (p. 23-24)

5

“Cuvântul care iese în evidență ca subiect principal al versetului este “Dumnezeu”. […] Este clar că aici “Dumnezeu” este Tatăl. Și atât este tot ceea ce e nevoie să spunem acum în ceea ce privește acestă referire la El. În această evanghelie și Isus este numit “Dumnezeu”. Evanghelia aceasta începe cu afirmația: “La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu” și se încheie cu spusele lui Toma: “Domnul meu și Dumnezeul meu”. Niciuna dintre celelalte evanghelii nu folosește cuvântul “Dumnezeu” în felul acesta, pentru Isus, decât Ioan. Aici însă, în Ioan 3:16, Ioan nu vorbește despre Isus, ci vorbește despre Tatăl. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” este o referire la Dumnezeu Tatăl care Și-a dat Fiul.” (p. 26-27)

6

“Cuvântul “oricine” este o traducere regretabilă, întrucât cuvântul grecesc folosit a fost toți. Versetul nu se referă la oricine, ci la toți cei care cred. Avem aici un cuvânt atotcuprinzător. O invitație deschisă. Aici oricine are sensul de toți cei care cred în El – nu sensul: ca oricine crede în El, ci: ca toți cei care cred în El. Aceasta este cu totul altă nuanță. “Oricine” tinde să însemne cineva de ici sau de colo. Dar traducerea presupune: pentru ca toți, astfel încât fiecare om care crede… Această nuanță nu se regăsește în multe dintre traducerile moderne.” (p. 36)

7

“Când folosește verbul “a crede”, Ioan îl pune la prezentul continuu, deoarece este ceva ce trebuie să continui să faci. Un singur pas prin credință nu mântuiește pe nimeni. Credința continuă este cea care te mântuiește. Credința este un proces continuu, așa că nu poți spune: “Am crezut o dată, prin urmare, sunt mântuit.” Nu, ci tu continui să crezi. “Oricine continuă să creadă în El…” Credința este o relație continuă de încredere și supunere. Dacă încetezi să crezi, încetezi să fii credincios și poți cădea în necredință. Pavel vorbește îndelung despre aspectul acesta în Romani 11. El spune că unii evrei au căzut și că “dacă nu continui să rămâi în bunătatea aceasta, vei fi tăiat și tu”. Nu credința pe care ai avut-o în urmă cu douăzeci de ani te va mântui, ci credința pe care o vei avea la sfârșit; nu credința de la început, ci credința de la sfârșit.” (p. 44-45)

8

“Când ajungem la cuvântul cel mai greșit interpretat și înțeles, vedem că cele mai multe traduceri așază cuvântul atât într-un loc nepotrivit. În greacă, acest cuvânt este ațezat chiar la începutul propoziției; iar, în limba greacă, primul cuvânt al propoziției este cel mai important. O traducere literală din greacă ar spune: “așa a iubit Dumnezeu lumea. […]

Am putea traduce prin “chiar așa” sau “tot așa”, iar dacă artunci o privire la afirmația anterioaă: “Și după cum a înălțat Moise șarpele în pustiu, tot așa…” (din nou același cuvânt), “tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului”. […]

Eu l-aș traduce în felul următor:

Într-adevăr, chiar în același fel, Dumnezeu Tatăl a acționat în dragoste cu o altă ocazie, de această dată pentru întreaga rasă umană răzvrătită, sacrificându-Și unicul Fiu natural, pentru ca toți cei care continuă să creadă în El și să I se supună să nu fie niciodată distrași fără speranță de reabilitare, ci să continue să aibă viață veșnică și abundentă.

Aceasta este o parafrazare mai degrabă decât o traducere literală.” (p. 50-52)

9

“În zilele noastre auzi foarte des vorbindu-se despre Dumnezeul Vechiului Testament ca despre un Dumnezeu aspru, distrugător, un Dumnezeu care nu ți-ar plăcea, în contrast cu Dumnezeul “bun” al Noului Testament, care este blând, răbdător și iubitor – ca și cum ar fi vorba de doi Dumnezei diferiți. […]

Cel mai popular și citit autor din lumea creștină este în prezent Philip Yancey. De curând mi s-a cerut să fac o recomandare la ultima sa carte apărută, dar, după ce am citit-o, mi-am dat seama că nu aș putea face așa ceva, deoarece el cita cu aprobare o afirmație potrivit căreia Isus a venit să ne arate “dragostea maternă” a lui Dumnezeu, aceasta fiind diferită de “dragostea de Tată” a Dumnezeului Vechiului Testament. Iată, așadar, aceeași idee într-o formă mai subtilă: Dumnezeu Vechiului testament este un Dumnezeu mai aspru și mai autoritar, în timp ce Dumnezeul Noului Testament este asemenea unei mame. Aceasta este erezie, contrară versetului Ioan 3:16, întrucât este contrară și versetelor Ioan 3:14-15.

O altă mare dispută s-a născut în jurul unei cărți a lui Steve Chalke, unul dintre cei mai prolifici evangheliști din zilele noastre. Majoritatea consideră că ceea ce spune el despre cruce este, în mare parte, foarte jignitor (dacă Isus a fost pedepsit pentru păcate pe care nu le-a comis, avem de-a face cu un caz de “abuzare a copilului cosmic”). Ceea ce mă deranjează pe mine la această carte nu este doar ceea ce spune despre cruce, ci mai ale accentuarea dragostei lui Dumnezeu care sugerează cititorului că Dumnezeul Vechiului Testament S-a făcut “vinovat de purificare etnică”, atunci când a poruncit măcelărirea canaaniților, de parcă Dumnezeul care a poruncit acest lucru ar fi diferit de Dumnezeul Noului Testament pe care L-am văzut în Isus.” (p. 56-57)

10

“Versetul 16 nu redă spusele lui Isus. Acest lucru este foarte important pentru mine. Am spus mai devreme că nici Isus și nici apostolii nu au vorbit vreodată necredincioșilor despre dragostea lui Dumnezeu. Aceasta ar fi fost singura excepție. Dacă în versetul 16 Isus ar fi continuat dialogul cu Nicodim, El i-ar fi vorbit despre dragostea lui Dumnezeu unui necredincios – ceea ce ar fi dovedit că greșesc – dar nu este așa.

Este oare important să înțelegem cine a spus acele lucruri, Isus sau Ioan? Da, contează foarte mult. În parte, după cum am arătat, pentru că Isus nu ar fi vorbit despre dragostea unui Dumnezeu unui necredincios – nu a făcut așa ceva niciodată – dar în primul rând pentru că trebuie să ne întrebăm de ce a spus Ioan aceste lucruri și cui. Aceasta înseamnă că versetul 16 trebuie tratat în mod diferit. Și trebuie să ne întrebăm de ce a adăugat Ioan acest comentariu la conversația cu Nicodim. Nu toate cele patru evanghelii au fost scrise pentru necredincioși. (Am subliniat acest aspect foarte mult și foarte clar în volumul Unlocking the Bible [Să înțelegem Biblia]), carte în care îți sugerez să citești capitolul despre Ioan, intitulat: “De ce a fost scris Ioan?”). Se presupune că, dacă versetul 3:16 face parte dintr-o evanghelie, aceasta este evanghelie pentru necredincioși. Acest verset este o veste bună și, prin urmare, versetul Ioan 3:16 poate fi folosit în evanghelizare, din moment ce evangheliile sunt evanghelistice. Dar nu este așa. Două dintre cele patru “evanghelii” au fost scrise pentru credincioși, iar celelalte două pentru necredincioși. Și este foarte important să folosim cele patru evanghelii conform intenției cu care au fost scrise. De fapt, doar una dintre ele este numită “evanghelie”, cea a lui Marcu. Ioan nu și-a numit epistola evanghelie, noi am făcut asta. Și cred că din acest motiv am rămas noi cu impresia greșită că aceasta s-ar adresa necredincioșilor. Mai mult, Evanghelia după Ioan a fost distribuită gratuit în multe acțiuni de evanghelizare, ca fiind evanghelia care trebuie să ajungă la oameni. Însă aceasta este cea mai nepotrivită evanghelie de dat necredincioșilor. Aceasta nu este o evanghelie pentru necredincioși! Cred că unii o distribuie astfel doar în speranța că lumea o va citi măcar până la versetul 3:16. Însă eu nu am auzit niciodată un evanghelist să predice din Ioan capitolul 1. Ai auzit vreodată o predică de evanghelizare bazată pe textul: “La început era Cuvântul, și Cuvântul era Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu?” Încearcă să predici despre asta unui necredincios. Ar însemna să îl confrunți cu un crez de-a dreptul imposibil – preexistența eternă a lui Cristos. Iar acesta nu este cel mai potrivit lucru cu care să începi o discuție cu un necredincios. Evanghelia după Ioan a fost una dintre cele două scrise pentru credincioși.” (p. 73-74)

“Ioan 3:16 nu spune nimic despre pocăință și botez, două aspecte esențiale pentru intrarea în Împărăție. De ce nu menționează Ioan 3:16 pocăința și botezul? Răspunsul este foarte simplu. Oamenii cărora le-a fost adresat se pocăiseră deja și erau botezați. Ei nu mai aveau nevoie de acest mesaj. Ci aveau nevoie să audă mesajul: Continuați să credeți, ca să continuați să aveți viață veșnică. A respecta conținutul și scopul acestei evanghelii înseamnă a recunoaște că Ioan 3:16 nu vorbește despre cum devii creștin, nu vizează o situație de evanghelizare. Ci este un mesaj mult mai important, adresat creștinilor. Continuați să credeți!” (p. 81-82)