“Ar trebui reconsiderată poziţia moderatorului şi proprietarului de blog.” (Camix, 14 iunie)
Aceasta este probabil nu doar provocarea lunii iunie, ci a întregului an 2008. După ce Pătrăţosu a cultivat bloggingul “stil liber” şi comentariul cu ridicat grad ideologic-psihologic, nu e de mirare că sînt consecinţe nefaste pe mai multe bloguri evanghelice, unde se pot recunoaşte uşor reflexe pseudodialogale exersate pe blogul Pătrăţosului (dar nu numai).
Reamintesc că însuşi Pătrăţosu deplîngea, la începutul acestui an, direcţia în care merge blogosfera evanghelică. Desigur, referinţa clară era în primul rînd la Vindecătoru. Dar Marius Cruceru a trebuit, mai mult ca oricare alt blogger evanghelic, să facă faţă diferitelor tipuri de agresiuni verbale şi diverselor provocări pe care le-a presupus jucăuşa sa prezenţă în spaţiul virtual ca Pătrăţos. Din păcate, Pătrăţosu trăgea o concluzie în cadrul exprimării unei opinii, nu în urma unei analize.
Exagerări sterile
Un prim sindrom “evanghelic” care se poate identifica relativ rapid în spaţiile publice de pe Internet, precum blogurile (dar şi pe liste de discuţii sau articole de pe site-uri, precum şi în destule comentarii dizgraţioase), e cel al exprimărilor exagerate, care sînt ineficiente atît pentru conversaţie, cît şi pentru dobîndirea unei perspective nedeformate şi concrete. Astfel de opinii exagerate decontextualizează de obicei chestiunea în discuţie, îi adaugă dimensiuni psiho-dramatice şi nu de puţine ori apar comentarii isterice.
“Avem de toate, dar biserici goale” – îşi intitulează Ioan Ciobota prima dintre cele 4 postări din luna iunie. Desigur, titlul este nu doar neinspirat, ci şi… inexact. Bisericile evanghelice din România, la care se referă Ioan Ciobotă, nu sînt atît de goale precum se lamentează. De fapt, în cele din urmă, recunoaşte: “Domnul să fie lăudat că sunt şi multe BISERICI PLINE.”
Adamaica, probabil obosită de nişte comentarii pe blogul ei, afirmă la un moment dat: “Ştiu că puteam cenzura comentariile, dar dacă mi s-a făcut cândva greaţă de atmosfera asta ‘creştinească’, acum pot spune că m-am săturat să cenzurez. Ăştia suntem, aşa să ne vadă oamenii.” Desigur, eu nu am fost de acord cu această exagerare, şi am ripostat într-un comentariu, pe blogul meu: “Această greaţă vine din oboseală. De unde ar rezulta că sîntem aşa, din ce comentează 2-3 (sau 10-11)?”
CiprianS ajunge chiar să scrie, “dintr-o lehamite crescândă şi-o silă de creştinismul poleit pe feţe şi plin de murdărie greţoasă în interior”, o postare cu titlul… “Ruşine că sunt creştin”.
La Vindecătoru, care rămîne cel mai jegos blog evanghelic (fie şi numai prin ura nesfîrşită faţă de Dănuţ Mănăstireanu), găsim, în iunie, următoarea şaradă: “Veţi spune poate: ‘Care-i legătura între mineriade, intelectuali, CNSAS şi Otniel Bunaciu?’ Încerc să spun că boala e comună, stăpînii sunt aceiaşi, ‘golanii’ – cîţi au mai scăpat din ei, există şi vor în mod ‘stupid’ să spună adevărul în faţa şi în ciuda odraslelor de foşti belferi comunişti şi securişti, care s-au şcolit iar mulţi din ei, s-au ‘imobiliat’.”
Da, ne-am pus o astfel de întrebare (cum ne punem la multe dintre postările pamfletarului moldovean). Nu, postarea nu era despre intelectuali sau CNSAS sau Otniel Bunaciu. Era doar ocazionată de împlinirea a 18 ani de la mineriade şi a 60 de ani de căsătorie a Regelui Mihai.
După cum se poate vedea, exagerările sterile apar din diferite cauze: neatenţie, oboseală, lehamite, răutate.
Însă afirmaţiile unor comentatori înmulţesc aceste exagerări.
Livius: „Eu sunt scârbit de făţarnici şi de tot ce se întâmplă prin biserici, mai ales de cei care se dau slujitorii Lui şi se vede cum merge lucrarea.” (12 iunie)
Păi nu TOT ce se întîmplă în biserici ne alimentează… scîrba.
Elev: “Nu cred că dictatorii ăştia baptişti vor renunţa la funcţiile lor şi vor ţine cont de vreo semnătura sau de nişte semnături, pentru că ei nu se ruşinează de oameni şi de fapt nu se tem de Dumnezeu.” (13 iunie)
Se pare că se referă la UNII dictatori baptişti din ultimul an, nu şi la ALŢII din ultimii 10 sau 20 de ani.
Vlad L: “Situaţia nu este numai tristă, iar dacă este aşa aduce întristare, a ajuns să fie rău mirositoare. Îţi ajunge să vezi bătaia ăstora de joc ce ajung să facă circ din Evanghelie, demisia din acel consiliu pregătitor cu motivaţiile date pe UEO a lui Paul Negruţ, circul de la Arad şi în general cu deconspirarea unor oameni destul de ticăloşiţi ca să mai aştepţi pocăinţă de la ei. Toate astea ţie îţi dau speranţă, optimism, dulceaţă în loc de amărăciune? Răutate? Scârbă, lehamite şi nu în ultimul rând groază la gândul mâinilor pe care a încăput Evanghelia. Îţi taie până şi pofta de mâncare. Cum s-a terminat cu neruşinatul acela de Nelu Tuţac?” (29 mai)
“Neruşinatul” de Nelu Tuţac a primit scuze publice de la “neruşinatul” Marius Cruceru. Iar Vlad L e, cum se vede, neruşinat de-a binelea.
Femei cu gura slobodă
Un soi aparte de comentatori îl constituie unele femei cu gura slobodă. Te poţi aştepta să-şi spună opinia despre cele mai neaşteptate subiecte (sub privirea îngăduitoare a Pătrăţosului, Vindecătorului sau a altora ca ei, care suprimă responsabilităţile prin politeţuri inoportune) şi în cele mai neaşteptate situaţii.
Marioara: “Cînd marile inteligenţe dărîmă şi risipesc tot ce-i bun, rămîn doar babele în speranţa că poate mai pot face ceva.” (24 iunie)
Marioara: “Viorica mamă!, uneori, cînd văd ce rapid se mişcă toate-n jurul meu, am senzaţia că pe Marte. Dar de loc sunt din Arad.”
Marioara: “Sunteţi răi! Nu mi-aţi spus care-i povestea. Eu n-am mai fost pe nici-un blog de-o grămadă de vreme. Am crezut că pătraţosu’ şi-a luat concediu sau ceva de genul acesta. Acuzat, judecat, condamnat şi bang. Caracteristic. Ăştia l-ar pocăi şi pe Dumnezeu.”
Din nefericire, taman cei care nu ştiu ce mai e pe bloguri îşi dau cu părerea…
Viorica: “Geta dragă,ca să vezi cît sunt de obosită încît nu mai ştiu să scriu. Am vrut să-ţi trimit pe privat şi uite ce a ieşit.” (13 iunie)
Viorica: “Jos uriaşii, sus pigmeii! Dumnezeu va răsplati pe fiecare după faptele lui.” (13 iunie)
Viorica: “Ar trebui înainte de a ne da drumul la gură, să fim asiguraţi că ne-am pus în funcţie creierul. Or cu lumea ori cu Dumnezeu nu merge amestecătura. Urăsc pocăiţii de suprafaţă.” (30 mai)
Da, aşa e, slobozenia gurii ar trebui să nu fie fără slobozenia creierului…
Elisa: “Sunteţi mult prea departe de a şti ce înseamnă a fi un pastor cu inima mare, ca fr.Marius, prea departe, sunteţi limitaţi şi prost crescuţi, în primul rând. Vă simţiţi demascaţi? O bieţii de voi! Pizma amară vă sălăşuieşte în inimă.”
Elisa: “E imposibil să trăieşti acum în lume, deschizându-ţi măcar porţile, că intră şobolanii…” (8 mai)
Elisa: “Eu şi băieţii mei, suntem ultraconservatori.. mai greu eşti acceptat când eşti aşa.. totuşi avem şi prieteni buni chiar.” (18 mai)
În ziua de azi e greu să fim de acord ce înseamnă conservator, darămite… ultraconservator.
Mia: “Răsvan, e adevărat că nu am prea urmărit alte bloguri, că nu prea am cînd, dar sînt convinsă că aşa este.” (28 iunie)
Mia: “Am citit şi eu ce a scris addsalu pe blogul lui; ce pretenţie pot avea de la un puşti care avea 12 ani la revoluţie, care l-a avut pe Oti ca profesor, etc,etc,….. el e mîndru de realizările lui, de funcţiile lui, etc,…..” (12 iunie)
Mia: “Păcat că atît se mai vede pe la baptiştii români, ură şi răzbunare şi răutate şi multă prostie.”
Am ales doar cîteva exemple din ultima perioadă, însă există multe alte comentarii de acest fel, de-a lungul anului, unele agresive, altele incoerente.
Alergători de cursă scurtă
Exagerări sterile şi femei cu gura slobodă sînt destule în comunităţile evanghelice, însă s-ar putea ca alergătorii de cursă scurtă să provoace consecinţe nefaste mai mari. Mă refer la oameni înzestraţi care nu îşi dozează energia pentru un scop bine definit, o strategie clar conturată, obiective concrete, poate… pesimism tonic. Desigur au cel puţin un palier, profesional sau vocaţional, pe care performează, dar simt nevoia să se implice şi pe alt palier, însă, cum am spus, au probleme cu dozarea energiei.
La ora actuală sînt zeci de bloguri evanghelice care nu au postări de luni de zile. Voi menţiona doar cîteva, împreună cu regretele că au abandonat activitatea care le-a adus uneori, pe unele, în Top 100 WordPress (contribuind astfel la vizibilitatea evanghelicilor pe Internet):
adividu.wordpress.com ( 12 noiembrie 2007 )
danielfarcas.wordpress.com ( 30 decembrie 2007 )
vasilealexandrutalos.wordpress.com ( 31 ianuarie 2008 )
danspaniard.wordpress.com ( 24 februarie 2008 )
Dacă se scriu nu puţine prostii pe blogurile evanghelice, aceasta se datorează şi faptului că cei care ar putea să menţină echilibrul prin postări interesante – inteligente, eficiente – aleargă curse scurte. Pînă şi cursa Pătrăţosului, în cele din urmă, e una scurtă. Sau cu consecinţele uneia scurte, la sfîrşitul căreia apare depresia postjuisare a chibiţilor.
Din păcate, evanghelicii încă nu şi-au pus serios problema prezenţei în spaţiul virtual. Încă nu au înţeles rostul spaţiului deschis în care există posibilităţi ample de propagare a tradiţiei creştine şi de provocare a oamenilor să-şi evalueze sistemul de valori după care îşi trăiesc viaţa (şi eternitatea).
Pînă atunci, e de luat în seamă îndemnul: “Ar trebui reconsiderată poziţia moderatorului şi proprietarului de blog.” (Camix, 14 iunie)
După un an de blogging, oare să fi înţeles, în sfîrşit, Pătrăţosu? “Acum ştiu clar CE NU TREBUIE FĂCUT PE UN BLOG. Nu ştiu dacă pot spune tot ce trebuie făcut, dar ştiu ce nu trebuie.” (19 mai)
Romania Evanghelica 