Istoria Bisericii Creştine Baptiste din Mangalia

Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia – Constantin Mitu, Editura Cetate Deva, Deva, 2013, 234 p.

1

“Biserica din Mangalia începe practic să existe în anul 1891, atunci când printre cei veniţi în Mangalia din Basarabia a fost şi August Lück împreună cu familia lui. Aceştia şi-au zidit o casă în partea de nord a orașului, acolo unde, cu timpul, și alți germani și-au construit case frumoase și impunătoare, care au alcătuit la un moment dat cartierul german din Mangalia.

Acest frate alături de familia lui a reușit să îi adune pe germanii din Mangalia și să formeze o biserică baptistă în acest oraș. În efortul misionar pe car el-a făcut a fost ajutat și susținut de biserica din Cataloi, care a văzut în biserica din Mangalia un centru de răspândire a credinței creștine baptiste în sudul Dobrogei. În raportul scris de Johan Flischer în anul 1955, acesta menționa că fratele August Lück a trecut ]n veşnicie în anul 1926 şi a lăsat în urma sa o biserică autonomă cu organizare proprie. Autonomia unei biserici în perioada aceea se dobândea cu un număr de 35 de membri botezați, până la acest număr ea fiind considerată o filială a unei biserici mai mari. Așa cum precizează Dumitru Baban în înscrisurile sale, la începutul secolului XX existau trei centre misionare în zona Dobrogei: Cataloi, Cogealac și Mangalia.” (p. 30-32)

2

“Printr-o mobilizare exemplară a tuturor credincioşilor, cu jertfa fiecăruia în parte, un vis a devenit realitate în anul 1931. După ce au primit terenul de 1000 de metri ca o donaţie din partea unui frate care a rămas anonim pentru oameni, dar nu şi pentru Dumnezeu şi după ce au obținut autorizațiile de construcție pentru biserică și casa pastorală, piatra de temelie a fost pusă în 10 martie 1931. Cu ajutorul credincioșilor, dar și a Asociației Misionare Europene, la finele anului 1931 comunitatea germană a inaugurat clădire Bisericii din Mangalia. Timp de o săptămână s-au organizat slujbe speciale de evanghelizare și creștere spirituală care au durat, în fiecare zi, de la ora 10:00 până la ora 23.00 cu o întrerupere la mijlocul zilei pentru a servi prânzul comun. Pentru că cei mai mulți erau agricultori, aveau mai mult timp liber în luna noiembrie / decembrie, când s-a terminat lucrul la biserică, și în felul acesta au avut șansa să participe cu toții la slujbele ținute cu ocazia inaugurării.” (p. 38-39)

3

“Odată cu plecarea etnicilor germani din Dobrogea, s-a încheiat o etapă înfloritoare pentru biserica din Mangalia, etapă care s-a întins pe o perioadă de aproape 50 de ani, între 1891 și 1940. Cei rămași, puțini la număr, au continuat să meargă la biserică, însă nu la cea din Mangalia. Aceștia se deplasau la Constanța, acolo unde a funcționat fără întrerupere de la înființarea ei, Biserica Baptistă de pe str. Luminișului, o biserică cu care baptiștii germani au avut legături strânse de părtășie în perioada interbelică. Lipsa unui număr însemnat de credincioși baptiști în Mangalia după anul 1940 nu a justificat în nici un fel atitudinea autorităților care, fără nicio explicație, au preluat clădirea bisericii din Mangalia și i-au dat o cu totul altă destinație.” (p. 109-112)

4

“Biserica din Mangalia a fost o biserică etnică, astfel încât lucrarea lor de vestire a evangheliei mântuitoare se oprea de cele mai mult ori la etnicii germani din localităţile unde existau comunităţi germane. Destul de rar se trecea de graniţa etnică la majoritarii români sau la alte minorităţi din Dobrogea. Totuşi au existat şi astfel de situaţii cu români care au primit credinţa baptistă şi care, în mijlocul persecuţiilor, au rămas lângă Dumnezeu. Români din Viroaga, Albești, Mangalia etc. au auzit evanghelia și Dumnezeu le-a atins inimile. Oamenii aceștia și-au adus contribuția în mod deosebit la păstrarea și dezvoltarea credinței baptiste în partea aceasta a României.

Plecarea germanilor din Dobrogea a însemnat, pentru bisericile baptiste din partea de sud a Dobrogei, intrarea într-un proces de declin și de luptă pentru supraviețuire, deoarece aceia care au rămas nu au putut să susțină lucrarea bisericilor locale. Este știut faptul că lipsa unei biserici și trăirea în izolare aduce pentru mulți un fenomen de atrofiere și, mai apoi, moarte spirituală. Clădirile cultice au intrat într-un proces de conservare și de așteptare a unor vremuri mai bune. Sfârșitul războiului a adus îngenuncherea poporului german și distrugerea oricărui simbol sau urmă a prezenței germane. De frica noilor stăpâni, cei rămași în Dobrogea refuzau să mai vorbească limba germană și să mai revendice orice simbol sau clădire care a aparținut comunităților germane din Dobrogea.

Abdicarea forțată a regelui, care reprezenta ultima fortăreață a democrației în România, a făcut ca țara noastră să intre în lunga noapte a ateismului care a adus multă suferință și amărăciune. Odată cu această perioadă clădirile bisericilor baptiste din Dobrogea, care au aparținut, comunităților germane, au intrat în posesia autorităților locale pentru a deservi anumite instituții publice în funcție de nevoile care erau la nivelul localităților.” (p. 117-119)

5

“Biserica din Mangalia a fost preluată şi transformată la început în sală de clasă, cămin cultural pentru mulţi ani, iar în ultimii 24 de ani în magazin de metalo-chimice.

Credincioșii baptiști nu au încetat deloc să spere că într-o zi vor putea din nou să-l laude pe Domnul în biserica unde au fost aduși la binecuvântare sau au înălțat rugăciuni. Primul care a dat startul luptei de recuperare a clădirii bisericii baptiste din Mangalia a fost pastorul Baban Dumitru.

Familia lui a făcut parte din prima generație de credincioși baptiști din județul Constanța. Născut în Harabagii în 1895, a fost botezat în anul 1915 de Constantin Adorian, președinte al Uniunii Baptiste și director fondator al Seminarului din București. La deschiderea seminarului, Dumitru Baban a fost unul dintre cei șapte seminariști care în final au absolvit cursurile școlii de formare a lucrătorilor din București. În anul 1922, Dumitru Baban deschide o biserică în orașul Constanța, biserică pe care o păstorește timp de 27 de ani, până în anul 1949. În timpul pastoratului său și cu o contribuție substanțială din partea sa, se reușește ridicarea în Constanța, în anul 1937, a bisericii de pe strada Luminișului, o biserica frumoasă care dăinuiește și azi.

Deoarece, când a terminat seminarul, în Dobrogea existau biserici germane pline de viață, acestea au însemnat pentru Dumitru Baban o sursă de inspirație pentru lucrarea de pionierat printre români, lucrare pe care Baban o începuse în Constanța. Lucrul acesta l-a apropiat foarte mult de comunitatea germană din Dobrogea de unde își va lua la un moment dat și soție.” (p. 121-123)

6

“La momentul plecării germanilor dobrogeni, aceștia au avut inspirația ca actele bisericilor baptiste germane să le încredințeze lui Dumitru Baban. Acesta le-a luat și le-a ascuns, după propria mărturie, în coșul sobei din casa dânsului. După ce războiul a trecut și lucrurile s-au mai așezat, Baban, care cunoscuse bisericile baptiste germane în momentele lor de glorie, nu s-a împăcat cu ideea că acestea vor rămânea închise, chiar dacă statul ateu era, în anii ’60-’70, la apogeul puterii şi nimic nu prevestea prăbuşirea de la sfârşitul anilor ’80. Pastorul Baban, care l-a botezat pe fratele Erceanu în anul 1968 și care era la curent cu situația bisericilor baptiste germane, face primele demersuri pentru redeschiderea bisericii din Mangalia.

Chiar dacă demersurile sale au fost lipsite de reușită, fratele Baban are meritul de a încerca să deschidă o ușă pe care generațiile următoare o vor deschide larg și, sperăm, pentru totdeauna.” (p. 130-134)

7

“Botezați de numai 3 ani, în anul 1972, frații Băcanu simțeau nevoia părtășiei pe care o avuseseră la Brăila cu biserica de acolo și care în Mangalia lipsea. Veniți la Mangalia o dată cu deschiderea șantierului naval, cei din familia Băcanu nu se mulțumeau cu situația nouă în care se găseau, adică izolarea de biserică. La început au luat și ei drumul Constanței pentru a avea părtășie cu credincioșii din acea biserică.

După o perioadă, pastorul bisericii din Constanţa, la acea vreme, fratele Dăduică, îi propune fratelui Băcanu să înceapă o adunare la Mangalia, deoarece mai sunt şi alţi credincioşi care sunt din oraş şi cărora le este la fel de greu să vină la Constanţa, la biserica mare. Astfel familia Băcanu a aflat că în Mangalia mai sunt şi alţi credincioşi care împărtăşesc aceeaşi credinţă baptistă. Aceste familii au fost cele care au pus bazele Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia în anii ’70, mai exact în 1978: familiile Băcanu, Bălănescu, Erceanu, Popescu, Enache, sora Augustina şi sora Carp Eufemia. […]

Biserica avea nevoie, în acele vremuri, pentru a funcţiona, de un sediu şi de o autorizație de funcționare din partea forurilor superioare. Din păcate, autorizaţia de funcţionarea bisericii din Mangalia, deși toate actele erau în regulă, a întârziat să fie emisă până în anul 1990.

Conducerea cultului de la acea vreme, deși a fost solicitată și s-au făcut numeroase demersuri mai bine de 12 ani pentru obținerea unei autorizații, probabil constrânsă de autoritățile statului de la acea vreme, a tergiversat cazul bisericii din Mangalia mulţi ani la rând.

Ceea ce s-a putut obține în acea perioadă a fost o aprobare dată de biserica din Constanța care a ținut loc de autorizație și în felul acesta credincioșii s-au putut aduna fiind “tolerați” de autorităţile de atunci. […]

Cu privire la sediul unde biserica din Mangalia s-a adunat în primii ani ai existenţei ei, reţinem că la început credincioşii s-au adunat în apartamente, prin rotaţie. Lucrul acesta a devenit primejdios şi din pricina numărului de credincioși, dar și din pricină că ar fi putut deranja vecinii care nu ar fi privit cu ochi buni întrunirile baptiștilor, într-o vreme când suspiciunea era la modă. De aceea de la începutul anilor ’80, timp de aproape 20 de ani, Biserica Baptistă din Mangalia s-a strâns în casa familiei Erceanu.” (p. 137-145)

8

“Deoarece biserica nu avea un spaţiu adecvat pentru închinare şi pentru a ţine slujbe de botez, în anii ’90 au fost organizate slujbe de botez și totodată servicii de evanghelizare în sala cu bazin a Spitalului Balnear din Mangalia.

Ocazional se țineau slujbe de botez și în locuințe particulare sau în apa mării, dar lucrul acesta se întâmpla mai rar.

Un episod emoţionant s-a petrecut în anul 1992 când, după mai bine de 50 de ani de la ultimul botez, un grup de credincioși au intrat în legământ cu Domnul reînnodând firul rupt atâta vreme de noaptea ateistă care a învăluit țara noastră. Până în acel an, toți cei care doreau să facă pasul credinței erau botezați în bisericile din Constanța, atât înainte de Revoluție, cât și imediat după ’89. Această perioadă a fost una extrem de prosperă pentru biserica din Mangalia din punct de vedere spiritual. În acest timp se organizau și câte două-trei botezuri pe an cu oameni care erau hotărâți să-L urmeze pe Hristos. Un ajutor deosebit în această perioadă pentru biserica din Mangalia a venit din partea credincioșilor din Biserica Baptistă nr. 1 din Constanța. Fiind o biserică mai mare, cu un cor și mai mulți slujitori, de câte ori era nevoie, biserica din Mangalia a găsit un sprijin în frații de credință din Constanța.

Pastori ca Doru Hnatiuc, Ghiță Marian, Cornel Boingeanu, Daniel Fodoreanu etc. au ajutat lucrarea din Mangalia. Corul Bisericii Baptiste nr. 1 din Constanța a participat la multe din slujbele de botez ținute la Sanatoriul Balnear din Mangalia în acea perioadă a anilor ’90.” (p. 154-158)

9

“1993 a fost anul în care biserica a făcut un pas înainte în lucrarea de consolidare și de afirmare a valorilor ei creștine în orașul Mangalia. Odată cu venirea pastorului Ioan Dăduică biserica a intrat într-o nouă etapă de creștere spirituală și de maturizare. Acesta a fost timp de 20 de ani (1965-1986) pastor al Bisericii din Constanța pe care a slujit-o cu credincioșie până când a plecat în America unde a continuat să slujească în comunitatea românească de acolo. În 1993 el s-a întors în țară, iar frații din Mangalia l-au primit cu bucurie ca pastor al lor, deoarece mulți își aduceau aminte de slujirea fratelui din perioada comunistă când adesea venea la Mangalia participând la diferite slujbe.” (p. 158-159)

“Pastorul Ioan Dăduică a slujit în biserica din Mangalia până în anul 1997 când s-a pensionat.

Biserica rămasă fără pastor i-a făcut invitația să slujească la Mangalia fratelui Costel Niță, un frate tânăr care slujea în biserica din Călărași, Simțind chemarea Domnului, pastorul Costel Niță a acceptat invitația bisericii și astfel, în anul 1998, a fost ales pastor al bisericii din Mangalia.

Anii ’90 au fost pentru biserica baptistă din Mangalia ani de avânt misionar deosebit. Biserica din 2 Mai își are începuturile în anii aceia deosebiți de avânt misionar de la începutul anilor ’90. Tot în acei ani fraţii din Mangalia au făcut o prioritate din a merge în jurul oraşului, prin satele şi comunele din judeţ, acolo unde trăiau credincioşi sau aveau rude, pentru a-i strânge la rugăciune și părtășie. În acea perioadă erau grupuri de frați care se adunau la închinare în Negru-Vodă, Albești, Arsa, 23 August, Moșneni.

Perioada de după 1989 a fost o perioadă care s-a caracterizat nu doar printr-o creștere numerică a credincioșilor din Mangalia, prin avânt misionar, dar și printr-o luptă îndârjită a bisericii în frunte cu slujitorii ei, păstor și comitet, pentru redobândirea clădirii bisericii de pe strada Mihai Viteazu nr. 16, luată după război de autoritățile statului. […]

Deşi în anul 1994 biserica a obţinut, în baza actelor, o hotărâre judecătorească definitivă privind clădirea și terenul, credincioșii din Mangalia au fost în continuare văduviți pentru multă vreme de posibilitatea de a se aduna în condiții normale într-o clădire având o destinație specială de casă de rugăciune. Tergiversarea eliberării clădirii bisericii din Mangalia din pricina unor detalii de procedură i-a făcut pe credincioși să fie lipsiți de posibilitatea închinării în biserică, deși aveau acte care le dădeau dreptate.

În acea perioadă clădirea bisericii era ocupată de un magazin de metalo-chimice avându-l ca patron pe un anume Mustafa a cărui îndârjire și ambiție, care mai târziu i-a grăbit sfârșitul, a făcut ca biserica să nu poată aveam până în anul 1999, un loc adecvat pentru slujbele religioase.” (p. 163-167)

10

“În 1999, odată cu venirea primăverii, biserica a luat hotărârea să se adune în fiecare duminică în faţa lăcaşului de cult până la momentul în care cei în drept se vor sesiza şi vor da posibilitatea bisericii să intre în spaţiul care îi aparţinea de drept. La început poliția a încercat să oprească aceste manifestări publice pașnice ale bisericii, dar mai târziu aceștia făceau front comun cu idealul credincioșilor asigurându-le acestora paza și protecție printr-un echipaj de poliție care veghea neîncetat pe întreaga durată a slujbei religioase.” (p. 169)

“Sfârșitul lunii Iunie a anului 1999 a adus pentru biserica din Mangalia izbăvirea mult așteptată și împlinirea unui vis pentru care s-au rugat multe generații de credincioși. Speriat de insistența credincioșilor baptiști, care erau neclintiți în demersurile lor și văzând că nu mai este nicio cale de întoarcere, deoarece biserica primise autorizație de renovare a fațadei clădirii care era într-o stare avansată de degradare, cel care avea magazinul și ținea ușile bisericii a cedat și, la început timid, apoi mai hotărât, și-a luat marfa și a dus-o în magazinul din curtea sa, care era deja construit, însă nu era încă folosit.” (p. 172)

“Sfârșitul anului 1999 a însemnat pentru biserica din Mangalia închiderea unei etape care s-a întins pe o perioadă de zeci de ani. Clădirea Bisericii Baptiste din Mangalia revenise comunității de credincioși din orașul de la malul mării și astfel năzuința generațiilor de credincioși s-a văzut împlinită în acel an.

Odată cu anul 2000 pentru comunitatea baptistă din Mangalia a început o nouă etapă plină de provocări și de oportunități de a-și face cunoscută opinia și crezul evanghelic pe care îl mărturisea.” (p. 183)