La 25 de ani
1
“Centrul Creştin – Biserica Betania Oradea a luat ființă la confluența a două strategii / viziuni: una Bisericii Penticostale nr. 1 (azi Biserica Betel din Oradea) unde eram membru, și cealaltă a SPMCR, unde slujeam ca președinte. Biserica nr. 1 a avut, imediat după revoluție, inițiativa de a planta biserici în cartierele mari ale orașului: Ioșia – Rogerius – Nufărul. Pe de altă parte, SPMCR avea viziunea de plantare de biserici nou-testamentare. […]
Prin contactele pe care le aveam în Europa, respectiv organizația Operation Mobilization (OM), am adus o clădire de lemn, construcție temporară, având o capacitate de aproximativ o sută cincizeci – două sute de locuri, pe care am instalat-o pe terenul pe care-l obținuserăm deja prin concesiune de la Primăria Oradea.” (p. 28-30)
2
“Biserica Penticostală nr. 7 – Betania, așa cum trebuia să apară în evidențele cultului, nu a deținut niciodată autorizație de funcționare de la cult, nu pentru că nu am cerut, ci pentru că cei responsabili cu autorizarea au refuzat s-o emită. Motivul invocat? Proprietatea aparținea SPMCR, nu bisericii, în condițiile în care de atunci și până astăzi sunt sute de biserici care funcționează cu autorizație emisă de cult, fără ca acele biserici să dețină proprietatea clădirii unde se adună!” (p. 34)
“La şedinţa de alegeri care trebuia să înceapă, cei din conducerea filialei au întârziat, ceea ce mi-a permis să prezint în fața bisericii viziunea mea despre biserică. […]
Am cerut acceptul bisericii să propun patru oameni de încredere, oameni pe care-i cunoșteam, și eu, și biserica, aceștia urmând să fie grupul de conducere al bisericii (dacă îmi aduc bine aminte aceștia au fost: Vasile Gabrian, Matei Stroie, Dan Mitra și Nicolae Gal). Și biserica a fost de acord. Tot atunci am declarat Biserica Betania ca biserică independentă, adică neaparținând Cultului Penticostal, propunere susținută de toată biserica. Când toate acestea erau decise, după mai mult de o jumătate de oră, au sosit cei din conducerea filialei. Ea prea târziu! O nouă biserică, cu o nouă viziune și strategie tocmai apăruse! Cu toată încercarea lor de a manipula mulțimea prin jumătăți de adevăruri, nicio schimbare nu a mai fost posibilă!” (p. 35-36)
3
“Imediat după obținerea terenului, am trecut la executarea proiectului de construcție. Prima fază a fost finalizarea spațiului de la demisol, unde ne-am și mutat în anul 1994. Dintr-odată biserica a început să crească numeric. Mai mult de doi ani ne-am întâlnit acolo. În anul 1996, în primăvară, starea construcției era încă destul de puțin avansată. Era foarte în roșu, să zic așa. Atunci, cred că sub impulsul Duhului Sfânt am declarat că în luna decembrie a aceluiași an vom inaugura clădirea. În data de 22 decembrie 1996, prin harul Domnului, clădirea a fost dată în folosința bisericii.” (p. 37)
4
“Anul 1996 a rămas important și dintr-un alt motiv: în luna februarie a fost semnat documentul de fuziune dintre Biserica Holiness din SUA (3) și Biserica Betania din Oradea, România. Una dintre consecințele pozitive ale acelei decizii a fost ajutorul financiar primit, ajutor care ne-a permis finalizarea lucrărilor. Dar a mai fost ceva: a fost anul demarării proiectului de plantare de biserici în România. Numai anul acela, împreună cu bisericile Holiness din SUA au fost plantate opt biserici. Astăzi, părtășia bisericilor Holiness din România numără în jur de optzeci de biserici.
(3) – Biserica Holiness din SUA (denumirea oficială International Pentecostal Holiness Church – IPHC) este cea mai veche denominațiune penticostală, aceasta a luat ființă pe fondul mișcării de trezire spirituală care a avut loc în biserica metodistă din SUA. Așa se face că Seymour – predicatorul de culoare care a fost folosit de Dumnezeu pentru trezirea spirituală de la Azusa făcea parte deja din biserica Holiness. Astăzi IPCH are biserici în peste 100 de țări, este condusă de un “bishop” (episcop) împreună cu un bord executiv, un consiliu format din liderii structurilor regionale numite “conferințe”. Mai are un consiliu reprezentativ format din opt persoane – reprezentanți pe continente, din care am onoare să fac și eu parte, ca reprezentant pentru Europa. IPHC are la bază o mărturisire de credință penticostală și respectă autonomia bisericii locale și, foarte important, în ultimii ani și-a definit șapte valori fundamentale la care aderăm cu toții: Cuvântul lui Dumnezeu, Persoana și lucrarea Duhului Sfânt, viața de sfințenie, Împărăția lui Dumnezeu, toate generațiile, justiția, generozitatea.” (p. 38)
5
“Școala duminicală a fost și a rămas până azi o pepinieră de creștere de noi învățători și slujitori în multe domenii: închinare, pantomimă, învățători la grupele de copii. La început Sami Mitra, apoi Florian Prodea, Cornel Caba, Ioan Szasz, Timotei Bulzan împreună cu Crina Caba și Carmen Tocuț, iar acum Alexandra Bulzan au fost cei care s-au pus la dispoziția lui Dumnezeu în această slujire importantă a bisericii de coordonare a acestei lucrări. […]
Implicarea socială a bisericii continuă în prezent cu proiecte legate de familiile și copiii din localitățile Cheresig, Tărian și Gepiu, precum și cu proiectul O masă pe zi pentru cei în nevoi, prin care hrănim zilnic peste cincizeci de oameni cu nevoi deosebite. Am început cu șaptezeci – optzeci de persoane. La un moment dat însă, proiectul a intrat în criză de resurse și a fost chiar întrerupt timp de o lună sau două. Faptul că a reînceput se datorează în mare parte tinerilor participanți la serile de tineret, care, la un moment dat, provocai fiind de Tibi Bulzan, au renunțat la vizita la McDonald în seara aceea și au donat banii respectivi pentru proiect. Acest exemplu a propulsat pe o nouă traiectorie, el fiind susținut, de atunci, în totalitate de membrii bisericii.” (p. 44-45)
6
“În acești 25 de ani am organizat aproximativ optzeci de servicii de botez, botezând între șapte și peste cincizeci de persoane de fiecare dată. Cred că trei sau chiar patru au fost factorii mai importanți, dincolo de factorul divin care a fost și rămâne cel mai important, care au asigurat bisericii noastre parcursul de până acum:
– Modul de închinare […]
– Şcoala duminicală cu copiii […]
– Accentul pe lucrare pe generația tânără […]
– Focalizarea pe Cuvânt […]
– Trimiterea de misionari și susținerea lucrării de misiune […]” (p. 55-56)
7
“Niciodată biserica nu ar trebui să apeleze la votul popular atunci când e vorba de chestiuni spirituale, precum: cine să slujească, cine să fie ordinat, viziunea bisericii, strategia de maturizare spirituală, de implementare a viziunii etc.” (p. 71)
8
Ioan Szasz: “Plecarea câtorva oameni-cheie din echipa de închinare, printre care și Adi Galiger, la finalul anului 2001, pentru plantarea unei noi biserici, a lăsat un vid care s-a transformat rapid în panică. Reașezarea a costat ceva timp, prin integrarea câtorva lideri, în jurul cărora s-au cristalizat trei echipe: Chris Muraru, Marius Bindilă și Dinu Neculai. Abordarea în trei stiluri relativ diferite aducea o anume prospețime. În acest fel, de la o echipă foarte restrânsă, care a slujit până la epuizare, într-o formulă de mare succes: Adi și Flori Galiger, Ghiță și Alina Galea, Florin Gal, Tibi Bulzan și încă câțiva împreună cu ei, s-a ajuns la implicarea a până șaizeci-șaptezeci de oameni în cele trei echipe de închinare, în special cea condusă de Chris Muraru, care a adunat un grup vocal de tineri.” (p. 82)
9
Ioan Szasz: “Betania a fost un vis firav la începutul anilor 1990, devenit realitate, o realitate invidiată și admirată de mulți, încercată uneori aproape de limite, dar care a rămas ca o imagine a ceea ce face Domnul prin oameni care-L iubesc. Acel vis s-a transpus pentru mine, după plecare, în multele vise de noapte în care eram acasă, între frații care mi-au oferit șansa să slujesc pentru câțiva ani în cea mai frumoasă biserică din România.” (p. 86-87)
10
Gabriel Bulzan: “Un alt lucru frumos despre Betania este că ea nu este închisă niciodată, tot timpul este cineva acolo. De-a lungul anilor au fost atâtea activități, încât seara, în timpul săptămânii, uneori nu găseai sală liberă – un adevărat centru creștin în care oamenii veneau și aveau activități și întâlniri. A fost amuzant să văd odată un grup de tineri ieșind din biserică și, pentru că nu-i cunoșteam, i-am întrebat de sănătate. Mi-au spus că au avut ceva întâlnire în biserica noastră, chiar daăc nu erau membri la noi.” (p. 90)
Romania Evanghelica 