Valentin Dedu, Îndrăzneşte să visezi. Eseuri motivaţionale pentru depăşirea limitelor, Editura Metanoia, Timişoara, 2007
“Motivul pentru care a venit Isus Hristos în lume a fost bine definit. Misiunea Lui nu a fost doar vindecarea celor bolnavi, eliberarea celor posedaţi, sau formarea unor ucenici, ci mai mult de atât: ca toţi aceştia să primească viaţa Lui, să trăiască prin El o viaţă din belşug. Misiunea lui Hristos în viaţa noastră nu este împlinită până nu trăim o ‘viaţă din belşug’. Ce înseamnă ‘o viaţă din belşug’? Cei mai mulţi o descriu prin contrast cu viaţa sărăcăcioasă de supravieţuire. Pentru majoritatea creştinilor, ‘viaţa din belşug înseamnă să te rogi zilnic, să citeşti Biblia, să vii regulat la biserică, să evanghelizezi pe cineva, să fii bucuros că eşti creştin… Toate aceste elemente compun ‘viaţa din belşug’ a creştinului, dar dacă s-ar limita doar la atât am fi foarte frustraţi, pentru că această viziune pune accentul pe virtutea comportamentului creştin, nu pe harul şi darul lui Dumnezeu. Viaţa din belşug este misiunea lui Hristos, iar noi trebuie să-L lăsăm s-o realizeze. Isus a intenţionat să spună mai mult, să facă mai mult, să fim mai mult. O viaţă din belşug se realizează prin împlinirea legilor care o conturează.”
“Există un teren al luptei, dar şi un teren al victoriei. Zona în care este descrisă voia lui Dumnezeu este terenul biruinţei. Pe terenul ascultării, rugăciunii, dragostei, binecuvântării, este garantată victoria. Dacă umbli în lumină, pentru Diavol eşti invizibil. Cel ce stă pe genunchi înaintea lui Dumnezeu nu poate fi îngenuncheat niciodată. Dragostea nu moare. Moartea va muri, dar dragostea niciodată. ‘Dragostea este mai tare ca moartea.’ (Cântarea Cântărilor 8:7) Dragostea este cea mai puternică armă, ea nu are concurent în ceea ce înseamnă puterea, pertinenţa şi persistenţa ei. Toate lucrurile vor trece, însă dragostea rămâne. Toate se schimbă, însă dragostea este constantă în caracterul ei. ‘Nu întoarceţi rău pentru rău, ci biruiţi răul prin bine.’ (Romani 12:21)”
“Patriarhii trebuie admiraţi pentru multe lucruri, însă există un lucru care trebuie scos bine în evidenţă, şi anume că ei au ştiut să lase o moştenire spirituală. Despre Avraam se spune că ‘şi-a pus cortul şi a zidit altarul’. Avraam a fost nomad toată viaţa, a devenit expert în strângerea şi punerea cortului, probabil că făcea lucrul acesta în câteva ore, însă când venea vorba de zidit altare, altfel stătea treaba. În Biblie există o lege a clădirii altarelor pe care Avraam şi ceilalţi patriarhi au respectat-o. Pentru aşezarea cortului avea nevoie de câteva ore, însă pentru clădirea altarului petrecea mult timp. Trebuia să meargă până la râu să aleagă pietrele curate şi necioplite, să le potrivească şi să clădească un Altar trainic. Avraam a zidit altare. Altarele pe care Avraam le-a zidit au fost puncte de reper pentru strămoşii lui. Pe lângă altarul de la Betel a trecut şi Isaac, a trecut şi Iacov, a trecut şi poporul în călătoria exodului. Avraam a lăsat moştenire altare. Îl cinstim pe Dumnezeu cu atât mai mult cu cât altarul pe care îl zidim este mai durabil. Fiecare dintre noi dorim să lăsăm o amprentă în lumea asta, generaţia următoare să ne recunoască contribuţia. Unii au lăsat piramide, alţii au lăsat imperii, alţii au lăsat cărţi, însă Avraam L-a lăsat pe Dumnezeu. Altarul este urma închinării tale. În sfinţenie şi închinare nu există limită. Singurul lucru pe care îl iei cu tine în cer şi rămâne în acelaşi timp pe pământ este caracterul tău, altarul tău.”
Romania Evanghelica 